Ne-am întors, vacanța s-a terminat, ne-am reîncărcat bateriile, așa că azi am intrat plină de avânt gospodinesc în bucătărie. Mi s-a defectat cuptorul de la aragaz, așa că mi-a rămas brânza pentru pască nefolosită. Ce să fac, ce să fac... gata, știu, papanași.Eu nu sunt deloc o fană a papanașilor, mai ales ca nu mi-au reușit niciodată :)), dar am mâncat la munte niște papanași absolut demențiali, cu dulceață și cu smântână, așa că nu se poate, trebuia să mai încerc odată.
Papanașii cu pricina erau prăjiți, dar n-am avut chef să afum toată casa, așa că i-am făcut fierți. Ca să nu zic că fiert e mai sănătos decât prăjit :)).
Ingredientele pentru papanași :
- 800 g brânză dulce de vaci (din aceea untoasă, nu plină de zer)
- 250 g gris
- 150 g făină
- 4 ouă
- 100 g zahăr
- 2 fiole vanilie
Ingredientele pentru „tăvălit” :
- 200 g pesmet
- 100 g unt
Din brânză și din restul ingredientelor se frământă un aluat din care se formează biluțe (cu mâna un pic umezită). Se pune la fiert o oală mare cu apă (diametrul oalei să fie mai mare). Între timp topim untul într-o tigaie, adăugăm pesmetul și lăsăm să se rumenească, apoi dăm deoparte.
Când apa clocotește dăm focul la mic și punem papanașii astfel încât fundul oalei să fie acoperit. Lăsăm să fiarbă la foc mic, până când papanașii se ridică la suprafață, atunci înseamnă că sunt fierți. Îi scoatem cu o sită și îi punem în tigaia cu pesmet. Scuturăm ușor tigaia, astfel încât papanașii să se acopere cu o crustă crocantă.
Îi servim cu dulceață, cu smântână, sau cu sos de vanilie. Eu am avut dulceață de cireșe amare.
Se pot face și fără crusta de pesmet, se toarnă deasupra un topit sau smântână, și se presară zahăr.
Irina