joi, ianuarie 10, 2019

Provocarea de economisire a Iuliei pentru 2019


google.com

Cine imi urmareste blogul de mult timp stie ca Economisim.info este una din paginile mele preferate , pe care o citesc inca de la inceput. Ieri Iulia a lansat, ca de fiecare data in ultimii 5 ani, provocarea cu cele 52 de saptamani de economisire.
Dintotdeauna m-am straduit sa fiu organizata din punct de vedere financiar si mi-am dorit sa fac economii, dar va spun deschis ca asta a fost (si este) foarte greu, avand in vedere ca familia noastra a tot crescut in acesti ani, ceea ce a fost o provocare pe toate planurile. Este dificil sa te tii de ceea ce
 ti-ai programat cand necunoscutele ecuatiei se modifica permanent.
Cu toate acestea n-am renuntat niciodata total la idee, dar cred ca  nu-mi doream inca cu adevarat sa fac asta :)).
Acum vreo doi ani am citit o carticica despre care am sa mai vorbesc aici pe blog si care mie mi-a schimbat viata in multe privinte, si anume Femei Puternice de Louise Hay.
In capitolul 10 se vorbeste despre finante si despre cele doua tipuri de gandire- gandirea din saracie si gandirea prospera.Evaluandu-mi modul conceptiile si comportamentul in ceea ce priveste banii mi-am dat seama ca am o gandire de primul tip si ca este nevoie sa o schimb.Unul din pasi a fost sa accept provocarea Iuliei, motivata de un pasaj din carte :

,,Eu cred in zeciuiala acordata tie insuti. Aceasta metoda este extrem de eficienta.Este ca si cum i-ai spune Universului :,,Merit sa ma bucur. Accept."
De aceea eu le sugerez tuturor femeilor sa cheltuiasca 10-20% din ceea ce castiga pentru ele, nu pentru facturi si alte cheltuieli de zi cu zi. Nu ma refer insa la cheltuieli minore, ci la lucruri importante.Economiseste acesti bani si cumpara-ti o casa, sau investeste-i intr-o afacere.In acest fel nu vei fi tentata sa-i cheltuiesti aiurea.Chiar daca initial ai venituri mici, pune ceva deoparte.Este uimitor cat de repede se aduna economiile.Economisirea de bani pentru tine insuti reprezinta un act de iubire de sine si conduce la amplificarea pretuirii de sine.....Nu face greseala de a astepta pana cand vei ajunge sa castigi mai mult.Acest mod de a gandi este specific constiintei saraciei, asa ca nu te va ajuta sa iti sporesti veniturile.
Fa chiar acum un gest de credinta si pune acesti bani deoparte.
 
Creeaza-ti apoi bugetul obisnuit din banii care ti-au mai ramas.Este uimitor ce efecte benefice poate atrage aceasta atitudine in viata ta!"

Aici o sa deschid o paranteza, ca sa explic ce inseamna zeciuiala pentru cei care nu sunt familiarizati cu conceptul. Zeciuiala este o porunca data in Vechiul Testament evreilor. Acestia trebuiau sa daruiasca prima zecime din toate veniturile si din produsele agricole la Templu, inchinandu-le lui Dumnezeu.Cei care dadeau zeciuiala erau binecuvantati, avand spor in toate, iar cei ce nu dadeau erau blestemati,considerandu-se ca fura de la Dumnezeu.
 In Noul Testament porunca s-a mentinut , dar in mod indirect, crestinii fiind indemnati sa daruiasca Bisericii dupa cat considera ca pot, sau sa faca milostenie, consecintele fiind aceleasi :binecuvantare/blestem. Puteti citi AICI mai multe.

Wise words from Warren Buffett: "Do not save what is left after spending, but spend what is left after saving." #money #moneyquotes #quotes #savingmoney
Nu economisi ce ti-a ramas dupa ce ai cheltuit, ci cheltuieste ce ti-a ramas dupa ce ai economisit

Revenind la Louise Hay, am luat atunci hotararea sa economisesc. M-am gandit sa incep cu pasi mici,  participand la provocarea Iuliei, dar cu ceva modificari. 
Am impartit suma la 12 si lunar, cand iau salariul, depun imediat la CAR suma respectiva( ii depun la CAR, deoarece e destul de complicat sa ii iau de acolo, nu e simplu ca la banca :).In plus nu exista comisioane de gestionare a banilor (ca la banca) si dobanda e destul de buna).
In nici un caz nu tin banii in casa , ca ar fi o cauza pierduta din start :)).
In felul acesta am reusit sa economisesc luna de luna pana spre sfarsitul anului trecut, cand am folosit banii adunati pentru a face niste lucruri importante, pe care le planificasem mai de mult, dar nu dispuneam de fondurile necesare.
Anul acesta mi-am facut o pagina speciala in bujo pentru provocarea Iuliei, deoarece doresc sa merg in continuare cu ea.

Bullet Journal  Savings Tracker
pinterest.com
N-o sa spun ca e usor, au fost luni in care nu mai stiam cum sa invart banii ca sa nu ma ating de suma aceea, dar gandul ca merit sa am bani economisiti m-a ajutat sa merg mai departe si lucrurile s-au aranjat cumva pana la urma.
As vrea sa adaug ca este foarte important ca, inainte de a pune ceva deoparte pentru noi, sa punem deoparte pentru Dumnezeu. 
Este foarte important sa daruim in mod regulat si catre Biserica, si/sau catre o lucrare duhovniceasca, sociala sau de alta natura pe care vrem sa o sprijinim.Dumnezeu va binecuvanta intotdeauna faptul ca Il cinstim si cu banii nostri, pe langa toate celelalte.
De aceea  chiar va provoc ca in acest an sa va adunati comori si in Cer, nu doar pe Pamant :).

pinterest.com
Inchei cu cateva citate motivationale :)) si va doresc un an bun, cu spor in toate, ca sa aveti de unde darui si economisi :).


Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte
Cel ce binecuvintează va fi îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat.
Pilde:11:24,25



Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate,
să prisosiţi spre tot lucrul bun.
2 Corinteni 9: 6-8


                                                                         Irina

miercuri, ianuarie 09, 2019

Vrei cu adevarat?Atunci o sa reusesti!




Cred ca sunt putini cei care nu si-au propus sa schimbe macar ceva mic in viata lor anul acesta : poate sa mai slabeasca cateva kilograme, sa faca mai multa miscare, sa faca acel curs pe care l-au tot amanat, sa ..., sa..., sa....Decizii si hotarari la inceput de an, se iau cu mult entuziasm si se abandoneaza pe parcurs, cu sau fara regrete :)).
Uneori te uiti cu tristete la sfarsitul anului si zici - mi-am propus atatea, de ce nu le-am realizat?
Desi in unele situatii intervin factori neprevazuti care ne impiedica sa facem ceea ce ne-am propus, in general suntem responsabili de realizarea sau nerealizarea obiectivelor noastre.
Nu am sa fac acum teoria stabilirii obiectivelor, ci vreau sa ma refer la acele cuvinte-semnal care ne arata ce este cu adevarat in interiorul nostru si ne pot ajuta sa intelegem de ce nu ne atingem telurile.
Daca suntem atenti la ce scoatem pe gura vom descoperi ce este nu doar in constientul, dar mai ales in subconstientul nostru.Iar constientizarea este primul pas spre indreptare :).


SPER este cuvantul care reflecta starea ta de victima, de om neincrezator, indecis, incapabil Sper ca voi face aia si aia, sper ca o sa reusesc, sper ca o sa pot...sper, dar nu sunt sigur, n-am incredere ca pot sa realizez ceva, e nevoie de cineva sa ma indrume, sa ma ajute, eventual sa faca in locul meu, fiindca nu cred ca sunt in stare.
Dumnezeu ne invata sa iesim din aceasta stare de necredinta si sa il inlocuim pe SPER cu CRED.
Daca ne uitam in Evanghelii, vedem ca nimeni nu s-a dus a Iisus cu ,,sper,, in brate;
,,Doamne, sper ca o sa ma vindeci si pe mine... Doamne, sper ca poti ajuta si pe roaba mea, pe fiica mea, pe fiul meu... Doamne, sper ca ma poti vindeca, ca ma poti izbavi de pacate...,,.
Cine a sperat, a ramas pe dinafara, doar cei care au crezut au primit cele dorite.La Dumnezeu nu se vine cu ,,sper,, ci cu ,,cred,,.Da, Doamne, cred ca ma poti ajuta, cred ca poti face asta, cred ca tot ce ai spus tu e adevarat.
E important sa ii spunem CRED lui Dumnezeu si sa ne spunem si noua CRED.Da, cred ca am resursele necesare - de vointa, de putere, de dorinta ca sa fac ce mi-am propus. Cred ca sunt acel om care face totdeauna ceea ce si-a propus. Da, cred ca ca Dumnezeu ma va ajuta in toate lucrurile bune pe care mi le-am propus sa le fac. CRED inlatura barierele gandirii mici, limitative, viziunii meschine, egoiste, deschide camara de resurse a cerului.CRED ca voi reusi, in ciuda obstacolelor puse de mine sau de altii.

Credinta singura nu e suficienta pentru a realiza ceva. Puterea vine din unirea credintei cu vointa, si urmatorul pas spre reusita e sa scapam de INCERC.
INCERC este alt cuvant - semnal.Cand am ,,incercat,, sa fac ceva de obicei n-am facut nimic, fiindca porneam din start cu gandul ca de fapt n-o sa reusesc.
Cuvantul ,,incerc,,imi arata ca actionez din aceeasi stare de victima si de neincredere in sine ca si la ,,sper,,.Incep ceva, dar sfarsesc in nereusita, adica ma misc in..cerc de inceput-esec.
,,Incerc,, arata ca tu nu pornesti cu toata inima in ceea ce ti-ai propus, ci lasi loc esecului. Iti creezi dinainte o scuza fata de tine si fata de altii : ,,am incercat, dar ce sa fac daca n-a mers,,.
Ca sa iesi din starea de ,,incerc,, trebuie sa te intrebi, cu referire la scopul tau :,,vreau cu adevarat asta?,,
Atunci cand vrei cu adevarat sa faci ceva, vei face acel lucru, indiferent de cate obstacole vei avea in cale.Atunci cand vrei cu adevarat ceva, totul din jur incepe sa se alinieze si ,,conspira,, ca sa te ajute sa reusesti.Atunci cand iti doresti cu adevarat un lucru, iesi din starea de ,,incerc,, si treci in ,,vreau,,
In Evanghelia dupa Matei Hristos ne spune :
,,Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide
Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.,,
Deci nu exista nici o piedica pentru cel care vrea ceva cu adevarat ceva, fiindca va obtine.

Cu toate acestea, desi credem si vrem, in mod teoretic sa obtinem ceva , NU POT, NU STIU, NU AM ne arata ca ne autosabotam in continuare.
NU POT ne semnaleaza contradictia intre constient si subconstient- rational ne dorim un lucru, stim ca e bine pentru noi, dar la nivel de subconstient ne convine starea in care ne aflam, deoarece ne aduce beneficii psihologice la care nu dorim sa renuntam, chiar cu pretul sanatatii sau al altor lucruri importante. Pentru a reusi trebuie sa existe armonie intre constient si subconstient, adica sa ne dorim acel lucru cu adevarat , din toata inima,,.Nu pot,, devine ,,POT,, cand ajungem la armonia dintre inima si ratiune.
NU STIU este primul pas spre STIU.Nu stiu, dar vreau si pot sa aflu.Atunci cand cautam din suflet un raspuns, acesta va veni spre noi, mai devreme sau mai tarziu.Ne intoarcem la cuvintele Mantuitorului : căutaţi şi veţi afla.Cunoasterea, constientizarea ne scot din starea de intuneric si de neputinta.
NU AM ne arata ca nu suntem pregatiti sa obtinem ceea ce vrem si ne lasam opriti de imprejurarile exterioare.Cand nu vrem cu adevarat ceva, gasim si scuza ,,nu am,,:.nu am bani, nu am timp, nu am aia, nu am cealalta...
Dar chiar nu ai?Am vazut de multe ori, atunci cand mi-am dorit cu adevarat ceva am facut tot posibilul sa gasesc mijloacele de a-mi atinge scopul.Poate am renuntat la altceva care nu era asa de important pentru mine, poate o usa s-a deschis si mi s-au oferit mijloacele necesare, dar cumva am gasit cu ce sa fac ceea ce mi-am propus.Poate NU AM acum, dar cu siguranta o sa AM cat de curand tot ce trebuie, deoarece mijloacele necesare exista, trebuie doar sa le descopar si sa intru in posesia lor. Nu te lasa oprit de ceea ce nu ai!

Inchei cu a aminti de puterea lui ,,EU SUNT,,.Parintele Teofil Paraian spunea- ,,Ceea ce faci, te face,, , adica in timp devii suma actiunilor si alegerilor tale si de aceea este important sa traiesti constient, cu intentie (cu scop).
Cu toate acestea, tu nu esti suma actiunilor si alegerilor tale din trecut, in sensul ca o poti lua oricand de la capat, si sa devii un altfel de om, in ciuda trecutului tau.
De aceea, nu te lasa oprit de ceea ce esti acum, de ceea ce nu ai, de ceea ce nu poti, de ceea ce nu ai facut sau de faptul ca nu crezi si realizeaza tot ce ti-ai propus pentru acest an :)

CRED ca sunt capabil
VREAU ASTA CU ADEVARAT
POT sa fac asta
AFLU/STIU cum sa fac asta
AM tot ce trebuie ca sa fac asta
DEVIN ceea ce fac

Irina

duminică, ianuarie 06, 2019

Jurnalul unei femei simple { 2019 : s.1/52}



 PENTRU ASTAZI...  
duminica, 6 ianuarie 2019


♥  AFARA...
  e  foarte placut, sunt peste 0 grade si ninge cu niste fulgusori miiiici, marunti, parca se presara cu zahar :).Ieri a fost foaaaarte frig si senin, cred ca erau sub - 6 grade.
azi


ieri


MA GANDESC...
  la ce vreau sa fac saptamana viitoare.Pana acum am fost in program de voie, ca de sarbatori, dar de-acum e momentul sa intram in program de scoala, cu ceva mai multa structura.


SUNT RECUNOSCATOARE...
...pentru ninsoarea de afara, e asa de frumos!am facut cu fetele o plimbare pe camp si am admirat diversitatea nuantelor de maro, alb, negru si gri :). Imi place la noi ca e asa de liniste, se aude doar ninsoarea, cazand usor.
...si pentru zambila mea roooz care a inflorit ieri si miroase minunat



DIN BUCATARIE...
  pregatim ceva usor- carne la cuptor cu garnitura de legume, orez si salata.Si avem supa crema de spanac, care este fooooarte buna, e prima oara cand fac, dar cu siguranta nu si ultima.

CE MAI MESTERESC/CREEZ...
Lucrez  tot la puloverul meu de alpaca, desi cred ca o sa il pun putin in stand-by ca sa-mi fac o caciula, ca n-am, si sa termin o pereche de sosete la care mai am putin de lucru.



CITESC...
cartea despre care am povestit la Yarn Along - ,,Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele,, de David L. Fontes.Mai am putin si o termin. E foarte interesanta, deoarece e scrisa atat din perspectiva duhovniceasca, cat si terapeutica si abordeaza problema stimei de sine si a valorizarii/devalorizarii personale, cat si a celorlalti, intr-un mod foarte saatos. Vorbeste despre identitatea noastra in Hristos, din care ar trebui sa decurga lucrurile bune pe care le facem. Pentru mine nu erau necunoscute aceste lucruri, dar e prima oara cand le gasesc abordate din perspectiva ortodoxa.


  PENTRU SAPTAMANA VIITOARE IMI DORESC... 
 ...sa ma culc si sa ma scol devreme
...sa ajut fetele sa-si  pregateasca tot ce e nevoie pentru scoala - haine, carti, caiete, teme, etc.
...sa scriu pe blog macar de 2-3 ori
...sa tricotez in fiecare zi
...sa ajung la zi cu treburile din casa si cu tot ce mai am in plan
...sa cos ceva pentru Casuta Papusilor

IN CASA...
   inca mai stralucesc luminitele de la bradul de Craciun, nu m-am indurat sa-l strang, e asa de frumos- cred ca e cel mai frumos brad natural pe care l-am avut pana acum.Ma gandesc sa pastrez luminitele in casa, chiar daca desfac bradul.Imi dau o senzatie de confort, caldura si veselie



UN CITAT PREFERAT PENTRU AZI...


IMI PLAC...   
 documentarele despre ,,small living,, , minimalism, gradinarit si alimentatie sanatoasa.Am inceput sa ma uit la un serial despre gradinarit ,,Big dreams, small spaces,, , foarte dragut, despre gradinareala in spatiu mic. Sper sa invat ceva lucruri noi si sa gasesc idei faine pentru curtea noastra.



O FOTOGRAFIE*MAI MULTE :)  DE SAPTAMANA ASTA...











Va doresc o zi minunata si multumesc pentru vizita!
 Irina

vineri, ianuarie 04, 2019

De ce si cum tin un bullet journal



In ultima vreme cred ca a auzit mai multa lume de boullet journal sau, mai pe romaneste, o agenda,, pe puncte,,, unde iti notezi pe scurt ce ai de facut zilnic, dar si alte lucruri, dupa cum considera fiecare.
Nu-mi amintesc exact unde am auzit prima oara de bujo, cred ca de la Irina. De altfel ea are si niste articole foarte bune pe tema asta, le puteti citi aici si aici.
Oricum, in mai 2016 mi-am cumparat prima agenda Leuchtturm1917, cea mai frecvent folosita pentru asa ceva, si am inceput sa bujo jurnalesc :)) in iunie 2016.Initial am incercat tot felul de stiluri de pagina, culori, abtibilduri, desene, dar in timp am renuntat si am un bujo minimalist, in care folosesc doar fine-linere negre.In 2018 am folosit o agenda Moleskine, dar m-am reintors anul acesta la Leuchtturm, deoarece foaia e de calitate mai buna.In rest m-am impacat foarte bine cu Moleskine, m-a tinut exact un an, si fiind mai subtire si fara coperti cartonate e mai usor de carat in geanta.
De ce tin un bullet journal?
Fiindca ma ajuta foarte mult sa ma organizez, si sa urmaresc diverse informatii, lucruri de facut si evenimente pe care trebuie sa le tin minte. Apoi il folosesc si in scop motivational, imi notez in el afirmatii pozitive, rugaciuni, ganduri sau alte lucruri de folos, precum si vise, dorinte, obiective si modul in care imi propun sa le realizez.
Cum e organizat boullet journalul meu?
Bullet journalul este impartit in doua : la inceput sunt ,,colectiile,, , adica niste chestiuni generale, care sunt utile tot timpul anului, apoi urmeaza lunile- la fiecare luna avand un calendar al lunii, apoi fiecare saptamana, cu zilele ei.

Prima parte : colectiile
Prima pagina o reprezinta ,,future log,, - adica tot calendarul de pe anul in curs, iar sub fiecare luna imi notez toate evenimentele importante din luna respectiva- sarbatori, zile de nastere, aniversari, etc,
Anul acesta am utilizat acest format :


sursa - pinterest





Urmeaza cuvantul anului, cu explicatia din dex si  de ce am ales cuvantul respectiv si ce asteptari am


Apoi imi fac bilantul anului care a trecut - ce a fost bine, ce am realizat, ce a insemnat pt mine, ce am invatat, ce trebuie sa schimb in anul urmator.
Folosesc exact formatul de mai jos- e al doilea an si imi place foarte mult, o sa continui cu el

sursa


Urmeaza rubrica de dorinte si planuri pentru anul care urmeaza. Pentru sceptici recomand inca o data (am mai facut-o pe acest blog) cartea scrisa de  J.S. Ditzler- "Cel mai bun an", ca sa intelegeti cum ajuta scrisul la indeplinirea obiectivelor.Pot sa spun ca listele mele din ultimii ani au fost rezolvate in proportie de 95-99%, majoritatea obiectivelor fiind atinse in prima jumatate a anului :)).Ceva de retinut cand iti scrii o dorinta sau un obiectiv - intreaba-te ,,vreau eu asta cu adevarat?,, si mediteaza putin la acest lucru - de ce vreau asta?ce mi-ar aduce bun?. De obicei nu reusim sa investim efort, munca si rugaciune si nici sa facem sacrificiile care sunt uneori necesare, daca nu ne dorim acel lucru din toata inima.

Dupa aceea am diferite liste, legate de organizarea casei si a familiei, dar si referitoare la dezvoltarea mea personala, ingrijire, credinta, etc..Aici nu are rost sa pun fotografii, gasiti cu sutele pe internet, daca dati o cautare dupa ,, bullet journal list ideas,,.Eu am personalizat in functie de nevoile mele si stilul meu de viata.


Dupa ce am terminat cu colectiile de inceput - pe care le scriu pana intram in noul an, de obicei, trec la luna in curs.
Apoi am calendarul lunii (monthly spread), in formatul din imagine :


In fiecare luna am o lista de obiective, pe domenii si o lista cu ,,de facut,,, pe care le bifez imediat ce le indeplinesc, sau le aman pentru luna viitoare, daca exista motiv, ori le abandonez, daca e cazul.

Apoi  planificarea saptamanala (weekly spread). Aici imi notez zilnic ce am de facut, iar la sfarsitul zilei imi notez lucruri importante care s-au intamplat si pe care vreau sa le tin minte. Tot pe pagina asta am si obiceiurile lunii, si bifez patratica din tabel daca am realizat ce mi-am propus.Mai am spatiu pentru citate sau pentru idei care imi vin pe parcurs.


Luna asta mi-am facut si un sleep log, adica o grila in care imi notez cate ore dorm. Ceva in genul de mai jos

sleep tracker for bullet journal
pinterest
Mai am o pagina cu motive de recunostinta, ca cea de mai jos  - scriu trei motive pe zi

Just carve out a few minutes a day to reflect on one thing, big or small.
pinterest
Tot de luna aceasta am o pagina in care imi fac notite din cartea pe care o citesc, o pagina in care am programul de citire a Sf. Scripturi, o pagina in care imi notez versete pe care vreau sa le invat, o pagina cu programul de miscare/exercitii si una cu provocari ale lunii.

N-am pus foarte multe pagini din bujo-ul meu fiindca deja sunt completate cu informatii personale, dar cred ca v-ati facut cat de cat o idee despre ce e vorba.

Stiu ca genul asta de agende nu e pentru toata lumea, dar eu ma impac foarte bine cu stilul acesta de a planifica si a ma organiza.
Daca aveti intrebari, va rog sa le lasati in comentarii si va raspund cu drag.

Irina


miercuri, ianuarie 02, 2019

Yarn Along - ianuarie 2019 {1/12}


In prima zi de miercuri a fiecarei luni Ginny ne invita sa impartasim ce mai lucram si ce mai citim.

...........................

Bine ati venit la primul Yarn Along de anul acesta!Imi doresc- si nadajduiesc sa realizez- ca in fiecare luna sa lucrez ceva cap- coada, astfel incat sa pot face la sfarsitul anului 2019 in imagini cu lucru de mana :).Si imi mai doresc sa citesc cel putin cate o carte pe luna, astfel incat la final de an sa am cel putin 12 carti citite.


Am inceput anul tricotand la puloverul meu bej, din lana de alpaca. E o lana foarte fina, foarte moale, foarte calduroasa. Am descoperit recent conceptul de ,,slow fashion,, , idee care face parte din miscarea de incetinire a vietii (slow movement) despre care am mai vorbit aici pe blog.
Conceptul se opune consumerismului din domeniul modei si incurajeaza realizarea/folosirea de elemente de imbracaminte din materiale naturale, reciclabile  facute manual, daca se poate, pe care sa le folosesti cat mai mult timp.
Desigur, la baza nu e o idee noua, eu am mai intalnit-o in diferite predici si carti duhovnicesti.Staretul Antonie spunea:

,,Cât de raţional era construită lumea până la nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor, într-atât îşi preţuiau oamenii timpul! Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate, să dovedească şi la câmp, şi la biserică, şi de sărbători să stea cu rudele la masă. Dar acum? Încălţămintea - pentru un sezon, hainele - pentru două, ei hai, trei! Dar nu mai e timp pentru rugăciune, nici pentru biserică - lasă că mă rog acasă -, nici pentru copii. Din păcate, aceştia cresc fără supraveghere, părinţii doar sunt preocupaţi să câştige bani. În schimb, nu trăim mai rău decât alţii. Dar trăim?! Trăieşte doar omul liber, iar cel din robie, robul, doar există
.....
Mulţumiţi-vă cu ceea ce e absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu şi trainic. Aceasta se referă îndeosebi la haine şi la hainele călduroase, de iarnă. Principiul este acesta - să fie trainice, din fibre naturale şi să ţină cald.
..........


La capitolul lectura , am inceput sa citesc o carte foarte interesanta, foarte buna, pe care am primit-o de la Anca : ,,Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele,, de David L. Fontes.
O sa ii fac o recenzie dupa ce o termin, dar oricum, o recomand.


Voi ce mai lucrati, ce mai cititi?
Daca doriti, puteti lasa si aici  linkul catre postarea voastra Yarn Along, astfel incat sa ne regasim mai usor cei care scriem in lb. romana.

Irina