miercuri, octombrie 20, 2010

Musaca de cartofi cu soia


Musacaua de cartofi cu soia este un din felurile noastre preferate de post. Simplu de făcut, delicioasă și aspectuoasă - combinația perfectă pentru a-i face pe toți cei din familie fericiți :)).



Pentru realizarea ei avem nevoie de :
  • 5-6 cartofi
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1 punguță de soia granule
  • 4-5 linguri de bulion
  • 1 legătură mărar
  • pesmet
  • ulei
  • sare, piper, foi de dafin

Cartofii se curăță și se pun la fiert, cu un pic de sare, la fel și soia granule. Între timp se curăță ceapa  morcovul. Ceapa se toacă mărunt, morcovul se rade fin. Se pune ceapa la călit, apoi se adaugă morcovul. Când s-au înmuiat se adaugă granulele de soia stoarse bine, sare, piper, foi de dafin, și la urmă bulionul. Se mai lasă un pic pe foc, apoi se dau deoparte.


Cartofii fierți se scurg de apă și se face un piure, adăugând un pic de ulei (sau margarină, pentru cine  utilizează). Se adaugă mărarul tocat mărunt.

Ungem un vas de sticlă termorezistentă cu ulei, tapetăm cu pesmet, și punem jumătate din cantitatea de piure și o întindem uniform. Deasupra punem compoziția de soia, apoi restul de piure. Ungem cu un pic de ulei, pentru a căpăta o crustă aurie, și dăm la cuptor până se rumenește. 



Dacă vrem să o tăiem felii trebuie să așteptăm să se răcească. Se servește cu murături de sezon :).
Poftă bună!

Irina

marți, octombrie 19, 2010

„Căminul tău- un colț de rai” - săptămâna a doua



Provocarea din prima săptămână ne cerea să aprindem în casă o lumânare deosebită, și de câte ori o privim să facem o mică rugăciune pentru pacea casei și familiei voastre. Sper că veți păstra acest obicei (eu așa am de gand :) ), și îl veți adăuga și pe cel din săptămân a doua -

puneți zilnic o muzică plăcută. Alegeți muzică clasică, ambientală sau religioasă, sau alt fel de muzică care face plăcere întregii familii. Străduiți-vă să folosiți cuvinte plăcute și să nu vă certați cu nimeni. Reamintiți familiei să evite mânia, bârfa, criticismul sau răspunsurile obraznice. Ca soție și mamă încercați să fiți plină de blândețe față de toți.

 Eu nu sunt o persoană prea muzicală, și în general prefer liniștea, așa că  sugestiile lui Courtney pentru această săptămână au fost foarte utile :):


1. Dacă știți să cântați la un instrument (sau poate copiii voștri), nu ezitați să dați câteva concerte acasă în această săptămână. Cu siguranță atmosfera se va schimba complet!La noi în familie nu știe nimeni să cânte, așa că am sărit peste această idee :)).

2.Cântați ori fredonați ceva în timp ce gătiți , sau când curățați baia, ori când conduceți mașina. Străduiți - vă să faceți asta, va fi contagios pentru toată familia!

3. Courtney  recomandă să îi ascultăm pe George Winston si David Nevue, care se aflau deja printe preferații mei. Eu l-am adăugat și pe Yruma, care cântă în același stil. Dacă aveți sugestii de muzică, vă rog să le lăsați la comentarii. Mai jos e un cântec interpretat de George Winston, foarte potrivit pentru această dimineață mohorâtă de octombrie :))




4. Puteți asculta și muzică religioasă. Prefratul meu este psaltul Marian Moise, care are o voce deosebită. Puteți asculta pricesne, sau acatiste interpretate de el, sigur toate vă vor merge direct la suflet :). Mai jos una din piesele sale:



Odată ce ați ales muzica și ați pus-o să cânte e vremea să lucrați și asupra voastră :

1. Când vă simțiți tentată să țipați, să mormăiți cu mânie numele cuiva , să vă încruntați sau să vorbiți la supărare ...coborâți intenționat vocea aproape de șoaptă.În Pilde 15::1  se spune - Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia. Concentrați-vă să sfolosiți doar cuvinte, expresii faciale și atingeri pline de blândețe.Pentru mine e întradevăr o provocare, că una-două țip la cei din casă :((.


2. Propuneți-vă să nu îi lăsați pe cei din jur să  vă supere.  De multe ori ca soții și mame ne regăsim reacționând la emoțiile celorlalți. Cineva din familie e morocănos, și două minute mai târziu sunt și eu morocănoasă. Cineva în familie vorbește cu asprime, și două minute mai târziu vorbesc și eu la fel. Propuneți-vă să vă controlați stările emoționale și nu-i lăsați pe ceilalți să vă dicteze modul în care vă simțiți.

3. Dacă țipați la cineva  nu-l  ajutați cu nimic.  Căminul vostru nu va fi un colț de rai dacă nu vă controlați temperamentul.


Vă doresc o toamnă plăcută!

Irina

vineri, octombrie 08, 2010

„Căminul tău- un colț de rai” - săptămâna întâi



Bună ziua tuturor! :) Sper că vremea mohorâtă sau friguroasă nu vă împiedică să vă bucurați de acest anotimp minunat :)). Eu ador toamna, de aceea îmi place să o văd și afară, dar și în casă, așa că am dat curs provocării de care vă vorbeam ieri.  În prima săptămână trebuie să :
cumpărați o lumânare deosebită și aprindeți-o zilnic, la vremea cinei, sau oricând vă face plăcere
  În consecință am pornit la drum, în căutarea unei lumânărele cu iz de toamnă, la preț accesibil. După îndelungi căutări am descoperit în Hornbach ceea ce mi-am dorit - o lumânare mică, într-un suport cât se poate de sezon, pentru masa de seară pe care o luăm de obicei în familie.

        

Suportul de lumânare se asortează perfect cu setul de șervete pentru masă , în nuanțe de portocaliu și cu motive de toamnă.
Fiindcă ne plac aromele de vanilie, am cumparat și o lumânare parfumată, pe care s-o aprind în timpul zilei.



Sper ca vremea să se îmbunătățească cât de curând, ca să ieșim la cules de castane, ghindă, frunze colorate cu care să realizăm împreună decorațiuni de sezon. Dacă aveți idei sau sugestii în această privință, mi-aș bucura să le lăsați la comentarii.

O toamnă frumoasă vă doresc,

Irina

joi, octombrie 07, 2010

Bine v-am regăsit!și o provocare de toamnă

Odată cu toamna am revenit și eu ca să șterg paianjenii din „Dulce Casă” :)). Am trecut printr-o perioadă mai complicată, chiar am vrut de câteva ori să închid blogul, dar mi-a fost greu, fiindcă aici e o părticică din mine, și din viața noastră de familie.
Mă bucur să revin și mulțumesc tuturor celor care mi-au scris în acest răstimp - toate gândurile voastre frumoase au contat enorm pentru mine.
Gustul de blogăreală mi-a fost redeschis de Courtney, care a lansat o frumoasă provocare pentru acest început de toamnă  : „Căminul tău- un colț de rai”. Provocare pe care m-am gandit s-o preiau și s-o adaptez. Fac lucrul acesta cu puțină întârzâiere, dar chiar și așa sper că veți fi alături de mine în săptămânile care urmează .
Dacă da, puneți pe blog bannerul de mai jos, cu link către această postare, și lăsați un comentariu pentru cei doritori să vă viziteze. Dacă nu aveți un blog lăsați un comentariu, în caz că doriți să participați.


    

Mai jos este programul pentru toată luna :

4 octombrie - cumpărați o lumânare deosebită și aprindeți-o zilnic, la vremea cinei, sau oricând vă face plăcere. Eu o voi așeza în bucătărie- inima casei noastre. De câte ori priviți la ea amintiți-vă să faceți o mică rugăciune pentru pacea căminului vostru.

10 octombrie- puneți zilnic o muzică plăcută. Alegeți muzică clasică, ambientală sau religioasă, sau alt fel de muzică care face plăcere întregii familii. Străduiți-vă să folosiți cuvinte plăcute și să nu vă certați cu nimeni. Reamintiți familiei să evite mânia, bârfa, criticismul sau răspunsurile obraznice. Ca soție și mamă încercați să fiți plină de blândețe față de toți.

17 octombrie - gândiți-vă la câteva locuri din casă care vă deranjează cum arată, din cauza lucrurilor care s-au adunat acolo. Găsiți o soluție pentru a reinstaura ordinea- de exemplu cumpărați un coș în care să puneți totul. Străduiți-vă să scăpați de lucrurile inutile- aruncați sau dăruiți din ele. Încurajați soțul și copiii să facă la fel în birou sau în dormitor. Dacă tot sunteți aici, gândiți-vă cum vă puteți face un pic de ordine și în viața spirituală.

24 octombrie- Continuați să țineți lumânarea aprinsă, muzica pornită, și adăugați câteva momente plăcute petrecute împreună cu familia. Faceți o petrecere cu perne în sufragerie- aduceți toate păturile și pernele din casă și simțiți-vă bine împreună cu copiii sau cu soțul (sau cu toții împreună :))  )!Bucurați-vă de o seară liniștită, cu ciocolată fierbinte și popcorn cu caramel. Chiar dacă locuiți singură puteți face asta.
Oferiți câte un geste de afecțiune și de încurajare fiecărei persoane din casă...și ca o provocare dublă, faceți asta zilnic ! :) În timpul momentelor petrecute cu familia întrebați-i ce părere au de această provocare. Le face plăcere?E de ajutor?E ceva ce ar dori să fie făcut altfel? Dăruiți familiei voastre niște urechi care ascultă.Veți fi binecuvântată prin reacția pozitivă pe care o veți primi!


31 octombrie - Concentrați-vă pe bucătărie, inima căminului vostru. Gătiți feluri de mâncare cu aromă plăcută.
. Alegeți un fel pe care familia să-l poată găti împreună - dați tuturor câte o sarcină și faceți fotografii, astfel încât toți să-și poată aminti momentele petrecute împreună- gustând, fiind creativi, râznd și iubind. Alungați nemulțumirea privitoare la casa sau familia voastră, și mulțumiți lui Dumnezeu pentru căminul pe care vi l-a dat, unde puteți crea un rai pentru familia voastră.

Vă doresc o toamnă plăcută!

Irina