Se afișează postările cu eticheta momente zilnice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta momente zilnice. Afișați toate postările

vineri, decembrie 29, 2023

Planuri pentru azi

 

pinterest.com

,,Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe „aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea,

vineri, septembrie 02, 2022

Fii blanda cu tine!

 

pinterest.com
 

Asa mi-a placut ideea asta pe care am citit-o  azi aici, ca m-am gandit ca e cazul s-o notez, ca sa nu uit si eu ca trebuie sa fac la fel :

  Acum ceva timp cuvântul pe cale l-am ales pentru unul din anii trecuți a fost blândețe, în toamna asta intenționez să fiu blândă cu mine, să încetinesc  și să nu mai tratez viața ca pe o cursă de alergare garduri în contratimp.

 Da, sa fim blande cu noi, foarte frumos zis, asta imi doresc si eu pentru mine.Sa nu mai alerg ca un cal breaz de colo pana colo, bifand nesfarsitele liste :).Azi am fost de dimineata pe drumuri -printre altele, ca  sa tund un copil si cu ocazia asta m-am rasfatat si eu cu freza noua :). Apoi am strans rufele de pe sfoara, am gatit, am facut curat in bucatarie si cred ca as putea continua cu treburi non-stop pana noaptea tarziu fiindca da, treaba in casa si in curte nu se termina niciodata :).

Asa ca m-am oprit, mi-am facut o ciocolata calda si am luat la rasfoit blogurile mele preferate.Mai tarziu o sa tricotez un pic, poate si citesc vreo doua randuri, si diseara o sa iesim in oras, la o plimbarica :). Inca n-am cumparat nimic pentru scoala si nici nu intentionez, vedem de luni incolo ce si cum, ca n-au intrat zilele in sac :).

Am descoperit un blog foarte interesant : pasagera.ro, despre ingrijirea corpului.Il citesc cu creionul in mana, contine foarte multe informatii utile.Eu recunosc ca nu prea ma pricep la creme si cosmetice, un singur lucru bun pentru piele am facut si eu, m-am ferit cat mai mult de soare :)), dar se pare ca nu e suficient.Din an in pasti mai folosesc si cate un pic de crema, dar nu am o rutina zilnica de ingrijire a pielii si vreau sa schimb asta.Deocamdata o sa merg doar pe patru produse zilnice : un demachiant, o crema hidratanta , un ser cu vitamina c si o crema de protectie solara cu factor 50.Inca nu am ales produsele, vreau sa fie fara ingrediente daunatoare si e destul de greu sa ma hotarasc. Va tin la curent :).Daca aveti recomandari din ce mai folositi voi, va rog sa le lasati la comentarii , multumesc :)

Aici  : https://www.paulaschoice.com/beautypedia-ingredient-checker   aveti o aplicatie in care puteti verifica cat de benefica e formula produselor cosmetice pe care le utilizati, deocamdata am gasit foarte putine produse care sa nu contina nici un ,,worst" :).


Va doresc o seara placuta si...fiti mai blande cu voi! :)

 


marți, august 16, 2022

Jurnal (ziua 228 din 365)

 




♥♥ Azi ♥♥   

marti, 16 august 2022

♥♥ Vremea ♥♥

dupa doua zile de ploaie care au fost o adevarata binecuvantare pentru pamantul uscat cred ca vin iar caldurile.

♥♥ Cum ma simt azi ♥♥

am avut o zi linistita, multumesc lui Dumnezeu. Am iesit in oras cu ceva treaba si ne-am intors lesinati de caldura, dar totusi nu mai e chiar asa de rau.Totusi, se apropie toamna.

In rest n-am facut mare lucru - am gatit ceva usor, am tricotat, am citit, am iesit pe afara.

Ma bucur ca mi-au revenit cheful de tricotat si de cusut, dar e implicata si ceva vointa aici.Mi-am propus sa citesc zilnic macar 60 de pagini si sa ma concentrez pe cateva practici sanatoase pe care sa le (re)introduc in program.Beleaua e ca, daca fac una nu pot face alta, fiindca ziua mea are 24 de ore ca la toata lumea, asa ca va trebui sa fiu mai laxa in ceea ce priveste curatenia, fiindca imi ia o gramada de timp sa lustruiesc prin casa toata ziua.

♥♥ Planuri, ganduri ♥♥ 

maine o sa spal rufe si o sa fac un pic de ordine, si in rest vreau sa stau cu fetele, sa citesc si sa tricotez la sosetele mele rosu- pepene :).Mancare si cumparaturi am facute.
As vrea ca pana la sfarsitul lunii sa postez zilnic cate o fotografie pe instagram, ar fi grozav sa fac si cate o postare pe zi pe blog, cum am facut anul trecut, de Craciun,  dar sa vad daca reusesc.

♥♥ Meniul de azi ♥♥

Dimineata - ou fiert moale, cu unt

Pranz - pui cu paste chinezesti

Cina  - 

 ♥♥ Cartile de pe noptiera ♥♥ 

,,Valtoarea mintii,, de Daniel J. Siegel.O carte extraordinara, despre puterea si rolul transformarilor cerebrale in adolescenta.Mi-a fost recomandata de mult, dar abia acum am reusit sa o incep.O recomand tuturor parintilor, dar si adolescentilor.


 ♥♥ Ca sa ma relaxez, o sa ♥♥ 

fac un exercitiu de constientizare a respiratiei, recomandat de Siegel in carte, exercitiu care ajuta atat la relaxare, cat si la integrarea cerebrala (adica armonizarea si coordonarea diferitelor parti ale creierului)

♥♥ Un citat inspirational ♥♥  

sau o imagine :)


 Voi ce mai spuneti, ce mai faceti ? :)
 
 


marți, mai 31, 2022

Ai o inima recunoscatoare?



Nu prea am timp sa scriu pe blog : serviciul, reorganizarea casei, familia si gradinaritul meu foarte amatoricesc imi consuma cam toata ziua.Seara pic moarta de obseala, cu diverse dureri prin corp - vorba aia, chiar simt ca traiesc :)). Dar vreau sa notez, pe scurt, ce am mai facut in ultima vreme, ca sa nu uit :)

  • aproape am terminat de sortat dulapurile cu haine si de rearanjat dormitoarele. Aproape, ca mai am de lucru, inca n-am intrat in carti, rechizite, etc..Azi ma plimbam printr-un magazin de haine si chiar mi-a placut cate ceva, dar ideea ca voi adauga ceva in dulap, care va trebui spalat, calcat, impaturit, asezat, si care imi va spori in mod obositor plaja de alegeri m-a facut sa renunt imediat :)).


  • in gradina am scos ridichile care au imbatranit, am copilit si legat rosiile, am pus mulci , dar nu peste tot unde trebuie, ca n-am avut timp.Am stropit pomii, care aveau niste omizi negre, mici si rele. Am stropit si rosiile, cu substante bio, ca aveau un fel de musculite pe ele, si nu aratau prea bine. Am stropit si trandafirii, ca aveau purici. Dupa aia am stropit si cu ingrasamant foliar cropmax. Atata stropeala trebuie in gradina, chiar daca e mica, asa ca am multumit lui Dumnezeu ca s-a inventat pompa de stropit cu baterie :)).Niste bani extrem de bine cheltuiti :).

 


  • am inlocuit chimicalele pentru curatenie cu cateva elemente simple si naturale - fulgi de sapun, nuci de sapun,otet, bicarbonat.Cu noile perii si cu solutiile  facute de mine spalatul vaselor a devenit o placere, efectiv savurez senzatii noi :)) si nu am folosit de mult masina de vase, pe care obisnuiam sa o incarc de cel putin doua ori pe zi.Nu m-as  fi gandit ca aceasta activitate poate deveni o experienta senzoriala asa satisfacatoare :)) .Despre sapunul de vase pot sa spun ca e asa de cremos si are un miros asa placut (desi lucrul asta poate fi foarte subiectiv) , incat nu m-am indurat sa-l folosesc la vase, asa ca m-am spalat pe par cu el, si sunt foarte multumita de rezultate.De cand l-am cumparat nu mai folosesc deloc sampon, balsam.

 



Cam asta am facut in ultima vreme, pe scurt.Senzatia mea e ca am inceput multe si n-am terminat pe nicaieri, dar, incet incet cred ca o sa ajung la zi si o sa ma pot bucura in liniste de concediul care se apropie :).

 Imi dau seama ca, in ziua de azi, vazand atatea imagini cu case perfecte, in care totul este organizat, aranjat, nou, impecabil, ne poate duce la o stare de nemultumire continua referitor la casele noastre si la idei total irealiste despre cum acestea ar trebui sa arate.

Poate ca Dumnezeu ne-a pus in mana 90 de lei, dar noi suferim si ne plangem  ca nu avem 100. In cautarea noastra dupa perfectiune si tot comparandu-ne mereu cu altii, ajungem sa fim invidiosi si nemultumiti, si nu ne mai bucuram de ceea ce avem aici si acum.De multe ori am fost si eu furata de astfel de stari, dar mi-am amintit ca Dumnezeu ma iubeste, ca El este generos cu fiecare , dupa cum considera ca are nevoie si ii este de folos si nu vreau sa-L mahnesc avand o inima rea si cartitoare..Desi imi doresc o casa mai ordonata si mai organizata, nu vreau sa cad in capcana nemultumirii si a cautarii perfectiunii cu orice chip.Desi ne putem folosi de imaginile de pe internet pentru a ne inspira si a ne motiva sa facem lucruri bune in viata noastra, in acelasi timp trebuie sa ramanem reali si realisti, si sa cultivam o inima recunoscatoare pentru tot ce avem.

In aceasta lume a imaginii si a aparentei putem ajunge pe nesimtite sa fim nemultumitori, de aceea e bine sa fim foarte atenti cum ne raportam atat la ceea ce privim, cat si la ceea ce avem.A fi recunoscatori inseamna sa nu ne dorim mai mult?eu cred ca nu, fiindca totdeauna e loc de progres si de mai bine.Dar, in aspiratia noastra spre o viata mai buna, o familie mai fericita, o casa mai frumoasa, sa nu ne trezim dispretuind cele pe care le avem deja.

,,Mergeţi unde vreţi şi veţi întâlni pretutindeni cârteala. Nu numai în regimurile defectuoase şi păcătoase în care împărăţeşte nedreptatea şi se aud în mod îndreptăţit protestele oamenilor, dar şi în cele mai impecabile societăţi, cârteala găseşte o modalitate de a se strecura şi de a-şi scurge picătură cu picătură veninul. Nu era societatea primilor creştini o societate sfântă? Nu se îngrijeau apostolii de creştini? Şi totuşi! Aşa cum spune cartea Faptele Apostolilor, şi acolo s-au auzit proteste. Dar şi în renumita pildă a fiului risipitor nu-l auzim pe fiul cel mai mare al părintelui iubitor bombănind de nemulţumire că tatăl său nu i-a dat nici un ieduţ ca să se distreze cu prietenii săi? Pe toate le avea în casă şi trebuia să se simtă împlinit, dar i-a lipsit ieduţul...

Oamenii sunt cârtitori unul împotriva altuia, iar în cele din urmă ajung cârtitori şi nemulţumiţi şi împotriva lui Dumnezeu. Găsesc şi motive ca să acuze diferitele lucrări ale lui Dumnezeu. Nu plouă? De ce nu plouă? Plouă? De ce plouă în ziua în care nu vor ei? Ninge? De ce ninge? Creşte temperatura? Ce-i cu atâta căldură? Sunt numai reproşuri, cârteli şi murmure de nemulţumire. Niciodată de pe buzele oamenilor nu iese un „Mulţumesc!” pentru atâtea bunătăţi pe care le împarte Dumnezeu. Aceşti oameni chiar dacă i-ar aşeza cineva şi în Rai, iarăşi vor mârâi. Cât de mare rău este cârteala, bombăneala, moftul! Este un copil pe care l-a născut nemulţumirea, nerecunoştinţa. Să devenim politicoşi, să devenim recunoscători, să învăţăm să mulţumim oamenilor şi, mai întâi de toate, lui Dumnezeu pentru tot binele de care ne bucurăm.

(Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani – Predici ale Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotis, vol. XIII, traducere de Valeriu Paloş, Editura Metamorfosi, 2013, pp. 117-118)

sursa:doxologia.ro 






joi, mai 05, 2022

Cand ...

 


Cand iti amintesti cine esti, este mai simplu sa renunti la toate lucrurile care nu te reprezinta . 

(autor necunoscut)


Va doresc o zi frumoasa!


sâmbătă, martie 26, 2022

Dimineata mea



Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.
Romani 12:21

E atata rau in lumea asta, nu-i asa?si el e prezentat peste tot, in mass -media, pe retelele de socializare, oriunde intorci capul auzi o veste rea, o intamplare negativa, si parca toate acestea ne fac sa disperam si sa ne intristam, poate fara sa ne dam seama.Ni se pare ca intr-un inainte iluzoriu era altfel.Nu, nu era altfel.Raul, boala, uritul au fost in lume de la inceput.Mereu, intr-o parte sau alta a lumii se duc razboaie, se  comit crime, se moare de foame si de sete, sau de boli urite.Si chiar in noi insine se dau razboaie, sufletul nostru moare de foame si de sete, ne imbolnavim, traim in dizarmonie cu Dumnezeu, cu noi si cu lumea care ne inconjoara. 

Cuvantul lui Dumnezeu e mereu actual, e valabil pentru noi cum a fost si pentru cei dinaintea noastra - sa nu ne lasam biruiti de rau, sa nu disperam, sa nu ne intristam la nesfarsit, sa nu pastram amaraciunea in suflet si in gand, ci sa biruim raul prin bine.Sa biruim prin bine raul din noi si o bucatica de lume va deveni mai buna astfel.

Eu nu pot sa opresc razboaiele lumii.Nu pot adaposti toti pribegii, nu pot hrani toti flamanzii, nu pot sa dau apa tuturor celor insetati. Dar daca pentru un singur om facem un pic din toate astea, i le facem lui Dumnezeu insusi, fiindca Dumnezeu e in fiecare.Si sa incepem prin a ni le face noua - sa ne hranim sufletul flamand, sa ne adapostim de frici si de groaza, sa ne imbracam mintea cu ganduri bune si frumoase.Si apoi, din putinul  nostru sa daruim si celorlalti, si de unde am dat vom primi si mai mult.Mi-am inceput dimineata cu aceste ganduri, cu o carte buna, cu un latte vagan :), cu soarele stralucind afara.

Azi vreau sa fac curatenie in curte, sa plantez in gradina sfecla rosie, morcovii si mazarea, sa gatesc ceva bun si sanatos, sa ma bucur de azi si de acum. Ceea ce va doresc si voua :).

Va imbratisez si va doresc o zi frumoasa!


 


joi, octombrie 28, 2021

Munca e rugaciunea mainilor

 

pinterest.com

 

Buna dimineata!

 mi-a placut mult de tot aceasta imagine si m-am gandit sa o impartasesc cu voi :)

Azi e o zi frumoasa, se anunta soare si temperaturi de 18-20 de grade, asa ca intentionez sa ma ocup un pic de gradina - sa curat plantele uscate, sa musuroiesc trandafirii, sa fac un plan pentru ce vreau sa plantez in primavara.Ma gandesc si la un mic solar, in care sa pot pune salata si verdeturi pe iarna, dar deocamdata studiez problema, habar n-am ce anume mi-ar trebui si cat costa.

Trebuie sa pregatesc muscatele pentru iarna si sa le bag in terasa, fiindca noaptea e frig, dimineata da bruma, si n-as vrea sa raman fara ele.

As mai vrea sa pun rufe la spalat, sa fac un pic de curatenie, sa gatesc si sa mai tricotez ceva.

Cu gandul la cate am de facut si la cate as vrea sa fac in fiecare zi, am dat peste acest cuvant de folos al parintelui Teofil Paraian :


,,Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune și să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esențială din Pateric. Să nu te ții numai de muncă, ci este cel mai bine să faci și din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să îi dai valoare de mântuire, valoare aducătoare de mântuire muncii pe care o prestezi, pe care și prin care te disciplinezi lăuntric.

La mine vin oameni la spovedit și îi întreb dacă se roagă dimineața și seara, și-mi zic: „Părinte, dimineața-s grăbit și seara-s ostenit”. Și așa este, e o realitate. De ce? Pentru că omul nu găsește timp, nu iși proporționează lucrurile în așa fel încât să aibă timp și pentru Dumnezeu. E adevărat că sunt oameni care nu pot să-și găsească timp, de exemplu oamenii de la țară, care lucrează toată ziua, de dimineața până seara, cum se zice „zi-lumină”. Sigur că nu se mai pot angaja la rugăciune cu un program mai întins și cu citiri din cărțile de rugăciuni și nu putem avea pretenția să-și facă un program asemănător cu al călugărilor. Însă altceva putem să facem, și anume, să-i îndemnăm ca lucrul pe care-l fac, munca pe care o prestează, să o facă cu gândul la Dumnezeu și să le fie ca un fel de rugăciune.

În Filocalie, în volumul I, este o scriere a Sfântului Ioan Casian intitulată Despre cele opt gânduri ale răutății, și acolo, în al șaselea cuvânt, „Despre trândăvie”, se spune că cineva care muncește, de obicei e luptat de un singur drac, pe când cei care nu muncesc, sunt luptați de o mulțime nenumărată de draci și că e mai ușor să te lupți cu unul decât cu mulți."



Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 92-93

sursa: Doxologia 
 
Va doresc o zi frumoasa, cu spor in toate!
 
 

 

 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.

luni, octombrie 25, 2021

O revenire dificila

 

pinterest.com

 

Cum ii spuneam Laurei aici , in ultima vreme m-am simtit tare imprastiata, si nu stiu zilele cand si unde se duc, acum e dimineata, acum e  seara, acum e luni, acum e duminica.Inceputul anului scolar n-a fost deloc unul lin si linistit, covidul asta a luat-o razna iar si am inceput ba la scoala, ba online, fiecare cu programul lui, o saptamana asa, doua invers, de ne-a zapacit de cap pe toti.Am inscris-o pe Ale la gradinita, fix dupa prima saptamana a racit, raceala pe care a impartit-o cu generozitate tuturor celor din casa 🤦‍♀️.Din fericire n-a fost covid, ci doar o raceala banala care a trecut in vreo 10 zile. Apoi, pe fondul imunitatii slabite a facut o frumusete de herpangina...ne-am distrat, ce sa zic :)).Din fericire au trecut si astea, impreuna cu dorinta de a o mai duce la gradinita :))). Poate prin mai sa revenim in colectivitate, cand mai trece si covidul, si e vreme de stat pe afara.

Cu toate acestea n-am uitat de provocarea de octombrie, chiar daca nu am scris pe blog :).Doar ca am inceput cu sfarsitul, adica cu o reorganizare a bucatariei. Am mutat mobila si electrocasnicele, cu gandul de a schimba frigiderul cu unul mai incapator si mai lat  fata de cel actual.Deocamdata am ramas doar cu mutatul :)), vom vedea cand va veni si frigiderul :)).

Fiindca primele saptamani ale lunii au fost dedicate reorganizarii, o sa inghesui in ultima deconectarea de agitatie, reconectarea cu mine si cu Dumnezeu, odihna si un pic de rasfat :). Simt nevoia sa ma adun putin, sa am grija de mine si sa ma bucur de aceste zile de toamna superba. Imi doresc sa scriu mai mult pe blog, e o activitate care ma deconecteaza, ma bucura si ma ajuta sa pastrez amintiri frumoase.

Va invit sa rasfoiti postarile de la provocarea din anii trecuti, in speranta ca vor fi o inspiratie pentru voi :).

Va imbratisez cu drag si sper ca aceasta postare sa gaseasca pe toti sanatosi si bucurosi.




sâmbătă, mai 29, 2021

Din nou sambata...






Dupa o saptamana in care a plouat aproape zilnic, uneori torential, azi a iesit soarele.Zilele trecute, printre picaturi, am reusit sa tund iarba si sa mai lucram la ceva in curte.Gardul viu o ia razna, dar nu il mai tund la foarfeca, ca m-am saturat :)), e timpul sa cumpar  un trimmer electric. Am pus ochii pe unul, dar astept sa vina Mos Craciun cu banii :)), ca deocamdata nu incape in buget.

Anul asta am curtea plina de flori.Muscate, petunii, trandafiri, bujori, iasomie, toate au inflorit si sunt asa de frumoase.Vremea e placuta, n-au dat caldurile alea mari inca, e asa bine sa stau afara pe terasa si sa le admir.

Am reusit azi sa spal rufe, sa fac curat in dormitor, in baie si pe holuri, si sa cos un pic la ie.Merge greu, trebuie s-o las un pic fiindca efectiv ma plictiseste, am nevoie de o variatie :)).Cred ca am sa fac niste hainute pentru Barbie.

Anul trecut am muncit foarte mult in casa - am varuit, am vopsit, am reconditionat mobila, am construit o terasa de exterior, am avut treaba toata vara.Si pentru anul acesta am cateva proiecte, dar mai mici, fiindca vreau pur si simplu doar sa ma bucur de tot ce am facut pana acum. Nu-mi doresc sa plecam pe nicaieri - poate doar o zi-doua la mare- dar mi-ar place sa vizitez mai multe manastiri din zona si sa merg mai des la biserica. Desi mai e mult pana la vacanta, si inca si mai mult pana la concediu, parca se simte apropierea lor. Probabil si din cauza ridicarii multor restrictii - parca lumea e mai bucuroasa un pic :) si pusa pe plimbare.

Va las, ca mai am de calcat ceva rufe, de facut ordine in bucatarie, de spalat pe jos si de pregatit haine pentru maine :).

Pun la final si un cuvant de folos :)

Munca si rugaciunea sunt două verigi legate între ele. Cu ele sa ne legăm si noi, ca sa simtim care este voia lui Dumne­zeu.

(Stareta Macrina Vassopoulos, “Cuvinte din inima”, Editura Evanghelismos, 2015 )

Va doresc o seara frumoasa, cu pace si cu bucurie!


joi, mai 20, 2021

Dupa ploaie





    Saptamana asta a plouat torential cateva zile si toate plantele sunt foarte fericite :).Inainte de a incepe ploile am reusit sa mai lucrez putin la gradinuta si am plantat castraveti, rosii, vinete si niste flori.Imi pare rau ca n-am reusit sa plantez tot ce as fi vrut , dar e bine si asa. Trandafirii nu au inflorit inca, dar nu cred ca mai dureaza mult.Abia astept sa-i vad!N-am planuri mari pe uichend, vreau sa termin curatenia si poate reusesc sa cos , am inceput a doua maneca de la ie. Va las cu niste cuvinte frumnoase ale Sf. Siluan Athonitul :

,,Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugăciunile sfinţilor, dar acum am cunoscut că Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Dom­nul ascultă rugăciunile lui.

Mulţi zic din lipsă de experienţă: Cutare sfânt a făcut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfânt Care viază în om săvârşeşte minunile. Domnul vrea ca toţi să se mântuiască şi să fie veşnic împreună cu El, şi de aceea ascultă rugăciunile omului păcătos pentru folosul altora sau al ce­lui ce se roagă.

Cu lacrimi îl rog pe Domnul pentru cei ce îmi cer să mă rog pentru ei: „Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!””.

(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)


Va doresc un uichend placut si multumesc pentru vizita!


 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol impartaseste-l si altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, te astept sa  vizitezi  si sa  apreciezi  pagina de Facebook si pe cea de Instagram a blogului.

luni, aprilie 12, 2021

Jurnal (ziua 102/365)


♥♥ Azi ♥♥   

luni , 12.04.2021

♥♥ Vremea ♥♥

e chiar frig pentru perioada asta a anului, dimineata e bruma, ceva ce n-am mai vazut niciodata in aprilie aici.Ziua e cald, soare, frumos, n-a mai plouat de cateva zile.

♥♥ Cum ma simt azi ♥♥

Sincer, dupa cateva zile de soare si stat pe afara, pe sub pomii infloriti ma simt mult mai bine :),Incerc sa evit stirile guvidice :)), desi e cam dificil, dar in mare imi iese. Imi vad de ale mele- de familie, de casa, de munca, sunt atatea de facut si timpul e scurt.Am cateva planuri pentru gradinuta si curte, care implica ceva sapat si roabe de pamant carate :)), dar sper sa iasa frumos pana la urma.Inca n-am decorat de Pasti, n-am facut curatenie cine stie ce, nici casa n-am sfintit-o inca, dar zilele friguroase care au fost mi-au taiat orice chef de treaba :).In schimb m-am odihnit mai mult si am citit. Fetele au vacanta, deci pe planul cu scoala si cu lectiile e liniste totala.

♥♥ Planuri, ganduri ♥♥ 

azi am facut curatenie in unul din dormitoare si am spalat asternuturi, pilote, tot.Printre picaturi am citit, am gatit ceva usor, mi-am completat agenda, am baut o cafea.

 ♥♥ Cartile de pe noptiera ♥♥ 

Saptamana trecuta m-am mobilizat si am fost pana in oras, la librarie, cu fetele mici, mi-era dor sa ma plimb printre rafturi si sa rasfoiesc carti.E comod sa comanzi online, mai putin consumator de timp, dar nu e la fel de placut :)).Eu mi-am cumparat ,,Biruitori in incercare" de Rodica Volintiru, imi place tare mult felul in care povesteste experientele ei cu Dumnezeu, am invatat multe lucruri, am primit multa incurajare din ceea ce scrie, si am rezonat la multe pasaje.
 Fetelor le-am cumparat ,,Virtuti si valori crestine  ".Cartea prezinta 52 teme legate de virtutile si valorile crestine, explicate pe intelesul copiilor, cu diverse joculete, lecturi si intrebari pe fiecare tema, astfel incat sa fie stimulata gandirea copilului si sa-l ajute sa puna in practica ceea ce afla.

♥♥ Ca sa ma relaxez ♥♥ 

am iesit afara si m-am bucurat de soare, de iarba, de flori si de pomii infloriti

♥♥ In gradina ♥♥

am tuns trandafirii urcatori si i-am legat orizontal.Am emotii, sper ca nu raman fara flori :)).Am plantat tot felul de flori - carciumarese, mararite, ochiul boului, gura leului, condurul doamnei (preferatii mei).N-am facut rasaduri, am pus semintele direct pe strat, sper sa iasa ceva :).

Am niste cauciucuri vechi si vreau sa fac in ele o gradinuta de legume, sa pun rosii, castraveti, dovlecei si condurul doamnei curgatori.

Muscatele cumparate anul trecut sunt cazate intr-o terasa inchisa si le-a mers foarte bine acolo, au inflorit ca nebunele.Inca nu le-am scos afara, ca e prea frig.



♥♥ Un citat inspirational, un verset din Biblie sau o cerere de rugaciune ♥♥

 

Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta!

Pilde 3:5
 
 

 Voi ce mai spuneti, ce mai faceti ? :)