marți, ianuarie 07, 2014

Leapsa despre carti

primita de la Mihaela :)

1. Prima amintire cu mine citind
Plina de modestie :)) voi spune ca am fost copilul pe care si l-ar dori orice  parinte, adica imi placea (imi place si acum) foarte mult sa citesc. Prima amintire cu mine citind e pe la vreo 4-5 ani. Stateam cu mama pe un fotoliu in sufragerie si ea ma invata litere din Abecedar. Imi amintesc foarte bine acel moment, fiindca era seara si la tv se transmitea nu mai stiu ce film, si as fi preferat sa ma uit la el, dar mama nu s-a lasat deloc convinsa,ci insista cu literele :).

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o
Nu-mi amintesc care a fost prima, dar aveam(si inca il am) obiceiul asta, sa recitesc la nesfarsit cartile care mi-au placut. Cele mai recitite in copilarie au fost "Aventurile lui Habarnam si ale  prietenilor lui", "Fetita de pe Terra", "Eu sunt Tomita", "Vulpisor", "Noi si puii animalelor", "Coliba unchiului Tom", "Heidi, fetita muntilor".
Recordul l-am realizat in adolescenta, citind si recitind de foarte multe ori "Pe aripile vantului", incat stiam pasaje intregi pe de rost. Asta a fost  motivul pentru care nu am putut sa vad filmul - nu se potrivea cu filmul meu imaginar, rezultat in urma lecturii. Mi-a fost imposibil sa trec de prima scena, in care Scarlett nu avea deloc rochia care trebuia :)).

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească
 "Noi si puii animalelor" de Olga Petrovskaia. O carte plina de farmec, despre o copilarie petrecuta firesc, in natura, impreuna cu tot felul de animalute. E una din cartile mele de suflet, am pastrat-opana astazi :).

4. Locul meu preferat de citit
In pat sau in leaganul de pe terasa.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii
Cel putin un creion, in general mai multe creioane, markere sau pixuri colorate, jurnalul sau un carnetel pentru citate si idei. Depinde si de carte.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare
Fara numar :).In general citesc cel putin patru-cinci carti pe luna.

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o
Ultima data am mi-am cumparat carti in decembrie, profitand de reducerile din preajma Sarbatorilor. Dintre ele, ultima citita e "Despre felurite probleme de credinta si viata" a Sf. Teofan Zavoratul, am vorbit de ea si la Jurnal.

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel
In general pot spune ca cititul mi-a schimbat foarte mult viata, nu neaparat o carte anume. Dar o mare influenta concreta asupra vietii mele au avut-o jurnalul de tinerete al Maicii Siluana ("Spovedanie neterminata" de Gena Geamanu)  si cartile Sf. Teofan Zavoratul, in special ,,Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi" si "Calea spre mantuire", care mi-au rasturnat modul in care gandeam viata. 

9. O carte care îmi place, dar care pare să nu placă nimănui.
Deocamdata n-am intalnit, cred ca fiecare carte are fanii si opozantii ei :).


10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare să o iubească.
Nu e o carte, e un autor - Paul Coelho. N-am putut sa-l inghit si pace.
11. O carte care mă intimidează.
Nu am carti care ma intimideaza,dar sunt carti care pur si simplu nu ma atrag.
12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi
In Top 3 al scriitorilor mei preferati de literatura i-as mentiona pe: Liviu Rebreanu, Emile Zola si Rodica Ojog-Brasoveanu (cartile ei cu Melania Lupu au fost unul din deliciile tineretii mele :))  )



duminică, ianuarie 05, 2014

Simplitate in 2014 {Saptamana 2}: Care sunt valorile mele?

© Dulce Casa

Desi pare simplu sa definesti ce inseamna simplitatea, ea  are intelesuri si valoare diferita pentru fiecare persoana. 
Gandindu-ma la acest lucru, mi-am dat seama ca pentru mine simplitate inseamna a elimina ceea ce consider ca nu este esential pentru a trai asa cum cred ca e bine, si a-mi face ordine in toate domeniile vietii, astfel incat sa am mai mult timp pentru lucrurile pe care le consider valoroase si care imi aduc bucurie.Ceea ce, in mod logic, ma trimite la intrebarea : care sunt valorile mele?
Cand stii clar care sunt valorile tale iti poti stabili scopurile si prioritatile in viata, concentrandu-ti toata energia spre atingerea lor. Nu mai traiesti risipit, la voia intamplarii, de azi pe maine, fara sa stii de unde vii si incotro te duci.Nu esti doar o victima a circumstantelor, ci traiesti in mod constient.Stiind ce valori ai iti poti lua viata in propriile maini, traind asa cum crezi ca e mai bine, si nu condus de visele si sperantele altora pentru tine. Si nu in ultimul rand stii de la inceput ce fel de parinte vrei sa fii si modul in care ti-ai dori sa-ti cresti copiii.
Pentru a afla care sunt valorile noastre ne putem pune intrebari de genul :
  • Care sunt convingerile mele?ce valori as apara in cazul unei discutii in contradictoriu cu altcineva?(de ex. : credinta religioasa, dreptatea, sacrificiul, familia, patria, sanatatea, distractia, etc.)
  • Cine si ce ma inspira, ma motiveaza si de ce?ce anume vorbeste inimii mele cand ma gandesc la aceste persoane sau lucruri?(de ex. curaj, organizare, cinste, frumusete,  etc.)
  • Ce lucruri resping/nu suport?clarificand ce nu imi place pot afla, prin opozitie, ce apreciez. De ex.,  faptul ca resping obiceiul fumatului poate insemna ca apreciez sanatatea, sau libertatea (nu imi place sa fiu controlat de vicii).
In cazul meu, lista extinsa de valori ar arata cam asa : credinta, recunostinta, familia, pacea, linistea, libertatea, calmul, rabdarea, sanatatea, generozitatea, ajutarea altora, devotamentul, increderea, curajul, dezvoltarea personala, creativitatea, autenticitatea, responsabilitatea.
Daca ar fi sa fac un top 5 :
#1 Credinta - credinta in Dumnezeu ocupa primul loc in topul valorilor mele, Pentru mine e important sa traiesc dupa principii crestine - adeseori nu reusesc mare lucru, din pricina lenii si nedesavarsirii mele, dar perseverez.Sunt impacata cu ideea imperfectiunii mele , stiu ca voi esua si gresi de multe ori, dar voi face si progrese. Cred ca o lume in care oamenii macar incearca sa fie mai buni, mai iubitori, mai ingaduitori unii cu altii e o lume putin mai frumoasa.
 
#Familia- pe locul doi pentru mine se afla familia. Cred ca e important ca omul sa-si intemeieze o familie, in caz ca nu simte chemarea celibatului in lume sau a calugariei. Familia are un rol pozitiv in cresterea personala, fiindca te sileste sa te dezvalui asa cum esti cu adevarat, prin intermediul frecusurilor si problemelor zilnice. Pe de alta parte familia e locul perfect in care putem implini poruncile lui Hristos: dragostea care se jertfeste pentru altul si care nu cauta binele propriu, slujirea aproapelui, ajutorarea aproapelui, iertarea, mila, credinciosia, verticalitatea, increderea, rabdarea, marturisirea credintei,si lista e deschisa.Totusi, precizez in paranteza ca nu trebuie sa confundam practicarea virtutilor cu suportarea abuzurilor.Daca in familia ta ai persoane toxice, abuzive, dependente de diverse vicii cauta sa iesi cat mai repede din acel mediu nesanatos.
 
#3 Recunostinta/multumirea - cred ca o inima multumitoare te ajuta sa fii mereu bucuros si sa te concentrezi asupra lucrurilor bune, pozitive din viata.O inima recunoscatoare e capabila sa primeasca si pe cele bune si pe cele rele ca din mana lui Dumnezeu.Un om multumit ii odihneste pe cei din jur si nu ii supara sau ii agita intr-una cu diverse critici, plangeri si cereri.Un om multumit e fericit si cand are multe, si cand are putine, si cand e sanatos, si cand e bolnav.Omul multumit vrea mereu sa ii ajute pe altii, fiindca simte nevoia sa daruiasca si altora din bogatia primita. Omul multumit priveste cu liniste si incredere in viitor, fiindca stie ca acolo va gasi ceva pentru care sa fie recunoscator iar si iar.
 
#4 Libertatea- pentru mine, a fi un om liber inseamna sa ai autocontrol asupra persoanei tale, sa nu ai datorii banesti ,  sa iti poti produce macar o parte din cele necesare traiului in mod direct (nu sa le cumperi cu bani) si sa poti trai cu minim de mijloace, daca e nevoie. Cred ca autocontrolul e cel mai important, si ma gandesc la autocontrol asa cum e vazut el in invatatura ortodoxa- adica nu esti condus de patimi/vicii - pe scurt, despatimirea.  Desigur, despre asta s-au scris tratate intregi de catre oameni care au ajuns in acest stadiu (sfintii, oamenii imbunatatiti), asa ca n-o sa detaliez eu, care sunt abia la genunchiul broastei.Omul care nu e controlat de instincte si pofte e liber, fiindca actioneaza conform convingerilor proprii si nu din impulsuri de moment. In plus, nu poate fi cumparat sau intimidat, fiindca nu poate fi ispitit sau infricosat cu nimic.
Lipsa datoriilor, sau cel putin a datoriilor majore, e o alta componenta a libertatii. Cand nu ai datorii nu poti fi manipulat asa usor si nici obligat la compromisuri.
Cand iti produci macar o parte din hrana sau din alte lucruri necesare vietii (imbracaminte, energie, etc.), si cand esti obisnuit cu putin, poti supravietui fara sa suferi si in vremuri mai grele, cand banii sunt mai putini.
 
#5 Creativitatea - cred ca manifestarea creativitatii arata putin din asemanarea noastra cu Dumnezeu, Creatorul a toate. Cum am scris si aici , in om exista nevoia de frumos, de estetic, si ea poate fi satisfacuta prin intermediul creativitatii. Dar creativitatea nu ne ajuta doar sa realizam lucruri frumoase, ci si lucruri bune- ea deschide noi cai in stiinta sau ajuta omul sa gaseasca modalitati prin care sa-si atinga scopurile folosindu-se de mijloacele uneori limitate pe care le are. Creativitatea ne ajuta sa facem lucruri bune si frumoase pentru ceilalti, si sa ne depasim limitele.

Concluzionand, pentru mine a trai o viata mai simpla e una in care am timp pentru a fii mai aproape de Dumnezeu, in care petrec timp impreuna cu familia, in care invat sa-mi manifest recunostina si creativitatea, si in care imi gasesc libertatea.

V-ati gandit vreodata  care sunt adevaratele voastre valori, si daca/cum va orientati viata in functie de ele?

Irina

Intalnirile cu oamenii


© Dulce Casa

"Dumnezeu randuieste intalniri cu oamenii ca sa ne transmitem unul altuia lucrurile bune care sunt in noi de la El si sa ne imbogatim unul pe altul, pe cand vrajmasul ne da ghes si se straduie in tot chipul sa faca aceste intalniri nu numai nefolositoare, ci chiar vatamatoare.Ia seama!"

Sf. Teofan Zavoratul - Despre felurite probleme de credinta si viata
ed. Sophia

sâmbătă, ianuarie 04, 2014

Jurnalul unei femei simple(3)


Jurnalul a fost adus  in blogosfera romaneasca de Corcodusa.

PENTRU ASTAZI...
04 ianuarie 2014, sambata, ora 12

Pe fereastra...
se vede campul invaluit de ceata. E umezeala, dar nu e frig - 1 grad celsius. Nici urma de zapada, doar o burnita usoara.


Ma gandesc ...
 ca trebuie sa desfac bagajele (ieri ne-am intors de la munte) si sa pun totul la loc in dulapuri, sau la spalat. Asta e unul din motivele pentru care nu ma dau in vant dupa calatorii si concedii- nu-mi place sa fac si sa desfac bagaje.


Sunt recunoscatoare...
pentru momentele frumoase pe care le-am petrecut impreuna de Sarbatori.

In bucatarie...
nu am pregatit inca pranzul, vom manca mai tarziu azi.

Ce mai mesteresc/creez...
nimic , am alte prioritati deocamdata si nu am timp pentru lucru de mana.

Intentionez sa ...
termin curatenia si sa lucrez ceva pentru serviciu.

Citesc...
"Despre felurite probleme de credinta si viata" de Sf. Teofan Zavoratul.

Sper...
sa reusesc in ceea ce mi-am propus pentru anul acesta.

Abia astept sa...
bea un ceai fierbinte.

Am invatat(invat) ...
ca singura persoana din lume pe care o pot schimba sunt eu insumi.

Prin casa...
am strans bradul si decoratiunile de Craciun.Am lasat doar instalatiile- luminitele lor vesele ma binedispun si creeaza o atmosfera placuta.
Ma intreb...
ce sa fac- sa trec Dulce Casa pe domeniu propriu sau nu. Ar fi ceva bataie de cap, plus o mica investitie nu  doar initiala, ci si lunara...nu stiu, trebuie sa ma gandesc.

Un citat preferat pentru azi...
Ce dificil e sa fii simplu! (Vincent van Gogh)

Unul din lucrurile mele preferate...
sarmalutele cu varza murata si cu mult iaurt deasupra :)

Cateva planuri pentru restul saptamanii...
sa ma pregatesc cat mai bine pentru inspectia pe care o am saptamana viitoare.


O fotografie de astazi...
©Dulce Casa

Va doresc un sfarsit de saptamana placut!

Irina

vineri, ianuarie 03, 2014

Colectia de vineri-linkul tau pe Dulce Casa !

Este vineri, asa ca va invit sa lasati linkul vostru pe Dulce Casa, fiindca avem inainte un intreg sfarsit de saptamana in care sa citim lucruri noi si interesante :). Va astept cu drag!
 
 
 
 
 
!!!Linkurile pot include subiecte ca : educatie, activitati cu copii, casatorie, credinta,  gospodarie, organizare, retete, inspirationale/motivationale, ganduri personale, gradinarit, lectura/recomandari de carte, lucru de mana, impresii de calatorie, etc..Nu e neaparat ca linkul sa fie de pe blogul personal, puteti adauga linkuri catre articole care v-au placut.!!!!
Va rog nu postati  linkuri catre articole publicitare, umanitare, vanzari, etc..
Daca nu va descurcati , lasati linkul la comentarii, si il voi adauga eu. 
Colectia este deschisa pana pe 5 ianuarie seara.
  Colectia va fi fara imagini saptamana aceasta, puteti adauga doar linkul.
  Va multumesc pentru participare!