luni, noiembrie 08, 2010

Conferinta Educația Acasă - și o carte în dar

Anunțam într-o postare anterioară că în București va avea loc o conferință de homeschooling. Conferința s-a ținut  sâmbătă și mă bucur că nu am ratat-o. Audiența a fost destul de redusă, deși s-au anunțat mai mulți participanți.
Printre invitați a fost si domnul Gabriel Curcubet, președintele Asociației Homeschooling Români ,  și
practicant al educației la domiciliu din 2001.
Înainte de a vă povesti ceva din program aș vrea să precizez că, deși conferințele despre homeschooling din România au fost organizate de culte neoprotestante, și majoritatea celor care fac hs la noi sunt neoprotestanți, educația la domiciliu nu este un monopol neoprotestant, cum zicea cineva într-o discuție. Educația acasă poate fi practicată de ortodocși - dacă vă uitați la blogrolul meu în engleză veți găsi mămici ortodoxe din SUA care practica homeschoolingul - dar și de atei, nereligioși, etc.. Educația la domiciliu reprezintă o nouă paradigmă educațională, în concordanță cu vremurile actuale. De fapt sistemul educațional actual și-a dovedit din plin, pe ansamblu, ineficiența.
Revenind la conferință -în primul rând au fost prezentate argumente pentru adoptarea educației la domiciliu - faptul că aceasta are o bază în învățătura Sf. Scripturi, dar și că din punct de vedere academic acest sistem este mai bun, deoarece este tutorial (adică unu la unu), și nu de masă. Ca o completare, aș vrea să aduc un comentariu făcut de cineva pe "Razboi întru cuvânt", la o discuție despre homeschooling:

“ideea de HOMSCHOOLING” mi se pare ca este luata si preluata in zilele noastre, sau cel putin inspirata din Scrierile Patristice si din MODELUL DE VIATA al Crestinismului ANTIC!
In antichitate, parintii crestini care stiau ca in scolile publice laice din Imperiul roman se invata de catre copii, idei si filosofii si principii de viata si modele de comportament si atiudinale PAGANE si contrare Invataturii lui Hristos despre lume si viata, isi invatau copii acasa in caminul familie lor crestine.
Unii dintre crestinii antici erau fara scoala, fiind sclavi sau oameni simpli si fara carte, dar altii erau dregatori si functionari si militari si chiar dascali si filosofi si oratori, si acestia alegeau si ei sa-i invete pe copii lor mai INTAI ACASA, si nu in scolile publice laice pagane din acele timpuri, si abia cand copii lor cresteau erau dati si la scolile laice publice.
Abia cand copii crestini aveau deja pusa in mintea si inima lor (de catre parintii lor crestini, si mai ales de catre PREOTII PAROHIILOR crestine din acea vreme) “TEMELIA” INVATATURII si MORALEI CRESTINE, unii dintre ei mergeau la Alexandria sau Atena sau Roma sau Beirut ca sa isi desavarseasca formatia lor educationala si cu deosebire filosofica si oratorica.
Sf. Vasile cel Mare si Grogorie Teologul, impreuna cu fratii lor au fost educati MAI INTAI IN FAMILIE de catre tatii lor, care aveau studii inalte la acea vreme, unul fiind avocat, iar celalalt Episcop crestin.
Sf. Ioan Gura de Aur, chiar daca a ramas orfan de tata, a fost educat prin grija mamaei sale Sf. Antusa la fel, MAI INTAI ACASA, si abia mai apoi toti acesti VIITORI MARI DASCALI AI LUMII si ai Crestinatatii au urmat cursurile lui Libaniu si Andragatie si Euvul si Universitatile pagane din Atena si Alexandria si Constantinopol…
Cred ca daca si noi, crestinii ortodocsi de acum, care avem copii, si care suntem PRECOCUPATI SERIOS de viitorul si mantuirea copiilor nostri, daca am proceda la fel ca TATII Sfintilor Vasile Cel Mare si Grigorie de Nazianz, si ca Mama Sf. Ioan Gura de Aur, nu am gresi cu nimic, urmand si reactivand un model de viata si educatie antica crestina eficient si plin de atentie si grija pentru viitorul copiilor nostri.

După pauza de prânz s-a vorbit despre legalizarea acestei alternative educaționale în România. Deoarece, deocamdată, nu s-a reușit introducerea în legea învățământului a reglementarilor cu privire la hs, soluția pentru cei care vor să practice hs la noi este să își înscrie copiii la școli umbrelă din străinătate - Ungaria, Anglia sau SUA fiind variantele agreate.
Ar fi multe de spus, dar eu închei aici, și vă invit să participați la un dar de blog. Dacă doriți să primiți cadou prima carte despre educația la domiciliu tradusă în România,  - Educația acasă de C. Klicka- vă rog să lăsați un comentariu până pe data de 14 noiembrie, când voi face o tragere la sorți.







Dacă doriți să vedeți conferința despre Homeschooling de la Arad, din primăvara acestui an, puteți descărca sesiunile de mai jos :

    Puteţi comanda înregistrarea pe suport DVD a acestei conferinţe, precum şi cartea Educaţia acasă aici.

Vă doresc o zi frumoasă, 
Irina





30 de comentarii:

  1. Buna, ma inscriu si eu pentru a primi cartea in dar. Nu stiu foarte multe despre educatia acasa si as fi interesata sa aflu mai multe, chiar daca in Romania educatia la domiciliu nu este inca o alternativa la invatamantul de stat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Irina si pe mine m-ar interesa aceasta carte insa daca se poate sa-mi spui editura unde s-a editat sa intreb acolo daca se gaseste sa mi-o pot procura si eu.
    Sa ai o saptamana binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut. Si eu as vrea sa vad ce zice aceasta carte. Sunt interesata de subiect (am o fetita de 17luni) si momentan sunt intr-o dilema avand in vedere ce voi face cand se vor incheia cei 2 ani de liber de la stat :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca ai reusit sa ajungi la conferinta! Ma inscriu si eu pt carte!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna,mi-ar face placere sa citesc mai multe despre acest subiect care a inceput sa ma intereseze si pe mine din motive mai mult decat evidente.Vedem cu totii ce se intampla cu invatamantul romanesc:(

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma inscriu si eu la carte.Foarte interesant.O singura data am auzit de asa ceva ,dar cred ca era vorba de un copil cu probleme de sanatate si nu stiam ca se practica si asa ceva.Dar cum se procedeaza,acasa la copil sau am pus o intrebare stupida?O zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna, Irina!

    Iti multumim pentru prezenta ta la conferinta de sambata!

    Dorim sa intetim astfel de evenimente, si ne bucuram de recenzia facuta pe blogul tau precum si de interesul si promovarea HS!

    Ma bucur, de asemenea, sa intalnesc o asa familie!

    Sper ca ai retinut de la conferinta faptul ca limba straina nu este un obstacol!

    Cred ca va va placea sa vizionati si experienta Fam. Lazar! Va anuntam imediat ce o vom avea pe un site!

    O zi binecuvnatata mai departe!

    Daniel

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu ma inscriu pentru carte, pentru ca tocmai ce am fost la conferinta despre care spunea Irina, si evident, mi-am cumparat-o de acolo.

    Corina, chiar inainte de semnatura Irinei este un link - la cuvantul "aici" - catre un magazin virtual de unde se poate comanda cartea prin internet, la pretul de 14 lei.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu nu cunosc pe nimeni care isi educa copii acasa, m-as bucura mult sa citesc despre experienta unei mame care face home schooling :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga Irina,

    Te urmaresc cu drag de cateva saptamani si iti marturisesc ca am gasit foarte multe sfaturi frumoase aici. Dat fiind ca ai mei copii (2) imi ocupa cam tot timpul, cum bine stii, am copiat toate articolele care mi s-au parut de folos sufletesc si le-am printat color, pe hartie colorata(noroc ca mi le-a facut sotul la servici ca altfel nu mi-as fi permis), le-am pus intr-un biblioraft dragut si in 3 zile am citit aproape 400 pagini. Cum aveam o clipa libera, hop pe "carte". Ce pot sa-ti zic...hrana sufleteasca. Felicitari pentru toate realizarile tale si multumesc ca le imparti si cu noi.

    Cristina

    PS. Ma inscriu si eu pentru carte :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu am inca familie si copii dar ma pregatesc pentru ziua in care le voi avea pe ambele si HS este modul in care visez sa imi educ copiii...asa ca, un punct de plecare ar fi binevenit.

    RăspundețiȘtergere
  12. Irina, eu nu ma inscriu pentru carte pentru ca nu am copii inca si cred ca altora ar fi mai de folos acum. Voiam sa-ti spun insa ca apreciez enorm HS-ul, citesc de ani de zile bloguri din strainatate ale mamicilor care practica asa ceva, si pur si simplu mi se pare modul corect de educare al copiilor, acasa. Dar mai e asa mult pana o sa fie inteleasa educatia asta la noi...

    Sincer, ma gandesc ca in ceva timp fetita ta cea mare e de scoala, si daca alegi HS-ul pt ea(nu am inteles de nicaieri asta, doar presupun), sper ca ai sa documentezi experienta pe blog, ar fi primul blog despre asa ceva la noi, nu?

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna, si eu sunt interesata de aceasta carte. Am doua fete si acest lucru m-a facut sa observ multe neajunsuri la sistemul de educatie romanesc, la teoriile personale ale unor profesori care le expun fara a se intreba daca noi suntem sau nu de acord cu ele. Hs este o varianta demna de luat in consideratie. Multumesc, Doamne ajuta! Ena

    RăspundețiȘtergere
  14. Buna Irina! Ma inscriu si eu pentru carte, chiar ma intereseaza acest subiect si daca ar fi sa si castig cartea, cu atat mai bine. Ar face bine la buget:)

    RăspundețiȘtergere
  15. Irina vad ca sunt mamici cu copii chiar foarte mici sau care vor fi pe parcurs asa ca eu cedez locul lor.Eu sunt in afara iar copii mei sunt destul de mari si nu ma pot incadra cu ceea ce aveti voi de gand sa luptati pentru HS.
    Iti doresc binecuvantare in tot lucrul pe care il faci!
    Cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  16. Irina, mulţumesc foarte mult pentru postarea clipurilor de la conferinţă, mi-aş fi dorit să ajung dar nu s-a putut. Deşi nu sunt căsătorită mă preocupă subictul ăsta de ceva vreme, mai ales că am lucrat în învăţământ pentru o (scurtă şi zbuciumată) perioadă de un an. Cât despre carte, o am deja. (Btw, îţi citesc blogul de ceva vreme, şi cu folos, sper...:)

    L.

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna Irinuca,
    eu am auzit despre HS cand am citit prima data despre educatia Montessori. recunosc ca n-am aprofundat desi merita tot efortul, cumva ne-am lasat dusi de val. asa incat sunt si eu interesata de aceasta carte.
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  18. Doresc sa ma inscriu ei eu pentru carte. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  19. Irina, sunt Mihaela Maria .Nu ma inscriu la carte pentru ca nu traiesc in Romania insa, scriu pentru ca eu sunt una dintre cele ce au spus ca HS este un monopol neoprotestant in Romania.
    Deci, daca tu vrei sa faci HS, poti sa o faci bineinteles, ortodoxa fiind, nu te opreste nimeni dar nu poti propovadui " faptul că aceasta are o bază în învățătura Sf. Scripturi" asa cum ai scris. Nici ca Sf. Ioan Gura de Aur a fost educat acasa in sensul educatiei de astazi. Educatia in biserica primara era aplicarea si prelungirea catehezei comunitare facuta de episcop.Nu erau lectiile de astazi.Sf. Ioan nu a invatat matematica, istorie, etc acasa.
    Ii tineau acasa familiile crestine pana la o varsta la care aveau o anumita maturitate si discernamant moral (13-14 ani ) dupa care ii trimiteau sa invete ceea ce era considerat obligatoriu pentru un barbat in vremea aceea: matematica, filozofie sau stiinte naturale la scoala publica.
    Acasa pana atunci invatase invatatura crestina pe cand copilul grecului necrestin invata la scoala publica de la 7 ani un mod de viata necrestin (lupte, etc..).
    Toata educatia crestina facuta acasa a copilului de atunci era o continuare fireasca a vietii euharistice comunitare din biserica.
    Acum, este straina initiativa ta de viata comunitara a bisericii de astazi.Asta este situatia, deci tu iti asumi jugul singura si integral toate riscurile si greutatile fara sa fii sprijinita activ ca atunci de Biserica lucratoare a lui Hristos.
    Fugind de imoralitatea lumii tu acorzi incredere unei mentalitati straina de viata liturgica si euharistica ortodoxa.
    Un prim lucru ce ar trebui sa -ti dea de gandit este acela ca ai venit convinsa ca este un model scripturistic fara sa ai nici o dovada ca este asa.Nimeni(in nici un caz evreii ce nu faceau nimic de capul lor) nu pomeneste in scriptura de HS in sensul de a face programa scolara editata, dar acasa.Este o inventie noua NP de iesire din comunitate.

    Un exemplu foarte bun de incercare contemporana a prelungirii vietii euharistice mi se pare cel facut de cei de la Biserica Sf. Nicolae din Bucuresti ce au infiintat scoala ortodoxa. Acei parinti incearca cu adevarat un invatamant sub ascultarea bisericii .Sa dea Dumnezeu sa reuseasca.
    Nu o fac de capul lor si cu carti neoprotestante asa cum este astazi HS in Ro avand convingerea (riscanta de altfel) ca Dumnezeu ne va ajuta sa nu ne ardem daca ne jucam cu focul.

    Cu multa iubire ti-am scris, sper ca nu te superi, :))

    RăspundețiȘtergere
  20. Foarte interesanta ideea hs. Ma inscriu si eu la carte ca sa aflu mai multe amanunte..

    RăspundețiȘtergere
  21. Mihaela, nu stiu de unde ai tras tu concluzia ca as alege hs ca sa fug de imoralitate.Desigur, ar fi unul din motive, dar, daca as alege aceasta alternativa de invatamant as face-o in primul rand pentru ca o consider o posibilitate extraordinara de a strange si de a intari legaturile de familie, apoi din motive academice, si in al treilea rand din motive religioase.

    Acum nu stiu de unde tragi tu concluzia ca mentalitatea hs este straina de viata bisericii, eu as spune ca din contra, ai mai mult timp sa participi la viata liturgica, si sa iti organizezi viata de familie in jurul anului liturgic, daca doresti. Acest lucru este perfect demonstrat de familiile ortodoxe din SUA care fac homeschooling.


    pot sa iti aduc destule argumente ca hs este cat se poate de scripturistic si de ortodox, dar doua am mai avut discutia asta- de ce o avem si a doua oara?

    RăspundețiȘtergere
  22. Irina, nu am vrut sa te supar.
    Am intervenit doar pentru ca fraze ca asta: "ideea de HOMSCHOOLING” mi se pare ca este luata si preluata in zilele noastre, sau cel putin inspirata din Scrierile Patristice si din MODELUL DE VIATA al Crestinismului ANTIC"
    nu au nici un temei daca vorbim de un punct de vedere ortodox, in schimb pot induce lumea in eroare din cauza tonului atotcunoscator pe care sunt facute si preluate din blog in blog.
    Fiecare face ce vrea cu copilul lui insa nimeni nu poate afirma faptul ca o face pentru ca este "model de viata al Crestinismului antic" .

    Toate bune si iertare ,insa nu mi-am imaginat ca o parere contrara poate supara.

    RăspundețiȘtergere
  23. ideea de homeshooling se regaseste de-a lungul istoriei sub o forma sau alta, in schimb invatamantul institutionalizat e de data recenta.

    inteleg ca nu e preferata ta, si a multor altora, dar din punctul meu de vedere e o alternativa foarte buna la invatamantul institutionalizat, din foarte multe motive, pe care poate am sa le insir aici cand o sa am timp. Si sper ca o sa-mi acorzi ceva credit, avand in vedere ca specializarea mea e in domeniul educational.
    Dar mi-ar face placere sa citesc argumentele care demonstreaza ca trimitand copiii in scoli de stat inseamna ca ii faci sa participe la viata liturgica si euharistica bisericii. Eu nu am reusit sa le gasesc.

    si ca ps- nu am venit @convinsa@ de nimic de la conferinta, de fapt nici nu am aflat ceva nou.Eu am descoperit homeschoolingul acum 5 ani, cautand ceva pe net,si ideea m-a cucerit, de aceea am incercat sa aflu mai multe. Faptul ca a patruns in Romania pe filiera neoprotestanta este putin relevant pentru mine. Da, poti argumenta hs si religios, dar poti aduce foarte multe alte motive care n-au nimic de-a face cu religia. De fapt asa a pornit si blogul @educatie libera@- din interesul unei mamici atee fata de hs.Oamenii fac hs din motive extrem de diverse, nu doar fiindca au gasit argumente in Scriptura sau istorie pentru el.

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu am spus asta: "trimitand copiii in scoli de stat inseamna ca ii faci sa participe la viata liturgica si euharistica bisericii".

    Am spus asta: "Toata educatia crestina facuta acasa a copilului de atunci era o continuare fireasca a vietii euharistice comunitare din biserica"
    este o mare diferenta si sunt sigura ca o poti intelege.

    Nu mai insist pentru ca am spus: fiecare alege ce crede ca este mai bine pentru copilul lui si poate tu consideri ca HS este cea mai buna varianta pe care le-o poti oferi asa cum au ales si alte familii ortodoxe din America de exemplu.Este OK , am spus din prima interventie si nu mai insist.
    Dar, nu poti face afirmatii nefondate fara o baza de studiu in precedent.
    Nimeni in ortodoxie, student, profesor sau credincios in momentul asta nu are ceva la mana care sa sustina afirmatia ta din post despre bazele scripturistice ale HS (afirmatie pe care o arunca la greu pe internet neoprotestantii acum) deci, este bine sa nu fie propagata.
    Si am explicat putin sensul in care crestinii faceau acasa educatia crestina a copiilor(in comunitate euharistica cu Biserica la care participau activ) si nu predau mate, fizica, etc.
    Astea se invatau mai tarziu la scoala sau acasa cu invatatori platiti de catre familiile instarite.

    Sa nu confundam lucrurile doar chiar daca alegem asta din diferite motive.
    Eu personal am terminat aici , este bine insa sa nu ne amagim.

    RăspundețiȘtergere
  25. Maria,ai spus @este straina initiativa ta de viata comunitara a bisericii de astazi@ si hs @Este o inventie noua NP de iesire din comunitate@
    In ce mod este straina?care sunt argumentele tale care demonstreaza ca homeschoolingul te indeparteaza de viata comunitara a bisericii, in schimb, evident, invatamantul de masa te apropie de aceasta viata? Si daca e o inventie noua np, de ce atatia ortodocsi, inclusiv familii de preoti, o adopta?oare ei nu vad @ratacirea@?


    cat despre bazele scripturistice si istorice ale hs- ele exista. Faptul ca in antichitate parintii nu predau acasa mate, fizica, ci angajau profesori pentru asta nu e un argument contra homeschooling, deoarece in hs poti angaja si profesori daca ai chef si bani, nu te opreste nimeni. Diferenta dintre invatamantul de masa si cel de la domiciliu nu este cine preda materia, cu faptul ca cel de -al doilea nu este INSTITUTIONALIZAT.
    Institutionalizarea copiilor este ideea recenta, straina Scripturii si istoriei, si ei i se opune hs-ul.

    Ca sa concluzionez - iti multumesc pentru interventia ta, ma bucur ca esti manata de intentii bune, dar mie personal nu mi-ai adus nici un argument care sa ma convinga ca hs-ul nu poate fi argumentat scrituristic. Daca vrei sa spui ca nu trebuie transformat intr-o doctrina- sunt de acord cu tine. Dar fundamente scripturistice si istorice solide are.

    * un articol ortodox despre hs

    http://www.oca.org/RHArticle.asp?SID=15&ArticleID=167

    RăspundețiȘtergere
  26. iulia, lapieptulmamei12/11/10 11:12 a.m.

    Evident ca si eu imi doresc cartea! :) E o dorinta crestineasca, sper...:)

    RăspundețiȘtergere
  27. De ce nu ar fi o dorinta crestineasca oare ma intreb, mai ales ca insusi editorii cartii se numesc "crestini".

    RăspundețiȘtergere
  28. erata: insusi editorul cartii se numeste crestin.In timp ce scriam ma gandeam ca este unul probabil: asociatia respectina evanghelica dar am folosit pluralul din graba.

    RăspundețiȘtergere
  29. Educatia copilului acasa (ca despre asta se tot discuta aici) pierde din vedere multe aspecte privind dezvoltarea copilului pe toate laturile fiintei umane. Copiii tinuti acasa prea mult pe langa fusta mamei, indiferent de argumentare, sunt mai sensibili,mai razgaiati, mai..., mai..., mai...
    Ma inclin in fata scolii crestin-ortodoxe si a pedagogului crestin-ortodox!

    RăspundețiȘtergere
  30. Buna, Irina!

    Pana la urma, cine a castigat cartea? :D

    Doream sa anunt pe toti cei interesati ca au fost postate inregistrarile audio si video ale conferintei HomeSchooling din 6 noiembrie 2010 pe site: http://www.ber.ro/hs-2010.php

    Sarbatori binecuvantate!

    Daniel

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.