vineri, iulie 31, 2020

Inceput de post



Azi a inceput postul Adormirii Maicii Domnului, inca o ocazie pentru noi sa ne gandim mai mult la Dumnezeu, la suflet, sa ne dezlipim macar putin de cele lumesti si trecatoare.

Dupa tipic luni, miercuri si vineri se ajuneaza pana la orele 15, dupa care se poate consuma mancare negatita. Marti si joi se consuma gatit, dar fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la ulei si la vin. Pe 6 august (sarbatoarea Schimbarii la Fata ) se dezleaga la peste, ulei si vin. Dar postul se ,,personalizeaza,, :) cu ajutorul duhovnicului.
Eu bine sa ne straduim sa tinem post, cat de putin, fiindca orice jertfa, cat de mica, este primita de Dumnezeu.Si sa unim intotdeauna postul cu rugaciunea :).




Eu ma gandesc sa citesc mai des Acatistul Adormirii Maicii Domnului si Paraclisul.Chiar mi-a atras atentia condacul 1 din Acatistul Adormirii, parca e potrivit in aceasta perioada (si nu numai) :

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta adormire, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu.
 Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!

si condacul 7 e foarte frumos si plin de promisiuni si de nadejde :

Pe toţi cei ce vor să intre cu credinţă în sfânta ta biserică, Născătoare de Dumnezeu, pururea îi miluieşti, iar pe cei ce te măresc, de toate asupririle şi supărările îi izbăveşti
Pentru aceea, şi binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeşte, învingere asupra potrivnicului îi dăruieşte şi toate cele de mântuire ne dă nouă, care ne rugăm ţie, cântând: Aliluia!


Ca fiecare crestin, si eu am simtit de multe ori ajutorul grabnic al Maicii Domnului!de aceea vreau s-O cinstesc si sa tin, dupa puteri, postul inchinat Ei.

Va doresc post binecuvantat si cu folos!

 

   Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.

marți, iulie 28, 2020

Rasfata-te cu lucruri simple

pinterest.com


Vara e, prin definitie, anotimpul relaxarii si al zilelor lenevoase de concediu - atatea cate sunt. De obicei lumea pleaca de acasa, la munte sau la mare, fiecare dupa posibilitati.Dar daca nu iti permiti sa pleci undeva, sau poate  consideri ca nu  e sigur, din cauza pandemiei, nu e nici o tragedie.
Ne putem relaxa si simti foarte bine si la noi acasa - sau mai ales la noi acasa :), bucurandu-ne de luxul lucrurilor simple.Da, interesant, lucrurile simple, alta data chiar banale, cum ar fi linistea unei plimbari, sau o cafea buna cu frisca naturala deasupra, savurata de la o masuta cu priveliste au devenit un lux, din cauza stresului si agitatiei care domneste nu in lume, ca ale natii par mai sanatoase psihic, ci in societatea noastra.


pinterest.com

Linistea, pacea, bucuria, bunastarea sunt inlauntrul nostru si ne schimba lumea atunci cand se revarsa in afara. Nu e nevoie sa ai un cont gras in banca ca sa te simti bogat.Nu e nevoie sa iti bei limonada pe o plaja de lux ca sa fii fericit.
Inchide stirile si deschide fereastra, chiar daca nu da spre gradina. Pune o muscata in geam si va fi destul ca sa schimbi atmosfera.

pinterest.com


Aranjeaza un raftulet sau o vitrina in care sa pastrezi cescutele de la bunica, sau cateva portelanuri mai deosebite.Foloseste mileuri brodate sau crosetate, ori dantela. Daca ai si cateva spoturi sau o instalatie luminoasa cu baterie, foloseste-le ca sa ai seara o lumina placuta care sa le puna in evidenta.


pinterest.com


Pregateste cateva sandvisuri sau biscuiti de casa si bucura-te de un ceai sau de o cafea dupa ce iti termini toate treburile. Daca nu ai chef sa gatesti, comanda mancarea pentru o zi sau doua si o sa te simti exact ca la hotel :)).


pinterest.com


Asculta o comedie radiofonica in timp ce cosi, tricotezi, pictezi sau te ocupi cu altceva creativ. Eu am descoperit pe youtub o multime de piese de teatru pe care nu le stiam :). Umorul de buna calitate face bine si la minte, si la suflet :).

pinterest.com
Daca iei in considerare petrecerea concediului acasa, gandeste-te ce alte placeri simple te pot face sa te simti mai bogata si implinita? Fii deschisa sa primesti lucrurile bune si frumoase pe care Dumnezeu le are pentru tine.
 Va doresc zile de vacanta placute si binecuvantate!

 
   Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.

miercuri, iulie 22, 2020

Aparatul de curatat cu aburi


pinterest.com

Fiindca m-ati intrebat in comentarii despre curatatorul cu aburi, va raspund mai detaliat aici.
Eu il folosesc de cativa ani - pe cel mic, de mana , pentru a indeparta mizeria din locurile mai greu accesibile si mopul cu aburi ( un no name, luat din carrefour) pentru a curata gresia din bucatarie.
Se spune  ca aparatul de curatat cu aburi, folosit corect, omoara aproape in totalitate germenii si bacteriile, indepartand inclusiv virusii de gripa si corona, fara a folosi solutii chimice. Totusi, aceste teste fiind facute in mediu controlat, parerile sunt impartite. Centrul de Prevenire si Control al Bolilor din SUA recomanda apa fierbinte cu sapun pentru curatarea suprafetelor (se reduce numarul germenilor si al bacteriilor), iar pentru dezinfectare ( adica germenii si bacteriile sunt omoriti) - solutii cu clor sau alcool de 70% .La final, pentru siguranta :), se poate face si o curatare cu aburi.
Eu prefer sa folosesc in principal solutii pentru curatat, clasice, nu ecologice :), ajutandu-ma si de curatatorul cu aburi.
Atunci cand cumparam un aparat de curatat cu aburi trebuie sa tinem cont ca presiunea aburului, debitul aburului  si temperatura lui sa fie cat mai mari, altfel acesta nu va fi foarte eficient.De obicei,pretul  aparatului este direct proportional cu puterea acestor caracteristici :). Sa nu ne asteptam la minuni de la aparate ieftine.
Eu am avut intai un Vaporetto, am fost foarte multumita de el, avea putere destul de mare si curata bine. Din pacate s-a stricat si nu am gasit pe piata noastra in acel moment - acum vad ca este.
Fiindca  nu am vrut sa investesc o suma prea mare, am ales curatatorul cu aburi  Concept CP1010  pe care l-am gasit la reducere pe emag. Raportul calitate pret mi s-a parut ok si rewieurile sunt in mare parte pozitive .
Aparatul vine si cu o serie de accesorii, inca nu le-am utilizat pe toate :
- Furtun lung pentru a ajunge chiar si in locurile greu accesibile;
- Racleta pentru suprafete netede;
- Distribuitor de abur pentru curatarea petelor mai mari;
- Cap de curatare in unghi pentru curatarea colturilor si a locurilor greu accesibile;
- Perie speciala pentru curatarea spatiilor dintre placile din baie sau bucatarie sau spatii;
- Perie din nailon si sarma;
- Carpa de curatat lavabila care absoarbe toata murdaria;
- Perie mica pentru curatare precisa;
- Cana de masurare si palnie.


 Pe langa compartimentul pentru apa are un sertaras pentru adaugarea de dezinfectanti sau detergenti. Apa se incalzeste in 3 minute si temperatura aburului e in jur de 80 de grade, deci nu foarte mare.
Pe scurt, e util, dar nu e grozav. Acum se gasesc si variante mai performante, la preturi bunicele.In orice caz, nu va asteptati la nici unul de uz casnic sa va curete grasimea uscata de pe aragaz fara sa folositi produse cu soda caustica inainte :)).
Pentru ce am eu nevoie, adica sa curat in mod curent, Conceptul este ok. Aparatele de putere mare (profesionale) curata depunerile grosiere de mizerie, dar daca speli in mod constant nu ajungi la astfel de situatii. Referitor la dezinfectat fara solutii eu nu prea cred ca e posibil, poate doar daca e un curatator cu abur profesional, care se foloseste in spitale, dar acelea sunt foarte scumpe si chiar nu e cazul sa folosesti asa ceva intr-o casa  :)), poate doar daca esti vreun germenofob :).
Voi aveti astfel de aparate, vi se par utile?




   Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.

marți, iulie 21, 2020

Cum sa speli si sa dezinfectezi rapid frigiderul


pinterest

Nu stiu cum e la voi, dar pentru mine spalatul frigiderului nu e in lista mea de preferinte :).Mi se pare ca e complicat si imi ia mult timp, mai ales daca tot aman sa ma apuc de el. Da, de obicei curatatul frigiderului si al cuptorului sunt pe lista cu lasa pe  alta data :). Dar gata, mi-am propus sa nu mai fiu asa delasatoare si sa curat frigiderul o data pe luna.Atunci cand cureti ceva suficient de des, curatenia dureaza  mai putin.

DE CE SA CURATAM FRIGIDERUL?
Deoarece in frigider se pastreaza mancare, e locul ideal in care se inmultesc bacteriile.Oricat de bine am depozita mancarea, tot raman dare alimentare,  sau resturi de care uitam sa scapam la timp, ori borcane cu alimente expirate.

CU CE CURATAM FRIGIDERUL
Ca sa curatam frigiderul avem nevoie de lavete, burete pentru spalat si detergent de vase. Exista si detergenti speciali pentru frigider, eu nu folosesc.In schimb utilizez un spray care contine clor, pentru albire si dezinfectie, si aparatul cu aburi, care ma ajuta sa curat in locurile dificile si dezinfecteaza foarte bine.Daca nu agreati clorul, puteti folosi solutii ecologice si/sau aparatul cu aburi.





PASUL 1 : OPRIM ALIMENTAREA FRIGIDERULUI CU ENERGIE ELECTRICA SI IL GOLIM
  • scot toate alimentele din frigider
  • scot toate rafturile,  sertarele si politele
  • trag frigiderul in afara, ca sa am acces la spate si laterale
PASUL 2 : SPALAM
  •  pun rafturile si sertarele la inmuiat in apa fierbine amestecata cu detergent de vase si un pic de clor - sau le  bag in masina de spalat vase
  • cu apa , detergent si un pic de clor spal bine exteriorul, incepand de deasupra, apoi il clatesc si il sterg cu o laveta uscata
  • aspir gratarul din spatele frigiderului si il mai curat cu o perie daca ramane praf
  • scot tavita de scurgere si o spal
  • spal bine frigiderul inauntru, il clatesc, apoil il dezinfectez cu aburi
  • spal rafturile, sertarele si politele din chiuveta, le clatesc si le sterg bine- sau le scot uscate si dezinfectate din masina de spalat vase :)
  • spal bine locul in care sta frigiderul, si il imping la loc
PASUL 3 : PUNEM TOTUL LA LOC
  • arunc resturile alimentare, borcanele/conservele expirate
  • pun la loc alimentele ramase
  • reconectez frigiderul la curentul electric

...si treaba e gata :)

Sa nu uit - este bine ca usile frigiderului sa fie sterse zilnic cu solutie de curatat si dezinfectat, deoarece sunt foarte des atinse de toti membrii familiei.


Voi aveti vreun secret pentru curatul frigiderului? :) Cat de des il spalati si il dezinfectati?


 

   Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.

luni, iulie 20, 2020

Inspiratie pentru bucataria mea



pinterest

Alta data cautam idei si inspiratie in revistele de amenajari interioare, dar acum e suficient sa dai o cautare pe pinterest si gasesti o multime de imagini frumoase. La moda azi sunt bucatariile minimaliste, de inspiratie nordica, in culori foarte deschise.Desi imi plac si cred ca sunt foarte luminoase, pe mine ma atrag bucatariile rustice, in culori calde si cu mobila de lemn..

pinterest


Spoturile care lumineaza blatul, dar si deasupra dulapului, ajuta foarte mult intr-o bucatarie intunecoasa, cum este si a mea

pinterest


Mesele cu blat de lemn dau o atmosfera calda

pinterest

La fel si bancutele incarcate de perne moi si pufoase :)


pinterest

Plantele verzi si  figurinele de ceramica  invioreaza blatul de bucatarie

pinterest


Perdelutele in culori vesele, cu dantela sau cu flori subliniaza aspectul rustic

pinterest

pinterest


Deasupra dulapurilor putem decora cu luminite, vase frumoase si plante verzi .Imi place si covorul vechi de pe jos.


pinterest

Un blidar sau cateva rafturi pentru vesela ne fac sa ne simtim ca in bucataria bunicii :)

pinterest

pinterest


Voi ce stil preferati in bucatarie?

Irina

  Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului.