duminică, mai 02, 2010

Ce-ti lipseste?



„Uscatul și marea, râurile și lacurile, îți aduc ție, omule, daruri ale lui Dumnezeu, iar la sfârșit ți-a fost dat însuși Fiul lui Dumnezeu în Trupul și Sângele Său. Ce-ți mai lipsește? Dar vai, cât ești de nerecunocător!”

(din „Liturghia- cerul pe pământ” , de Sf. Ioan de Kronstadt )


Vă doresc o duminică frumoasă, 
Irina

sâmbătă, mai 01, 2010

Frumoasa lună mai


A înflorit, în colţul curţii, liliacul
Şi pajiştea în verde s-a-mbrăcat,
În lan de grâu s-aude pitpalacul
Iar pe câmpie totu-i de-admirat.

 Şi-atâtea flori, aduce primăvara
Cu-a ei prezenţă falnică şi gravă,
Şi de cu zori de zi şi până seara
Se-mprăştie mireasma lor suavă.

Un farmec dulce, liniştit pluteşte
Născând în inimi dorul de-a trăi,
Sub grija scumpă care aminteşte
Că Dumnezeu, El toate, orândui.


(Autor: Flavius Laurian Duverna )


Cu drag, 
Irina

vineri, aprilie 30, 2010

Premii și mulțumiri



În primul rând vreau să vă mulțumesc tuturor pentru urările de ziua Ilincăi, vă doresc și eu numai bine și Dumnezeu să vă binecuvinteze în toate!

Apoi am rămas datoare cu ridicarea premiilor de la Fluturaș, Gabi, Ioana Catrinel  și  Carmenuș (dacă nu ați vizitat încă blogul lui Carmenuș luați-vă un pic de timp ca s-o faceți- o să vedeți lucruri deosebite, lucrate cu foarte mult talent și dăruire)













 

Dragele mele, vă mulțumesc foarte mult că v-ați gândit la mine. Fiindcă toată lumea le-a primit nu am cui să le dau mai departe, dar o să scriu 10 lucruri care îmi plac:
  • liliacul înflorit
  • parfumul unei case curate
  • ceșcuțele cu flori
  • mohairul pufos
  • zilele ploioase de toamnă
  • bomboanele cu scorțișoară
  • ceaiul de caramel și vanilie
  • bijuteriile cu pietricele sclipitoare
  • pădurile de brazi
  • liniștea schiturilor de munte

Și e la Adriana,  un premiu original  , ca de obicei :)


„Au inflorit copacii. Sa nu uitati sa-i admirati de cateva ori pana cand trec la stadiul urmator :) Trebuie sa invatam sa ne oprim din cand in cand si sa apreciem lucrurile marunte, bucuriile mici...ele se aduna si ne creeaza noua starea de buna dispozitie de care avem atata nevoie :)”


Mulțumesc, dragă Adriana, și eu ador copacii înfloriți. Aici fructiferii se trec, dar liliacul a înflorit în toată bogăția lui, e superb. A, și câmpurile de rapiță sunt în floare, arată absolut extraordinar, dovada mai jos :)) 


Trimit premiul Marilenei, poate o va binedispune și va prinde un pic de chef de blog :).


Vă doresc o zi frumoasă în continuare!


Cu drag, Irina

luni, aprilie 19, 2010

Premii și curățenie de primăvară


Am primit multe premii săptămâna trecută și vă mulțumesc tuturor, o să le ridic zilele astea.
Deocamdată nu am timp, dacă tot a dat un pic soarele am început curățenia de primăvară. E incredibil câte lucruri se pot aduna într-o casă, și ce greu e să renunți la ele. Încerc să păstrez doar lucrurile de care am nevoie și care îmi plac, restul le dau. 


 Am terminat dormitorul nostru, acum fac in camera copiilor- sortez haine și  jucării la sânge. Deja am scos 4 saci cu haine mici, sau uzate, urmează jucăriile. Am mai dat odata iama prin jucării și cărți de curând, dar se vede treaba că tot am lăsat prea multe în cameră, că mereu le găsesc împrăștiate. O să revin cu detalii când termin.
Vă doresc o săptămână frumoasă, cu spor și ajutor de la Dumnezeu în toate!


Irina

joi, aprilie 15, 2010

Ceașca mea cu trandafiri

Sigur, se poate bea cafea sau ceai în orice fel de ceașcă, nu contest, dar parca alta e aroma când ceșcuța are personalitatea ei :)). Alt parfum are o dimineață de primăvară când cafeaua aburește dintr-o ceașcă delicată de porțelan, cu un desen care îți bucură ochii, decat atunci când o bei pe grabă dintr-un pahar de plastic.


Când ne-am întors de la Bran am oprit în Brașov să vizităm Biserica Neagră, și acolo, ascuns pe o străduță, l-am găsit. Un magazin miiic, din a cărui vitrină mi-au făcut cu ochiul niște ceșcuțe miniaturale, pictate manual. N-am rezistat să nu intru, și din mulțimea de frumuseți am ales-o. Ceșcuța mea de porțelan fin, imprimată cu trandafiri roz. Are și o linguriță asortată, cu care amestec caimacul (îmi place cafeaua cu caimac de lapte). Soțul i-a dat, cu generozitate, vreo 6 luni de viață înainte să o spargă careva :)).
Eu sper totuși s-o las la nepoți :)).


Irina