joi, aprilie 15, 2010

Ceașca mea cu trandafiri

Sigur, se poate bea cafea sau ceai în orice fel de ceașcă, nu contest, dar parca alta e aroma când ceșcuța are personalitatea ei :)). Alt parfum are o dimineață de primăvară când cafeaua aburește dintr-o ceașcă delicată de porțelan, cu un desen care îți bucură ochii, decat atunci când o bei pe grabă dintr-un pahar de plastic.


Când ne-am întors de la Bran am oprit în Brașov să vizităm Biserica Neagră, și acolo, ascuns pe o străduță, l-am găsit. Un magazin miiic, din a cărui vitrină mi-au făcut cu ochiul niște ceșcuțe miniaturale, pictate manual. N-am rezistat să nu intru, și din mulțimea de frumuseți am ales-o. Ceșcuța mea de porțelan fin, imprimată cu trandafiri roz. Are și o linguriță asortată, cu care amestec caimacul (îmi place cafeaua cu caimac de lapte). Soțul i-a dat, cu generozitate, vreo 6 luni de viață înainte să o spargă careva :)).
Eu sper totuși s-o las la nepoți :)).


Irina



marți, aprilie 13, 2010

Căsătoria- o cruce ce înflorește cu flori





Când doi oameni se căsătoresc, e ca şi cum ar zice: Împreună vom merge înainte, mână de mână, prin vremuri bune şi rele. Vom avea ceasuri întunecate, ceasuri de tristeţe, împovărătoare, ceasuri plictisitoare. Însă, în adâncul nopţii, vom crede pe mai departe în soare şi-n lumină.
O, dragi prieteni, cine poate spune că viaţa sa n’a cunoscut clipe grele? Dar nu e lucru mic să ştii că în clipele-ţi grele, în griji, în ispite, vei ţine mâna celui iubit ţie. Noul Legământ spune că tot omul va suferi, mai ales cei ce se căsătoresc.Dezlegatu-te-ai de femeie?” – adică, eşti necăsătorit? – întreabă Apostolul Pavel. „Nu căuta femeie. Iar de te-ai şi însurat, nu ai greşit, şi de s’a măritat fecioara, nu a greşit; însă asupreală trupului vor avea unii ca aceştia; iară eu cruţ pre voi” (1 Cor. 7:27-28). Ţineţi minte: din clipa în care te căsătoreşti, zice el, vei avea parte de multe dureri, vei suferi, şi viaţa ta va fi o cruce, însă o cruce ce înfloreşte cu flori. Căsătoria va avea bucuriile sale, surâsurile sale, lucrurile sale minunate. Să vă amintiţi, însă, în zilele cu soare că toate aceste flori preafrumoase ascund o cruce, care poate ieşi în orice clipă la lumină.
Viaţa nu e o petrecere, aşa cum cred unii, care, după căsătorie, se prăvălesc din cer pe pământ. Căsătoria este o mare întinsă, şi nu ştii când te va arunca pe ţărm. Te însori cu persoana aleasă cu frică şi cutremur, şi cu mare grijă, apoi, după un an, doi, cinci, descoperi că te-a tras pe sfoară.
Să credem că nunta ar fi un drum spre fericire este o măsluire a căsătoriei, asemenea unei tăgăduiri a crucii. Bucuria căsătoriei înseamnă pentru bărbat şi femeie împingerea împreună a carului pe drumul urcător al vieţii. N’ai suferit? Atunci n’ai iubit“, spune un poet. Doar cei ce suferă pot iubi cu adevărat. Şi, de aceea, tristeţea este o însuşire necesară a căsătoriei.Căsnicia“, zice un filosof din vechime, „e o lume înfrumuseţată de nădejde şi întărită de năpastă“. Aşa cum oţelul se căleşte în furnal, aşa şi omul se întăreşte în căsătorie, în focul greutăţilor. Când vă priviţi căsătoria de la depărtare, toate par minunate. Însă când vă apropiaţi, veţi vedea ce multe clipe grele are.
Dumnezeu zice că „nu este bine să fie omul singur” (Fac. 2:18), aşa că i-a pus alături un tovarăş, pe cineva care să-l ajute în viaţă, mai ales în luptele sale de credinţă, fiindcă pentru a-ţi păstra credinţa trebuie să pătimeşti şi să rabzi multă durere. Dumnezeu ne trimite tuturor harul Său. El ni-l trimite, însă, atunci când vede că sântem gata să suferim. Unii, de îndată ce văd o piedică, o iau la fugă. Uită de Dumnezeu şi de Biserică. Însă credinţa, Dumnezeu şi Biserica nu sânt o cămaşă pe care s’o dai jos de îndată ce ai început să asuzi.
Căsătoria este, aşadar, o călătorie printre necazuri şi bucurii. Când necazurile par copleşitoare, ar trebui să-ţi aminteşti că Dumnezeu este cu tine. El îţi va ridica crucea. El a fost Cel ce ţi-a pus pe frunte cununa căsătoriei. Dar când Îl rugăm ceva pe Dumnezeu, El nu ne dă de îndată soluţia. Ne îndrumă înainte foarte încet. Uneori, îi ia ani ca s’o facă. Trebuie să cercăm durere, altfel viaţa nu va avea înţeles. Veseleşte-te, însă, căci Hristos pătimeşte cu tine, şi Sfântul Duh „se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite (cf. Rom. 8:26).

Din: Biserica în rugăciune – Tainica liturghie a inimii, de Arhimandritul Emilian Simonopetritul, Sfânta Mănăstire a Buneivestiri – Ormilia, Grecia, 2005, pp. 111-125).
Traducere: Radu Hagiu
sursa: Razboi întru cuvânt



luni, aprilie 12, 2010

La „Ferma animalelor”


Am auzit anul trecut de „Ferma animalelor” , dar abia ieri după-amiază am reușit să o vizităm împreună cu copiii.

„Ferma animalelor” e un fel de parc sub formă de fermă, amenajat special pentru copiii între 2 și 8 ani, dar foarte instructiv și pentru cei cu vârste mai mari. Proprietarii au avut o idee excelentă organizând așa ceva, și sunt sigură că vor avea mare succes. Mie mi-a plăcut foarte mult, nu mă mai dădeam dusă :)).

Ferma se găsește în Pantelimon și e înconjurată de un imens câmp verde - sursa de hrană pentru animale.
Intrarea costă 5 ron pentru copiii peste 2 ani, și pentru adulți.

Au foarte multe animale : oi, capre, ponei, iepurași, un vițel, porci, dar și păsări - găini, porumbei, rațe, păuni, bibilici. Toți poneii au pui, sunt foarte drăgălași. Ne-am plimbat pe lângă toate țarcurile, am hrănit animalele cu iarbă sau cu fân și le-am mângâiat pe cele care nu mușcă :)). Cel mai mult mi-au plăcut găinile de rasă, unele arătau de-a dreptul impunător. Aș vrea să am în curte un cocoș din ăsta pintenat și frumos colorat, să cânte cucurigu pe gard la 5 dimineața :)).

Apoi Ilinca a călărit un ponei, cred că asta a fost partea care i-a plăcut cel mai mult și mai mult :), iar în timpul ăsta Teodora hrănea oile. Era foarte amuzantă, stătea la gard cu iarba în mână și striga „oaieee” :)).


După ce ne-am plimbat printre țarcuri până am obosit copiii s-au jucat la nisip și noi am lenevit pe o bancă, admirând floricelele și sălciile înverzite de pe marginea lacului.


A fost timp petrecut foarte frumos și util, sper să repetăm experiența cât de curând.

Irina

sâmbătă, aprilie 10, 2010

Cadoul făcut de mine


Cadoul pentru jocul de primăvară a ajuns la Anita. Lucrușoarele făcute de mine sunt:

un tocător decorativ pentru bucătărie




o cutiuță pentru bijuterii


Pe lângă ele am mai pus o față de masă brodată, un suport pentru lumânare cu motive primăvăratice și bănuți de ciocolată .
Dragă Anita, mă bucur că ți-a plăcut darul meu, și îți doresc o primăvară fericită!


Irina

joi, aprilie 08, 2010

Papanași fierți, cu pesmet



Ne-am întors, vacanța s-a terminat, ne-am reîncărcat bateriile, așa că azi am intrat plină de avânt gospodinesc în bucătărie. Mi s-a defectat cuptorul de la aragaz, așa că mi-a rămas brânza pentru pască nefolosită. Ce să fac, ce să fac... gata, știu, papanași.Eu nu sunt deloc o fană a papanașilor, mai ales ca nu mi-au reușit niciodată :)), dar am mâncat la munte niște papanași absolut demențiali, cu dulceață și cu smântână, așa că nu se poate, trebuia să mai încerc odată.

Papanașii cu pricina erau prăjiți, dar n-am avut chef să afum toată casa, așa că i-am făcut fierți. Ca să nu zic că fiert e mai sănătos decât prăjit :)).

Ingredientele pentru papanași :

  • 800 g brânză dulce de vaci (din aceea untoasă, nu plină de zer)
  • 250 g gris
  • 150 g făină
  • 4 ouă
  • 100 g zahăr
  • 2 fiole vanilie


Ingredientele pentru „tăvălit” :
  • 200 g pesmet
  • 100 g unt

Din brânză și din restul ingredientelor se frământă un aluat din care se formează biluțe (cu mâna un pic umezită). Se pune la fiert o oală mare cu apă (diametrul oalei să fie mai mare). Între timp topim untul într-o tigaie, adăugăm pesmetul și lăsăm să se rumenească, apoi dăm deoparte.
Când apa clocotește dăm focul la mic și punem papanașii astfel încât fundul oalei să fie acoperit. Lăsăm să fiarbă la foc mic, până când papanașii se ridică la suprafață, atunci înseamnă că sunt fierți. Îi scoatem cu o sită și îi punem în tigaia cu pesmet. Scuturăm ușor tigaia, astfel încât papanașii să se acopere cu o crustă crocantă.
Îi servim cu dulceață, cu smântână, sau cu sos de vanilie. Eu am avut dulceață de cireșe amare.
Se pot face și fără crusta de pesmet, se toarnă deasupra un topit sau smântână, și se presară zahăr.


Irina