vineri, mai 11, 2012

Cantitate sau calitate?



 Astazi e vehiculata foarte mult ideea ca nu e nevoie sa petreci mult timp impreuna cu copilul- e suficient sa petreci putin, dar sa fie de calitate.
Va spun drept ca fac alergie cand aud chestia asta.
Pentru constiinta chinuita a parintilor de azi, care petrec foarte multe ore la servici, departe de copiii lor, noile teorii psihologice vin ca o mana cereasca :nu mai e nevoie sa investesti timp in relatia cu copiii tai, mai bine putin , dar de calitate. Ma intreb, daca psihologii cu pricina ar investi doar o ora-doua pe zi in meseria lor, ar fi suficient?ar obtine ceva rezultate?doar nu conteaza cantitatea, conteaza calitatea.
Este interesant ca nu aplicam acest concept, calitate versus cantitate in nici un alt domeniu al vietii noastre. Suntem constienti ca pentru a obtine rezultate bune in orice trebuie sa investim timp, atat cantitativ, cat si calitativ.
Daca la cofetarie, in loc de felia de tort comandata, am primi o firmitura, dar am fi consolati ca firmitura aceea e de cea mai buna calitate, ne-am satura cu ea?evident ca nu. La fel si copiii , au nevoie de o felie mare din timpul parintilor pentru a-si satura nevoia de afectiune, de comunicare, de relationare cu ei .
O firmitura nu e niciodata de-ajuns, chiar daca e de calitatea intai.

Irina





4 comentarii:

  1. De acord cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Irina, in primul rans vroiam sa iti spun ca ma bucur mult ca ai decis sa continui si cu Dulce Casa, pe langa blogul cel nou.
    Si ca sunt totalmente de acord cu tine: relatiile, si mai ales cei cu copiii, se construiesc in timp, in timp care - oricat de greu este de acceptat asta de catre parintii ocupati - se masoara in minute, ore, zile petrecute impreuna...
    Am o prietena care e vesela, se distreaza cu copiii, ii iubeste, dar le poate dedica foarte putin timp. De calitate, e adevarat. Mi-a spus ca fetitele plang in fiecare seara cand pleaca bona, si o striga mereu in weekend tot pe bona, cu tot timpul de cea mai buna calitate pe care ea si sotul ei il petrec cand au timp cu ele. Si se gandeste la un aranjament, in ciuda postului important si bine remunerat pe care il are - pentru ca, spunea ea, urmatorul pas inevitabil va fi ca cele mici sa o strige pe bona "mama". E constienta de acest lucru si face tot posibilul, dar mi-a spus ca ii e clar ca nu e de ajuns si ca trebuie sa ia o decizie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai foarte mare dreptate. Am renuntat la serviciu, doar ca sa ma pot ocupa de copii.
    Nu se poate face si cariera si sa fi si mama. Cand am unele regrete, pentru ca eram buna in ceea ce faceam si apreciata, ma uit la ce am realizat in familie si orice urma de regret dispare. Sunt fericita ca pot sta cu copii, sa-mi iubesc sotul si sa ma dedic casei. In fond asta am ales!
    Si se vede pe mine fericirea. Mi-a placut la nebunie cand unul din copii de la fica-mea din clasa m-a descris ca "Doamna casiera e mamica aia care este vesela si rade tot timpul?" Mama ei a intrebat: "Dar nu asa sunt toate mamicile?" "Nuuuu, celelalte sunt incruntate sau serioase si unele stau si cu mainile incrucisate peste piept!" M-a uns pe suflet!

    RăspundețiȘtergere
  4. eu cred ca parerile articolelor astea incearca sa atinga un subiect din alta perspectiva: ca multe familii petrec timp impreuna cantitativ, dar nu de calitate.

    In rest, fiecare decide singur, e usor sa comentam alegerile altora, greu sa intelegem si sa acceptam.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.