vineri, decembrie 18, 2009

In sfarsit




Am terminat in sfarsit cadoul pentru jocul de Craciun. Abia maine o sa-l pun la posta, sper sa ajunga pana in Ajun. Nici eu nu l-am primit inca, poate perechea mea e la fel de inceata ca si mine cu lucrul :)).

Ca a nins din plin in capitala nu mai spun si eu, ca stie toata lumea. Am iesit azi, e super, cu conditia sa nu ai de plecat pe undeva. De exemplu maine Ilinca are serbare si nu stiu daca am sa merg, avand in vedere ca nu putem scoate masina, si serbarea se tine in cealalta parte a Bucurestiului (la foarte multe statii de mers cu metroul, si vreo zece minute pe jos). Parca totusi nu ma incumet sa plec cu Otilia asa departe de casa, nu ma vad ridicandu-mi toate cele bluze pe frigul asta ca sa-i dau sa pape :)). O sa mai vad maine, ca ma doare inima sa ratez prima serbare a Ilincai, mai ales ca are si un mic rolisor acolo. Asta e greu cand ai mai mult de un copil : sa iti organizezi plecarile undeva, mai ales daca sunt mititei, si afara ninge, ploua sau mai stiu eu ce.
Oricum, imi place teeeribil iarna asta, de cand stau in capitala am avut zapada de Craciun doar o singura data. Abia astept sa iesim cu totii afara, sa facem om de zapada si sa ne bulgarim :)). Nu ma intrebati de curatenie si de meniu de Craciun, ca nu m-am apucat de nimic, anul asta nu ma simt in stare sa ma agit, dar poate se milostiveste Dumnezeu si-mi trimite pe careva la usa cu o ulcica de sarmale :)).


Irina

sâmbătă, decembrie 12, 2009

Ningee

...sau ma rog, cel putin aduce a ninsoare :)). Parca e zahar tos pudrat peste oras. Sper sa ninga macar pana la sfantul Vasile :))


Ilinca deja viseaza la bulgareli si oameni de zapada.
Pe vremea asta radio Christmas merge de minune. Parca si bradul sclipeste altfel :).
Cel tarziu saptamana viitoare trebuie sa pun la posta cadoul pentru jocul de Craciun si eu n-am terminaaat :((. Sunt de groaza, dar chiar n-am avut timp, ca sa nu mai spun ca saptamana trecuta m-a obosit teribil, ca sa va dati seama - alaltaieri am dormit la pranz, ceea ce mi se intampla foarte rar :)). Trag totusi nadejde ca pana marti sa fie gata totul si sa merg la posta.
Intre timp mos Nicolae mi-a imbogatit colectia de fire :


un mohair pufos


lana merino extrafina


tot mohair


fir „latos” :)) 

Si asortat la colectia mea de fire un gand de la Stephanie :) :

-->
Ca majoritatea artistilor imi bazez munca pe o colectie variata si mereu in crestere de materiale cu care obisnuiesc sa creez.Picasso avea vopsele, Michelangelo avea marmura, Mozard avea pian, hartie si creion. Eu tricotez, asa ca am lana.

(din „ Things I learned from knitting...whether I wanted to or not” , de S. P. McPhee)


Va doresc un sfarsit de saptamana placut !

Irina


duminică, decembrie 06, 2009

Botezul Otiliei si ajun de Sf. Nicolae

Otilia a primit ieri Sfanta Taina a Botezului la Biserica Bucur, o mica bijuterie ascunsa printre blocurile de pe spaliul Dambovitei.


Ne-a placut foarte mult de parintele paroh, a slujit cu multa traire si caldura duhovniceasca.


Au fost alaturi de noi Nicoleta si Anca .

Otilia nu a plans aproape deloc, parea foarte interesata de ceea ce i se intampla :)).


Dupa botez am avut o mica masa in familie. Fiind ajun de Sfantul Nicolae am facut bradul si dimineata am gasit cadouri sub el, semn ca am fost cuminiti si Sfantul ne-a facut o vizita :)).




La multi ani! tuturor celor ce poarta numele Sfantului!



Va doresc o zi frumoasa, si Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti pentru rugaciunile Sfantului Nicolae!

Irina

vineri, noiembrie 27, 2009

„Startitis”

Oameni buni, ce-o fi cu vremea asta? cel putin in Bucuresti vine primavara, nu iarna :)). Muscatele mele sunt in plina inflorire, desi maine- poimaine e 1 decembrie!din pacate n-am putut iesi din casa, Ilinca a fost racita - o viroza usoara- si a impartit-o cu sora-sa cea mica, ca sa nu se bucure singura de muci si tuse :)).

Printre picaturi am reusit sa mai tricotez cate ceva. Desi mi-am propus sa lucrez doar cate un proiect odata, n-am rezistat sa nu mai incep si altele :)). Asa ca am trei in lucru : puloverul meu albastru (am ajuns la rascroiala decolteului),




o esarfa dantelata din mohair pufos,

si cadoul secret pentru jocul de Craciun.


Apropo de inceperea mai multor lucruri, am aflat ca de fapt e o boala a tricortareselor, in engleza se cheama „startitis”. Se pare ca tricotaresele fidele unui singur proiect de la inceput la sfarsit sunt destul de rare. Dar iata si ceva incurajator pentru „bolnavi” :)) :

-->
Nu e importanta credinciosia pentru un singur proiect, ci fidelitatea pentru arta tricotatului in ansamblu. Expunandu-ne la cat mai multe proiecte ne intarim legaturile si relatia cu tricotatul, si pana la urma asta e tot ce conteaza.



Citat din cartea „ Things I learned from knitting...whether I wanted to or not” , de S. P. McPhee, pe care o citesc acum.


Gata cu bloguiala, imi fac o ceasca de ceai si ma pun pe lucru, nu mai e mult si trebuie sa pun cadoul de Craciun la posta, si eu n-am terminat. Va urez o zi frumoasa, cu spor in toate.


Irina

duminică, noiembrie 15, 2009

Coronita noastra de advent

Anul trecut am facut coronita de advent in mod clasic, folosind o cununa din brad si lumanari colorate, iar in mijlocul ei am pus un ornament cu ieslea.


imagine coronita craciun

As fi facut la fel si anul asta, dar mi-a placut mult ideea pe care am citit-o aici . Asa ca am cumparat 6 lumanari albe - cate una pentru fiecare duminica din post, si o lumanare rosie pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Am scos la imprimanta iconitele potrivite fiecarei duminici - se descarca de AICI

imagine pentru coronita ortodoxa advent

Le-am decupat, le-am lipit pe lumanari, iar pe spate am lipit un biletel cu data si denumirea duminicii respective.


imagine pentru coronita ortodoxa adventcoronita ortodoxa advent

Deocamdata am aranjat lumanarile pe o tavita, dar intentionez sa le asez intr-un mod mai festiv imediat ce o sa am cele necesare.


coronita ortodoxa advent

Va doresc un post al Craciunului binecuvantat !

Irina