miercuri, 7 septembrie 2011

Criza de timp


Toamna aceasta a adus oaresce schimbari in familia noastra : Ilinca va merge la scoala, si eu am reinceput serviciul. Asta inseamna o reorganizare a programului, si a  activitatilor tuturor. 
Reorganizare la care nu m-am gandit inca, asa ca ma simt total data peste cap fara listutele si rubricutele mele din jurnalul casei :)), si am intrat in criza de timp.


Anul acesta scolar va fi o noua experienta pentru noi, ca familie, si o noua experienta pentru mine - sa-mi stabilesc prioritatile, astfel incat totul sa fie in ordine acasa, dar si la servici, fara sa imi epuizez totusi fortele. De multe ori gandul meu se indreapta spre Sf. Iuliana din Lazarevo.Viata ei a fost extrem de plina - un sot, sapte copii in viata, doi socrii in grija, pe langa o gospodarie imensa si multe slugi. 
Cu toate acestea gasea timp pentru rugaciune, milostenie si alte fapte crestinesti, si  pentru lucru de mana- broderie si cusut. Nu se plangea niciodata, ci lucra mereu in toate, cu harnicie.
Cu sfintele ei rugaciuni nadajduiesc s-o scot si eu la capat! :) 



Asa ca imi ascut de zor creioanele, ca sa-mi fac cat de cat un program. Intre timp vinetele ma asteapta sa le transform in salata, rufele trebuie intinse, aspiratorul trebuie in pus in functiune, fiindca maine e sarbatoare mare, si ne vom ocupa de cele duhovnicesti :).
Pentru cei mici gasiti aici  icoana praznicului- de scos la imprimanta si de colorat.


Va doresc o zi placuta, si spor in toate cele de folos trupului si sufletului! :)

Irina

28 de comentarii:

  1. Eu zic ca pana nu "intrati in paine" cu totii, ca sa te familiarizezi cu programul, nu poti sa stabilesti nimic. Sau cel putin eu asa as face. Cred!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stiu sigur ca te vei descurca de minune. Eu de abia astept sa ne impartasesti cum ai reusit sa te organizezi. Zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Succes pentru bobocelul familiei la școală! Poate vedem poze cu ea din prima zi de școală:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Maica Domnului te va ajuta,Irina!Sa nu deznadajduiesti niciodata.Ea te va acoperi cu sfant Acoperamantul ei.Cere-i ei ajutorul si te va ajuta,cat despre inspiratia de a face programul citeste Acatistul Sfantului Duh si iti va lumina mintea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Irina, eu cred ca tu ai icoana cu sfanta Xenia. Si ea este ajutatoare ptr familiile cu copilasi.

    Doamne ajuta
    Cristinaa

    RăspundețiȘtergere
  6. O, ce de schimbări, ce mari sunteţi! :)
    Maica Domnului să îţi dea mult spor şi înţelepciune, să le faci pe toate cu bucurie!
    vă îmbrăţişez pe toate!

    PS Da, reprezentarea din poză e a Sfintei Xenia.

    RăspundețiȘtergere
  7. vai, credeti ca e Sf. Xenia?!eram sigura ca e Sf. Iuliana :((((

    RăspundețiȘtergere
  8. Aveti dreptate, e Sf. Xenia!am cumparat iconita din Serbia, de la catedrala. M-a atras de cum am vazut-o, nu stiam pe cine reprezinta, m-am gandit eu ca ar fi vb. de Sf. Iuliana de Lazarevo. Ma bucur ca s-a lamurit„misterul„ , am citit acum viata Sf. Xenia si minunile ei, si imi pare bine ca a intrat in casa noastra, sa ne ocroteasca! poate gasesc pe undeva si o iconita cu Sf. Iuliana

    RăspundețiȘtergere
  9. Si uite asa vin Sfintii la noi,Irina!

    RăspundețiȘtergere
  10. Irina, felicitari pentru serviciu si pentru noua scolarita spor si sanatate! O sa va descurcati bine, sunt sigura! Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Camelia, exact!
    Va multumesc pentru urari!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt alaturi de Ilinca si parca nu-mi vine sa cred ca merge la scoala! Putere sa depasiti tot!

    Cu prietenie!

    RăspundețiȘtergere
  13. Multa putere si intelepciune de la Domnul sa depasiti aceasta perioada cu bine .Avem si noi o fetita care este foarte nerabdatoare sa inceapa scoala ,de vreo doua saptamani ma tot intreaba cat mai este pana va merge la scoala .Mult succes scolaritei Ilinca,in momentele in care am foarte multe de indeplinit si nu gasesc timp suficient de un mare ajutor este cititul catvor psalmi (multumesc pe aceasta cale pentru frumosul si folositorul articol despre psalmi),C.A

    RăspundețiȘtergere
  14. Irina, in familia noastra sfanta Xenia a fost si este de mare ajutor. Eu citisem ce ai scris tu in articol si am fost tare atrasa sa stiu ceva de sfanta Iuliana. Insa cand am vazut-o pe sfanta Xenia m-a bucurat mult mult.

    Sfintii vin la noi, nu noi ni-i alegem:). Ori in cazul de fata uite ca sfanta Xenia a venit in familia voastram si statea cuminte in bucataria voastra, acolo unde stam noi mamele cel mai mult:).

    Vorbind de ordine si curatenie in viata, iata ce am gasit astazi si parca un pic ma incanta dezordinea. Dezordinea din natura, dezordinea din Creatie, dezordinea creata de Dumnezeu de jur imprejurul nostru. Priviti in special cerul si acel copil in fata lazii cu nisip:). Oare chiar ne place ordinea, organizarea, curatenia?:)

    Doamne ajuta
    Cristinaa

    http://joannagoddard.blogspot.com/2011/09/cleaning-up.html

    RăspundețiȘtergere
  15. Era sa uit o mica intrebare :aveti cunva zilele acestea vreo sarbatoare in casa D-Voastra ,daca da LA MULTI ANI sarbatoritei(Teodora)daca nu iertare pentru confuzie ,c.A

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu ezita sa ceri ajutorul Sf.Iuliana din Lazarevo.Vei vedea cat de repede va raspunde chemarii tale...
    Spor in toate!

    RăspundețiȘtergere
  17. Dumnezeu sa va ocroteasca! Sa ne spui si noua ce solutii ai gasit! Cristina U

    RăspundețiȘtergere
  18. A blessed Feast Day to you and yours, and may it be a fruitful and wonderful school year for your (not so) little one!

    RăspundețiȘtergere
  19. ...Sunt sigura ca le vei rezolva pe toate...eu de la tine multe am invatat...Cu Dumnezeu inainte...A.T.

    RăspundețiȘtergere
  20. Doamne, ajuta! Imi imaginez ce emotii aveti azi. Spor in tot ceea ce faci, draga Irina!

    RăspundețiȘtergere
  21. Irina, iti doresc toate cele bune, putere si nadejde!
    Domnul sa va aiba in paza!:)

    RăspundețiȘtergere
  22. "Cand iti trimiti copii la munca ori la scoala,ori in armata ,binecuvanteaza-i in pragul casei tale si zi:"Il dau in grija-Tie,Doamne"Sfantul Nicolae Velimirovici) Dumnezeu sa va dea o saptamana buna

    RăspundețiȘtergere
  23. Cautand un articol despre ceaiul de la ora 5, am descoperit acest blog. Sunt incantata! Nici nu credeam ca mai sunt oameni care sa gandeasca asa.Tot scormonind pe internet, nu cred ca am gasit un blog asemanator.
    Sunt mama unei de fetite de 16 luni, stau acasa acum cu ea, am un sot care munceste 10 ore pe zi si toata treaba din casa e facuta de mine. Mi-au fost de mare ajutor sfaturile voastre.

    RăspundețiȘtergere
  24. Scumpa Irina, sper din tot sufletul si egoismul meu, ca reluarea serviciului tau sa nu insemne sfarsitul blogului.... Te urmaresc zilnic si am cules nepretuite daruri de pe blog si mai ales ma ajuta sa stiu ca mai sunt oameni care gandesc asemanator mie, care mai cred in valori in lumea nebuna de azi. Iarta-mi egoismul. Astept cu nerabdare sa mai citesc ceva, oricat de rar. Multa rabdare si intelepciune in tot ce faci! Dana

    RăspundețiȘtergere
  25. Pai cum ramane cu femeia care ramane acasa, ca nu trebuie sa munceasca (la un serviciu)? Pana acum ne dadeai indicatii cumsa renuntam la serviciu si acum???

    RăspundețiȘtergere
  26. da Mihaela, sunt convinsa ca cel mai bine este ca femeia sa se ocupe de familie in primul rand,dar fiecare trebuie sa discute situatia personala cu duhovnicul, si sa faca dupa cum primeste binecuvantare. Nu am dat nimanui indicatii, ci am sugerat idei care pot fi de ajutor, fiindca stiu ca sunt multe femei care sunt preocupate mai mult de familie, decat de cariera, dar situatia financiara nu le permite sa renunte la servici dintr-o data.
    In ceea ce ma priveste serviciul meu este de asa natura incat imi permite sa fiu acasa majoritatea timpului. A fost mai greu pana ne-am organizat si ne-am facut un program nou, dar acum suntem bine, multumesc pentru interes :).

    RăspundețiȘtergere
  27. Dana, multumesc pentru aprecieri.Din fericire nu serviciul imi ocupa cel mai mult timpul, ci scoala Ilincai- pana se va invata si ea cu studiul individual, si va fi autonoma in privinta aceasta va dura ceva timp, si trebuie sa o ajut.Plus ca le mai am si pe cele mici de care ma ocup, fiindca amandoua sunt acasa :). Si mai e sotul meu- avem nevoie de timp pentru noi- plus ca sunt si alte treburi care ma asteapta.Dar n-o sa renunt la blog, dar probabil pentru o vreme voi scrie mai rar.

    RăspundețiȘtergere
  28. Anca, multumesc pentru aprecieri, si pentru vizita. Te mai astept cu drag. Spor in toate treburile tale.


    Mirela, ce frumos, multumesc!

    Corina, multumesc, te imbratisez.

    Adriana, multumesc la fel.

    A.T., multumesc.

    Cristina, multumesc. Ce solutii sa gasesc?organizare, si iar organizare, plus sculatul foarte de dimineata :))

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.

♥ Translate