vineri, decembrie 30, 2011

2011 in imagini, si planuri pentru 2012

            Ma uit in urma si pot sa spun ca anul 2011 a fost un an frumos, dar si agitat, cu noi inceputuri pentru noi in multe privinte. Am facut cateva schimbari in casa, am crosetat mult, am impletit, am citit, am vazut alte tari, am fost la mare, am fost la munte, eu si sotul ne-am facut mai mult timp pentru noi doi, dar am petrecut si multe momente frumoase impreuna cu toata familia. Da, pot spune ca a fost un an bogat, si am invatat foarte multe de-a lungul lui. Am avut si dificultati, in special financiare, dar care ne-au invatat sa fim mai cumpatati si mai economi ca inainte. Pe langa asta a trebuit sa ma despart pentru un timp de draga mea prietena Nicoleta, de care imi este foarte dor :((.

Pentru 2012 mi-am stabilit cateva obiective, pe care sper sa le ating, cu voia si ajutorul lui Dumnezeu.
1.Sa-mi organizez mai bine timpul. Multe lucruri care s-au intamplat anul acesta m-au luat oarecum pe nepregatite, si la un moment dat am intrat in criza de timp, si n-a putut sa fac tot ce mi-am dorit. Pentru asta o sa-mi fac lunar un plan scris, ca sa stiu exact ce am de facut, si cand.
2.Viata duhovniceasca - pe langa faptul ca vreau sa merg la biserica, sa tin posturile, si sa ma spovedesc macar la 40 de zile, vreau sa invat un verset biblic pe saptamana, si sa citesc Sf. Scriptura intr-un an. Nu o sa mai folosesc un program de citire paralel, cum a incercat in alti ani, fiindca pentru mine a fost total ineficient. O sa-mi fac o lista cu toate cartile, si  o sa incep cu Noul Testament. O sa citesc cat de mult pot intr-o zi, si o sa-mi notez. La final de saptamana o sa fac bilantul si o sa tai de pe lista cartile citite.
3. Educatia copiilor- sa facem saptamanal o activitate in familie. Sa citim in fiecare seara din Biblia copiilor, si cate o poveste. Sa facem saptamanal o activitate la ”Scoala de duminica„. Sa o invat pe Teodora literele si cifrele. Daca s-ar prinde si cititul de ea, ar fi excelent :)). Sa facem activitati de scriere. Sa lucram macar o data pe saptamana la engleza.
4. Organizarea casei - timpul pe care il am pentru activitati casnice s-a redus simtitor. De aceea a trebuit sa gasesc solutii ca sa eficientizez activitatea. Cel mai mult imi ia spalatul si aranjatul hainelor, fiindca sunt foarte multe. Asa ca sunt in curs de reorganizare a dulapurilor- reduc hainele la minim, pastrez strictul necesar.
In rest merg pe sistemul obisnuit- gasiti amanunte aici.
5. Organizarea bugetului - multumita Iuliei de la economisim.info am reusit sa deschid un cont de economii, si sa pun ceva in el :)). Mi-am propus sa virez acolo alocatia copiilor lunar, si cate ceva pe deasupra, cand se mai poate. Acesta va fi fondul  de rezerva. Pe langa asta am stabilit un buget fix pentru mancare, in care ma voi stradui sa ma incadrez.Voi incerca sa aplic mai multe din ideile de pe blogul ei, fiindca sunt de mare folos.
6. Hobby- anul acesta voi croseta si impleti mai putin, fiindca imi doresc sa invat un nou hobby, si anume scrapbookingul. Am deja un proiect in minte- e vorba de un album cu versetele biblice pe care intentionez sa le invat anul acesta. O sa lucrez o pagina pe saptamana. Deocamdata nu imi propun mai mult, intai sa vad cum merge.
Pe langa scrapbooking sper sa incapa si un pic de crosetat. Vreau sa termin paturica de la provocarea de primavara. Daca reusesc sa inghesui si niste decoupage printre ele pot sa spun ca am avut un an plin :)).
7. Blog si jurnalit -imi pare rau ca nu am bloguit mai mult in acest an. Nu cred ca voi reusi performanta de a scrie zilnic, dar sper ca macar de doua- trei ori pe saptamana sa postez cate un articol. Fiindca acum am niste zile libere, o sa pregatesc cateva postari in avans.Voi organiza in continuare darul de blog lunar, iar in martie si in noiembrie vom avea schimbul de ornamente al copilasilor ortodocsi. Mai am in minte ceva provocari interesante, dar voi vedea cum stau cu timpul.
Intentionez sa jurnalesc mai mult si in scris- vreau sa folosesc scrapbookingul la aceasta activitate.
Cam acestea ar fi in mare scopurile mele in acest an, voi vedea la sfarsit ce si cat am reusit sa duc la capat.
Voi aveti ceva planuri pentru 2012? Daca le-ati scris pe blog, lasati un link, daca va face placere :).
Va doresc o zi frumoasa!
Irina

27 de comentarii:

  1. Irina ma minunez de planul tau e ceva extraordinar!
    In multe subiecte m-am regasit.De cand am inceput sa scriu si eu versetele pe biletele mi-a intrat acest hooby al scrapbukingului si mie in cap.Ma gandeam sa caut si eu niste cursuri onlaine ca sa invat si eu ceva.
    Mi-a placut provocarea cu versetele.Mi-am facut si eu un plan asemanator pentru tineretul de la biserica.Aici nu se ocupa nimeni de tineri.Nu as fi eu cea mai in masura sa o fac dar simt nevoia sa se ocupe cineva si de acesti tineri.
    Doresc familiei tale multa binecuvantare, pace si bucurie in Domnul!
    Cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Irina,Dumnezeu sa iti binecuvinteze aceste proiecte si sa te ajute,sa iti dea spor.Suntem convinse ca vei reusi.
    Recunosc ca m-a atras si pe mine crosetatul de cand citesc blogul tau si mi-ar placea sa invat.

    Multa binecuvantare familiei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa dea Domnul!
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/12/30/obiceiuri-de-anul-nou-in-bucovina/
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dumnezeu sa binecuvinteze toate gandurile bune si spor in tot ce ti-ai propus.Iarta-mi un sfat in legatura cu Teodora(deh, deformatie profesionala!): daca fetita nu este la scoala, nu te stradui sa o inveti litere, nu ii e de nici un folos, din contra- se va plictisi la clasa, fiind nevoita sa-i astepte pe colegi.Invatatoarea uneori ii va da suplimentar de lucru,dar nu are timp mereu sa se ocupe de ea.Daca un copil solicita singur asta, bine, daca nu, inseamna ca nu a venit timpul.Ei stiu de multe ori mai bine! Toate la timpul lor, iar timpul scrisului este dupa 7 ani.
    Un an nou cu multa pace sufleteasca asa cum ai adus si tu de multe ori in sufletele noastre prin articolele tale. Gina

    RăspundețiȘtergere
  5. Dumnezeu sa-ti ajute in toate, Irina draga!

    RăspundețiȘtergere
  6. Partea financiara a fost lectia mea de anul acesta. Dupa multe carti citite si reflectii personale, am ajuns la concluzia ca nu imi plac cuvintele 'economie' si 'cheltuiala'. Ma duce cu gandul la 'strans cureaua' si 'risipa'. Asa ca am hotarat ca in loc de cheltuila sa folosesc cuvantul 'investitie'. De ex atunci cand imi cumpar de mancare ma gandesc daca merita sau nu sa investesc in produsul respectiv, daca imi face sau nu bine. In loc de economie, in sensul de strans cureaua m-am gandit sa folosesc idea de a-mi crea un fond de bunastare economica, de sanatate pe plan financiar. Vb atat de mult de sanatate la nivel fizic, ne preocupam de sanantate noastra din punct de vedere al mancarii sanatoase, dar nicioadat nu vb de sanatatea noastra financiara de investitiile/'cheltuielile' sanatoase. Probabil ca si chetuielile sau risipa, cum spun eu, sunt tot un fel de scurgere, de boala la nivel financiar.

    Succes si poate de ajuta randurile mele.
    La multi ani! si mult belsug in anul ce vine.

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  7. Elena,din pacate nu se aplica la noi.Am fetita cea mare la cl. intai, regret ca n-a invatat-o sa scrie si sa citeasca dinainte.Ea stia sa silabiseasca, si sa scrie cu litere de tipar,dar chiar si asa ritmul este extrem de alert, si e foarte mult de munca.Daca ar fi stiut sa scrie si sa citeasca deja n-ar mai fi fost asa de obositor nici pentru ea, nici pentru mine.Teoretic tu ai dreptate, dar practica ne omoara.

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne ajuta, Irina! Sa fie un an mai bun ca 2011, dar mai putin bun decat 2013. Te sustin in legatura cu Teodora si, daca vrei, iti voi trimite idei de lucru cu ea. Cu Teodora mea am procedat la fel ca tine cu Ilinca. Am trait cea mai grea clasa 1 din cate imi puteam imagina. De aceea sustin invatarea in functie de particularitatile fiecarui copil si ma gandesc foarte mult in ultima vreme la homeschooling. Daria de exemplu stie deja literele O si I, le recunoaste oriunde le vede, spune cuvinte in engleza, "citeste" carticele si are doar 1.8 ani. Teodora va invata cu siguranta multe lucruri daca are o planificare personalizata, exact asa cum o ai tu pe a ta in gospodarie. Doar ca o va face in joaca, alaturi de surioarele ei. Pupici

    RăspundețiȘtergere
  9. Corina, multumesc la fel!pt. scrapbooking eu am hotarat sa-mi iau pentru inceput un kit cu tot ce e nevoie, si mai vad dupa aceea, in functie de cum imi iese.

    Camelia, Doamne ajuta la toata lumea!daca vrei sa inveti sa crosetezi,iti doresc succes!incearca, sa nu ramai doar cu dorinta :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Mihaela, foarte frumos ai spus.Limbajul influenteaza foarte mult actiunile noastre, limbajul are o mare putere- dar noi nu o constientizam. Si eu ii doresc, exact cum spui tu, sa investesc mai mult in sanatatea familiei, si intr-o oarecare siguranta financiara(ca pana la urma nimic nu e sigur).Noi suntem destul de frugali in ceea ce priveste mancarea, si consumam in general preparate facute in casa, asta inseamna ceva economii.

    RăspundețiȘtergere
  11. Oana, si eu ma gandisem la un moment dat la hs, dar cel putin momentan nu e pentru noi.Poate mai tarziu-nu stiu vom vedea.

    RăspundețiȘtergere
  12. Hai, nu ma face sa bocesc la sfarsit de an...
    Maine mancam impreuna, in virtual, o felie de tort ca tot n-am apucat sa bem un ceai impreuna de cand am plecat:)

    RăspundețiȘtergere
  13. ei , mai bine la sfarsit decat la inceput :))

    RăspundețiȘtergere
  14. La multi ani Irina! Sper sa reusesti in tot ce ti-ai propus!

    RăspundețiȘtergere
  15. eu cred ca ai dreptate cu Teodora, si eu vreau sa il invat pe Gheorghe , Sofia a stiut si a fost f bine, nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi insemnat, in conditiile imbolnavirii mele, clasa 1 pentru Sofia daca nu stia sa scrie si sa socoteasca.
    mai ales ca ai nostri vor intra in 2013 in clasa zero....la scoala.La 6 ani, nu la 7.
    Mi-am facut si eu o listuta, toate astea cu familia intra la punctul 2, te pup si LA MULTI ANI!
    http://armonii.blogspot.com/2011/12/ce-mi-doresc-de-la-2012.html

    RăspundețiȘtergere
  16. E cumpana dintre ani! Sa privim inapoi cu iertare, inainte cu speranta, in jos cu intelegere, si in sus cu recunostinta! Un An Nou plin de bucurii si impliniri! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  17. Sabina,asa e.Oricum,deocamdata e cam neclara cu clasa 0, fiindca nu exista posibilitate materiala de a fi pusa in practica. Vom trai si vom vedea.

    RăspundețiȘtergere
  18. Ana Maria, multumesc!
    Alexandrina, multumesc!La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  19. Sa te ajute Dumnezeu sa realizezi tot ce ti-ai propus! Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  20. Irina , avem in comun la proecte ptr noul an -punctul 2 , viata duhovniceasca.
    Sa ne ajute Dumnezeu sa ne tinem de cuvant.

    RăspundețiȘtergere
  21. http://casutalaurei.blogspot.com/2012/01/ce-mi-doresc-eunoua-in-2012.html

    RăspundețiȘtergere
  22. La multi ani! Am facut un comentariu nepotrivit mai sus, uitand ca locuiti in Bucuresti. La noi, la tara, copiii inca mai au copilarie, alearga, se joaca mult in natura, invata o multime de lucruri practice pe langa casa. Ce nu inteleg este faptul ca tanjim dupa firescul pe care l-a lasat Dumnezeu, dar ne straduim sa ne adaptam la o stare de anormalitate pentru ca asa se cere...
    Un an bun si spor in toate.

    RăspundețiȘtergere
  23. p.s. http://dulceameacasa.blogspot.com/2011/12/100-de-dorinte.html

    RăspundețiȘtergere
  24. Irina, iti doresc ca in 2012 sa ai multe roade spre mantuire!
    Si iti multumesc pentru tot!
    Cu drag, AncaM

    RăspundețiȘtergere
  25. Un an nou binecuvantat Irina! Am multe de invatat de la tine,asa ca ma rog la Dumnezeu sa te inspire si sa-ti dea putere in treburile zilnice,intelepciune in citirea scripturii si multe reusite in activitatile cu copiii,si mai ales mai mult timp liber ptr hobby-urile tale si ptr a ne relata pe blog ce ai mai realizat...Fi binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  26. La multi ani Irina!Sa ai spor in tot ce ti-ai propus!cu mare drag,Luminita

    RăspundețiȘtergere
  27. Cel mai frumos blogg.Felicitari. Mi-ai facut viata mai frumoasa.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.