miercuri, decembrie 28, 2011

Provocare pentru 2012



Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. ...
 În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie.
(Ps. 118 .9.11)
Noul an se apropie cu pasi repezi - un nou an, un nou inceput pentru noi toti. In 2012 mi-am propus printre altele, sa memorez mai mult din Sf. Scriptura.Va invit sa veniti alaturi de mine in aceasta calatorie,  si  in fiecare saptamana sa invatam impreuna cate un verset din Biblie. Sa ne umplem mintea cu ganduri bune, ganduri ziditoare, dupa cum zicea parintele T. Paraian :


`Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viaţa omului care nu trece prin gând. De aceea, toată grija celui care vrea să-şi curăţească sufletul trebuie să fie grija de a-şi curăţa mintea de gândurile cele rele şi de toate înfăţişările răului câte sunt în gând.
Aici este toată cheia vieţii sufleteşti şi toată cheia curăţirii sufleteşti, şi anume să-ţi faci rânduială în minte.
Ar trebui să ne îmbogăţim mintea cu cât mai multe gânduri plăcute lui Dumnezeu, cu gândurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Şi astfel de gânduri găsim în primul rând în Sfânta Scriptură...`

Regulile sunt urmatoarele :
1. In fiecare luni dimineata veti gasi aici  o postare  in care va voi spune versetul pe care intentionez sa-l memorez, si la comentarii veti scrie versetul pe care doriti sa-l invatati voi in saptamana ce urmeaza. Vom invata astfel cate 4 versete pe luna- adica 52 de versete intr-un an!
2. Daca e posibil, alegeti de fiecare data un verset care semnifica ceva pentru voi, sau va ajuta in circumstantele in care va aflati. Daca nu stiti ce sa alegeti, puteti invata versetul pe care il voi posta eu. O idee- puteti alege un verset din Apostolul sau Evanghelia duminicii precedente. Asa veti putea medita  mai mult la ce s-a citit, si veti incerca sa puneti in practica indemnurile din predica.
3. Scrieti versetul ales pe un cartonas, si purtati-l peste tot cu voi. Cand aveti o pauza la lucru, sau poate sunteti in autobuz, ori la rand, sau acasa, spaland vasele ori facand altceva care nu necesita multa concentrare scoateti cartonasul si repetati versetul respectiv. La sfarsit de saptamana il puteti pune pe un inel metalic (ca cel de la chei), sau pe o panglicuta. La sfarsit de an veti avea o mini-carticica cu tot ce ati memorat :). Daca aveti talent la scrapbooking, sau la desen, va puteti folosi creativitatea pentru a face ceva deosebit.
Cateva idei :


sursa-google


                                                                                                
4.Daca doriti, scrieti pe blogul vostru (daca aveti unul), un gand, o meditatie, sau o explicatie referitoare la versetul respectiv ( proprie, sau apartinand altcuiva, dupa cum doriti).


 Va astept cu drag, incepand cu 2 ianuarie 2012!



Irina

marți, decembrie 27, 2011

Cand viata ne epuizeaza

Opriţi-vă, şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!
(Ps. 45 : 10)


 Simt ca ultimele luni m-au epuizat pur si simplu, si fizic, dar mai ales psihic, fiindca am avut foarte multe lucruri de facut!Incepand cu luna septembrie am intrat intr-o noua perioada a vietii noastre de familie. Reinceperea serviciului,  Ilinca la clasa intai, doi prescolari energici si curiosi, trezitul foarte devreme, ajutatul la lectii, gatitul, cumparaturile, curatenia, finantele, timp pentru familie, ca sa nu mai vorbesc de neprevazute m-au  facut sa ma simt trasa in toate partile. Parca  ziua nu mai avea suficiente ore pentru tot ce trebuia sa fac. Cu multe treburi am ramas tot mai in urma, si inca n-am reusit  sa ajung la zi. Copiii aveau nevoie de atentia mea, dar uneori cu greu le-o mai puteam oferi. Casa avea nevoie de mai multa grija - dar imi lipseau  energia si entuziasmul pentru a ma pune la treaba (ca sa nu mai vorbesc de timp).
Viata curge, si nu poate fi oprita. Ca foarte multe dintre voi, si eu trebuie sa fac fata zilnic la o gramada de cerinte, acasa si la serviciu. Ca si mama si sotie care lucreaza  in afara casei, este greu sa gasim un echilibru si sa facem totul bine.
Din pacate stim cu totii ca viata e pe departe a fi usoara - fiecare experimentam perioade de stres si de epuizare. Dar, ca si crestini, ne bucuram de o mare binecuvantare - Hristos ne-a promis ca va fi cu noi si ne va ajuta in toate imprejurarile vietii.


❤  ❤ ❤
El ne poate da pacea inimii, cand totul in jur e in haos
Nădejde neclintită, Tu ne vei păstra pacea noastră, că întru Tine ne punem nădejdea. 
Isaia 26:3
 ❤ ❤ ❤
Cand suntem slabi si neputinciosi, El ne poate da har pentru a razbi mai departe
Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
 2 Corinteni 12:9
❤  ❤ ❤
Cand suntem obositi, epuizati psihic si fizic, putem gasi la El odihna de care avem nevoie
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. 
Matei 11:28
 ❤ ❤ ❤
Daca ne lipseste intelepciunea si nu stim cu sa proceda in diferite imprejurari, El ne-o va da din plin, numai s-o cerem
Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da.
Iacov 1:5
 ❤ ❤ ❤
Imi dau seama ca de multe ori m-am epuizat incercand sa fac totul prin propriile mele puteri. Nu mi-am facut intotdeauna  timp pentru a-L ruga pe Dumnezeu sa ma lumineze ca sa-mi stabilesc prioritatile, si sa imi daruiasca tot ce am nevoie ca sa ajung cu pace si cu bucurie la sfarsitul zilei.
Atunci cand simtim  ca treburile ne coplesesc, ca nu mai facem  fata si ca ne vine sa ne luam lumea-n cap, sa ne amintim  ca trebuie sa ne  ridicam ochii spre Singurul care ne poate da putere, motivatie si intelepciune ca sa trecem cu bine prin zilele grele. El a promis ca ne va ajuta, numai sa-L rugam!
Ridicat-am ochii mei la munţi - de unde va veni ajutorul meu? 
Ajutorul meu (vine) de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.
Psalm 120:1-2

Va doresc zile cu pace si bucurie!
Irina

Schimbul de ornamente de Craciun - cum a fost

   Inainte de Craciun s-a incheiat cu bine si schimbul de ornamente pentru brad al copilasilor ortodocsi. A fost foarte frumos, am primit cu mare emotie si bucurie fiecare pliculet.Toate ornamentele sunt deosebite si lucrate cu mare atentie, si cu drag.
Au ajuns toate, cu exceptia unuia in grupul doi. Dar sa va arat cum au iesit.
Ornamentul nostru :

                                       

     grupul 1 (eu am primit un ornament in plus, de la Aurelia )




grupul 2 (multumesc, Aurelia,  pentru colaj)


La cererea participantilor urmatoarea editie a schimbului de ornamente va fi in martie 2012, cu ocazia Sfintelor Pasti ( 15 aprilie 2012), si cu ele vom impodobi crengutele de salcie.



Pana atunci multumesc tuturor pentru participare!Acest schimb a fost o mare bucurie pentru noi!

update- despre schimbul de ornamente mai puteti citi impresii si aici

Irina

luni, decembrie 26, 2011

Si darul de decembrie pleaca spreeee....

Buna dimineata! Cred ca toata lumea asteata cu nerabdare sa afle cine va primi darul, asa ca nu ma mai lungesc mult. Cu ajutorul random.org am aflat ca jurnalul va pleca spre  Claudia  (comentariul nr. 29).


draga Claudia, astept pe mail adresa ta!


Va multumesc pentru participare, si va astept la darul din ianuarie!

Irina

duminică, decembrie 25, 2011

Craciun binecuvantat!


Văzand străină si preaslavită Nasterea Ta ce s-a săvarsit in pesteră, să ne instrăinam mai mult de lumea ce desartă si mintea la cele dumnezeiesti să o suim. Că pentru aceasta s-a arătata Dumnezeu pe pămant om smerit, ca să-i ridice la Ceruri pe cei ce cantă Lui: Aliluia.
(Acatistul Nasterii Domnului) 

Va doresc Craciun binecuvantat alaturi de cei dragi!
Irina

sâmbătă, decembrie 24, 2011

Buna dimineata la Mos Ajun!


Buna dimineata in Ajun de Craciun!majoritatea gospodinelor robotesc din greu astazi, asa ca va doresc spor la treaba!

Irina

miercuri, decembrie 21, 2011

Dar de decembrie, dar de blog...

„să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.”
(Faptele Apostolilor 20:35 ) 

Cred ca v-ati imaginat ca am uitat de darul de blog de decembrie :). N-am uitat, dar ce sa fac, ziua are cam putine ore :)). Sper sa va placa ce voi oferi luna aceasta- e vorba de
❤ un caiet pe care puteti tine un jurnal de rugaciune ❤ .
Mai e putin pana la inceputul lui 2012, an pe care il puteti inaugura cu un nou obicei (sau poate cu reluarea unuia mai vechi) - acela de a tine un jurnal scris. Despre jurnalitul in scris puteti citi cate ceva pe blogul meu.


Daca doriti sa participati lasati un comentariu la aceasta postare, pana pe 25 decembrie inclusiv. Pe 26 decembrie voi face tragerea la sorti, folosind random.org, ca sa aflam catre cine va pleca jurnalul :). Stiu ca aceasta e o perioada foarte aglomerata pentru toata lumea, dar sper sa gasiti un pic de timp pentru a participa la darul de blog.


Va astept cu drag, si va multumesc!
Irina