sâmbătă, noiembrie 28, 2015

Jurnalul de azi



PENTRU ASTAZI...  
Sambata, 28 noiembrie 2015, ora 9.20
  
♥  Afara...
nu mai ploua si nici nu mai bate vantul.E rece, dar n-a coborat sub 0 grade. Copacii s-au desfrunzit de tot, cerul e plumburiu.
  
Ma gandesc ...
ca as manca niste tocinei.Termin jurnalul si ma apuc sa fac.


Sunt recunoscatoare...
pentru mini-vacanta care urmeaza.
   
Din bucatarie...
...urmeaza sa incing cuptorul, o sa fac tocineii copti, nu prajiti.

Ce mai mesteresc/creez...
n-am deloc spor, dar deloc. Muncesc la o pereche de sosete, parca nu le mai termin...
  
Intentionez  ...
nimic in special, urmeaza o zi cu program de voie...

Citesc...
Din sfaturile Sf. Teofan Zavoratul.


  Sper/imi doresc...
  sa fiu mai harnica in ceea ce priveste lucrul de mana



Abia astept ...
sa mananc :))


Am invatat ...
ca lucrurile trebuie facute temeinic.


  Prin casa...
 cainele se joaca cu Pufila si alearga de colo-colo. O sa-i dau afara.

Un citat preferat pentru azi...

Fie că e vorba de o casă, fie de stele, fie de pustiu, ceea ce le dă frumuseţe rămâne nevăzut.
Antoine de Saint-Exupery


Ieri...
am  avut seara de film in familie. Am vazut ,,Micul Print". Deosebit, vi-l recomand


 ♥Planuri pentru sfarsitul saptamanii
sa fac cu fetele bratari de ata. Sa bloguiesc, sa citesc, sa ne uitam la comedii vechi cu Cheavy Chase.


♥Cateva planuri pentru saptamana care urmeaza...
Teme si invatat- cea mare are teza, sedinta cu parintii, ceva pregatiri pentru Sf. Nicolae...


 O fotografie*mai multe :), de astazi...
 
sosetele fara sfarsit :))





vineri, noiembrie 27, 2015

Colectia de vineri - link-ul tau pe Dulce Casa!



Mi-am dorit intotdeauna  ca aici sa gasiti un coltisor plin de incurajare si de lucruri frumoase, in care sa va incarcati cu energie si optimism, sau in care sa gasiti ceva practic si de folos.
De aceea  va invit in fiecare vineri pe Dulce Casa, pentru a posta linkuri catre articolele voastre, astfel incat toti cei care sunt in trecere pe aici sa va poata vizita, fiindca avem inainte un intreg sfarsit 
de saptamana in care sa citim lucruri noi si interesante :).  
Va astept cu drag!




!!!Linkurile pot include subiecte ca :
educatie, activitati cu copii, casatorie, credinta, gospodarie, organizare, retete, inspirationale/motivationale, ganduri personale, gradinarit, lectura/recomandari de carte, lucru de mana, impresii de calatorie, etc..Nu e neaparat ca linkul sa fie de pe blogul personal, puteti adauga linkuri catre articole care v-au placut.
Va rog nu postati linkuri catre articole publicitare, umanitare, vanzari, etc..
Daca nu va descurcati , lasati linkul la comentarii, si il voi adauga eu
 
 
 



 

Painea ,, artizanului" (fara framantat)

Sunt multi ani de cand nu mai mancam paine din comert. De obicei folosim masina de paine, dar cand vine frigul parca e mai placut sa fac o paine la cuptor. Cea mai buna paine la cuptor mi se pare cea supranumita ,,painea artizanului" sau ,, paine fara framantat".
Folosesc reteta si instructiunile de mai jos, dar in cantitati duble.


 Masurile sunt in sistemul american (cups, tablespoon, teaspoon). Am masurile si le folosesc ca atare,  dar am transformat si in grame :

  • 6 cups faina - 840 g
  • 3 cups apa calduta - 675 ml
  • 0.50 teaspoon drojdie uscata- 2,5 g
  • 0.50 teaspoon otet -  3 ml otet
  • 2 tablespoon sare - 30 g
  • eu am pus si 30 g zahar

Se pune faina intr-un vas larg .Separat se amesteca apa cu celelalte ingrediente. Se toarna lichidul peste faina si se amesteca usor cu o paleta, pana se omogenizeaza (NU SE FRAMANTA).


 Coca rezultata se acopera cu un capac sau cu un prosop, si se lasa sa creasca la temperatura camerei. Daca in casa e rece se poate incalzi usor cuptorul si se pune castronul inauntru (nu cu focul deschis!), ca sa stea ferit de curent. Se lasa la dospit 4-5 ore.

Dupa ce a dospit aluatul se impatureste usor, de cateva ori, cu ajutorul paletei de silicon, si se rastoarna pe o hartie de copt unsa cu ulei . Cu tot cu hartia de copt se pune aluatul in vasul in care a dospit (sa fie spalat), se acopera cu capacul si se mai lasa  o ora.
Intre timp se baga in cuptor un ceaunel de fonta sau alt vas cu peretii foarte grosi si se da cuptorul la maxim, asfel incat sa se incinga si vasul , si cuptorul.
Dupa ce vasul s-a incins il scoatem (cu atentie sa nu ne ardem si punem inauntru painea, cu tot cu hartia de copt. Se acopera cu un capac  si se da la cuptor pentru 40-45 de minute.


Dupa ce painea s-a copt se scoate din cuptor, se inlatura hartia de copt si se pune painea din nou in oala si se mai da la copt inca 10-15 minute, fara a mai pune capacul, ca painea sa faca crusta.


Se scoate, se lasa la racit putin, si se poate taia (sau rupe, dupa chef :)) )




Pofta buna!


marți, noiembrie 24, 2015

Supa-crema de dovleac




...delicioasa si foarte simplu de facut!
Eu cumpar toamna dovleac, il coc, curat miezul de pe coaja, il maruntesc si il pun la congelator. Supa-crema o fac cu dovleac copt.
In oala-minune (eu o folosesc mult, ca se fierbe totul mai repede) pun vreo 4 cepe, morcov, telina, patrunjel si pastarnac radacina - curatate si taiate bucati. Adaug cateva linguri de bulion sau cateva rosii curate de pielita . Pun apa in functie de cantitatea de legume si sare, cimbru, chimion, nucsoara- dupa gust. Fierb pana se inmoaie legumele (vreo 15-20 min la oala minune). Deschid oala, adaug dovleacul copt, mai dau cateva clocote si cand se racoreste putin o pasez cu mixerul vertical.
O servesc cu crutoane (le fac la cuptor, cu ulei de masline si ierburi aromate).
 Dupa gust,  fiecare isi poate adauga  ulei de masline, sau smantana, ori o bucatica de unt.


luni, noiembrie 23, 2015

Postul Craciunului 2015 - Saptamana 2 {23 -29 nov.}




 Cuvant de folos :
,,Iata ca a sosit si postul Craciunului, vreme de pocain­ta pentru pacatele proprii, de curatire a constiintei noastre. Pocainta ne deschide calea care duce la cer. Ce avem de facut?
Pregateste-te de pocainta. Cerceteaza-ti constiinta in lumina poruncilor. Nu spune: „Am facut toate pacatele!” Nu este bine nici sa-ti atribui pacate pe care nu le-ai facut, dar nici sa le ascunzi pe cele pe care le-ai facut. Trebuie sa urasti pacatul pentru care te pocaiesti si sa nu-l mai faci.
Ia seama ca si talharul intelept, care s-a pocait pe cruce, a rabdat totusi chinurile rastignirii cateva ceasuri. Straduieste-te sa faci roade vrednice de pocainta; daca te pocaiesti de zgarcenie, manifesta generozitate; daca esti lacom, consuma mancaruri simple; daca slujesti pantecelui, fii mai retinut la mancare; daca esti lenes, fii iubitor de munca; daca est mic de suflet, fii plin de barbatie; daca esti neglijent, fii grijuliu; daca esti invidios, fii iubitor; daca esti elegant, imbraca-te modest; daca ai citit carti lumesti, citeste-le pe cele duhovnicesti, daca ai dansat, bate metanii etc."

 


Sarbatori :
25. nov
 Sf. Mare Mucenita Ecaterina 
  

 
Dezlegari la peste :
luni, 23 nov.
sambata, 28 nov.
duminica, 29 nov.

 

Evanghelia saptamanii
Dregatorul bogat- pazirea poruncilor (Ev. Luca, 18, 18-27)




 
Meniul saptamanii
 
 Luni -Dezlegare la peste
bors de cartofi cu leustean 

Marti
mancarica de ciuperci cu mamaliguta

Miercuri 
supa-crema de linte 
legume la abur (pastai, morcov, conopida, broccoli) 
orez integral 
salata de varza murata

Joi
paste cu varza calita

Vineri 
supa-crema de dovleac
cartofi copti cu rozmarin si usturoi
salata de varza

Sambata -Dezlegare la peste
bors de sfecla rosie
legume la aburi
crochete de peste
salata de varza

Duminica -Dezlegare la peste
bors de sfecla rosie
macrou a cuptor, cu masline si sos de rosii

 Dimineata si seara- ceai de plante, zacusca, unt de arahide, miere sau dulceata, lapte vegetal cu musli, pasta de peste afumat
Desert - fructe de sezon, nuci, alune,placinta cu dovleac sau mere, ochelari cu caramel, strudel cu mere/fructe de padure
  
gasiti retete de post AICI