duminică, decembrie 09, 2007

Casuta de papusi


Fiindca oferta de jucarii de piata este extrem de bogata si variata, e destul de greu sa alegi ceva pentru copii. De obicei am preferat sa-i cumparam Ilincai jucarii mai putine, dar de calitate. In timp alegerea s-a dovedit a fi una foarte buna- durabilitatea jucariilor "de firma" este mult mai mare, si sunt foarte atractive, astfel ca cei mici se joaca mult cu ele.
De "Mos Nicolae" Ilinca a primit o jucarie produsa de firma "Playmobil". E vorba de o casuta (de papusi ) in care locuieste o familie de 4 persoane - parintii si doi copii. Au mobila, vase- tot ce e nevoie. In plus, jucarelele trebuie ansamblate - ceea ce i-a placut foarte mult Ilincai. Casuta se inchide, si se poate depozita pe raft. Separat, se pot achizitiona diverse accesorii. Deja planuiesc sa pun in jurul casutei o mica ferma, si o gradina (ati inteles, da? se joaca si mami).




Mos Craciun o sa aduca o jucarie tot de la Playmobil - ieslea si magii, cu ajutorul careia o sa invatam mai multe despre sarbatoarea Nasterii Domnului





Irina

Aromatice


Astazi am primit in dar de la sotul meu 4 ghivece cu aromatice :patrunjel, rozmarin, cimbru si menta. Imi pare rau ca nu le pot pune in bucatarie, fiindca e un pic cam intunecoasa, inca nu m-am decis unde sa le asez. Nu-i asa ca sunt frumoase? Si foarte parfumate .

Irina

sâmbătă, decembrie 08, 2007

Hristos se naste!



Si fiindca tot a venit vorba de Nasterea Domnului, duminica trecuta i-am cumparat Ilincai o carte excelent ilustrata, si cu un text potrivit pentru varsta ei, despre acest eveniment. Cartea a aparut la editura "Predania". Noi am cumparat-o de la pangarul M-rii Radu Voda, a costat 14 ron, dar sigur se mai gaseste si in alta parte, ori probabil poate fi comandata direct la editura.





Irina

Tot despre Sf. Nicolae :)



A trecut si Sarbatoarea Sfantului Nicolae si ne apropiem cu pasi repezi de praznicul Nasterii Domnului.

Ilinca a fost foarte incantata de cadourile din ghetute . In asteptarea Mosului am citit impreuna viata Sfantului Nicolae , am colorat imagini ale Sfantului, si am invatat (partial ) un cantecel despre el.


Si fiindca mi-au placut tare mult cum arata prajiturelele de aici am incercat si eu sa fac.Din nefericire n-am forma pentru taiat, asa ca am improvizat . Intai am scos la imprimanta un model si l-am decupat. Apoi am facut un aluat de turta dulce (de post), am pus sablonul pe el si am taiat de jur imprejur cu cutitul.





Din pacate imi lua prea mult timp, asa ca am facut doar patru bucati sub forma de Sf. Nicolae- restul au fost stelute, braduti, inimioare. La urma le-am decorat cu glazura din zahar pudra. Ilinca a fost "pe baricade" , ca de obicei .



Nu mi-au iesit prea grozav, dar avand in vedere ca a fost prima oara cand am facut turta dulce, dar si prima oara cand am folosit forme de fursecuri, ma declar multumita de rezultat  :)




Irina


joi, decembrie 06, 2007

Sf. Nicolae



"Cel ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decit toti pacatos, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cintare, Parinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa cant tie: bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!




Bucura-te, cale neratacita a celor ce inoata pe mare!


Bucura-te, intunecatorul nedreptatii!

Bucura-te, parintele saracilor si bun daruitorule!
Bucura-te, hranitorul celor flamanzi!




Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!
 Bucura-te, dulceata a toata lumea!




O, preabunule parinte Nicolae(...)ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea(rugaciunea) ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lin si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invrednicim. Amin."


sursa textului Acatistul Sf. Nicolae

sursa   imaginilor www.stnicholascenter.org


Felicitari tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae si se bucura de ocrotirea lui!


Irina