duminică, aprilie 20, 2008

Duminica a 6 a din Post - a Floriilor






Apostolul : Filip 4:4-9
Evanghelia: Ioan 12: 1-18



Ev. Ioan 12, 1-18

Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

Predici:

* Sf. Nicolae Velimirovici
* Sf. Ignatie Brianceaninov
* Sf. Ioan Gura de Aur
* Pr. Ilie Cleopa


Resurse:
pentru cantari si alte materiale interesante vizitati "Razboi intru cuvant"



"Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Floriilor cind Mintuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfinta Evanghelie cu cita bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.
Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamina Mare a Sfintelor si mintuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pina acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Singele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfinta Impartasanie, mai aveti numai citeva zile pina la Sfintele Pasti. Nu mai aminati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnului necuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamina aceasta preotii sint foarte ocupati.
Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sint cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cintari de peste an. Veniti seara de seara cit mai multi la sfinta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cind Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa ridem si sa bem cind Fiul lui Dumnezeu este dat in miinile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mincam acum cind Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cind Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vindut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?
Sa mergem saptamina aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mintuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mintui. "
(din predica parintelui Cleopa)

Pentru copii- de colorat icoana praznicului




Va doresc o duminica placuta!

Irina
Photobucket

sâmbătă, aprilie 19, 2008

Pelerinaj de Florii in Bucuresti

(sursa imaginii)



Sâmbătă, 19 aprilie 2008
, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), va avea loc un pelerinaj organizat de Patriarhia Română împreună cu Arhiepiscopia Bucureştilor prin cele 3 Protoierii din Capitală şi Centrul de presă
Basilica al Patriarhiei Române. Pelerinajul, la care vor participa preoţi şi credincioşi din Capitală, este o binecuvântare pentru Cetate şi o pregătire pentru sărbătoarea Învierii. Va începe de la Mânăstirea Radu Vodă la orele 17.00 şi se va desfăşura pe un traseu care va include biserica Sfântul Spiridon nou, paraclis patriarhal, biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de teologie ortodoxă Patriarhul Justinian a Universităţii din Bucureşti şi se va încheia la Catedrala patriarhală. Prea Sfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va conduce pelerinajul de la Mânăstirea Radu Vodă şi până la Catedrala Patriarhală unde pelerinii vor fi întîmpinaţi de către Prea Sfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE


luni, aprilie 14, 2008

Postul Mare- saptamana a 6 a

Saptamana a sasea de post
 
Am gasit o predica foarte frumoasa despre post, redau doar un fragment din ea, o puteti citi in intregime pe crestinortodox.ro:


"Spre a fi traita, dragostea trebuie invatata si, pentru a o invata, facem exercitiul postirii, in care atentia noastra e antrenata continuu inspre dragostea lui Dumnezeu ca mod de viata umana.

Uite cum se leaga lucrurile, Duminica de Duminica, si atunci vom intelege cat de simplisti suntem, cand ne potrivim, poate, parerii unei femei care a intrebat azi: "Se poate posti, in posturile mari, doar miercurea si vinerea?". O intrebare semnificativa, intr-adevar, cine posteste, oare, tot postul, cu rigoarea prevazuta? Noi ne tocmim mereu: "oare n-am putea si asa, mai superficial?" Si se duce viata noastra, traind-o in compromisul acesta, in neatentie si ignoranta.
Oamenii minimalizeaza si dramuiesc postirea. "Oare chiar trebuie sa postesc, de vreme ce Mantuitorul a zis clar ca nu ceea ce intra in gura il spurca pe om?" Ei storc, risipesc intelesul si le ramane necunoscut duhul postului. Repet raspunsul pe care i l-am dat femeii cand m-a intrebat daca e de ajuns sa posteasca numai miercurea si vinerea: "Cata dragoste de Dumnezeu ai invatat tu sa ai, atata postesti". Iubiti-Ma pe Mine, fiindca atunci Tatal Meu va va iubi si va avea grija de voi. Daca va vede iubindu-Ma pe Mine asa cum El Ma iubeste, e gata sa va dea tot ce doriti pentru a trai: Cereti-i orice, fiindca Mie Tatal Meu imi spune sa va fac tot ce cereti. Dar pentru aceasta - spune Mantuitorul - sa Ma iubiti asa cum Tatal doreste sa iubiti, pentru ca tot asa sa va iubiti unii pe altii.
In post invatam sa iubim ca Dumnezeu. Din pacate, noi ne targuim cu postul, ceea ce arata ca n-am inteles nimic, desi suntem Ortodocsi. Credem in adevarul adevarat al dragostei, dar il punem in discutie cand e vorba sa-l traim, socotind ca se poate si fara a tine seama de deplinatatea lui."


In timpul postului este bine sa gandim meniul pe cateva zile dinainte, pentru a pierde cat mai putin timp in bucatarie. Deasemenea, este bine ca mancarurile sa fie cat mai simple.

Meniul pentru a sasea saptamana de post:

Micul dejun
  • suc/nectar de fructe preparat in casa
  • ceai, paine de casa cu dulceata sau cu miere de albine
  • cereale cu lapte de soia(sau cu suc de fructe)


Gustare(ora 10, seara)

  • pateu de linte
Pranz


  • ciorba de cartofi
  • supa de rosii cu orez


Cina


  • Luni: mancarica de ceapa cu masline
  • Marti: pilaf cu prune uscate, salata tabouleh
  • Miercuri: pilaf cu ciuperci, salata verde
  • Joi : legume "la tigaie"
  • Vineri : cartofi la cuptor, salata de varza
  • Sambata: spaghete cu sos si soia granule
  • Duminica: crap prajit, cu mamaliguta si usturoi ( dezlegare la peste )

Desert


  • strudel cu mere
  • compot de ananas

Va doresc o saptamana luminoasa!





Irina


duminică, aprilie 13, 2008

Gogosi de post

Daca nu stiti ce desert de post sa mai pregatiti, va sugerez sa incercati niste gogosi.



Pentru aluat aveti nevoie de :

  • 250 ml apa
  • 70 ml ulei
  • 1lgta sare
  • 5-6 linguri zahar
  • esenta de rom
  • coaja rasa de lamaie si de portocala
  • 500 g faina
  • 1 pachetel drojdie granule dr. Oetker


Eu l-am facut cu masina de paine ( programul 6- framantat si dospit), care dureaza o ora si jumatate. Am pus ingredientele in masina inainte de masa de pranz, si pana am mancat, pana am strans masa, aluatul era gata.


Daca nu aveti masina de paine framantati aluatul bine, si lasati-l la dospit cam jumatate de ora. Dupa ce a dospit se mai framanta un pic si se lasa din nou la dospit 15-20 min.

Apoi se intinde o foaie groasa cam de jumatate de cm.

Cu un pahar se taie rotocoale care se lasa pe masa la crescut ( mie imi ramasese o bucatica de aluat si Ilinca il intindea de zor Photobucket ).



Intre timp se incinge uleiul intr-un ceaunel( eu folosesc ulei de palmier , special pentru prajit) si se pun gogosile la rumenit.

Se scot pe hartie absorbanta, si se pudreaza cu zahar.

Pofta buna!


Irina

Photobucket

Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca


Astazi Biserica noastra praznuieste duminica cuvioasei Maria Egipteanca.

Nu o sa mai dau alte resurse, ci o sa postez o predica a Sfantului Teofan Zavoratul, ale carui scrieri le indragesc foarte mult. Sper sa aveti rabdarea de a o citi pana la capat, si sa va folositi duhovniceste.



Acum e proslavita Sfânta Maria Egipteanca, dintre marile pacatoase o mare dreapta.

Asadar, bucurati-va, pacatosilor! Va e deschisa nu numai usa pocaintei, ci si camara slavei! Uitati-va ce era Maria si ce a ajuns, si însufletiti-va spre a alerga cu barbatie pe calea ei.

Domnul a chemat-o, ea s-a sculat si a mers - si mergând, nu s-a mai întors sa priveasca înapoi. Si pe noi toti ne cheama acum Domnul - si cine n-a raspuns la aceasta milostiva chemare a Lui ? Aproape toti s-au pregatit pentru primirea sfintelor Taine, s-au spovedit si s-au împartasit, adica au raspuns chemarii si s-au sculat. Deci, sa mergem acum neabatut si pe calea pe care a mers Maria, ca sa ajungem si acolo unde a ajuns ea în cele din urma.

Sfânta Maria, pocaindu-se, a lasat tot si, trecând Iordanul, petrecând acolo în pustie vietuire cumplit de aspra, s-a curatit de patimi si s-a mântuit. Iata pilda! Pregatiti-va sa-i urmati.

Poate ca nimeni dintre noi nu a fagaduit sa faca chiar la fel; dar toti suntem datori sa facem tocmai la fel, daca este sa tinem seama nu de înfatisarea dinafara a faptelor sfintei, ci de duhul si de puterea lor.

Departându-se în pustie, sfânta Maria s-a rupt de înselarile lumii si prin aceasta a înlaturat toate ispitele din partea lor. Dupa aceasta, pacatul putea sa o atraga doar prin trup. Dar nici trupul n-avea odihna în pustie. Postul, culcarea pe jos, arsita si gerul îl istoveau. Si iata doua mijloace puternice prin care sfânta a tinut piept în lupta si a învins pacatul: departarea de lume si istovirea trupului.

Istovirea trupului este un mijloc lesne de înteles si la îndemâna pentru noi toti. Micsoreaza ratia de hrana, rânduieste-ti mai multa osteneala si mai putina odihna si somn, în locul moliciunii alege asprimea, în locul caldurii frigul, în locul moleselii încordarea, în locul tuturor mângâierilor trupesti chinuirea de sine - si vom istovi trupul nostru, iar prin aceasta vom istovi patimile ce-si au în el salasul.

Dar cum sa ne îndepartam de lume noi, cei care traim în lume ?

Este o îndepartare de lume cu trupul - aceasta este îndepartarea în pustie; dar este si o îndepartare de lume fara a iesi din lume: îndepartarea de felul ei de viata.

Prima nu e la îndemâna tuturor si nu sta în puterea tuturor; a doua e de datoria tuturor si trebuie împlinita de catre toti.

Si iata, tocmai la aceasta ne chema sfântul Andrei în canonul sau atunci când sfatuia sa ne îndepartam în pustie prin legiuirea buna.

Asadar, leapada naravurile lumesti, si fiecare fapta a ta, fiece pas al tau, sa le savârsesti asa cum porunceste legea cea buna a Evangheliei: si ai sa vietuiesti în mijlocul lumii ca în pustie.

Aceasta buna legiuire se va face între tine si lume ca un perete despartitor, din pricina caruia nu vei vedea lumea. Ea va fi înaintea ochilor tai, însa ca si cum nu ar fi.

In lume vor continua schimbarile ei, iar tu vei avea rânduielile tale.

Lumea va merge la teatru, tu la biserica; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasa, în însingurare; ea va fi întru graire desarta si glume, tu întru tacere si slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în placeri, tu în osteneli; ea va citi romane desarte, tu vei citi Dumnezeiestile Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorba cu cei de un cuget cu tine sau cu parintele duhovnicesc; ea îsi va face socoteli egoiste, tu vei face jertfa de sine; ea va fi în visari patimase, tu în cugetare la cele Dumnezeiesti.

Si astfel, în toate traseaza-ti reguli si introdu-ti rânduieli de viata potrivnice obiceiurilor lumesti - si vei fi în lume în afara lumii, ca în pustie. Nici tu nu vei fi vazut în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Vei fi în lume pustnic - si vei deveni urmator al sfintei Maria, fara a te îndeparta în pustie.

Daca, precum am amintit, vei adauga la aceasta si tinerea trupului tau în post, în osteneli, în priveghere si, îndeobste, în lipsa de orisice odihna, vei stapâni amândoua mijloacele cu care si-a biruit patimile Sfânta Maria si s-a mântuit.

Pe scurt, în doua vorbe: fugi de odihna trupului si pune-ti rânduieli de viata potrivnice obiceiurilor lumesti, altfel spus îngradeste-te cu legiuirea cea buna. Fa asa: vei birui patimile si tu, te vei mântui.

Caci, iata, potrivit învataturii Sfântului Isaac, ce va fi cu tine daca vei stapâni amândoua aceste mijloace: supunere a simturilor, trezvie a mintii, blândete a gândurilor, miscari luminoase ale mintii, sârguinta la fapte, gânduri înalte si subtiri, lacrimi ce nu cunosc masura, pomenire a mortii, întreaga întelepciune curata, departe de orice închipuire ce ispiteste gândul, întelegere de taina, la care mintea ajunge cu ajutorul cuvintelor Dumnezeiesti, frica ce taie lenevia si nepasarea si stinge orice pofta - iar în cele din urma, libertatea omului adevarat, bucuria si învierea sufleteasca împreuna cu Hristos întru împaratia Lui. Iata si mântuirea.

Iar daca cineva se va arata nepasator fata de aceste doua mijloace, sa stie urmatorul lucru: nu doar ca se va vatama pe sine în toate privintele, ci va clatina si însasi temelia virtutilor. Acestea, daca le va pastra în sine si va ramâne întru ele, sunt începutul si capul lucrarii Dumnezeiesti în suflet, usa si calea catre Hristos: asijderea, daca cineva se rupe si se departeaza de ele, ajunge la patimile potrivnice lor: rasfatul trupului si ratacirea trupeasca, adica umblarea dupa obiceiurile lumii, care deschid intrare în suflet tuturor pacatelor si tuturor patimilor.

Caci arata numai îngaduinta fata de obiceiurile lumii, care nu sunt altceva decât ratacire trupeasca - arata numai îngaduinta fata de aceasta ratacire, si sa vezi ce o sa iasa ! Alunecari nepotrivite si neasteptate (continui cuvântul sfântului Isaac), care apropie de caderi, viforul simtirilor [senzatiilor] puternice stârnite prin vaz, grabnica aprindere ce pune stapânire pe trup, gândurile neînfrânate, ce tind catre cadere, racirea dragostei fata de cele Dumnezeiesti si desavârsita parasire a regulilor vietii tale noi, reînnoirea faptelor rele care fusesera uitate si deprinderea altora, pe care înainte nu le cunoscusei.

Si patimile care, cu harul lui Dumnezeu, fusesera deja omorâte în suflet si nimicite prin uitarea aducerilor aminte pastrate în minte, încep sa se puna iar în miscare si sa sileasca sufletul la lucrarea lor.

Iata ce se întâmpla în tine ca urmare a primei îngaduinte fata de pacat, adica a ratacirii trupului dupa naravurile lumii si a nerabdarii în suferirea petrecerii necajite în noua rânduiala de viata.

Iar cele ce au loc ca urmare a facerii pe placul trupului si mai ales pe placul pântecelui, sunt cu neputinta chiar a fi însirate: greutate în cap, mare împovarare în trup si slabiciune în muschi, parasirea pravilelor de rugaciune, lenevia de a face metanii, întunecarea si racirea inimii, îngrosarea mintii si gândurilor, o ceata groasa si de nepatruns, ce se întinde în tot sufletul, o puternica trândavire si plictiseala în orisice lucrare dupa Dumnezeu, precum si neputinta de a gusta în vremea citirii dulceata cuvintelor Dumnezeiesti, ratacirea gândurilor pe tot pamântul, privelisti spurcate ce umplu sufletul si aprind pofta; neîncetata si nesuferita aprindere în tot trupul, de unde vin noi gânduri amagitoare, cu care împreunându-se sufletul, cade în patimi de ocara, la început în sine însusi - prin încuviintare -, apoi si în afara - prin fapta.

Iata roadele amare care se nasc din ratacirea dupa naravurile lumii si din toata odihna trupului! Stie vrajmasul ca cel ce i se va supune va fi prada lui sigura. Ca atare, se straduieste în fel si chip fie sa strice noile rânduieli de viata buna, fie sa ne plece spre a face oarecare îngaduinta trupului.

Faci o asemenea îngaduinta, cazi în alta - si în nici una dintre ele nu vei scapa de caderea în pacat si de întoarcerea patimilor dinainte.

Fii îngaduitor fata de trup, si el te va aduce la îngaduinta si fata de naravurile lumii.

Un vrajmas te va da pe mâna altuia, fara a înceta sa te lucreze si el; si în doi te vor duce de fiecare data la cadere.

Stiind de acest necaz, sa tii piept cu tarie în ceea ce ai început.

Pentru trup va lupta iubirea de aceasta viata, pentru lume - dorinta de a placea oamenilor. Adu împotriva lor ajutoare: în chinuirea trupului simtirea vietii celei adevarate, si în respingerea obiceiurilor lumii - tovarasia cu oamenii adevarati. Trupul va începe sa se smiorcaie si sufletul sa tânjeasca ? Inarmeaza-te cu rabdare, însufleteste-te cu acest gând: ca te asteapta moartea, îngaduinta fata de trup si de naravurile lumii naste moartea prin caderea în pacat: moartea cea adevarata si vesnica. Si trupul dimpreuna cu lumea îi sperie cu moartea pe cei ce merg împotriva cerintelor lor, însa aceasta moarte e paruta - nu adevarata, ci nascocita de vrajmas ca sa bage în sperieti. Mai bine sa fim gata de aceasta moarte spre mântuire, pentru a scapa de moartea cea pierzatoare.

Bineînteles, acesta e un lucru greu. De asta se si cheama calea aceasta “calea strâmta si necajita”: numai ca Dumnezeu, Cel Nemincinos, a unit-o cu fagaduinta mângâietoare ca ea duce la viata.

Numai nebunii, spune sfântul Isaac, prefera o mica odihna din fata lor unei împaratii îndepartate, nestiind ca mai bine este sa rabzi chinuri în nevointa decât sa te odihnesti pe patul împaratiei pamântesti si sa fii osândit pentru lenevie.

Cei întelepti vor mai bine moartea, numai sa nu cada sub învinuirea ca au împlinit vreuna din faptele lor fara trezvie. Nu fii trândav atunci când este vorba de ceea ce te face viu cu adevarat, si nu te lenevi sa mori pentru aceasta.

Cu asemenea gânduri si asemenea povete Parintesti [patristice] întariti-va hotarârea de a rezista în noile rânduieli bune de viata, în împotrivirea fata de naravurile lumii, si de a nu face grija de trup spre pofte. Prin asta veti scapa de lucrul cel chinuitor - de robia pacatului, si veti intra degraba în libertatea fiilor lui Dumnezeu, atunci când, întariti fiind de puterea lui Dumnezeu, veti începe sa umblati deja fara împiedicare, fara sfortari, fara jertfe deosebite, întru poruncile Domnului, asa cum umbla fii în casa tatalui lor. Amin.

13 martie 1866

din ” Pregatirea pentru spovedaanie si pentru Sfanta Impartasanie - Predici la Triod”, Sfantul Teofan Zavoratul