marți, iulie 22, 2014

Sa trecem cu vederea





Înţelepciunea domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea greşelilor
Pilde 19:11 

Solomon ne invata ca  inteleptul stie sa isi stapaneasca mania, si toata lumea il cunoaste drept un om iertator. Din pacate adeseori nu ma incadrez la categoria de mai sus -  imi sare mustarul din tot felul de fleacuri, si fac exact pe dos: remarc
imediat ce ma deranjeaza si am grija ca ca celalalt sa afle asta. Criticism, bosumflare, sacaiala, reamintirea greselilor din trecut... gasesc eu o metoda :).
Desi pare e un lucru  inofensiv, o astfel de atitudine  nu ajuta deloc la construirea unei relatii bune  cu celalalt, fie el sot, copil, parinte sau alt apropiat. Il face sa se simta neiubit, incapabil, neacceptat. Acest fel de a fi ii determina pe ceilalti sa se indeparteze de noi, sa se simta nesiguri si tensionati in preajma noastra.
Cand trecem cu vederea lucrurile marunte care ne deranjeaza si ne imbracam cu haina blandetii si a iertarii, aducem pacea in relatiile noastre. Le permitem celorlalti sa fie ei insisi in preajma noastra, si sa nu adune resentimente fata de noi.Odata ce am constientizat boala ce ne macina sufletul, putem invata sa nu mai luam in seama toate fleacurile, sa nu mai izbucnim maniosi din orice.
Stim ca ceea ce ne deranjeaza e un lucru marunt si trebuie sa-l trecem cu vederea atunci cand :
  • ne simtim iritati, dar nu raniti sufleteste de lucrul respectiv
  • suntem intr-o stare proasta si exageram (suntem obositi, flamanzi, suparati)
  • e un lucru de care vom uita repede
  • e un lucru care face parte din felul de a fi al persoanei respective
  • e un lucru care ne deranjeaza in general, nu doar la persoana respectiva (deci e ceva ce tine de noi)
Data viitoare cand ma voi enerva din ceva, voi incerca sa fiu mai atenta si sa ma intreb: e ceva important, sau e un flec si pot sa-l trec cu vederea?Merita sa-mi stric ziua, a mea si a celorlalti, pentru asta, sau mai bine o las balta si ma duc sa ma odihnesc? E cu adevarat important, sau tin la asta din cauza mandriei mele, fiindca vreau sa am mereu dreptate si/sau ultimul cuvant?
Voi cum procedati cu fleacurile? :)

13 comentarii:

  1. Ca să poţi să treci cu vederea, trebuie să "vezi", mai întâi. Ori, în momente de frică, durere, iritare, mânie, stres, mândrie, etc. suntem orbi. În acele momente nu mai avem nici o putere şi suntem lucraţi de fiinţa (duhul) care e în noi - duh de viaţă, sau duh de moarte, binecuvântare sau blestem. Iar duhul de viaţă se face cu multă trudă, în timp îndelungat, lucrând zi de zi. De aceea ni se spune: "Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri." "...Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi." (Lc. 21.14; Mt. 10. 19)

    Îţi spun cuvintele astea din neputinţa sufletului meu, Irina.
    Dumnezeu să aibă milă de noi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tocmai fiindca in astfel de momente suntem lipsiti de putere cred ca e bine sa ne pregatim dinainte pt ele- sa constientizam modul in care (re)actionam si sa identificam actiunile declansatoare.

      Ștergere
    2. Aşa e. Puterea cuvântului este extraordinară - nu degeaba a fost ridicat la rang de dumnezeu. Cuvântul ne lucrează şi ne zideşte. Suntem rezultatul cuvintelor părinţilor şi educatorilor noştri. Chiar ieri citeam că, "în evoluţia sa, copilul învaţă comenzile verbale ale adultului, pe care, ulterior, le interiorizează, ajungând să-şi dea comenzi singur" (L. Vagotski). Nu degeaba psihologii şi terapeuţii sugerează utilizarea unor afirmaţii zilnice - ele lucrează în noi şi ne schimbă. Tot aşa şi poruncile, rugăciunile zilnice sau rugăciunea inimii, lucrează în noi, trecând de la stadiul de poruncă (comandă) la stadiul de autoporuncă până când devine obişnuinţă - însăşi firea noastră.

      În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie. (Ps. 118.11)

      Ștergere
  2. Merci pentru cuvintele de azi, era exact ceea ce aveam nevoie sa aud!

    RăspundețiȘtergere
  3. Prin o situatie asemanatoare am trecut azi cu cineva apropiat , m-am pus pe genunchi si i-am cerut Domnului Isus sa ma cerceteze .Mare adevar graiesti tu draga mea .te :-*

    RăspundețiȘtergere
  4. Incerc din greu sa imi aduc aminte ca nu conteaza evenimentul in sine ci cum reactionez eu la el, uneori nu imi reuseste dar in ultima vreme sunt mult mai calma, mai constienta ca singura care ma poate face sa ma simt rau sunt eu daca ma apuc sa ma enervez pentru lucrurile din exterior. Si incerc, de asemenea, sa imi introduc in sistemul de convingeri, ideea ca lumea din exterior e o reflectare a celei din interior, daca in mine e soare, e mai putin tentant sa ii judec pe ceilalti, in fond o convingere e un gand pe care ti-l tot repeti :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Uof, e f. greu de raspuns.
    Problema e intodeauna din mine. Nopti nedormite, probleme la munca, griji, probleme nerezolvate acasa, toate astea ma fac sa reactionez, si deseori dur.
    Pe de alta parte, sunt din ce in ce mai multe situatii unde tac. Si imi dau seama ca tacerea nu rezolva, ci va continua acea situatie, si altii vor suferi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Prin astfel de situatii treceam aproape zilnic. Si la fel.....din nimicuri. Pana in ziua cand am spovedit asta parintelui duhovnic. Mi-a spus ca e din cauza mandriei si mi-a explicat multe lucruri. Apoi mi-a dat un canon. Sincer, doar astea m-au "vindecat". Nu mai sunt la fel. Multe imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu sunt genul iertator si rabdator.Cand gresesc ceva cuiva ma doare sufletul si nu am liniste pana cand nu simt ca m-a iertat.Cel pe care l-am rabdat si l-am iertat mai mult este si cel mai obraznic cu mine de aceea traiesc de multi ani cu lacrimi pe fata.Am auzit toate sinonimele la cuv proasta, multe denumiri de animale, insulte la adresa familiei din care vin, injuraturi de mama, de morti si de sfinti etcAm iertat de dragul lui Dumnezeu.
    Eaana

    RăspundețiȘtergere
  8. eu sunt o persoana pe care cuvintele spuse la manie sau din negandire ma ranesc venind de la altii, tocmai de aceea nu spun celor din jur tot fleacul ce imi vine pe limba. e o regula ce mi-am impus-o, iar daca intr-adevar situatia o cere si nu e un fleac, o discut doar cu calm. Delia

    RăspundețiȘtergere
  9. Gandindu-ma foarte mult, am ajuns la concluzia ca ceea ce ma enerveaza la ceilalti cel mai mult este de fapt defectul meu major, adica ei sunt oglinda mea. Dar defectul acela este atat de bine ascuns in mine incat nu il gasesc decat dupa o foarte adanca cercetare.
    Deci ganditi-va bine, oare nu va supara la celalalt ceva ce aveti bine ascuns in voi insiva?
    Alina

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca fleacurile sunt defecte care se multiplica si comportamente negative care se repeta, fara a fi corectate, atunci trebuie reactionat si fiecare face asta in felul sau.Multplicarea unui defect are efect. Simplu.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.