miercuri, februarie 20, 2008

Cum sa invatam copilul concepte noi



Am gasit o metoda foarte eficienta ( am probat-o pe Ilinca ) pentru a-i invata pe cei mici lucruri noi, folosita in scoala Montessori( articol preluat si tradus de aici  http://www.montessorimom.com/three-period-lesson/ ).



"Ca sa invatam copilul noi concepte si nume , putem folosi urmatoarea abordare:

Aratati copilului, cu miscari lente si intentionate, doua concepte pe care doriti sa-l invatati, cum ar fi mare- mic, inalt-scund, larg-stramt, usor-greu, neted-aspru, moale-tare, etc., folosind obiectele apropiate/concrete.

De exemplu, ca sa-l invatati conceptul de mic-mare, folositi doua mingi, una mica si una mare.

Pasul unu : aratati spre mingea mare, si spuneti rar si clar "aceasta este mare". Repetati pana cand copilul intelege conceptul. Aratati apoi spre mingea mica si spuneti "aceasta este mica" .Din nou, repetati pana copilul intelege (recunoaste noul obiect, concept sau idee).

Pasul doi: Intrebati copilul "imi dai, te rog, mingea mare?", " imi dai, te rog, mingea mica?". Daca cel mic poate face asta treceti la pasul trei, daca nu, va intoarceti la pasul unu (recunoaste diferentele la nivel concret).

Pasul trei: aratati spre obiect si intrebati : "care este asta?". Daca cel mic are dificultati in a raspunde, va reintoarceti la pasul doi (recunoaste diferentele la nivel abstract).

Aceasta este o metoda pozitiva si necritica de a va invata copilul. Folositi aceasta abordare pentru a invata culorile, animale, simbolul numerelor, concepte, si orice idee."
Irina

marți, februarie 19, 2008

Sa asculti de taticul si de mamica!

...sfaturi catre parinti si copii de la parintele Proclu - filmuletul se gaseste pe youtube

N-am avut astazi timp sa comentez un pic filmuletul de mai sus, dar o sa va impartasesc acum cateva idei.Daca l-ati vizionat, ati vazut cata importanta da parintele faptului ca un copil trebuie sa asculte de mama si de tata. El se bazeaza pe Sfanta Scriptura, unde scrie : "Copii, ascultati de parinti vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate."Cinsteste pe tatal si pe mama ta" care este porunca cea dintai cu fagaduinta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant" (Efeseni 6: 1-3.Deasemenea si parintii trebuie sa-si faca datoria, si sa-si creasca copiii in frica de Dumnezeu, indemn bazat tot pe Scriptura " si voi, parintilor,nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului " (Efeseni 6:4).

De ce este asa de important ca un copil sa asculte intotdeauna de parinti? unii ar zice ca asta e tiranie, ca distruge personalitatea copilului. E adevarat? sa ne gandim intai ce asteapta Dumnezeu de la noi- ascultare. Daca noi ascultam de Dumnezeu, asta ne implineste si ne desavarseste personalitatea, nu ne-o distruge.In plus, cand ascultam de Dumnezeu suntem feriti de multe necazuri- de ruinarea sanatatii si a vietii prin diverse vicii, de durere si nefericire provenite din relatii gresite, si asa mai departe.

Dumnezeu ne-a creat, de aceea stie ce e mai bine pentru noi. Aceasta autoritate a fost trecuta parintilor - copilul care invata sa asculte de parinti, invata sa asculte de Dumnezeu.De la nastere pana la varsta de 4-5 ani copilul trebuie sa-si insuseasca o lectie foarte importanta, si anume ca el a fost creat de Dumnezeu, si Ii datoreaza ascultare in toate lucrurile.Iar cea dintai porunca este sa-i asculti si sa-i cinstesti pe parinti.De aceea noi, ca parinti crestini, nu trebuie sa neglijam aceste lucruri, fiindca punem in pericol binele copiilor nostri.Desigur, nu e usor sa ne invatam copiii sa asculte, de multe ori ne confruntam cu frustrarea, oboseala, dorinta de a renunta, dar trebuie sa cerem mereu intelepciune si putere de la Dumnezeu pentru a merge mai departe.

Irina

duminică, februarie 17, 2008

Duminica a 33 a dupa Rusalii- a Vamesului si a Fariseului




Apostol : 2 Timotei 3: 10- 15
Evanghelie : Luca 18: 10- 14

Astazi biserica noastra praznuieste duminca Vamesului si a Fariseului. Aceasta duminica marcheaza inceputul Triodului, una din cele trei perioade liturgice ale anului bisericesc (Triodului, Octoihului, Penticostarului). Triodul debuteaza cu Vecernia din duminica Vamesului si a Fariseului, si se incheie in Sambata Mare ( dureaza 10 saptamani).

"Cea dintai Duminica, a Vamesului si Fariseului, care ne prega­teste pentru Postul Mare, Sfintii Parinti au mai numit-o "vestitoare" a luptelor celor duhovnicesti, pentru ca prin ea, ca o trambita, ni se ves­teste pregatirea de razboi impotriva diavolilor, in postul care vine.


Primul semnal al acestei pregatiri de lupta ni-l dau cele trei stihiri, care se canta indata dupa Evanghelia Utreniei: "Usile pocaintei...", "Cara­rile mantuirii . . .", si "La multimea faptelor mele celor rele. . .", stihiri care ne umplu de umilinta si ne rascolesc inimile. In lumina lor ne vedem cu sufletul si cu trupul intinate de multimea faptelor celor rele pe care le-am facut; cu viata de pana acum irosita in lenevire, iar ziua infricosatei judecati apropiindu-se inspaimantatoare. Ce vom face? Adanca mahnire si cutremurare ne cuprinde si ne umbreste sufletul. Dar in acelasi timp se iveste si o raza de nadejde; milostivirea cea nemasurata a lui Dumnezeu, puternicele rugaciuni ale Maicii Domnului si lucrarea curatitoare si innoitoare a Pocaintei, ale carei usi se deschid acum. Nadejdea ne intareste si ne da indrazneala sa strigam cu zdrobire de inima ea si Proorocul David: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta!"

(dintr-o predica a par. Petroniu Tanase)






„Usile pocainţei deschi­de-mi mie, Datatorule de viata; ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l cu mila milostivirii Tale”"Usile pocaintei"




Irina

sâmbătă, februarie 16, 2008

Ce mai citim




Ieri am fost cu Ilinca la librarie sa vedem ce carticele au mai aparut, si sa luam ceva nou. Deja au inceput sa-i placa povestile mai lungi, asa ca am inceput sa citim seria "Povesti clasice" de Shirley Barber (ed. Flamingo GD ). Aveam deja "Povesti inainte de culcare" , asa ca ieri am cumparat "Bucatareasa zanelor" - povestea iepuroaicei Martha. Cartile sunt foarte frumos ilustrate, iar povestile sunt foarte frumoase, cu zane si animale din padure .



Am gasit si altceva foarte dragut, de data aceasta de la ed. Crisan : "Vantul prin salcii". Sunt patru carti cartonate, ambalate intr-o cutiuta cu maner ( daca vreti sa faceti un cadou cuiva, sunt foarte potrivite). La fel, excelent ilustrate - cel putin Ilinca urmareste cu mare placere pe imagini aventurile Sobolului si ale prietenilor sai.

O alta carte buna pentru varsta de 3-4 ani, tot de la editura Crisan, este "Ratoiul cel urat'", in care 6 imagini sunt sub forma de puzzle.

Ultima carte e din seria "Ursuletul cel istet te invata..", de la Eve Press. Acum am cumparat carticica despre primavara- are multe poezii, jocuri, imagini de colorat- le mai avem pe cele despre toamna si iarna.



Irina



joi, februarie 14, 2008

Omida cu numere

Va vorbeam aici despre mini-gradinita noastra.Din pacate n-am reusit sa lucrez atat de structurat in continuare,dar am incercat sa urmez cat de cat un fir, ghidandu-ma programa de gradinita.


Programa de gradinita contine mai multe tipuri de activitati, printre care si cele matematice.Activitatile matematice urmaresc indeplinirea mai multor obiective,unul dintre ele fiind si dezvoltarea capacitatii de a intelege si utiliza numerele si cifrele.
Intre 3 si 4 ani un copil invata de obicei sa numere pana la 3 .

Cautand diverse activitati in legatura cu asta, am gasit 
pe www.dltk-teach.com ceva foarte atractiv: realizarea unei omizi din cifre.

Am ales sa folosesc modelul alb-negru, ca Ilinca sa-l poata colora, cu cifre de la 1 la 4.

 


Am scos la imprimanta modelul, pe o foaie mai groasa. Eu l-am decupat, apoi l-am colorat impreuna. La urma am "ansamblat" omida, lipind partile pe o foaie, Ilinca avand sarcina sa aseze numerele in ordine.

Si aceasta e omida noastra:



Pe langa omida, am mai decupat si colorat niste jetoane cu cifre, cu ajutorul carora facem diverse jocuri de recunoastere si ordonare a numerelor.

(un ghid foarte bun pentru acest tip de activitati, si care urmareste programa de gradinita, gasiti si la librarie, l-am cumparat si l-am prezentat aici)

Irina