duminică, iunie 28, 2020

Jurnalul saptamanii { 2020: s.26/53 }

jurnal dulce casa
♥ PENTRU SAPTAMANA...
  • 26 din 53
  • 22-28 iunie  2020

 ♥ VREMEA...
gata cu ploile, a venit canicula.Afara sunt 32 de grade, pamantul deja e uscat, nici nu se cunoaste ca a plouat.




 ♥ MA GANDESC ...
  • la pandemia asta care nu se mai termina.A inceput sa creasca iar numarul zilnic de cazuri, in special in centrul si sudul tarii. La mare aglomeratia a fost maxima si cu siguranta va fi si mai si, avand in vedere temperaturile care s-au anuntat saptamana viitoare. Noi incercam in continuare sa evitam aglomeratia si sa respectam masurile de protectie,a e dificil. Cred ca ar fi mai bine daca toata lumea ar fi atenta, dar asta e, nu tine doar de noi.
  • ca mi-e dor de mare :))
  • la romanele din literatura romana, care sunt asa de frumoase.M-am uitat pe lista de lecturi pentru clasa a IX a, la tema ,,adolescenta,, recomanda Sallinger - ,,De veghe in lanul de secara,,.Mi se pare cam nepotrivit pentru varsta lor, tin minte ca l-am citit pe cand eram in facultate si tot mi-a lasat o impresie neplacuta.Bine ca e la alegere cu ,,Romanul adolescentului miop,, a lui Eliade, care e mai educativ din multe puncte de vedere.Si ,,Cismigiu&comp,,  mi se pare foarte potrivit.Oricum, la ce bogatie literara avem, recomandarile din scoala mi se par pur si simplu sarace si multe dintre ele - neadaptate varstei.

♥ SUNT RECUNOSCATOARE PENTRU...
copilaria mea, care a fost tare frumoasa :)


♥ UNUL DIN LUCRURILE CARE MI-A PLACUT...
saptamana aceasta...a fost ca am reusit sa ne imbracam in ie pe 24 iunie :)


♥ CE MAI MESTERESC/CREEZ.. 
absolut nimic, cred ca am cusut un randulet la ie si atat.


♥ PLANURI PENTRU SAPTAMANA VIITOARE...
cu harul si cu voia lui Dumnezeu :)  

  • sa fac un program de vacanta
  • sa termin curatenia din magazie 
  • sa termin ce mai am de facut pentru serviciu
  • s-o inscriu pe Ale la gradinita 

♥ UN CITAT PREFERAT...

,,Un părinte spunea : – Astăzi călugării se mântuiesc numai prin ispite, pentru că nu au virtuţi. Cei ce îndură ispitele vor fi printre părinţii care au luptat din greu ca să câştige virtuţi. Răbdarea ispitelor fără cârtire este egală cu rugăciunea. Satana nu va ispiti o persoană mai mult decât îi dă voie Dumnezeu. Duşmanul încearcă cu vicleşuguri să slăbească conştiinţa şi să-l facă să deznădăjduiască şi să renunţe, sau să se laude, să fie arogant pentru o sfinţenie care nu există. Cursele şi meşteşugurile diavolului sunt multe. Pe cei ce doresc mântuirea îi atacă puternic. I-am spus lui satan : «Fă ce vrei cu mine ! Nu vei ajunge nicăieri. Am un părinte duhovnicesc şi mă împărtăşesc cu Sfintele Taine. Ce poţi face împotriva acestor lucruri, chiar cu vicleniile tale ?». Şi el a adăugat : – O, câte ispite n-am primit de la el şi cât de mult a încercat să mă păcălească ! Am trecut multe ispite, dar în cele din urmă m-am hotărât să stau aici şi să le rabd, dându-mi seama că nicăieri nu poţi evita ispitele. Dacă vrei ca duşmanul să nu te lupte, tot ceea ce trebuie să faci e să mănânci, să bei, să dormi şi să faci orice doreşti. Atunci diavolul nu te va mai tulbura cu ispite sau cu probleme. El e ca un câine. Nu-l deranjezi pe diavol şi stă liniştit. Îl deranjezi, se aruncă la tine şi te muşcă. O persoană ar trebui să aibă un îndrumător experimentat, un duhovnic pe care să-l respecte, pentru că respectul cuprinde smerenia.,,

Patericul atonit


  ♥ O FOTOGRAFIE/MAI MULTE DE SAPTAMANA ASTA...


Va doresc o saptamana minunata si multumesc pentru vizita!
Irina


!Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.

marți, iunie 23, 2020

Din ultima vreme...







N-am mai scris in jurnalul saptamanii ca n-am prea avut timp. Saptamana trecuta m-am ocupat putin de curte - am tuns iarba, am aranjat ghivecele cu flori, am curatat trandafirii, etc., etc.. Apoi curatenie, cumparaturi, un eveniment in familie si o vizita la spital ca sa ii scoata ghipsul Ilincai. Cred ca va dura destul de mult recuperarea, inca nu poate sa-si miste mana din cot, incheietura e intepenita. Medicul zice ca isi va da drumul cu exercitii, cam intr-o saptamana, si sper sa fie asa si sa nu aiba nevoie de kinetoterapie, fiindca vreau s-o vad bine cat mai repede si,in plus, ca ultimul lucru pe care mi-l doresc e sa extind aria de iesiri si de contacte.
Vad ca virusul asta n-are de gand sa ne lase in pace, asa ca incercam sa pastram un minim de masuri in continuare - distantare pe cat e posibil, igiena mainilor si purtarea mastii.
Aud tot felul de teorii ale conspiratiei, unii spun ca de fapt virusul nici nu exista si asa mai departe. Eu prefer sa fiu prudenta, oricum igiena si statul pe acasa nu au daunat nimanui niciodata, din contra. Sfintii Parinti recomanda mereu insingurarea, pe cat posibil, si neparticiparea la vartejul patimas al lumii. Nici nu vreau sa cad in extrema de a nu lua nici o masura, in ideea ca ma pazeste Dumnezeu. Eu sunt sigura ca Dumnezeu si Maica Lui ne acopera, dar nu e bine sa ispitesti nefolosind mijloacele pe care tot El le-a inspirat omenirii pentru a se pazi si a se vindeca de boli. Sincer, cand aud ca exista oameni care in secolul 21 pretind ca nu exista microbi, virusuri si bacterii...mda...ce sa ne mai faca Dumnezeu, daca noi refuzam sa utilizam creierul din dotare?Nu sunt pentru extreme, cred ca echilibrul e bun in toate.
Acum e post si putem sa ne ostenim putin trupeste si duhovniceste, dupa puteri, si ajutorul lui Dumnezeu nu se va lasa asteptat. Mi-a placut mult ce am citit despre post, din aminitirile ucenicilor Sf. Porfirie :

,,Părintele Porfirie lega mereu lupta duhovnicească de problema lăcomiei pântecelui. Spunea că, dacă omul reuşeşte să mănânce cu măsură şi în mod raţional, Dumnezeu îi completează lipsurile pe care le are. Mai zicea că diavolul a reuşit să-l scoată pe om din Paradis tot din cauza lăcomiei pântecelui, iar acum, Dumnezeu îl cheamă pe om ca să se lupte şi să ia înapoi împărăţia pe care a pierdut-o, zicând : „Războieşte-te cu el ca să iei înapoi puterea pe care ţi-a luat-o“.
Atunci i-am zis părintelui Porfirie :
– Aşadar, lupta cu lăcomia pântecelui este foarte importantă. Iar el mi-a răspuns astfel :
– Lupta aceasta este atât de importantă pentru urcuşul duhovnicesc, încât Părinţii Bisericii noastre obişnuiau ca, atunci când îşi făceau de mâncare, să pună peste ea un pahar de zeamă amară, ca să nu simtă plăcerea mâncării.
– Şi ce iese de aici ?
– Ce iese ? Ascultă să-ţi explic : atunci când omul se nevoieşte astfel, nu apucă să ridice mâinile spre cer, şi asupra lui coboară harul lui Dumnezeu.,,

Si inca ceva, tot de la Sf. Porfirie, care se potriveste tare bine cu atmosfera din societatea noastra :

,...Când am intrat în autobuz, am văzut că nişte pasageri se certau între ei : „Scoală-te de aici... Aşează-te mai încolo ! Strânge-ţi picioarele...“ Strigau unul la altul şi se înjurau. Atunci m-am gândit : „Copiii aceia sunt orfani de tatăl pământesc, iar aceşti copii sunt orfani de Tatăl ceresc“. Şi părintele Porfirie a continuat :
Pentru că oamenii sunt orfani de Dumnezeu, Care înseamnă bucurie, ei nu mai ştiu ce fac şi îşi ies din fire. Dar dacă omul reintră pe drumul lui Dumnezeu şi al Bisericii şi-L cunoaşte pe Tatăl său ceresc, atunci el nu se mai poartă ca un orfan şi este tot timpul plin de bucurie. Ce este stresul, dacă nu tocmai starea de orfan faţă de Părintele ceresc ?,,

 Maine e sarbatoare, sunt Sanzaienele.Din pacate n-o sa ajung la biserica :((( fiindca sunt implicata in examenul de bacalaureat.Si nici  ia mea nu e gata, asa cum mi-as fi dorit, dar nu-i nimic, o sa ma imbrac in ie de la chinezi :)).
Sa aveti o zi frumoasa si succes celor care au examene!

Cu drag, Irina

marți, iunie 16, 2020

La inceput de post...







Ieri a inceput postul Sf. Apostoli Petru si Pavel si, odata cu el, vacanta de varaaaaa :)).Eu mai am pana la concediu, dar faptul ca am terminat cu activiatea scolara  obligatorie, a mea si a copiilor, este foarte placut :).
Ma bucur ca a inceput postul, Biserica ne ofera din nou o perioada in care sa punem deoparte timp pentru Dumnezeu si sa ne punem pe noi deoparte pentru Dumnezeu.Sa ne departam de duhul lumii si de zgomotul ei. Daca ne-am lenevit in postul Pastelui, care e mai aspru, putem prinde aripi acum, fiindca avem in fata o perioada de post destul de scurta, cu  multe dezlegari la peste si in plin sezon de fructe si legume.
Ce imi doresc sa fac in acest post, cu voia lui Dumnezeu :

♥ pentru suflet 
  • sa  ma spovedesc 
  • agheasma si anafura in fiecare dimineata
  • sa fiu mai ferma si constanta cu timpul de rugaciune
  • sa citesc cate putin din Noul Testament si din Psaltire
  • pomenire pentru adormiti sambata 
pentru trup 
  • mancare de post
  • ordine in dulapul de haine
  • ordine la carti, caiete, manuale
  • sa stabilesc un program de vacanta, ca sa nu pierdem timpul aiurea      


Ca o motivatie pentru acest post, am gasit un gand foarte frumosin predica parintelui Ciprian Negreanu la Duminca Tuturor Sfintilor (2013):

,,....de multe ori suntem aşa de siguri de ceea ce vrem şi suntem hotărâţi, încât de obicei ce vrem nu este duhovnicesc, ci doar o realizare cât mai bună aici pe pământ, materială, profesională, familială. De multe ori, aceste opriri sau întâmplări care ne stau în cale sau situaţii în care Dumnezeu pare că nu ascultă să ne treacă mai departe, acestea îţi deschid pentru prima oară ochii asupra unor realităţi ale lumii pe care până atunci nu le-ai băgat în seamă. Începi să descoperi că ai suflet, că este ceva în tine care suferă, pe care nu l-ai crescut până atunci, care nu are aripi, pe care nu l-ai învăţat să zboare niciodată, că tu puteai să ajungi aşa până la sfârşit, fără să-ţi dai seama că tu ai venit în lume pentru altceva decât ca să fii primul, să fii în frunte, să realizezi, să faci, să dregi. E alt motiv pentru care ai venit în lumea asta şi pe Altcineva trebuie să descoperi, pe Altcineva, cu amar, să-L cunoşti şi să te întâlneşti cu El. Şi de multe ori oamenii numai la aceste dureri mari încep să cunoască pe Altcineva, pe Dumnezeu.

Şi noi credem că în suferinţă Îi place lui Dumnezeu să se întâlnească cu noi. Nu! Este nevoit! Că nu ştim să drămuim și să ne bucurăm și să mulţumim pentru bucuria pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi astfel să ne întâlnim cu Dumnezeu şi să-L chemăm în viaţa noastră şi, de multe ori Îl uităm complet atunci când avem linişte, pace, lucrurile ne merg din plin; avem o relaţie mai mult decât superficială cu El în momentul acela. Şi abia în dureri şi în necazuri, când toţi ne părăsesc, când toţi se uită destul de dubios la noi, abia atunci începem să vedem că sunt nişte ochi mult mai buni şi mai dragi care se uită spre noi și pe care noi i-am trecut cu vederea până atunci, ochii lui Dumnezeu.,,

Va doresc post cu folos!si sper ca  aveti planuri frumoase pentru aceasta perioada binecuvantata :)

Cu drag, Irina