sâmbătă, ianuarie 30, 2010

Camere pentru fetițe

Îmi pare rău că astă vară când am reamenajat camera fetelor nu m-am gândit la o abordare mai feminină, dar nici acum nu e prea târziu. Căutând pe net am găsit un site foarte drăguț, și am selectat câteva camere care mi-au plăcut. Am remarcat culorile pastelate ale pereților, delicatele atingeri florale pe așternuturi și covoare, mobilele albe și serviciile de ceai pentru păpuși.

Mă întreb unde aș putea găsi la noi materiale de genul ăsta pentru așternuturi, și covorașe așa frumoase. Aveți idee?

Irina

Un joc pentru iubitoarele lucrului de mână



Am participat la un joc pe blogul Csillei și regula e să dau mai departe. Așa că primele trei persoane (care au ca hobby lucrul de mână) care comentează la această postare vor primi în urmatoarele 365 de zile, un cadou făcut de mine. În schimb trebuie să posteze şi să continue la rândul lor acest joc pe blogul lor.


Irina

joi, ianuarie 28, 2010

Copertă pentru Jurnalul de Organizare al Casei

Povesteam aici despre jurnalul de organizare al casei. N-am mai folosit varianta respectivă fiindcă nu a funcționat prea bine pentru mine. Așa că am conceput o variantă proprie de jurnal al casei, dar nu o să vă vorbesc despre el acum, ci despre coperta lui.

Pentru însemnările zilnice referitoare la programul meu, precum și la diverse chestiuni generale care privesc casa noastră, educația copiilor, și altele am cumpărat un caiet tip registru- gros și cu coperta cartonată.


Răsfoind o revistă mi-a venit ideea să-i fac o copertă care să fie și frumoasă, dar și practică. Mai jos e modelul care m-a inspirat.

Pentru coperta mea am folosit o bucată de material înflorat, pe care îl aveam prin casă, pe care l-am dublat cu pânză pentru întăritură. Deasupra am aplicat un buzunăraș de etamină, pe care am brodat un buchețel de trandafiri. După câteva ore de lucru iată ce a ieșit:




În timp ce lucram mă gândeam la mama și la bunica mea, care m-au învățat să cos la mașină.Îmi plăcea foarte mult să fac haine pentru păpuși și ulterior m-am „perfecționat” în ale croitoriei urmând un curs la casa pionierilor. Croitoria nu a devenit o pasiune pentru mine, dar mă descurc să-mi lucrez ceva simplu dacă e nevoie, și țin neapărat ca și fetele să învețe. Cred că important pentru o femeie să-și poata înfrumuseța casa sau garderoba dacă dorește, fără să apeleze la ajutorul altcuiva.

Irina

miercuri, ianuarie 27, 2010

Ce înseamnă iarna pentru mine


Leapșa de la Laura


De când locuiesc în sudul țări am inceput să apreciez foarte mult iarna. Doar mă gândesc la căldurile care vor începe de prin mai și iubesc frigul foarte mult. Mă tem că iarna va deveni anotimpul meu preferat : ))

Pentru mine iarna înseamnă :


cuibușeală pe o canapea confortabilă, eventual cu un șemineu duduind alături :)


o carte bună sau ceva de tricotat


șosete de lână (nu știu să fac încă, dar învăț eu )



ceai fierbinte


și mai înseamnă muultă zăpadă, bulgăreală, țurțuri, brad de Crăciun, prăjiturele, cadouri, colinde, prieteni și familie.

Plasez leapșa Degețicăi, ea sigur are niște fotografii frumoase și realizate de ea, nu luate de pe net (ca ale mele). Degețico, ai cuvântul :)).


Irina

luni, ianuarie 25, 2010

Gata cu televizorul


O lungă perioadă de timp televizorul nostru a stat prin cămară, și ne era foarte bine fără el. Până vara trecută, când l-am pus din nou în sufragerie, că de, a fost an electoral :)). Și dacă tot era acolo, țop și fetele la desene. Până azi dimineață când Ilinca, după ce s-a uitat un pic, l-a închis ca să plece la grădiniță, ceea ce a stârnit o criză de istericale Teodorei. După ce a început să urle „deseneee, deseneee” ne-am hotarît, gata cu televizorul. L-am îndesat în cămara, după cutiile cu pantofi, și nu-l mai scot până la alegerile viitoare - alea pentru presedinte :)). În locul lui am pus un teanc de enciclopedii, mă întreb dacă vor avea la fel de mare succes :))

Televizorul – in căminele unde nu se găsește suficient curaj pentru a-l arunca pe fereastră – trebuie controlat și supravegheat cu strictețe

părintele Serafim Rose - Perspectiva ortodoxă asupra lumii


Irina

luni, ianuarie 18, 2010

Făină integrală din 6 cereale

Pe vremea asta rece e numai bine de pus câte o pâinică de casă la cuptor, numai că aveam în casă doar făină albă. Pâinea albă e foarte bună, nimic de zis, dar vreau să gătesc mai sănătos, că în ultima vreme m-am cam lăsat pe tânjală în sectorul ăsta. De obicei cumpăram făină integrală de la plafar, și o amestecam cu făină albă, dar am găsit la mega image o pungă de făină integrală din 6 cereale. Conține făină de grâu, ovăz, secară, porumb, soia și tărâțe.



Am folosit rețeta de pâine integrală a mașinii, am frământat și dospi la mașină, dar am copt aluatul la cuptor. A ieșit o pâinică excelentă la gust, cu coaja crocantă și miez pufos.






Irina

vineri, ianuarie 15, 2010

Revista „Lucru de mână” nr. 17 ,și despre cadouri

A apărut revista „Lucru de mână” nr. 17, iarna 2010( click pe imagine pentru a vedea cuprinsul )



La pag. 56 se vorbește despre deja obișnuita expoziție de patchwork din decembrie, de la casa Schiller, la care mi-ar fi plăcut să merg. Poate la anul :). Mai sunt și alte informații interesante, și desigur multe modele frumoase.
Și fiincă tot am scris despre revistă profit și vă arăt ce am mai primit frumos de Crăciun, de la doua cititoare ale blogului meu.

De la Corina am primit un dar care m-a impresionat foarte mult (pe lângă duciurile pentru fete și alte lucrușoare frumoase) - o pernuță pe care a brodat în punct de cruciuliță numele blogului meu:




Un alt dar a venit de la Florina - câte o batistuță pentru anafură pentru fiecare dintre fetițele mele. Fiecare batistuță are bordură de dantelă, și e brodată cu o cruciuliță.



Pe lângă batistuțe a mai fost si o carte de care Ilinca s-a îndrăgostit : „ 12 prințese și împărătese adevărate” - viețile unor sfinte povestite pe înțelesul copiilor.



Mulțumesc mult, dragele mele, pentru aceste cadouri în care ați pus din timpul și din sufletul vostru!

Mă bucur că jocul de Crăciun al Csillei a avut atâta succes. Dacă mai doriți să organizeze și altele vă rog votați pe blogul ei. Tot pe blogul ei am descoperit un alt joc pentru pasionatele lucrului de mână, dar o să vorbesc despre el în altă postare.

p.s. cartea cu prințesele poate fi comandată la nr. de telefon al editurii - 0723975209.

Irina