joi, octombrie 31, 2013

Mozaicul lunii octombrie

Sper ca n-ati uitat de mozaicul lunii !
Povestiti cum a fost luna octombrie pentru voi, in cateva imagini si cuvinte...


Pentru mine luna octombrie a fost oarecum mai calma. Am inceput sa ne obisnuim cu trezitul dis- de- dimineata, a inceput chiar sa-mi faca placere sa-mi beau cafeluta in masina, in drum spre oras.
Zilele au fost in general calde si senine, asa ca am stat mult prin curte, bucurandu-ne de soare si de natura.Ne-am intrat intr-un oarecare ritm pe care vom incerca sa-l mentinem si in vacanta.
Aproape ca am terminat salul inceput in septembrie, si am mai inceput unul ca deh, ma mancau mainile privind la lana cea noua :)).
Provocarea lunii octombrie m-a ajutat sa las alte lucruri deoparte si sa ma gandesc mai mult la familie si la caminul nostru (ultima parte a provocarii o voi posta sambata).

Voi cum v-ati petrecut luna octombrie? (colectia e deschisa pana maine seara)

Irina






miercuri, octombrie 30, 2013

Ce am invatat de la ...



Irinuca de la mare a lansat o intrebare interesanta :Voi de la ce/cine ati invatat si ce?. Gasiti postarea ei aici.

Mi-a placut aceasta intrebare provocatoare, asa ca raspund si eu .

Ce am invatat...

De la parintii mei - am invatat sa visez si  sa nu renunt la ceea ce-mi doresc cu adevarat. Am invatat ca educatia e foarte importanta, fiindca un om cu educatie va avea intotdeauna alte orizonturi si alte posibilitati decat un analfabet.Tot ei m-au invata sa iubesc lectura si cartile - in familia noastra, la fiecare salariu se cumpara macar o carte. De la mama am invatat sa fiu creativa si sa indragesc lucrul de mana, sa creez traditii de familie si sa organizez momente placute pentru cei dragi. Ordinea, disciplina, seriozitatea, decenta sunt alte valori pe care parintii mei mi le-au transmis.

De la copiii mei - am invatat sa rad si sa ma bucur fara grija de momentul prezent.Tot ei m-au invatat sa ma rog mai mult, ca sa nu ajung la disperare :)). Avand copii am invatat sa imi simplific viata, sa gatesc si sa mananc mai sanatos si sa imi organizez timpul si casa intr-un mod eficient si sa am muuulta rabdare :).

De la ultima carte citita- (,,Talentul nu este suficient" de J.C. Maxwell ) am invatat ca talentul nu este de ajuns ca sa ajungi acolo unde iti doresti. E nevoie de incredere in tine, de pasiune, de initiativa, dar si de concentrare, de exercitiu, de perseverenta, de curaj si de disponibilitatea de a invata pentru a atinge excelenta.

De la ultimul film vazut - ("Forrest Gump") am invatat ca in viata trebuie sa iti perfectionezi talentele ce ti s-au dat, sa faci cat poti de bine ceea ce ti s-a dat/ai  de facut,  sa-ti tii intotdeauna cuvantul, oricat de pagubos sau dureros ar parea  pentru tine, si sa te jertfesti pentru ceilalti.

Durerile si pierderile din viata mea (nu prea multe si nu prea grave, multumesc lui Dumnezeu) m-au invatat sa am rabdare, ca toate trec- si dureri si bucurii, sa nu-mi pierd nadejdea, fiindca dupa nori e intotdeauna ascuns soarele. Am invatat sa nu pun intrebari stupide, de genul "de ce eu?" , "de ce mie?" , ci sa analizez situatia, sa caut o solutie, daca ea exista, si sa incerc sa depasesc problema in mod constructiv.

Din greselile mele - am invatat ca mai am multe de invatat :).Am invatat sa regret, sa analizez, sa trag o concluzie si sa incerc sa nu mai repet prostia si a doua oara. Evident ca n-am reusit intotdeauna, dar nu deznadajduiesc, de cate ori cad incerc sa ma ridic :).

De la munca mea - am invatat sa apreciez mai mult ceea ce am, fiindca am intalnit foarte multi oameni necajiti si copii cu probleme. Am invatat ca fiecare om e o valoare in sine, ca reprezinta un potential care merita investitia si efortul de a fi dezvoltat. Omul/ persoana reprezinta resursa cea mai de pret in aceasta lume, de aceea orice om care n-a ajuns acolo unde putea sa ajunga, atat cat poate el, e o risipa dureroasa. Tot din munca mea am invatat sa-mi planific activitatile pe termen scurt si lung, sa-mi stabiliesc scopuri si obiective si sa imi planific actiunile necesare pentru atingerea lor.

De pe bloguri - am invatat ca exista oameni frumosi , creativi, inteligenti si deschisi catre altii peste tot, trebuie doar sa-ti doresti sa-i gasesti :).

Voi de la ce/cine ati invatat si ce?

Irina


luni, octombrie 28, 2013

Unde gasim odihna?

Mai devreme am iesit in curte sa intind niste rufe, si frumusetea apusului de soare m-a oprit in loc. Am lasat jos cosul cu rufe si m-am repezit dupa aparatul foto, fiindca am vrut sa impartasesc cu voi un pic din clipa aceasta minunata.



Mi-a venit in minte Psalmul 18 :
,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria
 Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.,,

Dumnezeu a creat lumea intr-un mod perfect, cu atata migala si cu atata atentie pentru orice amanunt...in lumea asta e o adevarata risipa de frumusete...de cate ori ne oprim din alergarea noastra zilnica pentru a admira un pic ceea ce ne inconjoara, si pentru a-i da slava si multumire Creatorului a toate?
In ultima vreme parca am fost pe ,,repede inainte,, si simt nevoia sa pun o frana, sa incetinesc ritmul, sa ma regasesc pe mine insami, sa ma detasez de serviciu si de problemele de acolo cand ies la pranz pe usa.
Toate lucrurile isi recapata proportia normala atunci cand privim viata in lumina vesniciei- timpul nostru aici e scurt, si avem nevoie ca de aer de momente in care sa ne linistim si sa ne regandim prioritatile , valorile si modul in care ne ducem viata. Incotro am alergat azi?tot ce am facut a fost gandit, constient si in armonie cu principiile noastre de viata, sau am actionat de bezmetici, mergand inainte cu turma, prinsi de vartej?
Sa ne oprim putin...si sa intram in camaruta sufletului nostru, acolo unde ne asteapta bunul Dumnezeu, soptindu-ne incet :
 ,,Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi!,,

Va doresc o seara frumoasa!

Irina

duminică, octombrie 27, 2013

Caminul meu-un colt de rai!a patra saptamana

21-27 octombrie- Continuați să țineți lumânarea aprinsă, muzica pornită, și adăugați câteva momente plăcute petrecute împreună cu familia. Faceți o petrecere cu perne în sufragerie- aduceți toate păturile și pernele din casă și simțiți-vă bine împreună cu copiii sau cu soțul (sau cu toții împreună :))  )!Bucurați-vă de o seară liniștită, cu ciocolată fierbinte și popcorn cu caramel. Chiar dacă locuiți singură puteți face asta.
Oferiți câte un geste de afecțiune și de încurajare fiecărei persoane din casă...și ca o provocare dublă, faceți asta zilnic ! :) În timpul momentelor petrecute cu familia întrebați-i ce părere au de această provocare. Le face plăcere?E de ajutor?E ceva ce ar dori să fie făcut altfel? Dăruiți familiei voastre niște urechi care ascultă.Veți fi binecuvântată prin reacția pozitivă pe care o veți primi!


Ne apropiem de sfarsitul lunii octombrie, si provocarea noastra se apropie de final. Saptamana aceasta am incercat sa petrecem momente placute in familie. Am reusit sa scobim dovlecii si i-am asezat ,,de paza,, pe pragul casei, si am facut mere coapte, cu muulta scortisoara, unt, zahar si pesmet.
Am gasit o lumanarica foarte draguta la reduceri (a costat doar 3 lei) , cu aroma de vanilie, care ne-a bucurat toata saptamana cu flacara ei,  pe masa din bucatarie.
Voi cum ati raspuns provocarii din a patra saptamana?

Irina

sâmbătă, octombrie 26, 2013

Ghiocei- ce ma sfatuiti?

Si anul trecut mi-am dorit sa plantez ghiocei, dar deja era prea tarziu cand m-am gandit la asta- venise deja frigul. Anul acesta m-am gandit s-o iau din timp - am cumparat bulbi de ghiocei, si ma gandesc sa mai iau bulbi de narcise, de muscari si de zambile.  Din experienta voastra, ce sfaturi si sugestii mi-ati da referitor la plantarea acestor flori (a ghioceilor, dar si a celorlalte) ?


Multumesc!

Irina