sâmbătă, septembrie 12, 2009

Clătite cu brânză la cuptor, ca în Bucovina

Zilele trecute îi povesteam Ancăi de minunația de clătite cu brânză la cuptor pe care le-am mâncat la Sucevița(cele din imaginea de mai jos ). Si fiindcă nu auzise de așa bunătate rețeta e pentru ea, cu dedicație specială :) .

imagine pentru clatite cu smantana

Ca să le pregătiți aveți nevoie de :
clătite, vreo 20 de bucăți - le faceți după rețeta preferată

Umplutura
  • brânză dulce - 500 g
  • zahăr după gust
  • 2 ouă
  • esență de vanilie (eu folosesc din aceea la fiole - 3 buc. )
  • coajă rasă de la o lămâie
  • smântână pentru pus deasupra, cam 250-300 g
  • unt pentru uns tava
Ingredientele pentru umplutură se amestecă bine la robot. Se pune umplutura în clătite (nu vă zgârciți) , se rulează și se pun într-un vas termorezistent, uns bine cu unt. Deasupra se toarnă smântână, cât să le acopere, și se dau la cuptor cam 40-50 de minute, la foc potrivit.
Între timp se pregătește un sos parfumat de vanilie din:
  • 600 ml lapte
  • 3 gălbenușuri
  • 100 g zahăr
  • 3 fiole esență de vanilie
  • 1 lingură făină

Gălbenușurile se freacă cu zahărul până se albesc. Se încorporează făina, apoi se adaugă laptele fierbinte câte puțin, amestecând continuu. Se pune la foc mic și amestecăm până se îngroașă. Se dă deoparte și se lasă la răcit.

Când clătitele sunt gata se scot din cuptor. Se servesc cu sos de vanilie deasupra, și presărate cu un praf de scorțișoară.

Poftă bună!

Irina

6 comentarii:

  1. Excelente, dar dupa aia cred ca trebuie sa fac vreo mie de matanii sa sterg "dulceata" bucatelor..
    Unii nici nu se-ngrasa dupa asa festin, nu e drept!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe mine ma ucizi cu pozele, salivez pe canapea :)
    Ca sa-mi potolesc avantul, nu ma gandesc decat la miile de calorii din farfurie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Gata, chiar daca reteta e pentru Anca (de la care mai asteptam un semn, un indemn, speram ca e bine)
    ii voi pregati si eu Anei mele mici si mofturoase asa delicatesa. Precis o sa-i placa si o sa-mi spuna cu drag "mamia", cum face cand ii nimeresc gusturile printr-o minune

    RăspundețiȘtergere
  4. Irina ce bunatate!!! Voi face clatitele in weekend cu siguranta. La prepararea sosului mentionezi ca "se incorporeaza faina" insa la ingrediente nu apare...cat se pune, o lingura? Te sarut cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. Adriana, pai daca o sa faci si 100 de matanii dupa ce le mananci eu zic ca merita sa faci portie dubla :))

    Food, da-le incolo de calorii, mai bine te pui pe treaba :))

    Alex, o sa-i placa sigur, si tie la fel :)

    Amalia, mersic ca mi-ai atras atentia, am corectat. Sa-mi spui daca ti-au placut.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.