vineri, martie 28, 2008

Fasole batuta (pateu de fasole)


Cred ca fasolea batuta e mancarea preferata de post a multora- cel putin noua ne place foarte mult.




Ingredientele necesare sunt :
  • 1/2 kg fasole
  • ulei
  • 2 ceape
  • usturoi
  • sare, piper dupa gust,foi de dafin

Fasolea se pune la inmuiat cu o seara inainte ( la o parte fasole se pun doua parti de apa).

A doua zi se pune la fiert, si se schimba apa de doua-trei ori. Cand fasolea e aproape fiarta se adauga in apa un morcov si o ceapa ( eu am folosit ceapa "veche") taiate bucati, piper boabe, sare si foi de dafin. Se fierbe pana fasolea e foarte moale.

Se scurge bine, se scot folie de dafin si se toaca la robot sau la
masina de tocat. Se freaca cu ulei (nu mult) pana se albeste. Se adauga ustoroiul zdrobit.

Pasta rezultata se aseaza intr-un castron. Ceapa ramasa se toaca marunt( am folosit o legatura de ceapa verde), se caleste in ulei pana devine aurie, si se toarna peste fasole.



Este foarte buna cu niste muraturi alaturi- eu am servit-o cu tabouleh.

Irina

miercuri, martie 26, 2008

Tabouleh ( salata libaneza)




Tabouleh este o salata a carei reteta provine din Liban, si la care baza compozitiei este graul sfaramat (bulgur). Eu am gasit bulgur la Mega Image, dar cred ca este in orice supermarket, la raionul de produse "arabesti"( nu este scump).




Am folosit:
  • 1 ceasca bulgur
  • 1 salata verde
  • 1 rosie
  • 1 legatura de ceapa verde
  • 1 legatura de patrunjel verde
  • ulei, otet(sau zeama de lamaie, daca aveti),sare, piper




Punem bulgurul (cam 200 g) la inmuiat in apa fierbinte, timp de 30-40 minute ( la o parte bulgur punem 3 parti de apa). Dupa ce s-a inmuiat, il stoarcem bine de apa si il punem intr-un castron de salata. Adaugam salata taiata fasiute, rosia taiata cubulete, verdeturile taiate marunt. Amestecam cu ulei, otet, sare si piper- dupa gust. Se poate servi ca si garnitura, dar si ca fel principal( antreu). Este o salata de post foarte buna si consistenta.

Irina
Photobucket

luni, martie 24, 2008

Saptamana a treia de post


In a treia saptamana de post un indemn al Sfantului Ignatie Briancianinov:

"Fraţilor! Să străbatem alergarea sfântului post cu râvnă, cu osârdie. Lipsurile cărora pare că se supune după rânduiala postului trupul nostru sunt nimicnice înaintea folosului sufletesc pe care poate să-l aducă postul. Să desfacem prin mijlocirea postului trupurile noastre de masa bogată şi grasă, iar inimile - de pământ şi de stricăciune, de adânca şi pierzătoarea uitare prin care suntem despărţiţi de veşnicia care stă înaintea noastră şi este gata să ne cuprindă. Să năzuim atât cu duhul, cât şi cu trupul spre Dumnezeu! Să ne temem de starea trupească, pricinuită de călcarea postului, să ne temem de deplina neputinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-L cinsti pe Dumnezeu pe care o pricinuieşte călcarea postului. Această neputinţă pierzătoare este temeiul morţii veşnice. Această neputinţă pierzătoare este arătată de noi atunci când, din pricina dispreţuirii poruncii lui Dumnezeu privitoare la post, îngăduim să se îngreuieze inimile noastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Amin."
sursa

Resurse:



In timpul postului este bine sa gandim meniul pe cateva zile dinainte, pentru a pierde cat mai putin timp in bucatarie. Deasemenea, este bine ca mancarurile sa fie cat mai simple.

Meniul pentru a treia saptamana de post:

Micul dejun
  • suc/nectar de fructe preparat in casa
  • ceai, paine de casa cu dulceata
  • gris cu lapte de soia

Gustare(ora 10, seara)

Pranz
  • supa-crema de cartofi, cu crutoane
  • bors de legume

Cina

  • Luni: mancarica de mazare, snitel de soia
  • Marti:peste prajit cu mamaliguta si usturoi (dezlegare- Bunavestire)
  • Miercuri: pilaf cu ciuperci
  • Joi : ghiveci de legume
  • Vineri : mancare de linte
  • Sambata: mancare de urzici, cu mamaliguta
  • Duminica: spaghete la cuptor

Desert
  • salata de fructe
  • halva
Va doresc o saptamana luminoasa!


Irina

duminică, martie 23, 2008

Carticica despre Invierea Domnului

Povesteam aici despre o carticica ilustrata pentru copii, despre Nasterea Domnului. Astazi am gasit de cumparat, din aceeasi colectie, carticica despre Invierea Domnului. Versurile sunt scrise de Sfantul Nicolae Velimirovici, iar imaginile sunt foarte frumoase. Costa 14 ron si se poate comanda si pe net, de pe situl editurii Predania.





Irina


sâmbătă, martie 22, 2008

Daca nu am dragoste...



Daca locuiesc intr-o casa stralucind de curatenie,
toate fiind la locul lor,
dar nu am dragoste,
copiii mei vor invata doar despre curatenie,
nu si despre o inima curata.
Daca am timp pentru lustruit podeaua si mobila,
si pentru decoratiuni interioare deosebite,
dar nu am dragoste
sunt doar o femeie gospodina,
si nu inima caminului meu.
Dragostea lasa stersul prafului in cautarea unui raset de copil,
Dragostea zambeste la vederea urmelor de degetele de pe un geam abia curatat,
Dragostea sterge intai lacrimile, inainte sa stearga laptele varsat pe jos,
Dragostea ridica intai copilul, nu jucariile.
Dragostea este prezenta la greu,
Dragostea dojeneste, mustra o fapta rea, si este afectuoasa.
Dragostea se taraie cu bebelusul, merge cu copilasul care abia incepe sa umble,
alearga cu copilul, apoi sta deoparte, lasand tanarul sa devina adult.
Dragostea este cheia care deschide inima copilului catre Dumnezeu.
Inainte de a deveni mama
Ma mandream cu casa mea perfecta.
Acum Il laud pe Dumnezeu
vazand desavarsirea Sa in copiii mei.
Ca mama trebuie sa-mi invat copiii multe lucruri,
dar cel mai mare dintre ele este dragostea.
- Autor necunoscut-

joi, martie 20, 2008

E primavara!

Astazi la ora 20.26 vine primavara in mod oficial ( este echinoctiul de primavara )si, m-am gandit sa o aduc si in casa noastra, prin cateva "tuse" ici-colo.

Vazusem in vitrina unui magazin niste coronite de primavara, asa ca am tras o fuga intr-un practiker, sa vad ce gasesc.

Din pacate n-aveau nici un fel de coronite. In schimb am gasit cateva obiecte decorative "de sezon", dragute, la reduceri, pe care le-am pus prin bucatarie.



Tot aici am pus o fata de masa brodata cu buchetele de papadii si toporasi , si o vaza cu lalele.


In dormitor, la icoana Maicii Domnului, am asezat un buchet de narcise aurii- miros superb si dau un aer primavaratec incaperii.



De pe www.graphicgarden.com am luat un calendar pentru lunile aprilie si martie- le puteti descarca de mai jos(dublu click pe imagine, apoi save as, si printati).




Sa aveti o primavara fericita!

Irina

marți, martie 18, 2008

Pizza vegetariana




Ieri a fost ziua mea (multumesc tuturor pentru urari flowers ) si plina de avant am incercat sa fac un tort de post Photobucket. Ce a iesit era bun de pus pe forumul culinar la subiectul ala cu "esecurile noastre" Photobucket. Asa ca am lasat-o balta cu tortul si am facut o pizza . Care a fost foarte buna, am mancat singura aproape jumatate de tava Photobucket.

Pentru blat am folosit aluat de paine (reteta de aici- la jumatate din cantitate, si cu faina alba in loc de integrala).

Am mai avut nevoie de:
  • 300 g ciuperci proaspete
  • cateva rosii din conserva
  • o mana de masline negre
  • un ardei rosu
  • sos pentru pizza "Heinz"(contine tot felul de mirodenii)
  • branza tofu- o cutie

Am intins aluatul in tava (pe foaie de copt) si l-am uns cu sos pentru pizza.

Am taiat ciupercile felii, le-am calit in ulei pana s-au inmuiat si le-am pus peste aluat.

Am facut la fel cu ardeiul.

Am taiat rosiile din conserva si le-am pus deasupra.

Am presarat maslinele, apoi branza tofu data pe razatoare.

Am stropit cu sos si am dat-o la cuptor, la foc mic, 30 de minute ( se verifica sa nu se coaca foarte tare blatul- sa fie doar rumenit).

Pofta buna! ( eu stiu ca am avut Photobucket)

Irina
Photobucket