Mi-am pus trecator intrebarea aceasta mai de mult, cand cineva mi-a povestit ca dupa ce a pus pe blog o reteta de cozonac,folosind imagini si text personal, a primit un mail fiindca reteta cu pricina (extrem de comuna, de altfel - in cate feluri poti face un cozonac? ) aparuse pe nu stiu ce forum, si respectivii cereau indicarea sursei. Mi s-a parut ridicol la vremea aceea, cum mi se pare de altfel si acum - cum poate cineva sa pretinda ca detine copyrightul pe cozonaci, cand reteta asta se gaseste in caietelul a milioane de gospodine.
Intrebarea a revenit din nou cand am citit postarea Ligiei in care o acuza pe Ina de plagiat.Trebuie sa spun ca urmaresc blogul Inei de la inceput,printre alte bloguri culinare.Intotdeauna am admirat fotografiile foarte frumoase pe care le face la ceea ce gateste, dar niciodata nu mi-am pus problema ca a inventat retetele cu pricina. Evident ca le-a luat din ceea ce s-ar putea generic numi `bucataria raw`, si le-a prelucrat in stilul propriu, cum e si normal. Deci mi s-a parut nedrept sa fie acuzata de plagiat si somata sa precizeze `sursa` retetei. Am comentat acest lucru si pe blogul Ligiei, nu are rost sa mai detaliez.
Pentru cultura mea generala mi-am pus concret intrebarea `poate fi o reteta culinara furata`?Ca sa caut raspunsul am citit Legea drepturilor de autor nr. 8 din 14 martie 1996,unde nu se precizeaza absolut nimic despre retete culinare. Sa zicem ca o postare pe un blog poate fi incadrata la `opere scrise`, dar o postare culinara are specificul ei,nu e un text obisnuit, ci cuprinde ingrediente si tehnici anume, care in general pot fi atribuite tezaurului cultural comun, si sufera interventii personale la fiecare pregatire. Fiindca legea din Romania e asa lacunara in aceasta problema am vrut sa vad ce spune legea din SUA.
Si am aflat, scrie aici : ingredientele dintr-o reteta culinara nu sunt supuse protectiei copyright, dar cand reteta este insotita de o expresie literara substantiala, sub forma unor explicatii sau indrumari, sau cand e vorba de combinarea unor retete, cum sunt cartile de bucate, ar putea exista bazele protectiei copyright. Dar copyrightul protejeaza numai modalitatea particulara, literara de expresie, si nu se extinde asupra numelor,titlurilor,frazelor scurte, ideilor, sistemelor sau metodelor.
Deci, daca ma duc eu pe situl Inei, Ligiei, Laurei, sau al altei culinarese, dau copy la o postare, eventual cu fotografii cu tot, si o pun pe blogul meu, pretinzand ca eu am scris textul si am realizat fotografiile , da, pot fi acuzata de plagiat. Dar daca merg pe blogurile cu pricina, iau dintr-o reteta lista de ingrediente si metoda, apoi le prelucrez si transpun metoda in propriile cuvinte si fotografii, asta e munca mea personala si cine ma acuza de plagiat ori e rau intentionat, ori neinformat.
In concluzie, o reteta culinara NU POATE FI FURATA, ci doar modalitatea ei literara si eventual vizuala de transpunere in practica.
Acestea fiind zise urez culinareselor bloguiala placuta in continuare, si sa ne incante ca si pana acum cu diverse retete.
Irina
sâmbătă, august 07, 2010
vineri, august 06, 2010
Esarfa pufoasa de mohair
Saptamana trecuta am finalizat esarfa de mohair inceputa in noiembrie, dar abia azi am reusit sa fac cateva fotografii.
Teodora a fost asa draguta sa o tina un pic :)), asa incat sa se vada modelul.
E lucrata cu fir subtire Red Heart Soft Mohair, pe andrele de 5 mm. Are 1, 35 m lungime, si e foarte calduroasa.
Irina
Schimbarea la Fata a Domnului
Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata ? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase hotia ! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a sufletului.Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale desavarsirii, nu mai seamana.Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :- Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si duh, si- Odihna duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.
par. Cleopa (sursa)
Troparul Schimbării la Faţă
Schimbatu-Te-ai la fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua, pacatosilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Datatorule de lumina, slava Tie!
Schimbatu-Te-ai la fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua, pacatosilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Datatorule de lumina, slava Tie!
Condacul Schimbării la Faţă
In munte, Te-ai schimbat la fata, Hristoase Dumnezeule, si pe cat au cuprins ucenicii Tai slava Ta, au inteles ca, daca Te vor vedea rastignit, sa cunoasca Patima cea de bunavoie si lumii sa propovaduiasca, ca Tu esti cu adevarat raza Tatalui.
Irina
miercuri, august 04, 2010
Scara virtutilor
....de la Sucevita
mi-a placut cum cadea lumina apusului, scotea in evidenta scara, lasand in umbra celelalte elemente.
mi-a placut cum cadea lumina apusului, scotea in evidenta scara, lasand in umbra celelalte elemente.
zugravii Suceviţei au realizat cea mai amplă interpretare a Scării virtuţilor din întrega iconografie românească. Plasată în centrul faţadei de nord şi chiar pe axul intrării principale în incinta mânăstirii, ea atrage imediat privirile celor ajunşi aici. Rostul acestei „strategii" iconografice este evident, el vizând importanţa întâlnirii cu Sfântul Ioan şi cu Scara sa.
Continuând comparaţia cu bisericile pe care deja le-am menţionat, vom constata că numai la Suceviţa, între ultimile trepte ale scării, apare o distanţă nefiresc de mare care o face aproape imposibil de urcat. Şi întrucât acest detaliu are un scop foarte precis, în chiar acest interval (dintre treptele cu pricina) iconarii l-au zugrăvit pe unul dintre asceţi căzut şi atârnat de scară cu capul în jos.
Luând aminte la cele de mai sus este firesc să ne întrebăm: e cu putinţă ca cineva care a parcurs 29 dintre treptele Scării (şi deci tot atâtea virtuţi) să piardă cetăţenia raiului pentru că nu a reuşit să urce doar o singură treaptă? Care e această treaptă decisivă şi ce vor să ne înveţe iconarii?
Din Scara Sfântului Ioan ştim că treapta cea mai de sus (a 30-a) este a dumnezeieştii iubiri. Deci aceasta îi mai lipsea nefericitului ascet. El nu a mai putut „păşi" pe ea pentru a intra în Împărăţia Cerurilor deoarece, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Toată asceza care nu are iubire este străină de Dumnezeu!".
Prin urmare, chiar dacă aş urca toate cele 29 de trepte, sau, cu alte cuvinte spus, chiar "de aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m’am aramă răsunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de-aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de-aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte" (1 Co 13, 8).
Aceasta este învăţătura de taină pe care ne-au descoperit-o genialii iconari ai Suceviţei, care, împreună cu Sfântul Ioan Scărarul, ne îndeamnă pe toţi: „Suiţi-vă, fraţilor, suiţi-vă, punând suişuri în inimile voastre şi luând aminte la proorocul care zice: «Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului nostru, care ne face picioarele noastre ca ale cerbului şi ne pune întru lucruri înalte ca să biruim întru calea lui» (cf. Isaia 2, 3). Alergaţi, rogu-vă, cu cel ce zice: «Să ne sârguim până ce vom ajunge toţi la împreunarea credinţei şi a cunoştinţei lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos» (Efeseni 4, 13), care a fost botezat în cel de al treizecilea an al vieţii sale văzute şi care a urcat pe cea de-a treizecea treaptă a scării celei duhovniceşti, căci Dumnezeu este iubirea" (Sf. Ioan Scărarul).
luni, august 02, 2010
La inceput de post
....flori de la manastirea Agapia...
Pe ceea ce este mai inalta decat cerurile si mai curata decat stralucirile soarelui, care ne-a izbavit pe noi din blestem, pe stapana lumii, cu cantari sa o cinstim.
Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, slabeste si sufletul meu; la tine scap, ceea ce esti plina de daruri; nadejdea celor fara de nadejde, tu imi ajuta.
Stapana si Maica izbavitorului, primeste rugaciunea nevrednicilor robilor tai, ca sa fii folositoare catre Cel ce S-a nascut din tine, o, stapana lumii, fii mijlocitoare.
Cantam acum cu osardie cantare de bucurie, tie celei intru tot laudata, Nascatoare de Dumnezeu. Cu Mergatorul inainte si cu toti Sfintii roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca sa ne mantuiasca pe noi.
Toate ostile ingeresti, Mergatorule inainte al Domnului, cei doisprezece apostoli si toti Sfintii, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuim.
Muta sa fie gura paganilor, care nu se inchina cinstitei icoanei tale, celei zugravite de sfantul apostol si evanghelist Luca, ceea ce se cheama povatuitoare.
Milostiva fii mie, smeritului, Maica lui Dumnezeu, ca afara de tine alta scapare nu stiu, eu cel ce sunt plin de tot felul de pacate. Miluieste-ma, nadejdea crestinilor.
(Paraclisul Maicii Domnului )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)