sâmbătă, mai 31, 2014

Mozaicul lunii mai

Sper ca n-ati uitat de mozaicul lunii !
Sa povestim cum a fost pentru 
 noi luna mai, in cateva imagini si cuvinte...



Nu mai spun cat de repede a trecut si luna asta, ca deja ma repet...Luna mai la tara e ceva minunat: afara nu e nici prea cald, dar nici prea frig, totul e verde, florile explodeaza in minunate culori si parfumuri, rasadurile abia plantate cresc ca vrejul de fasole a lui Jack...da, in mai natura e pe repede-inainte...si ne cheama sa ne bucuram de ea...
Cum a fost luna mai  pentru voi? 
Irina





Jurnalul unei femei simple


Jurnalul a fost adus  in blogosfera romaneasca de Corcodusa.

PENTRU ASTAZI...
31 mai 2014, sambata, ora 8.00

♥  Afara...
ploua de ieri, marunt si fara pauza
Ma gandesc ...
la ce vreau sa fac azi : un pic de ordine prin casa, sa strang si sa pun la loc rufele spalate, sa gatesc ceva si poate crosetez un pic.
Sunt recunoscatoare...
ca am o familie.
In bucatarie...
as pregati niste cartofi noi, cu smantana si marar.
Ce mai mesteresc/creez...
...nimic, nimic.Paturica mea de primavara va deveni paturica mea de vara in ritmul asta.
Intentionez sa ...
fac mozaicul lunii.
Citesc...
... nimic deocamdata.
Sper...
 ... sa fim sanatosi si sa realizam ce ne-am propus, cu ajutorul lui Dumnezeu
Abia astept sa...
amenajam un pic curtea. Asa cum este acum arata cam dezordonat
Am invatat(invat) ...
...ca perseverenta da intotdeauna roade.
Prin casa...
...e liniste.Imi plac diminetie in care ma scol devreme, si toti dorm.
Ma intreb...
...cand voi termina tot ce am inceput.
  Un citat preferat pentru azi...
""Cea mai buna intreprindere  a omului este sa-si faca o fabrica de ganduri bune. Atunci chiar si pe cele rele mintea sa le va face bune." parintele Paisie Aghioritul
Unul din lucrurile mele preferate...
 ...trandafirii parfumati
Cateva planuri pentru restul saptamanii...
...nimic special

O fotografie de astazi...

© Dulce Casa

Irina

vineri, mai 30, 2014

De-ale gradinii

Zicea Ghinda pe undeva despre blogolene :), care ar justifica lipsa postarilor din blogosfera...Eu nu sufar de blogolene, in schimb n-am blogotimp :). Abia reusesc sa deschid laptopul ca sa mai arunc cate un ochi pe siturile preferate si sa-mi rasfoiesc rapid mailul- din an in Pasti.Nu am timp sa citesc, nu am timp sa crosetez, nu am timp sa scriu pe blog...si eu care imi imaginam ca voi fi mai putin ocupata daca ne mutam la casa, iar copiii vor creste mai mari :)).
Dimineata plecam devreme si reusesc sa-mi beau cafeaua pe drumul spre serviciu (cam 40 de minute in traficul de la ora 7-8)- ! pe lista de to do: musai sa fac scoala de soferi si sa-mi iau carnet; la 12-13-14, depinde de zi, ne intoarcem spre casa, si pe drum mai fac si ceva cumparaturi; cand ajungem luam pranzul, copiii fac lectii, eu mai fac ceva treburi gospodaresti; apoi ies in gradina si mai fac una alta- numai udatul imi ia seara vreo ora; intre timp mai ajut copiii cu ce au nevoie, ne pregatim pentru a doua zi ...si seara adorm pe la 10.30, maaaxim 11...unde sunt vremurile alea in care il vedeam si pe Badea? :))
Pana la venirea unor zilemai lungi cu treaba mai putina :)) va invit un pic in gradinuta noastra care, deocamdata, nu produce in cantitati mancabile decat ceapa, marar , salata si baby-spanac :)

© Dulce Casa
© Dulce Casa
© Dulce Casa
Stratul cu morcovi e preferatul meu. Au crescut asa de frumos incat nu ma indur sa-i raresc...halal gradinar mai sunt :). In spate se vede unul din straturile de ceapa - trei cu totul.

© Dulce Casa
Castravetii au cateva flori

© Dulce Casa
Am zarit si cateva rosioare mici. Am pus cateva soiuri de cherry, inima de bou, neagra de Crimeea, homestead, zadurella, marmande. Toate rasadurile sunt cumparate din Hornbach, si sunt foarte multumita, pana acum s-au dezvoltat foarte bine, au crescut  repede si frumos.

© Dulce Casa
© Dulce Casa
Mazarea are multe flori si cateva pastai. N-am pus multa, sunt doar trei randuri

© Dulce Casa

© Dulce Casa

Printre randurile de mazare am pus marar

© Dulce Casa

Am mai pus ardei simplu si ardei iute, telina, patrunjel, leustean si sfecla rosie

© Dulce Casa

© Dulce Casa

© Dulce Casa
Pe unde am gasit loc am pus condurasi, preferatii mei, si au inceput sa scoata pe ici, pe colo floricele galbene si portocalii. Am pus si visinii, dar n-a inflorit nici unul inca

© Dulce Casa

© Dulce Casa

Trandafirii au inflorit aproape toti, dar cel mai tare ma tine pe jar Kazanlikul, un trandafir bulgaresc pentru dulceata, din care se face  si  cunoscutul parfum. Are cativa bobocei si mor de nerabdare sa-l vad inflorit si sa-i simt mirosul.

© Dulce Casa
© Dulce Casa
© Dulce Casa
© Dulce Casa
Levantica s-a prins si infloreste de zor (sunt doua soiuri diferite)

© Dulce Casa
© Dulce Casa
Fragii, capsunele, zmeura si coacazele nu le-am mai fotografiat, ca nu au nimic important de aratat anul asta :)).

Irina

joi, mai 22, 2014

Simplitate in 2014 {Saptamana 21} Perdelele

Imi amintesc acele momente din copilarie in care stateam in bucataria bunicii (dinspre tata) si ma uitam pe geam. Fereastra bucatariei era mereu acoperita de perdele crosetate din bumbac, frumos apretate si calcate, lucrate de soacra bunicii (strabunica mea). N-am cunoscut-o pe strabunica, stiu doar ca a nascut si a crescut sapte copii si ca ii placea sa croseteze. 
Zilele trecute am redescoperit intr-un sac frumoasele perdele crosetate si o fata de masa.Ingalbenite de vreme. Un pic mucegaite din loc in loc. Le-am spalat cu apa fierbinte si detergent, dar n-aprea ajutat, asa ca le-am pus la inmuiat in apa cu clor. Dupa cateva ore erau din nou albe ca zapada. Aratau ca noi- pedele de cel putin 60 de ani vechime...Sunt curioasa cat de bine ar arata perdele din magazin peste atata timp :)


Perdelele strabunicii mi-au amintit de vorbele staretului Antonie :
,, cât de raţional era construită lumea până la nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor, într-atât îşi preţuiau oamenii timpul! Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate.."


Sunt sigura ca perdelele acestea n-au fost facute nici repede, nici usor, nici ieftin. Bumbacul e scump si acum, presupun ca nici atunci nu era gratis. Iar o lucrare de asa mare anvergura necesita timp, efort si atentie. Dar iata ca toate acestea au reprezentat o investitie pentru viitor- fiindca aceste lucruri au fost folosite de bunica mea timp de peste 30 de ani, le folosesc si eu acum, si e posibil sa reziste si pentru a trece mai departe copiilor mei.
Munca temeinica si migaloasa a strabunicii a economisit timpul si banii a doua generatii.
Noi ce vom lasa copiilor nostri?

Irina

duminică, mai 18, 2014

Gandul de duminica


 
,,Domnul nu ne dojeneste pentru folosirea bunurilor pamantesti, caci El Insusi spune ca, datorita conditiilor vietii noastre pamantesti noi avem nevoie de toate aceste lucruri; adica toate lucrurile care ne fac viata mai linistita si drumul nostru catre locuinta noastra cea cereasca mai luminos si mai usor. De aceea Sfantul Apostil Pavel spunea ca, dupa parerea sa, nimic nu e mai bun pe pamant decat evlavia si indestularea in toate spre a prisosi catre tot lucrul bun(II Corinteni 9:8, I Timotei 6:6).
Iar Sfanta Biserica se roaga ca toate acestea sa ne fie daruite de Domnul Dumnezeu si, desi necazurile, stramtorarile si feluritele nevoi sunt nelipsite din viata noastra de pe pamant, totusi Domnul Dumnezeu nici nu a dorit si nici nu doreste ca noi sa avem parte de necazuri si impotriviri.De aceea El ne porunceste prin Apostolii Sai : "Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos"(Gal. 6:2)
(....)
Asadar, fiul meu, tot ce vei cere de la Domnul, vei primi, daca ceea ce ai cerut este spre slava lui Dumnezeu sau spre binele aproapelui nostru, caci tot ce facem spre binele aproapelui nostru El il primeste intru slava Sa.(...) Asadar, sa nu va indoiti ca Domnul Dumnezeu va va indeplini cererile, numai daca ele sunt facute spre slava lui Dumnezeu sau spre binele si zidirea aproapelui nostru.Dar, chiar daca ceva este necesar spre folosul sau in avantajul vostru, la fel de iute si cu dragoste se va bucura Domnul sa va trimita chiar si acel lucru, cu conditia sa fie de extrema nevoie sau necesitate.....sa nu-i ceri Domnului ceva pentru care nu exista o nevoie urgenta.Dumnezeu nu te va refuza ....El va indeplini imediat voia robului sau David, dar il va chema spre a-i cere socoteala pentru ca L-a suparat fara ca acesta sa aiba vreo nevoie anume si de a-I cere ceva fara de care s-ar fi descurcat foarte bine. "
 (din "Sfantul Serafim de Sarov, o biografie spirituala" de Arh. Lazarus Moore)