sâmbătă, martie 08, 2008

Sfintii 40 de mucenici din Sevasta

( sursa imaginii)

Maine Biserica noastra ii praznuieste pe cei 40 de mucenici din Sevasta, care au fost martirizati pentru credinta in secolul 4 dupa Hristos.


Din viata Sfintilor 40 de mucenici:

"Pe vremea împărăţiei necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creştinilor şi pe toţi credincioşii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic şi isteţ spre slujba idolească.

Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi.

Înştiinţîndu-se voievodul despre trei dintre aceştia, Chirion, Candid şi Domnos cît şi despre însoţitorii lor cum că sînt creştini, i-au prins şi i-au silit spre închinarea la idoli; că zicea către dînşii voievodul astfel: "Precum în războaie aţi fost cu un suflet şi cu un cuget şi v-aţi arătat vitejia voastră, tot aşa şi acum, cu un cuget şi un suflet, să arătaţi supunerea voastră la împărăteştile legi şi să jertfiţi zeilor de voie, mai înainte pînă a nu vă sili cu muncile".

La aceste cuvinte sfinţii ostaşi, răspunzînd tiranului, au zis: "Dacă pentru împăratul cel pămîntesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atît mai vîrtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug".

Atunci a zis voievodul Agricolae: "Una din două stă înaintea voastră: ori zeilor să aduceţi jertfă şi să luaţi mai mari daruri, ori, nesupunîndu-vă, să fiţi necinstiţi şi izgoniţi din dregătoria ostăşească. Gîndiţi-vă şi alegeţi ceea ce vi se pare vouă că este mai de folos".

Sfinţii ostaşi au zis: "Despre ceea ce ne este nouă de folos, se îngrijeşte Domnul". Zis-a voievodul: "Nu grăiţi multe, ci, lăsînd vorbele cele mincinoase, pregătiţi-vă să jertfiţi de dimineaţă zeilor". Acestea zicîndu-le Agricolae, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde, intrînd sfinţii, şi-au plecat genunchii la rugăciune şi ziceau către Dumnezeu: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea". Iar după ce a înserat, au început a cînta psalmul acesta: Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui - zicînd şi cealaltă parte a psalmului aceluia, pînă la sfîrşit. Iar după cîntare se rugau şi iarăşi cîntau după rugăciune. Deci astfel au petrecut fără somn, pînă la miezul nopţii.

În cîntare începea stihurile Sfîntul Chirion, iar Sfinţii Candid şi Domnos, împreună cu ceilalţi, cîntînd după Chirion, repetau acele stihuri. Iar la miezul nopţii li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: "Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acela se va mîntui". Acel glas al Domnului toţi l-au auzit şi s-au înspăimîntat, apoi s-au bucurat şi n-au dormit pînă a doua zi....( cititi viata lor pana la capat aici).

Resurse:


Irina

Photobucket

miercuri, martie 05, 2008

Spuma de ciocolata

Reteta urmatoare e cu dedicatie speciala: pentru Ancuta gandacica- stiu ca ii place grozav spuma(mousse-ul ) de ciocolata.
Draga Anca, sper sa incerci reteta, sunt sigura ca o sa-ti reuseasca, si astfel o sa mananci acasa spuma de ciocolata, cata doresti.


Spuma de ciocolata e simplu de facut, si avem nevoie doar de :
  • 4 oua,
  • 1 lingura zahar,
  • 200 ml frisca lichida (am amestecat frisca Hulala cu smantana- jumatate/jumatate),
  • 2 ciocolate cu lapte (sau ciocolata neagra, dupa gust),
  • esenta de rom,
  • zmeura si menta verde pentru ornat, sau piscoturi si ciocolata rasa
Ciocolata se rupe bucatele si se pune la topit pe bain-marie.
Intre timp se separa ouale.
Galbenusurile se freaca bine cu zaharul. Se adauga ciocolata topita si se omogenizeaza.
Se adauga esenta de rom, apoi se incorporeaza albusurile batute spuma.
Se adauga si frisca, se amesteca bine, se pune in castronele de sticla sau in pahare, si se da la frigider cateva ore. Se orneaza cu zmeura si cu frunze de menta- sau cu piscoturi si ciocolata rasa.


Irina

Melci cu branza telemea

Daca va e pofta de “ceva bun”, care sa mearga langa o bere rece si un film interesant, dar nu aveti chef sa pierdeti prea mult timp prin bucatarie,va sugerez o reteta foarte buna si rapida: melci cu branza sarata.

Aveti nevoie de:
  • un pachet aluat de foetaj(din comert)
  • 200-250 g branza telemea
  • 50 g unt
  • 2 oua
Se face o pasta din branza telemea, unt si ou. Se intinde pe foaia de aluat si se ruleaza. Cu un cutit( de preferat din cel zimtat, pentru paine) se taie felii groase de 1 cm.
Se pun in tava cu fata in sus, pe foaie de copt, se ung cu galbenus de ou si se dau 15-20 minute la cuptor, la foc potrivit.

Pofta buna!
Irina

luni, martie 03, 2008

Ora saptamanala de "primenire" a casei

Mi-am stabilit pentru ziua de luni ora saptamanala de "primenire" a casei,in primul rand fiindca un pic de curatenie este necesara dupa sfarsitul de saptama, apoi fiindca este placut sa incep saptamana avand casa curata si ordonata.


In rastimp de o ora, dupa rutina de dimineata, (o sa ) fac urmatoarele :
  • sterg praful in toata casa (incep cu dormitoarele si termin cu sufrageria)- reteta pentru solutie de sters mobila, facuta in casa, gasiti aici
  • dau cu aspiratorul
  • periez covoarele
  • dau cu mopul
  • sterg usile
  • strang cartile si revistele, si le pun la loc
  • arunc gunoiul(daca e nevoie)
  • schimb cearsafurile
(azi o sa am ora de "primenire" dupa-amiaza, pentru ca a durat pana m-am gandit ce si cum sa fac )
Irina

duminică, martie 02, 2008

Zonele casei


Va povesteam aici ca am inceput sa ma (re)organizez folosind sistemul "Fly Lady". Mi-am stabilit rutina de dimineata si de seara, si incerc sa ma tin de acest program ( nu imi reuseste in fiecare zi, dar pe ansamblu este mult mai bine).
Pasul urmator a fost sa impart casa in 5 zone. Noi locuim intr-un apartament de trei camere- avem sufragerie, bucatarie, doua dormitoare, doua bai, hol, trei camari si balcon. L-am impartit astfel:

Zona 1 : holul de la intrare, balconul, camara bucatariei(e pe holul de la intrare)

Zona 2 : bucataria
Zona 3: baile, camarile mici

Zona 4: dormitoarele
Zona 5: sufrageria

In fiecare saptamana se lucreaza intr-o zona a casei, astfel incat intr-o luna trec prin tot apartamentul.

Primul pas este sa petrecem 15 minute pe zi facand ordine si debarasand zona curenta. Pentru asta avem nevoie de un ceas cu sonerie (un "timer") pe care sa il punem sa sune dupa 15 minute (eu am "timer" la aragaz), si in acest rastimp sa lucram fara intrerupere, ordonand lucrurile si eliminandu-le pe cele de care mai avem nevoie sau nu ne plac.
Este important sa indeplinim zilnic rutina de dimineata si de seara, pentru a avea un bun start al zilei( cel putin pe mine ma ajuta foarte mult sa gasesc dimineata curat in bucatarie ).

Si cateva reguli de ajutor :
  1. Inainte sa incepi ai grija sa fi imbracata in hainele pentru zi, si incaltata (leaga-ti sireturile! )
  2. Treburile zilnice trebuie sa fie terminate, si e preferabil sa fi terminat cu aspiratul saptamanal.
  3. Camera trebuie sa fie pusa la punct.
  4. Nu scoate mai multe obiecte decat poti pune la loc intr-o ora.
  5. Aranjeaza doar cate un dulap, sau cate o gramada de lucruri, pe rand.
  6. Daca nu stii cum sa debarasezi, asteapta postarea urmatoare sau citeste aici in engleza Photobucket
  7. Fii consecventa. Fa cate putin in fiecare zi, nu incerca sa faci totul odata. O sa fi terminata, si o sa urasti sistemul( "Fly Lady")!Fa pasi mici!
  8. Fixeaza ceasul si lucreaza doar 15 minute. Asta e tot. Casa nu s-a umplut de obiecte care nu-ti sunt necesare intr-o zi, asa ca n-o s-o ordonezi intr-o zi. Rabdare si pasi mici!Poti sa faci asta!
Mai multe despre "zonele fly" puteti citi aici .
Saptamana aceasta ma ocup de zona 1.


Irina
Photobucket