joi, iunie 28, 2007

"Miss Potter"

Am vazut ieri acest film despre viata lui Beatrix Potter, creatoarea iepurasului Peter si a altor personaje indragite de copii.Un film cald, inocent, senin, si cu peisaje superbe,mi-a placut foarte mult.Daca aveti timp,merita sa-l vizionati.


marți, iunie 26, 2007

Duminica...

Duminica dimineata ne-am gandit sa fugim un pic de "civilizatie", asa ca am plecat sa ascultam slujba la Manastirea Cernica. Cateva poze...





...lacul Cernica...





Dupa-amiaza am fost pe malul Argesului...
...am stat la soare...

 ...ne-am racorit ...



...am cules flori...



...ne-am detasat o zi de probleme...


Cand ai senzatia ca toate te coplesesc aminteste-ti de cuvintele Mantuitorului, si pune-le in practica:

"Veniti voi insiva de o parte, in loc pustiu, si odihniţi-va putin.(Marcu 6:31)"

Irina



joi, iunie 21, 2007

Citeste Biblia intr-un an!

google.co
"Biblia nu este o carte, ci viata; deoarece cuvintele sale „duh sunt, si viata sunt” (Ioan 6:63). Prin urmare, cuvintele sale pot fi intelese daca le cercetăm in duhul Duhului lor, si cu viaţa vieţii lor.

Este o carte care trebuie citită cu viata- punandu-o in practica. Ar trebui mai intai traita, si apoi inteleasa.

Aici se potrivesc cuvintele Mantuitorului: „De va voi cineva sa faca voia lui, va cunoaste pentru invatatura aceasta, ca de la Dumnezeu este” (Ioan 7:17). Fa-o, ca sa o poti intelege. Aceasta este regula fundamentala a exegezei ortodoxe.

La inceput, de obicei cineva citeste Biblia repede, iar apoi tot mai incet, pana ce va ajunge sa citeasca cuvant cu cuvant, si nici macar, intrucat in fiecare cuvant descopera un adevar nepieritor si o taina negraita.

In fiecare zi sa citesti cel putin un capitol din Vechiul si din Noul Legamant; dar, in acelasi timp, sa asterni intru lucrare si cate o virtute. Lucreaz-o pana cand devine o obisnuinta.

Sa spunem, de pilda, ca cea dintai virtute este iertarea vorbirii de rau. Aceasta sa fie indatorirea ta de zi cu zi. Şi, pe langa ea, roaga-te Domnului: „O, milostive Doamne, invredniceste-ma sa am dragoste pentru cei ce ma vorbesc de rau!”

Iar cand ai facut din aceasta virtute o obişnuinta, fiecare din celelalte virtuti ce-i urmează iti vor fi mai usoare, si tot asa, pana la cea din urma.

Lucrul de capatai este sa citeşti Biblia pe cat de mult cu putinta. Cand mintea nu intelege, va simti inima; si daca nici mintea nu intelege, nici inima nu simte, citeste din nou, caci prin citire semeni in suflet cuvintele lui Dumnezeu.

Si acolo nu vor pieri, ci treptat si pe nesimtite vor trece in firea sufletului tau; si se ti va petrece ceea ce a grăit Mantuitorul despre omul care „arunca samanta in pamant, si doarme, si se scoala noaptea si ziua, si samanta rasare si creste, cand nu stie el” (Marcu 4:26-27).

..............

Ia aminte – la Infricosata Judecata ti se va cere sa dai seama despre ce ai facut cu cuvintele lui Dumnezeu, fie de le-ai ascultat si le-ai tinut, fie de te-ai bucurat intru ele sau te-ai rusinat de ele.
De te-ai rusinat de ele, si Domnul se va rusina de tine cand va veni intru slava Tatalui Sau impreună cu sfintii ingeri (Marcu 8:38)

Putine din cuvintele oamenilor nu sunt desarte si zadarnice. Putine sunt, deci, cuvintele de care sa nu ne grijim la judecata (Matei 12:36)

Pentru a ne pazi de aceasta, trebuie sa cercetam si sa invatam cuvintele lui Dumnezeu din Biblie si sa ni le insusim; caci Domnul le-a dat oamenilor ca ei sa le poata primi, si prin mijlocul lor sa primeasca si insusi Adevarul lui Dumnezeu.
...
Invatarea si plinirea cuvintelor lui Dumnezeu il inrudeşte pe om cu Domnul Iisus. El Insusi a descoperit aceasta, atunci cand a grait: „Maica mea, si fratii mei sunt acestia, care aud cuvantul lui Dumnezeu, si-l fac pre dansul” (Luca 8:21).

Acestea inseamna ca daca auzi si citesti cuvantul lui Dumnezeu, esti frate vitreg al lui Hristos. Daca il indeplinesti, esti frate deplin al lui Hristos. Aceasta este o bucurie si o cinstire mai mare decat cea a ingerilor."

Arhim. Iustin Popovici

.......................................................
Am citit si recitit cuvintele parintelui Iustin, dar si ale altor mari duhovnici si Sfinti Parinti.Toti ne indeamna sa citim zilnic macar cateva capitole din Sfanta Scriptura. Cu rusine trebuie sa marturisesc ca in ultima vreme am citit foarte putin Biblia, asa ca m-am hotarat sa pun ordine in acest capitol al vietii mele duhovnicesti. Mi-am propus, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa citesc Sfanta Scriptura intr-un an, Vechiul Testament si Noul Testament in paralel.Am gasit pe internet o planificare pentru un an intreg, si o sa incep cu capitolele pentru ziua de astazi. Daca cineva doreste sa mi se alature, are mai jos programul de citire pana la sfarsitul lunii.Dumnezeu sa ne ajute sa fim implinitori ai Cuvantului, nu doar ascultatori!


Iunie

21 Cartea Esterei 3-5;


Faptele Apostolilor 5:22-42

22 Estera 6-8;


Faptele Apostolilor 6

23 Estera 9-10;


Faptele Apostolilor 7:1-21

24 Iov 1-2;


Faptele Apostolilor 7:22-43

25 Iov 3-4;


Faptele Apostolilor 7:44-60

26 Iov 5-7;


Faptele Apostolilor 8:1-25

27 Iov 8-10;

Faptele Apostolilor 8:26-40

28 Iov 11-13;

Faptele Apostolilor 9:1-21

29 Iov 14-16;


Faptele Apostolilor 9:22-43

30 Iov 17-19;


Faptele Apostolilor 10:1-23

Ai citit din Biblie azi?


Irina

marți, iunie 19, 2007

Despre grijile vietii...



Esti pretios in ochii lui Dumnezeu!


Duminica trecuta, a treia dupa Rusalii, Biserica ne-a pus inainte evanghelia "despre grijile vietii"
 ( Matei 6,22-33 ). 
Probabil ca sunt putini oameni in lume care sa nu se ingrijoreze. Si totusi crestinul nu trebuie sa traiasca asa, ci sa asculte si sa implineasca cuvantul evanghelic :
" Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei. "
Usor de zis, nu-i asa, dar greu de pus in practica. Am constatat asta de curand. Evanghelia acestei duminici a fost ca un cuvant de la Dumnezeu pentru mine, fiindca a venit la capatul unei saptamani pline de incercari si probleme care m-au cufundat in deznadejde , disperare si griji pentru viitor.Privind inapoi imi dau seama de slaba mea credinta. Oare de ce sa ma tem, de ce sa ma ingrijorez? Oare nu le are Domnul pe toate in mana Sa?
In Sfanta Scriptura, la Isaia 41:10 am gasit un cuvant plin de incurajare :
"Nu te teme, ca Eu sunt cu tine, nu privi cu ingrijorare, ca Eu sunt Dumnezeul tau. Eu iti dau tarie si te ocrotesc si dreapta Mea cea tare te va sprijini. "
Iar in Evanghelia dupa Ioan (16:33), Domnul nostru Iisus Hristos avertizeaza si imbarbateaza in acelasi timp:
"In lume necazuri veţi avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea."
Asa ca m-am hotarat sa nu-mi mai fac griji si sa las problemele in seama lui Dumnezeu, fiindca El nu paraseste pe nimeni.
Multumesc tuturor celor care s-au rugat si se roaga pentru noi. Dumnezeu sa va rasplateasca!

Irina