duminică, februarie 02, 2014

Jurnalul unei femei simple (7)

 


Jurnalul a fost adus  in blogosfera romaneasca de Corcodusa.
PENTRU ASTAZI...
2 februarie 2014, sambata, ora 16.05

Pe fereastra...
se vede campul alb si inghetat. Sunt 0 grade afara, si cerul e innorat.

Ma gandesc ...
sa ies la o plimbare prin zapada, inainte de a se insera.

Sunt recunoscatoare...
pentru sanatate si putere de munca.

In bucatarie... 
e totul strans si pus la loc, chiuveta e lustruita...pacat ca n-am niste flori, sa pun pe masa.

Ce mai mesteresc/creez...
...ma gandesc la o ghirlanda de inimioare crosetate, ca tot se arata "Ziua Indragostitilor" la orizont :)).

sursa: google.com

Intentionez sa ...
ma uit la un film si sa mananc o prajitura :).

Citesc...
... G.R. Walther - "Influenta limbajului pozitiv"

Sper...
ca iarna sa nu mai dureze foarte mult.

Abia astept sa...
se topeasca zapada si sa iasa soarele.

Am invatat(invat) ...
sa nu pun totul la inima.

Prin casa...
toata lumea se relaxeaza...
Ma intreb...
daca voi reusi sa fac in februarie tot ce mi-am propus.

Un citat preferat pentru azi...
Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te sperie
totul trece, Dumnezeu nu se schimbă,
răbdarea câştigă totul.
Cine Îl are pe Dumnezeu nu-i lipseşte nimic.
Dumnezeu singur ajunge.
Sf. Tereza din Avila

Unul din lucrurile mele preferate...
ghioceii

Cateva planuri pentru restul saptamanii...
nimic special deocamdata

O fotografie de astazi...
Irina

vineri, ianuarie 31, 2014

Mozaicul lunii ianuarie

Sper ca n-ati uitat de mozaicul lunii !
Sa povestim cum a fost luna ianuarie pentru 
 noi, in cateva imagini si cuvinte...
 
 




joi, ianuarie 30, 2014

,, Slow Living" 2014- Luna 1

IANUARIE 2014
Mai multe despre aceasta provocare aici.

HRANESC - {sa gatesti  si sa coci cat mai mult in casa, de la zero,cu ingrediente cat mai simple, integrale, naturale si , pe cat posibil, proaspete. Impartaseste aici o reteta preferata/un link/un secret de bucatareala.}
La capitolul  asta stam bine- nu obisnuiesc sa cumpar semipreparate sau preparate din comert si in general gatesc simplu, nu prea imi place sa stau cu orele prin bucatarie :)). Unul din felurile noastre preferate, pe care il gatesc destul de des, este supa-crema de linte rosie - reteta o gasiti aici. Mai nou, pun toate ingredientele la oala sub presiune, si cand sunt fierte le pasez. Daca supa e prea groasa mai adaug apa si ii mai dau cateva clocote.


PREVAD - { sa conservi produse de sezon (la borcan, congelator sau prin deshidratare) si  sa faci un stoc de alimente si produse de igiena (folosind, pe cat posibil, reducerile din magazine sau cumparaturile angro). Ce ai conservat/stocat luna aceasta?}
 Luna aceasta n-am conservat nimic, in schimb am cumparat un bax de faina (mai aveam unul, dar fiindca facem painea in casa se consuma destul de repede), drojdie granulata in cantitate mai mare, un bax de ulei si un bax de hartie igienica. Aveam deja un mic stoc de faina, zahar, malai, paste fainoase, conserve, carne si legume congelate/conservate, cateva pachete de unt, cateva cutii de lapte si un cofraj de oua. Apa -avem permanent in casa vreo 10 bidoane de 5 l.
Lunar reinoim stocul de alimente de baza, astfel incat, in caz de ceva,  avem in casa mancare pentru cel putin o saptamana.Din privinta aceasta viscolul nu ne-a afectat deloc, nu a fost nevoie sa mergem la cumparaturi de vinerea trecuta, si inca ne mai descurcam.

REDUC -{ reduc cheltuielile si consumul recicland, refolosind sau reparand lucrurile. Ce ai reciclat, refolosit sau reparat luna aceasta?Impartaseste proiecte sau idei.}
Mi-am facut un suport nou pentru crosete, dintr-o cutie de conserve. I-am crosetat o "hainuta" primavarateca (cum se face-aici).




INVERZESC-{ traieste "verde" incercand sa folosesti cat mai multe produse naturale pentru curatenie, igiena si sanatate. Impartaseste ce ai facut luna aceasta in domeniul "inverzire" :)}.
Mi-am propus sa fac un strugurel de buze din ingrediente naturale, dar n-am reusit inca, desi am tot ce imi trebuie (unt de shea, de cocos, de cacao si ceara de albine). Dar sper ca azi-maine sa va pot arata produsul finit :)
Fiindca afara e destula zapada, va impartasesc un truc pe care l-am aflat dintr-o carte veche, dedicata ingrijirii feminine - intr-o batista (sau o bucata de panza) punem un pumn de zapada curata, si tamponam fata si decolteul timp de 10-15 minute (daca e nevoie, mai punem zapada proaspata). Acest tratament revigoreaza tenul si reduce ridurile.




CRESC -{ plante, animale si pasari.Ce ai cules/ crescut in gradina/curtea ta luna aceasta?(sau in gradina/curtea bunicilor, a vecinilor sau de pe balcon)}
N-am crescut nimic, pot sa trec zero realizari aici :), n-am nici macar un ghiveci cu aromatice :)).

CREEZ - {creeaza ca sa-ti hranesti sufletul sau sa realizezi ceva util.Creeaza pentru tine sau pentru altii (cadouri hand-made).Ce ai creat luna aceasta - proiecte de lucru de mana, craft-uri, etc.?}
Luna asta am crosetat destul de mult, am doua proiecte finalizate - ''hainuta'' pentru conserva si ghirlanda de fulgi colorati- si unul in lucru - fata de perna in culori primavaratice.



DESCOPAR - {descopera lucruri noi,citind carti care te ajuta in atingerea obiectivelor tale, si in dezvoltarea ta personala. Ce ai citit/invatat luna aceasta?}
Am reusit sa citesc doua carti motivationale, scrise de N.V. Peale. Imi place sa-mi hranesc mintea cu ganduri pozitive, constructive.

MA BUCUR - {bucura-te de viata, de momentele frumoase impreuna cu familia sau cu prietenii.Creeaza traditii, sarbatoreste, praznuieste...Impartaseste un moment pe care ai dori sa nu-l uiti.}
Vacanta neasteptata oferita de viscolul de afara ne-a oferit ocazia sa petrecem mai mult timp impreuna, fara presiunea temelor si a trezitului la prima ora. Am reorganizat camera fetelor, am facut prajituri, le-am invatat sa croseteze, am ascultat povesti si piese de teatru, ne-am uitat la filme dragute (,,Funny Farm" e unul din preferatele mele), am citit, am iesit si afara, la joaca in zapada.

SIMPLIFIC - {simplifica-ti viata scapand de lucrurile, relatiile, angajamentele si activitatile care nu sunt esentiale si nu se potrivesc cu valorile tale si cu felul in care ti-ai dori sa traiesti. Impartaseste ce ai facut luna aceasta pentru a-ti simplifica viata.}
Am sortat  lucrurile copiilor - haine, jucarii, rechizite, pastrand doar strictul necesar.


Daca ati raspuns provocarii "Slow Living" va rog lasati un comentariu sau un link catre postarea voastra , ca sa putem invata din experienta fiecaruia!Va multumesc si va astept cu drag!


Irina

miercuri, ianuarie 29, 2014

Cum ne petrecem codul portocaliu :)

De azi dimineata e din nou viscol, dar nu asa de puternic ca cel de sambata. E iarna in toata regula, asa cum se cuvine la sfarsit de ianuarie.
Ieri fetele au stat mai mult pe afara si s-au jucat in zapada, dar azi, fiind vant, n-am prea iesit decat asa, sa vedem cat de mari sunt nametii :)


Am crosetat ( sa fac o paturica? hmm )...


Am facut ordine in casa...


Copiii au colorat ...


Au citit aventurile iepurasilor din Gradina de Morcovi...


A fost o zi linistita de iarna, petrecuta in familie, departe de lumea dezlantuita :)...
Mai e foarte putin si incheiem luna ianuarie - nu uitati de Mozaicul lunii, si de provocarea Slow Living!
Va multumesc pentru vizita si pentru comentarii!Va doresc o iarna placuta in continuare! :)

Irina

luni, ianuarie 27, 2014

Simplitate in 2014 {Saptamana 5} : camera copiilor

Camera copiilor a fost prima pe lista mea de simplificare si debarasare, fiindca nu stiu cum se face dar acolo se aduna mereu foarte multe haine, jucarii, carti si hartii.

© Dulce Casa

Am inceput cu hainele- am golit toate dulapurile si sertarele in mijlocul camerei, si am luat la mana fiecare hainuta. Am pus deoparte toate hainele uzate, prea mici sau care nu sunt practice, si am pastrat strictul necesar pentru fiecare, astfel incat fiecare sa nu aiba mai mult de un sertar cu haine (rochitele, ciorapii si lenjeria le-am pus separat).
Jucariile- toate plusurile si papusile au intrat intr-un sac cu destinatia camara.Daca in perioada urmatoare nu intreaba nimeni de o anume jucarie, le fac disparute de tot :)
Am pastrat jocurile de lego si puzzle pe care le folosesc mai des (si care nu sunt prea multe, din fericire).
Cartile - am separat cartile de citit de cartile de colorat si de activitati, si le-am pus in doua cosuri . Aceastea reprezinta doar o mica parte din biblioteca lor, avem foarte multe carti pentru copii- cu siguranta nu voi mai cumpara altele prea curand. Am lasat in camera lor doar cartile de colorat, pe cele de citit le-am pus in living, ca sa le pot supraveghea. Cartile lasate in camera lor ajungeau gramada pe jos, niciodata nu erau tinute in ordine, asa ca solutia asta mi se pare mai buna.

© Dulce Casa

Caiete, manuale, rechizite- fiecare copil are sertarul lui cu lucruri de scoala.Am aruncat toate caietele vechi, tot felul de fise, teste, etc. si am pastrat doar ce se foloste in prezent. Manualele din anii trecuti le-am pus separat. 

© Dulce Casa
Acum cativa ani, coplesita de multimea de carti, jucarii si haine ale copiilor am luat hotararea sa cumpar doar strictul necesar in materie de haine, iar in loc de jucarii - consumabile cu ajutorul carora sa-si dezvolte creativitatea (plastilina, acuarele, lipici, hartie). Acum am vazut beneficiul acestei decizii- desi am avut cateva jucarii la care putem renunta, totusi nu au fost multe; la fel si cu hainele. In schimb am gasit tot felul de creatii- desene, colaje, figurine de plastilina, casute de papusi din hartie, cu personaje decupate, toate realizate fara sugestiile sau sprijinul meu.
In plus isi doresc sa invete sa croseteze, sa croitoreasca si sa gateasca, ceea ce ma bucura foarte mult. 


Voi cum procedati cu lucrurile copiilor?mai este loc in casa pentru ele,sau deja aveti nevoie de extra-spatiu? :)

Irina