duminică, august 19, 2012

Unde ajungem?



"Mandria este diferita. Exista mandrie lumeasca-desteptaciunea, dar exista si mandrie duhovniceasca- iubirea de sine.Aceasta este asa -oamenii cu adevarat isi pierd mintile daca se incred in inteligenta lor si daca asteapta totul de la ea. Dar unde ajungem daca ne luam dupa mintea noastra mica si plina de necuratie?
Luati de la ea ceea ce poate sa dea, ca mai mult nu va trebuie...Invatatorul nostru e smerenia.Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har si harul lui Dumnezeu este tot ce ne trebuie...Aici este si marea ta intelepciune .
 Smereste-te si spune-ti: Desi sunt un fir de nisip pe pamant, totuisi tind spre Dumnezeu si sa se faca asupra mea voia lui Dumnezeu. Daca spui acest lucru nu numai cu mintea, ci si cu inima, si indraznesti, efectiv, ca un crestin adevarat, sa te bizui pe Dumnezeu si cu hotarare ferma, smerit, sa respecti voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, atunci se vor imprastia norii inaintea ta si se va ivi soarele,care va lumina si te va incalzi.Atunci vei cunoaste adevarata bucurie a lui Dumnezeu si totul ti se va parea clar si transparent.Vei inceta sa te chinui in suflet si totul va fi usor.
Ar fi greu sa traim pe pamant daca n-ar exista nimeni care sa ne ajute sa razbim in viata...Dar deasupra noastra este insusi Dumnezeu Atotiitorul,Iubirea Insasi...De ce sa ne temem si sa ne intristam, pentru ce sa ne ferim de greutatile vietii, sa presupunem si  sa pricepem..Cu cat e mai complicat si mai greu sa traim, cu atat mai putin trebuie sa facem aceste lucruri...Lasati-va in voia lui Dumnezeu, si Dumnezeu nu va va face de rusine.Lasati-va nu cu cuvintele, ci cu faptele...De aceea a devenit viata grea, ca oamenii o incurca cu desteptaciunea lor.
In loc sa se indrepteze spre ajutorul lui Dumnezeu,au inceput sa se adreseze ratiunii lor, si se incred in ea...
Nu va temeti nici de necazuri, nici de suferinte, nici de toate ispitele: toate acestea inseamna cercetarea lui Dumnezeu, care este spre folosul vostru..."

staretul Anatolie de la Optina 
din Patericul de la Optina, ed. Bunavestire, 2002


Va doresc o duminica placuta!
Irina

vineri, august 17, 2012

Ce-mi place sa fac in week-end


Mi-a placut provocarea Iuliei, de a aborda in fiecare vineri o tema despre care sa vorbim. Saptamana aceasta vom povesti despre ce ne place sa facem in week-end. 


In general fac in asa fel incat sfarsitul de saptamana sa nu fie aglomerat cu treburi casnice, teme de-ale Ilincai sau activitati legate de servici. 
Imi place ca uichendul sa fie cat mai liber, ca sa-l dedicam activitatilor care ne relaxeaza, astfel incat sa fim plini de energie la inceput de saptamana :).
1.Imi place sa ies cu sotul meu in oras, la o cafeluta, sau la un restaurant libanez, doar noi doi.

 Obisnuim sa facem destul de des lucrul acesta- intr-o familie cu copii e  benefic sa-ti aduci aminte ca mai esti si altceva, decat parinte. Mai ales intr-o familie solicitanta si galagioasa ca a noastra :). Evident, daca bugetul ne permite, preferam sa plecam impreuna o zi-doua din Bucuresti, dar asta presupune si ample miscari de trupe :)) (cine sta cu copii?), asa ca se intampla rar.

2.Imi place sa iesim cu totii la un gratar - preferabil in gradina noastra de la tara.

Stam toata ziua la aer curat, mancam ceva bun, fetele se joaca cu copiii vecinilor, si  eu pot sta linistita la umbra unui copac, citind sau crosetand.

3. Imi mai  place sa

  citesc, sa tricotez/crosetez, sa scriu in jurnal sau sa creez o pagina de scrapbook, sa beau ceai aromat cu biscuiti , sa mananc pizza, sau sa ma uit la un film bun.
 Voua ce va place sa faceti la sfarsit de saptamana?

Irina

joi, august 16, 2012

Noua membra a familiei noastre :)

         De multa vreme Ilinca ne roaga sa luam si noi un animalut de casa, cu care sa se joace. Un timp am refuzat categoric, la gandul ca va trebui sa mai am o grija in plus. Totusi, am inceput sa meditez la idee, si am trecut prin minte toata gama de jivine de apartament, cantarind la fiecare plusurile si minusurile.
        Asta vara, cand am fost in concediu si am stat la curte, se aciuase pe-acolo un motanel, pe care fetele l-au indragit tare mult, si tare suparate au fost cand s-au despartit de el. Asa ca ne-am hotarat sa luam o pisica. M-am gandit initial la un pui, dar ideea ca ar trebui sa umblu cu el la veterinar, sa-l vaccinez, sa-l castrez, plus ca trebuie invatat la nisip m-au facut sa ma gandesc mai degraba la o pisica adulta, gata educata. Am rascolit nitel netul :), si in cele din urma am gasit pisica perfecta :): nitel blanoasa, castrata, vaccinata, invatata la litiera, in varsta de 3 ani, de la o familie care nu mai putea s-o tina (daca sunteti interesati de un pisoi, gasiti o multime de oferte pe adoptiipisici.ro).


         M-am indragostit spontan de ea cand i-am vazut mustatile imense si blana ruginie :). In prima zi cand am adus-o a fost foarte speriata, dar incetul cu incetul se obisnuieste cu noi, si noi cu ea. Nu prea e cum isi doreau fetele - un matz pe care sa-l manevreze cum vor, dar macar au pe cine sa hraneasca si sa mangaie. Ilinca a fost chiar un pic dezamagita la inceput, mi-a spus ca e plictisitor sa ai o pisica mare :)).
         Eu visez deja la serile friguroase de toamna-iarna, cand o sa crosetez/impletesc, cu pisica torcand in poala :))!

Irina

miercuri, august 15, 2012

Yarn Along

Daca e miercuri, e Yarn Along. In fiecare miercuri iubitoarele de tricotat/crosetat si lectura sunt invitate sa posteze pe blogul lor, sau pe grupul de pe  flickr, o fotografie cu ce au pe andrele/croseta, si cu cartea pe care o citesc, si sa lase linkul pe blogul lui Ginny .


Azi e mare sarbatoare, asa ca nu se lucreaza, in schimb avem ocazia sa ne vedem de suflet :). Saptamana asta am scos de la naftalina un sal crosetat, pe care l-am inceput anul trecut, ca sa mai lucrez la el.Nuntele de albastru  ma duc cu gandul la superbele culori ale plajelor tropicale... Am luat modelul de pe  Ravelry, se numeste South Bay Shawlette,
si are o dificultate scazuta.


Salul e foarte potrivit pentru o seara racoroasa pe malul marii...



Pe noptiera am o carticica draguta, srisa pentru copii : Prima spovedanie de V. Maleaghin, dar poate fi citita si de adulti. Adevarurile de credinta sunt prezentate sub forma unei povesti interesante si atractive, a carui erou principal este un baietel de 8 ani, Aliosa.O recomand cu drag  si celor mici, si celor mari :).
Voi ce mai lucrati, ce mai cititi?

Irina


luni, august 13, 2012

Un verset pe saptamana - 33 din 52

 
amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Intaia epistola soborniceasca a Sf. Apostol Petru :
 
 Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea
 

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

vineri, august 10, 2012

V-a muscat vreodata o capusa?

 De cateva zile ne luptam cu o viroza, care se manifesta prin varsaturi, febra si dureri musculare. Prima afectata a fost Otilia, am urmat eu, apoi Ilinca si in final Teodora. Din fericire ne-a tinut pe fiecare doar doua zile. Teodora a inceput asera cu febra mare si varsaturi. Dimineata, pe cand incercam s-o consolez si o mangaiam prin par, am simtit ceva ca un ghemotoc la ceafa. Cand m-am uitat mai bine am observat ca era o capusa grasa de sange, infipta sub parul copilului.. Am fost in uichend la munte, dar nici prin gand nu mi-a trecut ca la intoarcere sa scotocesc prin parul copiilor in cautare de ganganii.E prima oara cand vad o capusa, si nu mi-am imaginat vreodata ca o sa vad una. Credeam ca se intampla rar sa te intersectezi cu asa ceva, ca e un fel de legenda, si de aceea nici nu mi-am pus problema sa iau vreo masura de precautie in acest sens.Silly me!
 In ultima vreme pericolul muscaturii de capusa a fost destul de mediatizat, asa ca m-am speriat groaznic si am plecat la medicul de familie, care ne-a indrumat spre spitalul de infectioase Babes. Din pacate ei nu scot capuse, dau doar tratamentul. Asa ca ne-au trimis la  Budimex, la urgente. Prima vizita a fost la chirurgie, unde am primit un pansament cu spirt ca sa-l punem pe insecta. N-a mai fost nevoie de extractie, a cazut singura, fara ca sa-si lase, sper, nimic sun pielea Teodorei. De la chirurgie am mers la pediatrie, fiindca saracuta avea febra mare. Cu diagnosticul de viroza si muscatura de capusa ne-am intors la spitalul de infectioase Babes. Acolo iar consult, si tratament cu antibiotic 14 zile.
Am ajuns acasa terminati dupa atata alergatura. Sper sa nu fi fost o capusa infectioasa (am inteles ca doar 1 din 20  poarta agentul patogen al boreliozei), si tratamentul cu antibiotic sa fie suficient pentru a preveni boala.
Am povestit toate astea ca sa avertizez mamicile nestiutoare ca si mine. Se pare ca in ultima vreme e invazie de astfel de ganganii, si e bine sa va luati masuri de precautie daca umblati prin paduri, sau prin locuri cu iarba mare, copaci sau tufisuri.
In caz ca aveti ghinionul sa va muste una, e bine sa mergeti de urgenta la medic, ca s-o extraga si sa va dea antibiotic.

Irina

miercuri, august 08, 2012

Yarn Along


Daca e miercuri, e Yarn Along. In fiecare miercuri iubitoarele de tricotat/crosetat si lectura sunt invitate sa posteze pe blogul lor, sau pe grupul de pe  flickr, o fotografie cu ce au pe andrele/croseta, si cu cartea pe care o citesc, si sa lase linkul pe blogul lui Ginny .


N-am participat la Yarn Along de cateva luni fiindca, spre deosebire de anul trecut, anul asta am lucrat foarte putin :((. Deocamdata nu vreau sa incep nimic nou, desi ma mananca degetele :)), fiindca vreau sa mai termin din proiectele deja incepute.
Desi mi-am propus sa lucrez macar un hexagon pe zi la paturica mea roz, nu am reusit sa fac asta pana acum - o sa incerc in lunile urmatoare, poate reusesc s-o termin.


La capitolul lectura sunt prinsa de cartile parintelui S. Kraiopoulos. Citesc acum "Taina mantuirii"- omilii la epistola catre Romani.

Voi ce mai lucrati, ce mai cititi?

Irina

marți, august 07, 2012

Cuvioasa de la Sihla

Veniti toti cei iubitori de Hristos cu credinta si cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care in pustia Sihlei in mari nevointe a petrecut si lumina sihastrilor s-a facut. Cu laude sa slavim pe Dumnezeu si sa cinstim pe cuviosii Lui, zicand: Bucura-te, Cuvioasa Teodora, a Moldovei duhovniceasca floare!

(condacul 1)


 

Astazi o praznuim pe cuvioasa Teodora de la Sihla, ocrotitoarea mijlociei noastre, Teodora. Imi amintesc cu drag de vizita pe care am facut-o la Sihla in august 2009, impreuna cu Ilinca si cu Teodora. Si cu Otilia, care era in burtica pe vremea aceea :). Sper sa ne reintoarcem odata acolo, daca va ingadui Dumnezeu.
Puteti citi aici viata sfintei.




Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea, cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfintei Cuvioase Teodora


Va doresc o zi frumoasa, cu rugaciunile cuvioasei de la Sihla!

Irina

luni, august 06, 2012

Un verset pe saptamana - 32 din 52



amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Intaia epistola soborniceasca a Sf. Apostol Petru :

Care (Hristos), ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. 

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina