vineri, 12 noiembrie 2010

Homeschooling, o idee peste puterea de înțelegere a unui socialist

autor : Andreas Stamate
sursa articolului  


E foarte complicat într-o societate etatizată complet, să explici poporului de ce nu guvernul este  șansa lui la dreptate, obiectivitate, egalitate, speranță ș.a.m.d. De ce nu guvernul este cel care trebuie să-i sară în apărare când i se întâmplă nedreptăți, sau de ce nu guvernul este cel care poate împărți sănătatea, educația sau securitatea într-o societate. Statul a încercat și a și reușit să inoculeze în mase nu numai concepția de furnizor absolut al unor astfel de servicii pe piață. Din nefericire, el a reușit să inoculeze inclusiv concepția că atunci când greșește, nu există o răspundere personală pentru prejudiciile create, și că schimbarea vine prin accesul la umilul drept de vot, conferit printr-o constituție, și cu ajutorul căruia poporul schimbă un stat cu alt stat.
Prin acest articol voi încerca să fac o pledoarie pentru homeschooling ca alternativă la serviciile de educație falimentare ale statului. Argumentația pleacă de la premisele (necesare și sănătoase) că, cel puțin în România:
1. atitudinea obedientă față de orice întreprindere sau demers al statului este privită nu numai precum o cale către adevăr (asta implicând un nivel teoretic), ci chiar un mod sănătos de a trăi (deci și practic). Altfel spus, nu ai voie în fața unui popor care atinge cote alarmante de obediență și dependență iremediabilă față de stat, să critici tocmai ceea ce ei sunt convinși că merge, deși nici măcar istoria nu ține cu ei (ca să nu mai explicăm că au nevoie și de susținere teoretică, dar asta este deja peste puterea de înțelegere a masei). 2. nu există universități private  (nu numesc universitate privată doar pe argumentul autonomiei fondurilor, ci acea universitate  a cărei înființare nu este condiționată de aprobări ale aparatului de stat)
3. statul nu poate oferi în mod real educație pentru că este bazat pe sistemul redistribuției și a imposibilității de a cunoaște efectiv nevoile de educație ale oamenilor

Educația nu este un bun public

Termenul “public” din intertitlul de mai sus se referă accepțiunea etatică. Adică al statului sau care provine de la stat. Deși e posibil să pară scandalos (evident, în această țară), nu trebuie să ne ferim (cei care știm asta, at least) să spunem că educația ca proces cognitiv există și independent de stat. Educația este publică pentru că oricine poate avea acces la acest bun, prin plata unei sume de bani. Ea nu este publică pentru că aparține statului. Oricât s-ar încerca contrazicerea acestei teze atât de simple, ea funcționează independent de ce am spune noi.
Deci dacă educația nu aparține statului, atunci cui aparține, sau cine este îndreptățit să o ofere? Educația este un bun ca oricare alt bun, și nu există niciun motiv rațional pentru a crede că domeniul privat nu îl poate oferi. De cele mai multe ori, părinții oferă educație în primii ani de viață și spre pubertate, net superior serviciilor publice de educație (școala primară, gimnaziu). Deci educația există ca bun independent de stat, și (atenție!) pe deasupra este oferit și realmente gratuit. Dificultățile în a înțelege ce am spus în rândurile pe care tocmai le-ați citit este foarte posibil să provină din același mit care bântuie și este propagat de socialiști sau intervenționiștii reformatori, anume că părintele este incapabil să ofere el cunoștințe solide propriului copil și că mult mai bine ar fi să-ți lași copilul în seama statului, pentru că statul știe mai bine.
Educația este un bun precum ziarul, cartea sau stiloul. El poate fi oferit profitabil de către un sistem privat sau de către părinți. De ce astăzi este aproape imposibil de crezut că părinții pot să-și învețe copiii cu folos matematică, limba română, geografie sau alte discipline? Din câteva motive simple:

1. pentru că ordinea socială este un sistem al cărui designer este statul. Încă de la începutul vieții, părinții sunt “informați” și “sfătuiți” că odrasla lor trebuie să meargă la o grădiniță. Apoi, mai trec ani și copilul trebuie dus la școala primară. Apoi vine gimnaziul și liceul. În accepțiunea creatorului educației etatice, în mod absolut, calea aceasta este: primar, gimnazial, liceu. În mod absolut, copilul nu se poate dezvolta decât parcurgând aceste etape. Astfel, copiii care dovedesc abilități practice își pierd un deceniu din viață învățând discipline aflate sub controlul direct al autorității statului (deținătorul adevărului absolut în ceea ce privește parcursul educațional potrivit al unui copil în viață), iar copiii-geniu își pierd vremea cam tot atât, plafonându-se de timpuriu. Însă amândurora le este șlefuită încet, programat, obediența față de stat și încrederea că ceea ce autoritatea a dictat este bun (argumentul 1 preferat al socialiștilor)
2. pentru că dacă părinții și-ar educa copiii, atunci ar exista părinți iresponsabili, dezinteresați de educația propriului copil și am ajunge o societate de infractori, ne-am da în cap unul altuia. Astfel, numai statul, organizație total responsabilă, poate fi alternativa la părintele bețiv, iresponsabil, drogat. (argumentul 2 preferat al socialiștilor, care deseori face pereche cu argumentul prohibiției sau interzicerii consumului anumitor produse nocive)
3. pentru că părinții nu au timp să-și pregătească copiii pentru viitoarele meserii. Ei când ar mai munci ca să-și câștige traiul? Părinții muncesc ca să plătească educația copiilor, aceasta este ordinea firească a lucrurilor în lume. Așa se întâmplă peste tot (argumentul preferat al încă-indecisului cu privire la problema celui mai bun producător de educație)
O reinterpretare sănătoasă (deci incompatibilă cu mentalul socialist nociv) ar suna așa:

punctul 1: educația poate fi oferită și de părinți și în regim privat, în sens antreprenorial. A presupune că părintele sau o școală privată nu poate oferi educație este echivalent cu a presupune că o companie producătoare de avioane nu poate produce și vinde avioane. Aberația constă în a privi părintele ca incapabil în a oferi educație, și pe de altă parte a considera capabilă o autoritate în a servi acestui scop. Socialiștii democrați vor spune: “Nu-ți convine educația? Mergi la vot și dă-i jos pe guvernanți și impune forma ta proprie de educație. Ai această posibilitate, ai acest drept umil constituțional”. Pare foarte simplu. Însă, de ce am crede mai puțin în părinte și mai mult într-o gașcă de indivizi care aplică politici educaționale? Ce îl determină pe un om, care gândește cu capul lui, să nu creadă că părintele este capabil de asemenea virtuți, dar să creadă că ceva mult mai complicat și greu de estimat (o politică publică lăsată în seama unor străini de familie) poate fi pus în practică? Simplu. Ani grei de propagandă etatistă. Prezentă și azi.

punctul 2: nimic nu poate face părintele mai iresponsabil decât statul. Sigur că există părinți iresponsabili, însă nu putem abandona realitatea ce ne spune că și statul asistențial este iresponsabil. Și atunci, convine mai mult să ne dăm pe mâna statului sau cei care știm că ne putem educa copiii, să-i educăm singuri sau să-i dăm la școli private? Într-o societate cu homeschooling, vor exista probabil părinți iresponsabili, însă diviziunea muncii nu le va lăsa copiii de izbeliște. Într-o societate în care educație furnizează statul, viitorii copii vor fi literalmente niște neadaptați, non-critici, pasionați de relativismul moral și iritați de adevăruri absolute, obedienți față de autoritate (orbește!), cu o antipatie zdravănă la schimbare, obiectivi, adepți ai binelui comun, luptând pentru cauze pierdute precum egalitatea de șanse, necăutând a se lămuri în discuții ci doar a-și prezenta opinia, a dezbate, amatori de discuții fără o finalitate profitabilă din punct de vedere moral, postmoderniști cu accese de furie la adresa clasicului, speriați de eventuala ipostază în care ar juca rolul omului care trage concluzii, diverși, multiculturali, posesori de cultură generală, posesori de multe diplome și puține cunoștințe reale despre ce înseamnă teoria și ce înseamnă munca, fricoși de răul cel mare și neluptând pentru bine ci pentru răul cel mai mic ș.a.

punctul 3: Sigur că părinții nu au timp. Sistemul etatic produce pe bandă rulantă niște contribuabili perfect non-combatanți, astfel încât odată ce ai atins vârsta de 40 de ani, deja începi să-ți aștepți pensia de la stat “bine-meritată”. Problema nu este că părinții nu au timp (lăsând la o parte că afirmația este după ureche), ci că aproape jumătate dintr-un an ei sunt nevoiți să muncească pentru a plăti statul. Și vă invit să citiți aici cam cât timp exact vă petreceți din an pentru a plăti birurile către stat. În aceste condiții timp pentru educație sau pur și simplu timp liber este deja o problemă a bunurilor de lux. Concluzia: mai mulți bani la public, mai multe posibilități de investiție și de consum profitabil al timpului liber.

Mitul libertății de alegere a educației potrivite

Printre oameni circula această iluzie: fiecare este liber să-și aleagă ce vrea să studieze sau dacă vrea sau nu să studieze. Propaganda etatistă ne învață că statul nu obligă pe nimeni să fie școlit. Statul doar pune la dispoziția oricărui om care dorește să se școlească, servicii publice de educație. Să fie oare așa? Nicidecum! Și asta pentru că:
1. libertatea de a fi educat presupune și posibilitatea de a fi needucat (în sens etatic) fără consecințe nefaste precum: oprobriul public sau imposibilitatea de a te angaja
2. se crează senzația că ai libertate în a alege, ceea ce este perfect adevărat. Însă renunțarea la a mai alege din nou te trimite sub suspiciunile de a fi infractor, bișnițar sau oricum suspect de lenevie. A nu avea școala primară, gimnazială, astăzi înseamnă a fi needucat (de unde și vorba Are patru clase, deci e prost!).
Deci libertate de alegere nu există decât într-un singur sens. Asta e ceea ce se vede. Faptul că putem opta pentru un liceu sau altul. Ceea ce nu se vede este că dacă nu optezi pentru gimnaziu nu ai cum să treci la liceu, sau dacă nu optezi pentru liceu facultatea rămâne doar un vis. Acestea rămân însă niște povești de adormit copiii. Geniul sau copilul mai puțin talentat într-o direcție nu sunt două piulițe pe care menghina etatistă le poate uniformiza, egaliza. Sigur, tocmai asta se întâmplă acum. Libertatea de alegere presupune libertatea de a nu alege. Oricât s-ar strădui socialiștii să ne convingă că e pe invers. Adevărul din această logică nu poate fi falsificat.
Libertatea de alegere a educației potrivite este un mit ce rezultă din maniera agresivă în care sunt tratați cei nu tocmai pasionați de școală. Ei sunt respinși de societate. De aici și vorba Nu înveți? Te face mama frizer sau gunoier! unde observăm derizoriul în care se cufundă cele două meserii. Cu alte cuvinte este o rușine să devii într-astfel. O societate (gândită de stat) care se vrea supracalificată (câte 2 facultăți/mastere/doctorate per capita) și supraeducată în școlile publice nu poate avea pretenția schimbării decât atunci când va înțelege că școala nu este un bun al statului. Idealul etatic este să creeze omul obedient, și cel mai potrivit mod în care acesta poate fi atins este prin controlul educației. În aceste condiții nu este de mirare cum după mai bine de 12 ani de școală, studentul de anul I privește statul ca panaceu universal la toate problemele vieții lui. Astfel, conceptualizarea unei societăți în care statul este absent (măcar din câteva sfere de activitate economică și utilizând argumente de bun simț) este o adevărată aventură, din care riști să ieși foarte șifonat. Vă dați seama deci cam câtă argumentație poți emite în fața unui individ care nu pricepe clar sau nu vrea să priceapă instrumentarul utilizat de partenerul de dialog. Respectul față de partenerul de discuție, în România de astăzi înseamnă a pleca de la un lucru comun: acceptarea statului. Altfel, nu încape discuție. Există o frică stringentă de necunoscutul de dincolo de stat. Dacă nu statul, atunci cine? devine astfel, întrebarea zilei la toate talk-show-urile, răspunsul fiind chiar acasă în propria ogradă.

Homeschooling este o alternativă la serviciile de  educație oferite de stat pentru că reprezintă un drept fundamental al părinților.  Educația este extrem de importantă pentru copil, însă de aici nu decurge absoluta necesitate ca aceasta să fie furnizată de stat și nici faptul că părinții sunt incapabili de a o oferi. Sunt suficiente dovezi pe piață pentru a observa cu ochiul liber cât de falimentară este educația publică. Nimeni nu este responsabil pentru educația altuia, cu excepția obligației morale pe care părintele o are în fața copilului. Din calitatea educației de a fi un bun economic rezultă și criteriul subiectiv în care aceasta se alocă, adică doar cine plătește beneficiază. Adică opus sistemului actual în care toată lumea plătește pentru educație. Libertatea de a-ți alege educația presupune și libertatea de a nu mai contribui prin impozit la fondurile publice pentru educație. Foarte simplu! Cine vrea să fie beneficiarul educației publice atunci va trebui să contribuie la sistemul public, cine nu vrea să nu contribuie. Ar fi perfect normal să fie așa. Dar să nu uităm că în această situație, socialiștii adepți ai sistemului public de furnizare “a tot ce mișcă”  vor cam plânge deoarece ei nu sunt obișnuiți să-și asigure traiul și educația prin eforturi proprii ci doar cu ajutorul părintelui-stat. Și cum aceștia sunt mulți, mai avem puțin de lucru să-i convingem.
Homeschooling-ul este un pas înainte pe calea liberalizării pieței educației. Părintele este singurul (cel puțin prezumtiv) care se gândește la binele copilului său, nu statul. Statul-educator este doar pentru cei care nu pot gândi cu propria minte, ei trebuie asistați, trebuie ajutați să gândească

8 comentarii:

  1. noi, parintii copiilor cu probleme suntem primii care suferim din cauza educatiei incompetente oferite de stat. si tot primii care am gasit alternativa si anume homeschooling. eu imi duc copiii la scoala de stat, chiar si pe fetita cu autism, insa ma lovesc tot mereu de probleme greu de rezolvat si, cel mai rau, urasc faptul ca la scoala publica copilul este vazut ca element al multimii de copii si nu ca individualitate. de aici, o groaza de erori pedagogice din partea educatorilor cu consecinte nefaste asupra copilului, inclusiv cu posibile afectari ale integritatii fizice a lui.

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelent articolul!

    E clar ca prin HS statul pierde si financiar dar mai ales "adepti spirituali".Pai, visul oricarui didactator a fost sa stapaneasca si peste suflete. mai trist este ca acest urias cu picioare de lut nu mai este observat ci parca ni s-a intarit ideea de "tatic bun care are grija de toate si de tot", sanatate, educatie...
    poate, ca fiind vorba de data aceasta de copiii nostri ne vom trezi, cum s-au trezit romanii anul trecut de au refuzat in masa vaccinul Silgard, cel administrat fetitelor de clasa a-VII-a

    Multumesc pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos articolul, desi eu fac homeschooling cu baiatul meu si intram in anul al doilea, nu as fi putut argumenta mai frumos acest lucru...

    RăspundețiȘtergere
  4. Un articol tampit tradus din presa de peste hotare la fel de tampite... se cunoaste dupa romana de lemn.

    In mod concret, articolul este o serie de idei tampite despre cum statul nu trebuie sa aiba nici un rol in viata societatii. Aceste idei au fost dovedite ca apartinand fundamentalistilor crestini (sectantilor) si conservatori. Acestea sunt ideile care ne-au aduc criza mondiala in care ne aflam si ne vom mai afla multi ani.

    Stimata doamna, daca aveti idei originale, scrieti, daca nu, abtineti-va. E mai bine sa va informati de la mai multe surse decat sa regurgitati ce cititi prin cine stie ce fituica fara nici un pic de gandire critica.

    RăspundețiȘtergere
  5. stimate domn, pe blogul meu regurgitez ce idei am chef, cu sau fara gandire critica, daca asa imi face placere, iar dvs. nu sunteti obligat nici sa cititi, nici sa comentati.Totusi, in caz ca nu va puteti abtine de la una din actiunile de mai sus, va rog sa veniti cu argumente pe care sa le exprimati intr-un mod civilizat, daca intradevar sunteti interesat de o dezbatere pe tema de mai sus. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. cand ati scris materialul v-ati gandit la toti copiii sau doar la o anumita categorie? sunteti convinsa ca metoda se pote aplica oricarui copil care provine din orice familile sau mediu social? Eu sunt convinsa ca orizontul dvs e foarte limitat si ca vedeti doar propria situatie.daca sunteti capabila sa va educati singura copilul, felicitari din suflet, dar v-ati intrebat vreodata ce metode sau ce stil de educatie ar trebui sa primeasca acei copii din rural de exemplu care traiesc de pe o zi pe alta, in familii unde parintii au cel mult 8 clase si unde un caiet primit de la scoala e un cadou de suflet? Va ganditi vreodata la majoritatea copiilor sau doar la cei din patura superioara intelectual si financiar? As vrea sa fiti macar o zi educator "la stat"si apoi sa trageti concluzii . Cu respect. madi

    RăspundețiȘtergere
  7. Madi, in primul rand bine ai venit pe blogul meu!materialul nu este scris de mine, dupa cum vezi este precizat autorul si sursa. Homeschoolingul nu este un tip de educatie ce se potriveste tuturor, evident ca nu e o metoda universala.
    Articolul este scris dintr-o perspectiva liberala, si eu personal sunt de acord cu ideile sustinute in el.
    Referitor la copii din rural, cred ca educatia cea mai potrivita pt ei ar fi 4-8 clase si dupa aceea specializare agricola, zootehnica, etc.. Daca in timpul scolii unii se disting prin capacitate deosebita de a invata, atunci sa li se ofere burse pt a merge mai departe. Sistemul actual, care ofera educatie gratuita cui vrea si mai ales cui nu vrea e falimentar, tocmai fiindca nu trebuie sa-i dai omului carte daca lui nu-i trebuie. Nu cred ca toata lumea trebuie sa faca scoala. Decat codas la oras, mai bine-n satul tau fruntas, cum zicea Creanga :)

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.

♥ Translate