Da, știu, toată lumea e ocupată cu pregătirile de Sărbători acum, dar ce sa fac, pe mine m-a lovit autoanaliza și dorința de a lua rezoluții pentru noul an.
Problema principală de pe lisa mea e țipatul ocazional la copii (la copiii mei, desigur).
Mi-ar place să spun că am biruit această deprindere păcătoasă, dar nu e deloc așa :( . Sunt momente în care nu reușesc să îmi controlez mânia, și asta mă mâhnește foarte mult.
Mi-am dat seama că există câțiva declanșatori pentru momentele în care nu-mi mai controlez tonul:
- stările mele de proastă dispoziție, care nu au legătură cu comportamentul copiilor
- neglijarea îndelungată a disciplinei, astfel încât problemele de comportament ale copiilor ajung să mă copleșească
- frustrarea provocată de persistența unui comportament negativ pe care m-am săturat să-l tot corectez
- imposibilitatea sau incapacitatea de a mă opri din ceea ce fac pentru a corecta un comportament negativ, astfel încât folosesc tonul ridicat al vocii pentru a rezolva problema
Trebuie să recunosc că până acum n-am luat mânia prea în serios, dar am văzut cât de mult îmi afectează sufletul, și relația mea cu ceilalți, în special cu copiii mei, precum și comportamentul lor. În Sf. Scriptura scrie că :
Orice amărăciune şi supărare(iuțime) şi mânie şi izbucnire(strigare) şi defăimare(clevetire) să piară de la voi, împreună cu orice răutate.(Efeseni 4:31).
Sf. Ioan Casian detaliază această problemă :
Să credem că nu ne este iertat să ne stîrnim mînia nici pentru pricini drepte, nici pentru nedrepte. Căci duhul mîniei întunecîndu-ne mintea, nu se va mai afla întru noi nici lumina care ne ajută să deosebim lucrurile, nici tăria sfatului drept, nici cîrma dreptăţii. Dar nici templu al Duhului Sfînt nu ni se mai poate face sufletul, cîtă vreme ne va stăpîni duhul mîniei întunecîndu-ne mintea. Iar la urma tuturor, avînd în fiecare zi în faţă icoana morţii, care nu ştim cînd poate veni, să ne păzim pe noi înşine de mînie şi să ştim că n-avem nici un folos nici de neprihănire, nici de lepădarea de cele pămînteşti, nici de posturi şi privegheri, căci de vom fi stăpîniţi de mînie şi ură, vinovaţi vom fi judecăţii.
(Sfântul Ioan Casian - Filocalia volumul I)
Nici o îngăduință în privința asta, o derogare cât de mică?Nuuuu.
Mi-am dat seama că manifestările mânioase (precum țipatul) sunt propria mea alegere. Lucru demonstrat de faptul ca în mijlocul unei ședințe de morală pe ton ridicat mă pot calma brusc pentru a răspunde la ușă sau la telefon cu un ton amabil :).
Are mânia vreun efect bun asupra copiilor mei?Desigur, le poate schimba momentan comportamentul, dar nu va produce o schimbare pozitivă a inimii lor. Ei vor învăța că:
- eu nu vorbesc serios dacă nu țip
- este acceptabil sa-ți descarci pe alții furia în acest mod
Ce mi-am propus să fac pentru a schimba lucrurile:
- în primul rând să mărturisesc mânia ca păcat (la spovedanie) și să cer ajutorul lui Dumnezeu pentru biruirea ei
- m-am hotărât să nu mai țip la copii orice ar fi. În caz că sunt foarte mânioasă o să trimit copiii în camera lor până mă liniștesc și pot aborda problema cu calm
- voi lăsa orice lucru pe care îl fac (spălatul vaselor, măturatul, vorbitul la telefon sau blogurile mai pot astepta :)) ) pentru a corecta IMEDIAT un comportament negativ, nu voi aștepta până lucrurile vor degenera până acolo încât să simt nevoia de a recurge la țipete- știuuu, nu va fi deloc ușor :((
- mă voi gândi întotdeauna că, deși scopurile educative trebuie să fie înalte, nu mă pot aștepta la schimbări peste noapte. Clădirea caracterului și învățarea sunt lucruri care necesită timp - și în cazul copiilor, dar și în cazul meu.
- mă voi strădui să conștientizez momentele în care sunt morocănoasă din cauza oboselii, a unei boli sau altor probleme, și să mă descurc cu ele fără să afectez familia. Voi încerca să dorm suficient, sunt sigură că momentele mele de iritare vor scădea semnificativ :).
- voi reorganiza rutina noastră zilnică, în funcție de schimbările intervenite în familia noastră în ultima vreme, astfel încât toată lumea va ști ce are de făcut - rezultă mai mult calm, mai puține ocazii de țipat :)
- voi încerca să îmbunătățesc comunicarea mea cu fetele - să le prezint mai clar regulile, și consecințele încălcării lor.
- sunt sigură că nu va fi ușor, că voi avea căderi, de aceea voi cere iertare fetelor de câte ori țip la ele, și le voi spune că acesta e un lucru rău pe care nici mami, dar nici ele nu trebuie să-l facă.
Ok, acestea fiind zise vă rog urați-mi succes!Și dacă aveți sfaturi sau idei pentru o mămică țipăcioasă, provenite din experiența proprie, m-aș bucura să le citesc la comentarii :).
Irina
