joi, 8 iulie 2010

Mamă de carieră sau carieră de carieră ? :))

Bine v-am regăsit, sper că v-a fost dor de mine și că ați mai deschis ”Dulce casă” din când în când. N-am avut timp de bloguit, ne-am mutat la nisip :)). Acum profit de zilele acestea superbe, răcoroase și ploioase- e cea mai frumoasă vară pe care am trăit-o în București. E așa plăcut afară încît îmi vine să scot andrelele și lâna de la naftalină :)).

Cât am lipsit Degețica mi-a pus o întrebare

„Se poate numi cariera ceva ce nu aduce familiei foloase materiale? Cam tot ce fac, e pentru amorul artei. Nu castig nimic nici din compozitie, nici din fotografie. Nu pot trai fara sa ma exprim asa, fara lupta asta cu materia (muzicala mai ales). Nu pot trai, evient, nici fara familia mea armonioasa in originalitatea ei :)
Existenta mea nu aduce insa niciun folos concret celor pe care ii iubesc cel mai mult.


 Întrebarea ta  o înțeleg astfel - e legitim să dedic o parte din timpul meu pasiunii mele, care nu aduce bani, luând astfel din timpul pe care consider ca ar trebui să-l aloc familiei?Cred că e o hotărîre pe care trebuie s-o discuți cu familia ta, în special cu soțul tău.
Eu personal cred că familia trebuie să fie o prioritate în viața femeii, dar asta nu înseamnă că ea trebuie să-și înăbușe talentele și creativitatea. Datoria femeii este să aducă în casă căldură sufletească, formele și metodele prin care se ajunge la aceasta contează mai puțin.Dacă pentru a putea oferi familiei această căldură  femeia are nevoie să se dedice o parte din timp și pasiunii ei, care aduce sau nu bani (acest lucru are relevanță sau nu, în funcție de fiecare familie în parte ) aceasta se poate face încredințând altcuiva rutina treburilor gospodărești , și uneori și grija copiilor, dacă aceasta e posibil.Nu cred că o femeie trebuie să fie numai mamă, să se dedice în mod obsesiv copiilor.În toate trebuie echilibru, astfel ca relațiile de familie să nu sufere.  Iar acest echilibru trebuie găsit împreună cu celalți membri ai familiei, cu soțul în primul rând,  fiindcă nu există o soluție standard.



Irina

5 comentarii:

  1. Irina in primul rand iti spun bine ai revenit din nou in spatiul virtual.Chiar daca nu ne-ai spus nimic totusi te avem in evidenta cel putin eu mi-am adus mereu aminte de multe lucruri pe care le-am invatat de pe " Dulce casa "sau de la Irina.Acum ma duc sa vad ce ai mai realizat.Iti doresc binecuvantare multa familiei tale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Irina da te citim cum sa nu:), ne-ai lipsit:)...in legatura cu ce a scris sabina, da, si eu am fost pentru amandoua domnitele acasa pana cand freya a inceput scoala si la keira o sa mai stau putin, e ceva prea pretios pentru mine personal, ca sa-mi permit a pierde: timpul cu ele, joaca, numai uitatul la ele si nu l-as putea pierde, caci simt ca mi-au implinit viata la nivelul maxim. Evident ca o sa ma apuc de job cand ele amandoua vor fi deja in programul scoala-acasa-activitati extrascolare. Dar aici cum copii incep grupa pregatitoare de la 3 ani jumatate, la 4 incepand deja scoala, timpul e prea scurt.
    Echilibrul cum bine ai spus tu e cel mai important as zice eu! Mama sa fie fericita si copiii vor fi automat fericiti! Ca atare ceea ce ma face pe mine fericita poate nu ar face-o pe alta mama.

    RăspundețiȘtergere
  3. Echipa Site-Brasov realizeaza site-uri profesionale cu preturi incepand de la 99 RON. Avand o experienta de peste 5 ani in domeniu, webdesigneri nostrii va ofera garantia unui site bine facut. Noi va facem site-ul si il aducem printre primele pozitii in cautarile de pe Google, Yahoo, Bing,etc.

    Pentru cei ce au deja un site, prin serviciile noastre de SEO optimizam site-ul dorit astfel incat numarul de vizitatori sau de potentiali cumparatori poate creste cu peste 25-30%.

    Detalii pe www.site-brasov.blogspot.com sau la adresa de e-mail site_brasov@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place foarte foarte mult blogul tau. Am dat de el cautand niste modele de semne de carte. Modelul tau insa, le intrece pe toate :)

    Ca si semn de recunostinta, te-am adaugat in blogroll-ul meu (blog.florinvancea.com)

    RăspundețiȘtergere
  5. da, cam la aceleasi concluzii am ajuns si eu:)

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.

♥ Translate