sâmbătă, septembrie 12, 2009

Cuviosul Eufrosin Bucătarul -patronul gospodinelor




 
Știați că există și un sfânt patron al bucătăreselor - Cuviosul Eufrosin Bucătarul, prăznuit ieri, pe 11 septembrie ?(culinăreselor, acum știți pe cine trebuie să luați ocrotitor al bucătăriei ).

imagine cu eufrosin bucatarul

Mă gândesc că viața lui e o încurajare pentru femeile care se mulțumesc astăzi cu „cariera” de soții, mame și gospodine, fiindcă de multe ori și ele sunt luate în batjocură, exact ca sfântul Eufrosin- „te risipești, stai doar la coada cratiței, ai putea mai mult de atât”. Iată că de la coada cratiței se poate ajunge direct in rai, dacă îți îndeplinești slujba cu credință și smerenie.


„Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. Și îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. Și văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: "A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?" Iar Eufrosin a răspuns: "Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici". Iar preotul i-a zis lui: "şi oare ce faci în această grădină?" Eufrosin a răspuns: "Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora".

Atunci preotul i-a zis: "Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?" Eufrosin a răspuns aşa: "Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: "Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut". şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

Și în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. Și minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: "Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". şi preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?" Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: "Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune". Atunci a zis preotul: "Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns: "Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om".

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.”

sursa http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie11.htm

Pentru rugăciunile Sfântului Eufrosin Doamne miluiește-ne pe noi!


Irina

miercuri, septembrie 09, 2009




Ce e
ste "Miercurea fara cuvinte"?

Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea
fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.


Mi s-a parut o idee interesanta, pe care am preluat-o. Asa ca va astept aici pe "Dulce casa" in fiecare miercuri, pentru a pune linkul catre postarea voastra in casuta
lui "Mr. Linky", astfel incat cei care doresc sa va poata vizita.

Daca vreti, puteti adauga grafica de mai sus in postarea voastra ( o salvati in computer si apoi o incarcati pe blogger).

Va astept cu drag in fiecare miercuri Photobucket.


Daca doriti sa participati (oricine are un blog poate participa), lasati numele vostru (in rubrica "your name"), si un link catre postarea voastra ( in rubrica "your url" ) mai jos , in casuta lui Mr. Linky flowers .

Irina




Ca să am timp liber

Dacă acum câțiva ani mi-ar fi spus cineva ca poți avea copii, casa curată și ceva timp liber pentru mine, fără să apelez la bone și menajere , i-aș fi zis ca e nu e in toate mintile :)). Când am născut-o pe Ilinca în casa noastră era un haos total, simțeam ca nu mai am nici un control asupra a lucrurilor. Acum aștept al treilea copil. Casa e  in ordine, toate sunt la locul lor, în frigider e mâncare, copiii se joacă în camera lor, iar eu bloguiesc. Alături de laptop mă așteaptă un ceai fierbinte de scorțișoară, și coșulețul de lucru- mai am un pic de tricotat la pulovărașul Ilincăi.

ceai

Pe fereastră se văd crizantemele din balcon strălucind în culorile toamnei.

flori balcon

Desigur că nu tot timpul e așa, dar in mare, cu ajutorul sfaturilor de pe Fly Lady am ajuns la un liman. Cum am început să mă organizez puteți citi aici.

Și cum menținerea ordinii necesită un efort permanent, ca regulă zilnică mă strădui să fac următoarele lucruri :
1. să nu las paturile nefăcute dimineața
2. să nu las vase murdare în chiuvetă și firmituri pe masă
3. orice lucru folosit trebuie pus la locul lui (regulă pentru toți din casă)
4. mesele și somnul copiilor- zilnic la aceeași oră
5. seara gunoiul să fie aruncat, vasele spălate, gresia mopuită și toate jucăriile la locul lor

La trebuile casei mă ajută și copiii, și soțul-când are timp. Ilinca se ocupă de obicei cu pusul/strânsul mesei, spală vasele (ocupația ei preferată), scoate sau bagă rufele la spălat, își strânge jucăriile și hăinuțele. Iar Teodora o ajută cum poate :).

Pe lângă reguli și rutină cel mai mult m-a ajutat debarasarea de lucrurile inutile. Am constatat că trebuie să facem asta periodic - de obicei când trec lunar prin zonele casei, altfel se adună și e mai greu.

Dacă aveți „secrete” care vă ajută la organizarea casei, m-aș bucura să mi le împărtășiți.

Irina

luni, septembrie 07, 2009

Ațele mele de tricotat

Cine iubește lucrul de mâna are sigur și „boala ațelor” și a accesoriilor, iar eu nu fac excepție .

De-a lungul timpului am adunat ceva lînă, nu foarte multă față de alte pasionate pe care le cunosc, și azi am facut un pic de ordine printre ele. Fiindca tot le-am scos m-am gândit să vă arăt câteva. Majoritatea le-am cumpărat ca să fac bluzițe fetelor, să vedem cînd m-oi pune și pe treabă












Pe lângă astea mai am o gramada de ghemuri si ghemulețe pe care nu le-am mai fotografiat. Toate ațele le păstrez într-un sac , lângă locușorul meu preferat de pe canapeaua din sufragerie. Pe el țin coșulețul de lucru.


Toamna, dar mai ales iarna, sunt anotimpurile perfecte pentru tricotat. Ce poate fi mai plăcut decât să stai la căldurică tricotînd, cu o cana de ceai sau de ciocolată fierbinte alături, în timp ce afară plouă „mocănește” sau e ger?


Irina

sâmbătă, septembrie 05, 2009

Poșetuța- măr din hârtie

Snuruirea este una din tehnicile folosite pentru dezvoltarea abilitatilor manuale ale copiilor. Copilul trebuie sa treaca un snur prin gaurele, realizand astfel diverse obiecte din hartie sau carton.
Fiindca a venit toamna m-am gandit sa realizez cu Ilinca cateva activitati practice „de sezon”. Astazi am facut o posetuta-mar din hartie, folosind tehnica snuruirii.

Pentru realizarea activitatii avem nevoie de:
  • sablonul din hartie al marului (se descarca de aici )
  • culori sau acuarele
  • foarfeca
  • perforator
  • un fir de lana mai lung, preferabil rosu

Se scot la imprimanta doua sabloane- mar si se decupeaza- atentie, ele trebuie sa se suprapuna (un sablon sa fie pe o parte a unei foi, iar celalalt pe partea opusa).



Dupa ce s-au decupat se coloreaza cu culori sau cu acuarele.


..se suprapun si se perforeaza apoi din loc in loc


...se „cos” cu snurul...


...si gentuta e gata!



Se pot pastra in ea decupaje, hartii cu poezioare sau alte hartii importante pentru copii.

Irina