vineri, august 09, 2019

Mozaic de iulie si planuri pentru august


Cu regret constat ca imi vizitez blogul din an in Pasti :(( si m-am decis , o sa pun capat acestei situatii :)). Ma provoc sa scriu zilnic pe blog , ia sa vad daca reusesc :)). Nu cine stie ce articole elaborate, dar macar un gand si o fotografie ...

Facand o retrospectiva a lunii iulie pot sa zic ca a fost plina pana la sfarsit ...am bifat cam tot ce mi-am propus - curatenie, organizare, activitatile mele de suflet, activitati cu copiii. La muzee n-am ajuns, o lasam pentru zile mai putin calduroase.Desi vremea a fost suportabila pana acum, fata de alte veri.




In august nu vreau sa-mi planific prea multe, chiar simt nevoia sa ma odihnesc macar putin.O sa merg la niste activitati cu fetele, o sa fac cumparaturi pentru scoala si cos  la ie cat pot de mult. Termenul de finalizare a fost 15 august, as fi vrut s-o port la biserica de Sf. Marie, dar acum imi pare cam irealist planul meu:)). Daca trag tare poate reusesc pana pe 1 decembrie ...sper :))
Voi ce planuri aveti pentru august?

Irina

miercuri, iulie 17, 2019

Iulie, bine ai venit!Organizare si intentii

sursa- google


Iulie, bine ai venit!si bine v-am regasit!
Am trecut deja de jumatatea lui iulie, nu aduc nici o noutate cand spun ca nu stiu cand a trecut timpul!Perioada iunie-iulie a fost foarte incarcata, cu terminarea anului scolar si cu examenele si admiterea la liceu a Ilincai.Da , Ilinca a intrat la liceu, asa repede trece timpul - mai ieri erau toate micute si azi avem deja primul liceean in familie.
Experienta admiterii a fost una destul de stresanta, atat pentru ea cat si pentru noi.A trebuit sa munceasca mult in ultimul an- pe langa tot ce avea de facut la scoala a mai fost si munca in plus, pentru examen.Din fericire munca ei a dat roade si a intrat la liceul pe care si l-a dorit.
Alegerea unui liceu si a unui profil potrivit a fost dificila, deoarece nu eram familiarizati cu liceele din Bucuresti si a trebuit sa caut informatii despre fiecare.Apoi, dupa ce ne-am hotarat la cateva, a trebuit sa facem rute de transport si calcule de timp, deoarece in apropiere de noi sunt licee cam slabute.Dupa ce am avut o lista scurta de optiuni care ne conveneau foarte mult, a trebuit sa ne batem capul si cu lungirea ei, ca nu cumva sa ramana copilul nerepartizat.Am avut mari emotii, fiindca anul asta s-au taiat multe locuri de la liceele bune, si ma asteptam ca media de admitere sa creasca - ceea ce s-a si intamplat. In sfarsit, e stres mare cu admiterea asta, bine ca am scapat si mai avem o pauza de 3 ani pana la urmatoarea tura :)).

Ce mi-am propus sa fac in luna iulie :

In casa
- sa varuiesc (bifat :))  ) 
- sortare haine - asta e cea mai dificila sarcina si imi ia mult timp. Am sortat un munte de haine deja, dar mai am. Vreau sa fac niste containere de plastic in care sa pun hainele pe care le rotesc - de vara si de iarna
- sortare incaltaminte 
- sortare carti si caiete 
- de adus la zi niste chestiuni administrative

Activitati
- dimineata - munca intelectuala.Se fac temele de  vacanta, se citeste
- vizite la muzee, daca nu e prea cald
- crafturi, colorat, joaca pe afara
- duminica - biserica si odihna activa :))

Pentru suflet de mami :)
 - jurnal, copiere/citit Biblie
- cusut - imi fac o ie
- crosetat - seara
- citesc, ascult lucruri constructive
- o fotografie pe zi pe Instagram - bifat pana acum (va invit sa imi vizitati contul aici)


Voi ce faceti in iulie?

Irina

duminică, iunie 02, 2019

Duminica vindecarii orbului din nastere





Evanghelia Vindecarii orbului din nastere (Ioan 9, 1- 41)


“Ati auzit astazi pericopa evanghelica referitoare la una dinte marile minuni ale lui Hristos – vindecarea orbului din nastere.

Cum a spus insusi orbul din nastere, din veac nu s-a vazut ca cineva sa deschida ochii unui om nascut orb. V-a atras atentia modul in care acest om vindecat le raspundea fariseilor? V-a atras atentia uimitorul curaj si nobletea raspunsurilor lui?

El nu se rusina deloc in fata fariseilor, care aveau putere sa il excluda din sinagoga. Vorbea cu dansii fara frica, ba chiar ii demasca.

Sunt, oare, multi printre noi cei care, avand de dat raspuns in fata celor care au putere asupra lor, sa raspunda asa cum raspundea acest orb din nastere? Majoritatea dintre voi, nu. In fata celor puternici acestia stau cu frica si raspund cu lasitate. Se straduiesc sa ascunda adevarul si chiar ii calomniaza pe apropiatii lor, iar pe sine se indreptatesc. Sunt multi astfel de oameni printre noi, iar cei cu suflet nobil sunt putini.

Ce este nobletea sufleteasca? Prin ce calitati se deosebeste omul cu suflet nobil?

Prin faptul ca este mereu concentrat, tacut, niciodata nu vicleneste, are un suflet deschis si curajos, nu se teme sa marturiseasca in fata mai-marilor lumii acestia adevarul curat. Se poarta fata de apropiatii sai cu noblete si marinimie; nu se preainalta in fata nimanui, niciodata nu injoseste demnitatea celorlalti, fata de toti este pasnic si respectuos, ii sunt straine viclenia, fatarnicia, si lasitatea.


Oamenii cu suflet josnic nu sunt deloc asa. Ei niciodata nu sunt seriosi, mereu sunt agitati, permanent ii supara pe apropiatii lor, la fiecare pas viclenesc, sunt in stare sa-i distruga pe fratii lor doar ca sa traiasca ei mai bine.
Vom urma intotdeauna exemplul nobil al orbului din nastere, vom respecta orice suflet nobil si cu repulsie vom trata defaimarea aproapelui, lasitatea, nedreptatea? Iata ce ne invata exemplul nobil al orbului din nastere vindecat de Domnul Iisus Hristos!


Sf. Luca al Crimeei

integral aici

sâmbătă, mai 04, 2019

Un nou sezon al vietii- cum ma organizez


Ideea  acestui articol a venit de la Andra, care mi-a pus urmatoarea intrebare :
,Irina, te urmăresc de mulți ani... scrie-ne, te rog, un articol despre cum te organizezi cu copiii, cu casa, cu munca... Și-ți mai rămâne timp și pt agenda și alte lucruri frumoase. Cum faci?,,
Gandindu-ma cum sa raspund la aceasta intrebare, am realizat prin cate sezoane ale vietii am trecut, tinand acest blog - am fost mama de copil unic si casnica; apoi un copil, gravida, cu serviciu; apoi doi copii mici, casnica; apoi doi copii mici, gravida, casnica; apoi trei copii mici si casnica; apoi copil la scoala, copii mici, cu serviciu... pana la : trei copii la scoala, gravida, doua servicii, apoi patru copii - trei la scoala, unul mic- o scurta perioada concediu, apoi serviciu...asta ar fi in mare, pentru ca in acest rastimp am trecut prin tot felul de schimbari, mutari, probleme, dificultati...viata noastra a fost un carusel permanent...si inca mai e un carusel, fiindca asta e viata ...liniste, pace si lipsa de probleme gasim doar in locul cu verdeata :))
Acum sunt in situatia urmatoare - trei copii scolari, un prescolar, si cu serviciu - ceea ce e foarte bine, zic eu :).Perioada copiilor mici e cea mai solicitanta din punct de vedere fizic si psihic, de aceea nici nu poti sa-ti propui marea cu sarea in anii respectivi.Pe masura ce copiii cresc mai marisori intervin alt tip de probleme, dar totusi te descurci altfel cu ei, mai ales daca te-ai ocupat sa le oferi cei 7 ani de-acasa :)
In fiecare sezon al vietii a trebuit sa o iau de la capat cu organizarea si planificarea, pentru a bifa lista de prioritati...si la fel fac si acum. Agenda mea nu e ceva ce fac dupa ce termin cu toate treburile, ci e ceva ce fac inainte de a ma apuca de ele :)).Pentru a duce la capat toate lucrurile care sunt importante pentru mine am  nevoie de Dumnezeu :) si de planificare.
Mai mult ca oricand as putea spune ca cel mai important, inainte de toate, e sa-L chemam pe Dumnezeu in viata noastra si in lucrurile noastre.Cand facem lucrurile cu Dumnezeu, ne putem stabili prioritatile in mod corect si primim puterea, intelepciunea si sporul de care avem nevoie pentru a duce lucrurile la capat.


Nu intotdeauna am pus pe primul loc in viata mea relatia cu Dumnezeu si rugaciunea, si atunci lucrurile au mers prost. Atunci cand nu suntem conectati la Sursa de putere, intelepciune si har, ajungem sa ne epuizam foarte repede bateriile si viata se transforma in haos.
Indiferent de sezonul prin care trecem, pe primul loc trebuie sa fie relatia cu Hristos, si restul se vor aseza in ordine de la sine.Fiecare om are stilul sau de viata, personalitatea lui, familia lui, cariera lui si felul in care traiesc sau ma organizez eu, in conditiile mele personale de viata , de familie si de serviciu nu se pot aplica la altii..Dar sa punem relatia cu Dumnezeu pe primul loc - asta cred ca e de folos tuturor :). 
Alte lucruri pe care eu le-am urmarit de-a lungul vietii, in afara de planificare, pentru a ma organiza mai bine :
- minimalism : am redus cat am putut obiectele din casa - jucarii, haine, vesela, obiecte casnice.Inca mai am de lucru aici :).Fiind putine lucruri, curatenia se intretine destul de usor si e mai mereu ordine 
- folosesc masina de spalat vase
-gatesc cat mai  simplu, gen carne la cuptor/aburi, cu legume fierte/sotate, paste/orez si salate, cu un sos de iaurt alaturi.Si supe./ciorbe.Nu fac mancaruri complicate, prajituri, antreuri, budinci, etc.decat foarte rar, la vreo sarbatoare, ceva, dar uneori nici atunci.
-am invatat si invat  copiii sa fie responsabili si autonomi de mici si, in continuare, le cultiv, pe cat pot, responsabilitatea, independenta si autonomia personala. Copiii nostri s-au imbracat singuri au mancat singuri (adica nu i-am hranit daca puteau sa duca singuri mancarea la gura), si-au ingrijit lucrurile, si-au facut temele (aici doar verific ocazional si ajut cand imi cer), isi pregatesc lucrurile pentru scoala, bagajele pentru excursii, ajuta la treburile din casa.Nu am facut si nu fac , decat rareori, ceva ce copilul poate sa faca singur si nu preiau responsabilitati care ii apartin
- nu am incarcat programul familiei cu activitati extrascolare, la care copiii sa trebuiasca dusi, asteptati si adusi acasa.Cand au dorit sa aprofundeze ceva anume am folosit cursuri pe internet - acolo unde a fost cazul
- nu avem cablu, nu avem televizor. Cand avem timp sau chef ne mai uitam la cate un film sau un serial pe internet.Nu urmarim stiri, le ascultam ocazional la radio sau citim pe net, daca ne intereseaza ceva anume- in general chestii legate de politica, nu barfe, nu stirile zilei legate de accidente, nenorociri, prostii
- toate facturile si impozitele le platesc pe internet
-de obicei nu fac cumparaturi in uichend, ci doar in timpul saptamanii, pe cat posibil la ore in care nu e aglomeratie.Am lista de cumparaturi de baza, pe care le fac cand luam salariul si in rest cumparam ce mai e nevoie , cand e nevoie
- folosesc timpul pe care il petrec in mijloacele de transport pentru a asculta predici/conferinte interesante pe diferite subiecte/rugaciuni
- nu plec in concedii pe termen lung, nu plec departe de casa in concediu.In general nu sunt interesata sa calatoresc.In caz ca plec la drumuri lungi imi iau cu mine ceva de crosetat sau de tricotat
- nu am aplicatie de fb instalata pe telefon si, in general, evit sa deschid fb, ca pierd mult timp pe-acolo
- in general, dupa ora 16/17 imi inchid internetul de pe telefon.Daca e ceva urgent ce trebuie sa aflu, voi primi cu siguranta un telefon.In rest, totul poate astepta
-in general ma culc devreme si ma scol devreme, inclusiv in uichend
-la serviciu nu ma implic in proiecte sau activitati extra, care mi-ar lua din timp si din energie
- nu fac lucruri doar pentru ca ,,asa se face,, , ,,asa e obiceiul,, sau ,,ce-o sa zica lumea?,,
-desi mi-ar place multe lucruri ca hobby, mi-am redus aria de interes doar la tricotat/crosetat si, in general, lucrez proiecte simple, care nu necesita multa atentie
-in gradina am doar cateva straturi inaltate, pe care pun salata, verdeata, cateva rosii-  nimic complicat. In rest - pomi, trandafiri si trifoi
-accept orice ajutor care imi este oferit, din partea sotului, a copiilor, a parintilor sau a prietenilor, sau nu ezit sa cer ajutor cand am nevoie
Voi cum va organizati? :)


Irina

joi, mai 02, 2019

Mai, bine ai venit!Organizare si intentii






SARBATORILE LUNII





DUMINICILE LUNII



 CULOAREA LUNII

portocaliu
simbolul maturitatii, al cresterii spirituale
Portocaliul este culoarea căldurii, creativităţii şi emoţiilor.


CUVANTUL LUNII

disciplina


INTENTIILE LUNII

disciplina fizica

disciplina interioara si exterioara


PROVOCARILE LUNII

ma trezesc devreme si urmez  rutina de dimineata - dimineata miraculoasa  

reduc la minim consumul de zahar si de carbohidrati, post intermitent

imi  stabilesc o rutina de exercitii fizice

citesc, scriu in jurnal, sunt creativa

imi reorganizez dulapul de haine 

privesc, ascult si citesc doar lucruri care ma ajuta sa cresc

 trasez limite acolo unde este cazul


MOTIVATIA/CITATUL LUNII




Va doresc un mai binecuvantat! 



Irina