luni, ianuarie 27, 2025

Un verset pe săptămână în 2025 {4/52}

 


Gânduri asupra Filipeni 4:19

Acest verset din scrisoarea apostolului Pavel către Filipeni este o promisiune puternică despre pronia lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor. Pavel şi-a exprimat recunoştinţa faţă de biserica din Filipi pentru susţinerea lor materială şi spirituală și în acest context, îi asigură că Dumnezeu este sursa supremă de binecuvântări şi har.

Frumuseţea acestui verset rezidă în accentul pus pe bogăţia îngrijirii divine. Dumnezeu nu oferă doar minimul necesar, ci îngrijeşte de nevoile noastre „după bogăţia Sa, în slavă”. Această frază indică o generozitate care reflectă natura Sa infinită, perfectă şi plină de iubire.

Aplicații Practice

1. Învățăm să trăim în credinţă, nu în frică

Deseori, grijile financiare sau problemele vieţii ne fac să ne temem de ziua de mâine. Acest verset ne îndeamnă să avem încredere într-un Dumnezeu care nu doar că vede fiecare nevoie a noastră, ci dorește şi poate să le împlinească. Putem folosi această promisiune ca o fundație puternică pentru a ne elibera de frica de lipsuri şi de a ne pune întreaga încredere în El.

2. Dărnicia aduce binecuvântări

Biserica din Filipi a fost exemplu de dărnicie. Din puţinul lor  au oferit ajutor pentru Pavel, iar Dumnezeu le-a răsplătit generozitatea și bunătatea. Prin urmare, suntem chemaţi să dăruim altora din ceea ce avem, având încredere într-un Dumnezeu care răsplăteşte din belşug pe cei generoşi.

3. Recunoştinţă în orice împrejurare a vieții

Pavel scrie această scrisoare din închisoare, aflându-se într-o situaţie extrem de dificilă, dar cu toate acestea  este plin de mulţumire și încredere într-un Dumnezeu care îi poartă de grijă. Exemplul său ne inspiră să avem o atitudine de recunoştinţă indiferent de împrejurările vieţii noastre, pentru că Dumnezeu este cunoaște greutățile noastre și a pregătit deja calea de a ieși din ele.

4. Nevoile noastre sunt mai mult decât materiale

Dumnezeu nu se îngrijeşte doar de hrană, haine sau bani. El cunoaște nevoile noastre emoţionale, relaţionale şi spirituale. Putem să mergem la El cu întreaga noastră povară, ştiind că El ne oferă în schimbul ei pace, vindecare şi o viață nouă în Iisus Hristos.

Concluzie

Filipeni 4:19 este o promisiune de nădejde pentru fiecare credincios.Grija lui Dumnezeu pentru noi este mai presus de ceea ce putem cere sau imagina  şi este accesibilă tuturor celor care se încred în El. Trăind în lumina acestei promisiuni, putem avea o viaţă de credinţă, generozitate şi mulţumire, ştiind că Dumnezeu îngrijește de toate nevoile noastre.

Vă doresc o săptămână binecuvântată! 

Irina


duminică, ianuarie 26, 2025

Jurnalul saptamanii 4/52 {2025}

 

săptămâna 4 : 20- 26ianuarie 2025


♥♥ Vremea ♥♥

La începutul săptămânii a fost mai frig, dar a început să se încălzească,  au fost  și 16 grade

♥♥ Cum a fost săptămâna ♥♥

Scurtă 😁.Nu  știu cum trec zilele așa de repede. Serviciu, casă, diverse treburi și gata ziua.Vineri am avut  liber și uichendul ăsta prelungit mi-a prins foarte bine.N-am fost nicăieri, eu abia aștept sfârșitul de săptămână ca să nu ies din casă 😁.Ceea ce nu e bine, fiindcă sunt prea sedentară.

Am reușit să deparazitez pisicile.Trebuie să fiu mai consecventă la capitolul ăsta, căci imediat se umplu de purici.

♥♥ Plante /flori /grădină ♥♥

A înflorit amaryllisul roșu.


♥♥ Din meniul săptămânii ♥♥

 Am avut supă de găină , borș de rădăcinoase și sfeclă roșie, pilaf de pui, tort snickers, și diverse mixuri de omletă/carne , salată și legume.

♥♥ Filme/seriale/cărți audio ♥♥

Am ascultat ,, Secretul pacientei". Mi-a plăcut foarte mult, un thriller polițist bine scris și cu multe întorsături de situație neașteptate.


♥♥ Planuri pentru săptămâna viitoare ♥♥

Nimic special - curățenie, gătit și ceva croșetat. Și mult timp oe drum , fiindcă încep fizioterapia și kinetoterapia pentru umăr.

♥♥ Ceva ce vreau să împărtășesc ♥♥  

Mă gândesc că mi-ar place să postez mai mult pe blog, să fac mai multe fotografii zilnic. Momentele zilei par așa de banale și de nevrednice de interes , și totuși așa se scurge viața noastră, în farmecul acesta neobservat al clipei.

 ♥♥ Un citat inspirational ♥♥
 

 
Să crezi întotdeauna că ceva minunat e pe cale să se întâmple.

♥♥ Din aparatul foto ♥♥

 


Vă doresc o săptămână minunată și mulțumesc pentru vizită!

 

 


Iți mulțumesc 🙏 că vizitezi Dulce Casă!Dacă ți-a plăcut acest articol împărtășește-l și altora folosind butoanele din subsolul postării👇.

Îți mulțumesc 💗fiindcă intri  pe paginile de Facebook și de Instagram ale blogului 😊(și  dai like👍).

miercuri, ianuarie 22, 2025

Yarn Along - cărți și lucru de mână {3/52}

 

 Dacă e miercuri, e Yarn Along. În fiecare miercuri, dragi  iubitoare  de tricotat/croșetat si lectură, sunteți invitate să postați pe blogul vostru,  sau pe rețelele de socializare , o fotografie cu ce aveți  pe andrele/croșetă, si cu cartea pe care o citiți.Puteți lăsa link către postarea voastră aici pe blog, la comentarii, sau pe pagina de FB a blogului, sau cu #yarnalongromania pe instagram.

♥♥♥

Ziua de miercuri a început cu frig și ceață. Culorile de afară se potrivesc perfect cu cele ale firului DMC Brio, pe care l-am cumpărat anul trecut , în vară, gândindu-mă că îmi amintește de mare, fără să am un proiect anume în minte. Vorba aceea, să tricotezi și să îți cumperi fire sunt două hobbyuri complet diferite 😁.Îmi doream de mult să fac o păturică granny square dintr-un singur pătrat, și firul pare foarte potrivit pentru asta.Este moale și se lucrează cu ușurință. Compoziția este 80% acrylic, 20% lână , lucrez cu croșeta nr. 5.



Citesc  Puterea rugăciunii de a învinge frica de Stormie Omartian , o carte care explorează legătura dintre rugăciune și eliberarea de temeri. Autoarea combină învățăturile biblice cu experiențele personale pentru a încuraja cititorii să-și depășească fricile prin puterea rugăciunii.M-a impresionat mult să aflu amănunte pe care nu le știam despre viața ei, cum ar fi copilăria plină de abuzuri și traume îngrozitoare, fiind crescută în sărăcie lucie, de o mamă bolnavă psihic.

Cartea este o resursă valoroasă pentru oricine caută să depășească fricile prin mijlocirea rugăciunii, oferind atât îndrumare spirituală, cât și exemple practice de cum să ne încredem în Dumnezeu în momentele de nesiguranță. Deasemenea, oferă o bogată selecție de versete biblice legate de subiectul cărții, și rugăciuni pentru diverse situații, compuse de autoare. 

Îmi place mult cum scrie S. Omarțian, m-am folosit mult de cărțile ei. Fiindcă e o lucrare destul de densă ca informații, și cu trimiteri practice, o citesc încet, fără grabă.

 


Voi ce mai lucrați, ce mai citiți?