duminică, iunie 03, 2007

Sa umblam in Duhul..




Lecturand astazi Sfanta Scriptura mi-a atras atentia un pasaj din cap. 5 al Ep. catre Galateni, in care Sf. Apostol Pavel ne indeamna sa umblam in Duhul si sa nu implinim pofta trupului, fiindca altfel nu vom mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Mi s-a parut o lectura foarte potrivita acum, inainte de inceperea postului Sfintilor Apostoli, fiindca ni se pune inainte cum suntem, si cum ar trebui sa fim, avand astfel un prilej pentru meditatie, pocainta si intoarcere la Dumnezeu.

"13. Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.
14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
15. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.
16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. "

Ep. catre Galateni 5:13-25


Irina

Duminica tuturor Sfintilor


Duminica intai dupa Rusalii

Lasatul secului pentru postul Sf.Apostoli Petru si Pavel(4 iunie- 29 iunie)

Ev. Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30

"Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatălui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine înaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, raspunzand, I-a zis: Iata noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevarat zic voua ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel. Si oricine a lasat case sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine, pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica. Si multi dintai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai. "

Cuvant al Sf. Teofan Zavoratul la aceasta duminica:

"Sfanta Biserica savarseste pomenirea sfintilor in toatet zilele anului; dar intrucat sunt si bineplacuti ai lui Dumnezeu care s-au nevoit nestiuti de nimeni, nedescoperiti Bisericii, aceasta, cu telul de a nu-I lasa lipsiti de cinstire, a randuit o zi in care proslaveste pe toti cei ce din veac au bineplacut lui Dumnezeu, ca sa nu ramana nici unul neproslavit de ea. Biserica a legiuit ca aceasta proslavire sa se faca indata dupa Pogorarea Sfantului Duh fiindca toti sfintii s-au sfintit si se sfintesc prin harul Sfantului Duh. Harul Sfantului Duh aduce pocainta si iertarea pacatelor, tot el calauzeste in lupta cu patimile si poftele, incununand aceasta nevointa prin curatie si nepatimire. In acest chip apare o faptura noua, potrivita pentru cerul nou si pamantul nou. Asadar, sa urmam si noi cu ravna sfintilor lui Dumnezeu ! Cum se poate face asta, ne invata Evanghelia de azi : ea cere sa marturisim fara teama credinta in Domnul, sa Il iubim mai presus de orice, sa ridicam crucea lepadarii de sine si a lepadarii din inima de toate. Asadar, sa punem inceput potrivit celor aratate !"

din "Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an", Sfantul Teofan Zavoratul



luni, mai 28, 2007

Fericiti cei curati cu inima





Zilele acestea, rasfoind netul, mi-au atras atentia cateva articole referitoare la modul in care sexualizarea jucariilor, a hainutelor si chiar a unor desene animate afecteaza dezvoltarea  sanatoasa a copiilor, in special a fetitelor.

In cartea sa despre cresterea si educarea copiilor, Par.Irineu-Episcop de Ecaterinburg si Irbitk da cateva sfaturi importante referitor la cum sa pastram in copiii nostri o inima curata:

" Saditi adanc in inimile copiilor vostri cuvintele Domnului:

''Fericiti cei curati cu inima'' 
(Mat. 5,8). 
 
Aveti grija ca aceste cuvinte sa fie spuse si despre copiii vostri.


Cum veti reusi aceasta?

Mai intai de toate pastrati in inimile lor puritatea fireasca a copilariei. Dumnezeu insusi ne ajuta sa facem aceasta. El ni-i preda pe copii curati si puri si ne ofera in ajutor pe ingerul pazitor. Dumnezeu a sadit in sufletele copiilor puritatea. Astfel, singura datorie ce le revine parintilor este de a o pazi si de a o face sa se dezvolte. De cele mai multe ori insa, ei sunt aceia care gresesc si distrug floarea gingasa a puritatii copilariei. Catre acestia se adreseaza si cuvintele Domnului, prietenul copiilor: ''Iar cine va sminti pe unul dintre acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii'' (Matei 18,6).

Este desigur necesar ca mai intai insisi parintii sa aiba inima curata si pura. Este foarte bine cunoscut faptul ca patimile parintilor se transmit copiilor, fie pe calea mostenirii, fie din cauza exemplului rau. Astfel, patimile si defectele care ii caracterizeaza pe parinti, foarte devreme isi fac aparitia si la copii.


Este de asemenea, foarte important ca parintii sa fie atenti la vorbele si gesturile lor. Cat de mult rau poate sa faca o discutie nepotrivita, sau un gest necugetat, facute in fata copiilor! Fiti atenti de asemenea, la cartile, revistele, tablourile sau bibelourile care se gasesc din intamplare in camera voastra (si la ceea ce privim la TV, si este vazut si de copiii nostri-as adauga eu). Daca exista ceva provocator printre acestea, ganditi-va ca ele sunt privite in fiecare zi de copiii vostri si ca odata cu trecerea timpului ei vor începe sa se gandeasca si sa discute despre acestea. Care va fi rezultatul...? Nu spuneti niciodata ca el nu intelege nimic din toate acestea. Vine vremea cand el incepe sa inteleaga. Este plin de curiozitate si va cauta neincetat pe cineva care sa ii raspunda la toate aceste intrebari. Voi ca si crestini aveti datoria sa va ingrijiti ca ei sa nu auda sau sa vada la voi nimic care sa atinga cinstea sau pudoarea. Iar curiozitatea lor trebuie lamurita din timp, cu mare intelepciune si ponderare, de voi insiva si nu de cineva strain.


Consolidati in sufletele copiilor vostri sentimentele bunei cuviinte si ale decentei. Nu le permiteti sa se arate dezbracati in fata altora. Nu le permiteti sa se dezbrace sau sa se imbrace in fata cuiva. Nu radeti de ei atunci cand se arata a fi rusinosi si pudici. Dimpotriva, sa ii laudati, dand slava lui Dumnezeu ca aveti un astfel de copil. Fiti atenti la orice fel de manifestare a copilului: cum sta, cum merge, cum se aseaza. Fiti atenti la fiecare vorba si miscare. Tot ceea ce se dovedeste a fi necuviincios sa incercati sa rectificati imediat, fara întarziere. Folositi mai intai cuvintele: "nu este frumos sa faci aceasta, este rusine. Ingerul tau pazilor se va supara, vazand aceasta!''. Daca aceasta nu ajuta, atunci, urmatoarea data, trebuie aplicata pedeapsa potrivita acelei fapte.

Aveti grija ca niciodata copiii vostri sa nu se gaseasca in compania vreunei persoane corupte, care sa îi îndemne spre fapte rusinoase. Luati bine aminte la acest sfat. Din pacate, in epoca în care traim, aceasta se intampla foarte des. De multe ori copiii sunt corupti spre fapte pacatoase, fapte ce cu greu se pot descrie. Urmariti-i pe copii in pat, cand se odihnesc, la joaca, fara ca acestia sa va observe. Nu le permiteti copiilor de sexe opuse sa ramana singuri in locuri izolate. Urmariti prieteniile pe care le incheaga cu alti copii si nu le permiteti sa aiba de a face cu cei care nu sunt cuminti, sau care sunt lipsiti de rusine si de buna educatie.


Fiti atenti la colaboratorii, functionarii sau servitorii vostri. Venind in casa voastra, ei pot influenta educatia morala a copiilor vostri. De multe ori acestia, asemenea diavolului, seamana semintele coruperii in sufletele copiilor, invatandu-i lucruri josnice, care i-ar putea distruge definitiv.


Si inca ceva. Nu neglijati sa va rugati neincetat pentru puritatea sufletelor copiilor vostri. Cereti protejarea lor din partea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a ingerului lor pazitor, inaltand catre acestia in fiecare zi rugaciuni fierbinti. Parintilor, va spun din nou: nu uitati ca, asa cum ne-a spus Domnul, marele prieten al copiilor, fericiti sunt cei curati cu inima. (Matei 5,8). Daca pruncii vostri nu vor fi pastrati cu inima curata, nu il vor vedea pe Dumnezeu! Iar daca aceasta se va intampla din cauza voastra, nici voi nu Il veti vedea pe Dumnezeu, care va cere din mainile voastre sufletele copiilor vostri! "

Irina

Principii de educatie crestina(7)



Aceste sfaturi sunt scrise de Elizabeth Krueger, o mamica ce isi creste si isi scolarizeaza acasa cei 10 copii.Eu le-am gasit ca fiind foarte interesante si utile,de aceea o sa incerc sa le redau aici pe parcursul mai multor postari(am tradus si am adaptat cele scrise de ea), si sper sa fie si altora de folos asa cum mi-au fost, si imi sunt si mie.Se gasesc , in lb. engleza , pe
http://www.raisinggodlytomatoes.com/

"Cateva sugestii ajutatoare:

SUPRAVEGHEATI-VA COPIII: Nu este o idee buna sa le permiteti copiilor vostri sa faca tot ceea ce doresc, atata timp cat ii supravegheati ca sa nu se raneasca, sau cat sunteti siguri ca nu fac nimic rau. Trebuie sa le observati comportamentul, si in special atitudinea in tot ceea ce fac, fara sa uitati ca voi sunteti indrumatorii lor. Nu sunteti doar spectatori. Trebuie sa ii implicati in viata voastra pe cat de mult posibil, si sa ii invatati sa traiasca ca si voi. Aceasta trebuie sa inceapa de cand sunt mici, si sa continue pe masura ce cresc.


FA-O DIN NOU: E o tehnica ce functioneaza foarte bine in anumite circumstante. De exemplu, daca unul din copiii mei incalca regula casei de a alerga inauntru, intotdeauna ii spun sa mearga prin casa, nu sa alerge. Desigur ca va uita, din moment ce isi imagineaza ca nu e cine stie ce. Asa ca urmatoarea data cand alearga prin casa ii spun: “acum intoarce-te de unde ai plecat si refa drumul, mergand de data aceasta.” Faceti de cateva ori acest lucru sin u va mai uita. Asta merge foarte bine si pentru mersul zgomotos in jos si in sus pe scari, si pentru alte comportamente similare.

GANDITI-VA LA ASTA: In incercarea de determina copiii sa regrete ce au facut rau, o corectie verbala sau o palmuta s-ar putea sa nu fie de ajuns. Adesea, sa-i puneti sa stea langa voi in tacere si “sa se gandeasca la ce au facut” este de ajutor.Cateodata o lectura moralizatoare (pentru copiii suficient de mari sa o inteleaga) este deasemenea necesara. Intotdeauna asigurati-va ca ati obtinut atitudinea corecta. Nu ati terminat pana ce voi si copilul vostru nu sunteti de acord privitor la ceea ce s-a intamplat, si la ceea ce ar fi trebuit sa se intample de fapt, si cum ar trebui sa faca data viitoare. Nu trebuie sa fie o intelegere fortata. Copilul vostru trebuie sa regrete cu adevarat ce a facut rau si sa accepte disciplinarea voastra.In orice caz, disciplinarea trebuie sa fie corecta, dar facuta cu blandete, in acord cu situatia. "

(va urma)

duminică, mai 27, 2007

Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh




Astazi (duminica a 8 a dupa Pasti )Biserica noastra praznuieste sarbatoarea coborarii Sfantului Duh , sau Rusaliile.
Acest praznic se sarbatoreste anual, la 50 de zile dupa Sfintele Pasti , si la 10 zile dupa Inaltarea Domnului , mereu duminica.
El comemoreaza coborarea Duhului Sfant asupra Apostolilor in ziua Cincizecimii(o sarbatoare iudaica , in timpul careia evreii de peste tot se adunau la Ierusalim) . De asemenea celebreaza formarea Bisericii prin predica Apostolilor si botezarea miilor de credinciosi care in acea zi au crezut in mesajul Evangheliei mantuirii prin Iisus Hristos. Sarbatoarea mai este de asemenea vazuta ca o culme a relevarii Sfintei Treimi.


Evanghelia zilei :Ioan 7:37-53, 8:12

"Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat între ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred în El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit. Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul. Iar altii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos? N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din samanta lui David si din Betleem, cetatea lui David? Si s-a facut dezbinare in multime pentru El. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mainile pe El. Deci slugile au venit la arhierei si farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus? Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om aşa cum vorbeste Acest Om. Si le-au raspuns deci fariseii: Nu cumva ati fost si voi amagiti? Nu cumva a crezut in El cineva dintre capetenii sau dintre farisei? Dar multimea aceasta, care nu cunoaste Legea, este blestemata! A zis catre ei Nicodim, cel ce venise mai inainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastra judecă pe om, daca nu-l asculta mai intai si nu stie ce a facut? Ei au răspuns si i-au zis: Nu cumva si tu eşti din Galileea? Cerceteaza si vezi ca din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Si s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarasi le-a vorbit Iisus zicand: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vieţii."
Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaintelepti pe pescari ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant, si printr-insii lumea ai vanat, Iubitorule de oameni, marire Tie!
(Troparul Praznicului)