sâmbătă, octombrie 17, 2020

Purtam sau nu masca in Biserica?


https://www.facebook.com/celticsaintsmonastery/?ref=page_internal

L-am descoperit, prin intermediul unei prietene, pe parintele Serafim Aldea, de la manastirea Mull, din Insulele Mull, Arhipelagul Hebridelor, Scotia.N-am stiut ca parintele este roman, am aflat asta ulterior, dupa ce am urmarit cateva filmulete.Parintele a fost tuns in monahism in anul 2005, la mrea Rasca, jud.Suceava.

„Am intrat în mănăstire în anul 2004, la mănăstirea Râșca, din Suceava, după mai bine de trei ani de când am cerut prima oară binecuvântarea duhovnicului. Am fost tuns în monahism și hirotonit preot pe seama mănăstirii Râșca în anul 2005, iar în 2009 m-am întors în Marea Britanie pentru un doctorat în Teologie Ortodoxă Modernă, dedicat Eclesiologiei Părintelui Sofronie Saharov. Spun ca m-am întors în Marea Britanie pentru că, între 2003 și 2004, am studiat tot aici, pentru un Master la Departamentul de Literatură Engleză și Comparată la Universitatea din Warwick. Doctoratul l-am făcut la Universitatea Durham, cu părintele profesor Andrew Louth. În cei patru ani de doctorat, am slujit cu părintele Andrew Louth la biserica din Durham și am înființat o parohie românească în Newcastle, unde am slujit din anul 2010. Câteva luni, la sfârșitul anului 2013, în paralel cu Mănăstirea Mull și parohia din Newcastle, am preluat și parohia românească din Leeds, din binecuvântarea Înalt Preasfințitului Iosif. Din ­ia­nuarie 2014, lucrez la Departamentul de Teologie al Universității Oxford. Este un fellowship postdoctoral de trei ani de zile. De luni până vineri lucrez la Universitate, pentru a ma întreține, iar sâmbătă și dumincă merg în parohiile ortodoxe din Marea Britanie pentru a le vorbi oamenilor despre Mănăstirea noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne rugăm toți să construim câteva chilii în vara anului 2018, astfel încât să ne putem muta permanent pe insulă”, precizează preotul Serafim Aldea pe pagina de internet manastireamull.com

Am fost impresionata de intelepciunea, echilibrul si normalitatea cu carte acest parinte vorbeste.

Am gasit mult folos in filmuletele sale si mi se pare util acest videoclip despre purtarea mastii, deoarece la noi e o intreaga isterie pe tema asta.Multe persoane  refuza sa respecte masurile sanitare in Biserica, pe motivul ca ,,la Sf. Liturghie nu poti lua boli,, , ,,in Biserica nu sunt microbi,, , ,,in Biserica nu te poti imbolnavi,, si altele de genul asta, care contrazic realitatea existentei.Biserica nu este un spatiu aseptic, ci un spatiu sacru. 

Pe langa faptul ca ei nu respecta regulile, ii mai si batjocoresc si critica aspru pe cei care o fac - n-ai credinta, te temi de o simpla gripa/de o raceala, ti-ai pierdut libertatea fiindca porti botnita, nu exista virus, e o inventie ca sa ne faca unii sclavi- si alte aberatii de genul asta, de care e plin netul. Au ajuns sa il  acuze si pe Patriarh ca e vandut ,,ocultei mondiale,, deoarece poarta masca si li se pare ca sunt mari marturisitori si traitori ortodocsi daca sfideaza orice regula.

https://m.ebihoreanul.ro/stiri/patriarhul-daniel-sfinteste-catedrala-ortodoxa-din-oradea-o-multime-de-credinciosi-participa-la-slujba-158861.html

De aceea, cuvintele parintelui Serafim, si filmuletele lui, in general, au venit, cel putin pentru mine, ca o cana de apa rece intr-un desert, sau ca o lumina intr-un mare intuneric.

Ca o paranteza, pentru conspirationistii care ii dau cu ,,e o simpla gripa/te temi de o raceala,, ,puteti vedea acest videoclip in care parintele Serafim povesteste cum a luat virusul, a fost grav bolnav trei saptamani si, ulterior, virusul i-a atacat sistemul nervos, agravandu-i la maxim migrenele de care suferea si inainte, provocandu-i si mari probleme cu vederea.

Am facut o introducere cam lunga ca sa ajung la filmuletul despre purtarea mastii in Biserica, dar am vrut sa intelegeti mai bine despre ce este vorba.Fiindca nu toata lumea stie lb. engleza, si filmuletele nu sunt traduse, dar sunt de foarte mare folos, m-am gandit sa fac un rezumat la ceea ce spune parintele, pe masura ce le parcurg. Nu pot sa traduc chiar tot, din pacate, am ales ce mi s-a parut mai important.
Poate la un moment dat vor fi si cu traducere in romana, sper eu :)


  •  exista o stransa relatie intre credinta noastra, teologia noastra si actiunile noastre in lume
  • lucruri ca detinerea de arme, rasismul, distrugerea mediului au o legatura intima cu credinta noastra, cu teologia noastra, deoarece sunt actiuni intrupate ale credintei noastre, in lume
  • am putea crede ca exista o lume a lui Dumnezeu si o lume in afara lui Dumnezeu, o lume in care creierele noastre au ultimul cuvant, ca ele pot decide liber, independent de credinta noastra, ceea ce este bine sau rau, dar este complet fals
  • daca teologia ta, daca credinta ta nu iti formeaza filozofia ta de viata, gandirea ta, ideologia politica, atunci vei ajunge ca acestea sa iti configureze credinta si teologia ta
  • ori Il ai pe Dumnezeu ca Dumnezeu, apoi cunoasterea acestui Dumnezeu te va informa asupra oricarui aspect din viata ta, va filtra orice decizie pe care o vei lua in viata ta, ori vei sfarsi prin a-ti construi un Dumnezeu propriu, o teologie proprie,un idol pe baza a ceea ce tu venerezi ca fiind Dumnezeu
  • cu totii suntem inchinatori, chiar daca avem impresia ca suntem liberi de credinta, liberi de inchinare; toti oamenii venereaza un dumnezeu sau altul, mergand de la Dumnezeu cunoscut in sf. Treime pana la praful acestei lumi (filozofia noastra,  ideologia noastra politica)
  • ceva care pare total neimportant, trecator , cum este decizia de a purta sau nu masca, acest refuz spune enorm despre cine este Dumnezeul tau adevarat si unde sta nadejdea mantuirii tale
  • teologia si cunoasterea lui Dumnezeu nu vin dintr-o carte, prin studiu, ci cunoasterea lui Dumnezeu vine de la Dumnezeu Insusi, prin coborarea Duhului Sfant in fiinta unei persoane, si invatand acea persoana lucrurile lui Hristos
  • modul in care raspundem la realitatile vietii noastre (rasism, schimbarea climei, etc.) va determina soarta noastra etena si arata daca Il cunoastem pe adevaratul Dumnezeu
  • Dumnezeu ne-a dat doua porunci - sa Il iubim pe El si sa ne iubim aproapele
  • implinirea celei de a doua porunci tine de noi, fiindca ni se spune sa il iubim pe aproapele ca pe noi insine
  • felul prin care imi arat iubirea pentru aproapele e manifestarea iubirii pentru Creator
  • aproapele nostru este cartea noastra de teologie
  • aproapele meu, sora mea si fratele meu - este intrarea mea in Imparatie
  • aproapele meu este singura carte pe care trebuie sa o studiez pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu intr-un mod real si semnificativ
  • Sf. Ambrozie de la Optina era asteptat la usa de o multime de oameni cu probleme - boli, necazuri, intrebari.La el a intrat o batranica care isi pierduse vaca si era foarte necajita. Sfantul a stat mult timp cu ea sa o linisteasca si sa ii spuna cum si unde sa gaseasca vaca, in timp ce lumea a inceput sa murmure pe la usa.Dupa ce batranica a plecat, Sfantul a fost intrebat de ce a petrecut asa mult timp cu batranica, cand la usa asteptau oameni cu probleme mult mai grave . Si sfantul a zis - fiindca vaca aceea era toata viata ei.Fara acea vaca ea si-ar fi pierdut sursa de trai, ar fi ajuns in mizerie, si credinta si mantuirea ei ar fi fost in primejdie.,,.Sfantul a coborat la nivelul femeii si s-a adresat nevoii ei directe, reale, ca un adevarat pastor care isi iubeste turma
  • Hristos s-a smerit si a luat trup omenesc,din iubire, in care a suferit, ca sa raspunda problemelor noastre directe, la nivelul nostru
  •  cat de mult ne smerim, cat de mult ne golim de sine, limita pe care ne-o impunem in golirea de sine in numele iubirii, limita la care lasam iubirea sa intre in inima noastra, este limita teologiei noastre
  • lucruri simple ca vaca acelei femei sunt intruparea credintei noastre, deci, atunci cand decizi daca sa porti sau nu masca, cand mergi la cumparaturi sau cand mergi la biserica - aceasta este vaca ta, sau poate este vaca aproapelui tau
  • in orice caz, daca esti nepasator fata de aceasta vaca mare si grasa a inimii tale sau a aproapelui tau, prin aceasta nepasare arati lipsa de dragoste fata de Dumnezeu, fata de acela care nu ti-a cerut nimic altceva decat sa Il iubesti si sa arati aceasta iubire fata de aproapele tau
  • ai putea gandi ca e prea dur sa spun asta, dar, cand refuzi sa porti o masca atunci cand mergi la biserica, cand refuzi sa porti o masca si primesti Impartasania, saruti icoanele si atingi obiectele din biserica, rasufli in aerul pe care si altii il respira, cand pui frica in inimile fratilor si a surorilor tale care poate sunt mai vulnerabili ca tine, sau care locuiesc in zona sau interactioneaza cu alti oameni care sunt mai vulnerabili, si, facand asta, ii faci sa nu mai ia Impartasania, tu esti acela care i-a oprit, nu episcopul
  • bisericile ar putea fi deschise si maine (probabil se refera la inchiderea din Anglia) daca noi toti am face cu smerenie ce ne cer episcopii.Cand episcopul iti cere sa porti masca, porti masca, fiindca episcopul iti spune asa.Daca nu asculti, tocmai ai iesit de sub acoperamantul protector al ascultarii de episcop, ai iesit de sub acoperamantul protector al Bisericii, si chiar daca mai esti sau nu in Biserica, nu e al meu sa spun, dar e o intrebare serioasa pe care sa ti-o pui
  • cand intri in Biserica in numele convingerilor tale politice,in numele libertatii umane - care este prost inteleasa, si intri in Biserica neprotejat, saruti o icoana neprotejat, si primesti Impartasania neprotejat, tu esti cel care devii un zid intre fratele tau si Hristos, in Potir, tu si nu altcineva, si va trebui sa dai socoteala de asta in ziua Judecatii

Cred ca parintele a surprins frumos cateva aspecte ale acestui subiect dificil, pe care l-am abordat si eu, din perspectiva mea, mult mai limitata, aici.Nu vreau sa ma contrazic cu nimeni, fiecare facem cum considera ca e bine, si o sa inchei cu un cuvant al parintelui Calistrat, pe care l-a spus la intoarcerea din spital, unde a stat internat cu covid :,,mai lasati conspiratiile si tenebrele!,, :).Sa traim frumos, cu grija fata de noi, de cei dragi ai nostri si de aproapele, atat cat ne lumineaza Dumnezeu!

 

   Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului. 

miercuri, octombrie 14, 2020

Fa-ti casa sa straluceasca!


          John Sloane Garden Harvest

Oriunde am locui - intr-un apartament inghesuit la bloc, intr-o casa mare si spatioasa sau intr-o camaruta inchiriata, e important ca spatiul in care locuim sa fie curat, organizat si sa ne dea o senzatie de bine.Daca locuiesti intr-o casa dezordonata, cu o gramada de lucruri inghesuite, in care suporti cu greu sa stai, te vei simti mereu demotivata si deprimata.

Poate ca nu iti place casa in care locuiesti, dar deocamdata nu te poti muta.In loc sa te plangi, incepe de unde poti pentru a face din locuinta ta un spatiu primitor , cald si placut.E timpul sa iei atitudine si sa-ti faci casa sa straluceasca!

 

1.Organizeaza-ti lucrurile!

Cand totul este organizat si ordonat te vei simti mult mai linistita si mai calma.Faptul ca nu gasesti ceea ce ai nevoie cand ai nevoie poate sa iti strice toata ziua. 

O organizare ,, la sange, nu se poate realiza peste noapte, de aceea fa-ti un plan pe termen lung si recucereste camera cu camera. Incepe cu spatiul din casa in care tu si familia petreceti cel mai mult timp - la noi acesta este bucataria - si, pe masura ce termini o camera, treci mai departe.

2.Sorteaza si debaraseaza!

Asta e partea cea mai dificila, din punctul meu de vedere :).Parca la aia n-as renunta, poate cealalta imi mai trebuie, hai sa nu scap de sacii astia chiar acum, si uite asa multi lucrurile din stanga in dreapta si nu reusesti sa ajungi la un capat.

Inarmeaza-te cu multa vointa si nu lasa emotiile sa te controleze in acest proces :).

3.Fa-ti un plan de curatenie!

Nu lasa treburile casnice la voia intamplarii, amanand mereu, fiindca vei avea mai mult de munca la un moment dat.Mai bine fa cate putin zilnic.Gandeste un plan potrivit modului tau de viata si familiei tale.Pe internet se gasesc zeci de liste cu organizarea treburilor casnice - adapteaza-le, astfel incat sa se potriveasca pentru tine.

 

4.Nu lasa vase nespalate in chiuveta!

Acesta e un obicei pe care mi l-am format cu foarte multi ani in urma, cand am inceput acest blog si copiii erau mici. Sunt seri in care mai ramane cate ceva in chiuveta, dar acestea sunt foarte rare.Cand ma trezesc dimineata, cobor in bucatarie si totul e ordonat, curat si stralucitor,deja pot spune ca ziua mea a inceput bine.

Despre obiceiul chiuvetei curate gasesti mai multe AICI

5.Fa-ti zilnic patul!

Dimineata, dupa ce te-ai trezit, fa-ti patul.Desi nu pare cine stie ce, acest lucru mic e foarte important!Intai, iti va da un sentiment al implinirii - ai dus la capat prima sarcina din zi si te vei simti incurajata sa continui tot asa :).

 Apoi, ca si chiuveta curata din bucatarie, patul facut din dormitor va atrage dupa sine dorinta de a aranja si restul lucrurilor.Daca tot ai facut patul, parca ai pune si hainele la loc.Si daca ai pus hainele la loc, hai sa stergi si praful, hai sa dai si cu aspiratorul si, din una in alta, dormitorul tau va arata cu totul altfel ca de obicei :). Si parca altfel te simti cand intri intr-un dormitor curat si organizat, nu-i asa ? :)

6. Foloseste cosurile de rufe! 

Nu e nimic mai dezagreabil decat sa ai mormane de rufe murdare pe jos sau aruncate pe vreun scaun.Pune un cos de rufe sau mai multe la indemana (eu am cosul de rufe pe holul unde sunt dormitoarele), astfel incat toti cei din familie sa puna rufele murdare in cos, unde le este locul.

 


 

7.Fa curatenie peste tot, nu doar la suprafata!

In planul tau de curatenie stabileste ca macar lunar, daca nu poti saptamanal, sa ajungi cu curatenia si in locurile mai putin accesibilede obicei, cum ar fi pe sub mobile, in spatele lor sau deasupra lor. Nu lasa sa se adune praful si paianjenii pe nicaieri!

8.Creeaza o atmosfera placuta, primitoare

 Odata ce ai terminat cu organizarea si totul e curat, e momentul sa adaugi mici lucruri care sa creeze atmosfera placuta si confortabila. Poate cateva fotografii cu amintiri de familie pe un perete, poate cateva pernute frumoase pe canapea, poate niste flori in vaza sau cateva lumanarele pe masa.Nu e nevoie sa fie ceva scump sau ceva cumparat.Poate e momentul sa-ti folosesti indemanarea si creativitatea pentru a adauga o nota confortabila casei tale.

 


9.Trage draperiile si deschide ferestrele

O casa intunecata poate sa te duca la depresie.Lipsa aerului, a luminii, afecteaza negativ organismul.Lasa aerul si soarele sa intre in casa. E bine sa aerisesti casa cate 5-10 minute la fiecare jumatate de ora.In dormitoare, daca esti plecata, poti lasa geamurile intredeschise toata ziua.

Daca locuiesti intr-o casa intunecoasa, incearca sa o luminezi cu ajutorul culorilor pe care le alegi ca sa varuiesti, sau a mobilei. Pune luminite in colturile intunecoase, foloseste becuri cu lumina neutra, naturala.

10.Fa casa sa miroase bine!

In primul rand, o casa curata miroase placut!nu poti acoperi mirosul de nespalat cu parfum! Foloseste solutii de curatat care iti fac casa sa miroase a proaspat, a curat. Aeriseste des, astfel incat sa nu existe miros de statut.

Foloseste difuzoare de uleiuri aromate, sau lumanari parfumate :). Foloseste, pe cat posibil, uleiuri de buna calitate si lumanari din ceara naturala sau din soia.

Va doresc spor la curatenie si la organizat!

sursa imaginilor :pinterest.com

 Iti mulțumesc ca vizitezi Dulce Casa!Daca ti-a placut acest articol poti il poti impartasi altora folosind butoanele de mai jos :). Deasemenea, poti vizita si aprecia pagina de Facebook sau pe cea de Instagram a blogului. 






luni, octombrie 12, 2020

Dovleac pentru copt, umplut

 


 Nu am mai postat de mult o reteta  pe blog, dar aceasta este absolut delicioasa, simplu de facut si aspectuoasa, asa ca nu pot sa nu va povestesc despre ea.Gasiti linkuri catre retele mele AICI

Pentru aceasta reteta de dovleac umplut am folosit un muscat de provence - este preferatul meu intre dovlecii de copt fiindca are o aroma oarecum de nuca, un gust placut, dulce si o culoare intens portocalie.Si ca aspect e deosebit, arata a dovleac din poveste, nu a para obeza :)).

sursa dachamechty.ru

Pentru umplut e nevoie de un dovleac mai mic, cat sa incapa intr-o cratita, in cuptor. Umplutura folosita de mine e cea de sarmale.

Pentru umplutura avem nevoie de :

  •  o caserola de amestec de carne tocata vita-porc, nu grasa
  •  o canita de orez
  • 3-4 cepe
  •  1-2 morcovi
  • verdeata
  •  sare, piper dupa gust
  • 2 oua 

Pentru sos e nevoie de o canita cu suc de rosii sau cu bulion, apa, sare.

 

Se spala dovleacul , se taie deasupra un capac rotund si se curata bine de samburi.Se pune intr-o cratita mai inalta, in asteptarea umpluturii :)

Pentru umplutura se curata si se toaca  marunt ceapa si se da morcovul pe razatoarea mica.Se calesc in ulei, sa prinda gust, si se adauga  carnea tocata.Cand carnea a lasat zeama se adauga orezul, sarea, piperul si se mai dau cateva clocote, pana scade zeama.Se adauga verdeata si se lasa la racit.Cand compozitia s-a racorit se adauga cele doua oua si se amesteca bine.

Se umple dovleacul pana la gura, se pune capacul taiat la inceput.Se toarna pe langa el apa cu bulion/suc de rosii cam pana la jumatate.Acoperim cratita cu folie de aluminiu sau cu un capac si dam la cuptor cam 60 de minute, la foc mediu.



Cand e gata se lasa putin sa se acoreasca si se taie felii, care se servesc cu smantana sau cu iaurt, dupa gust.



Pofta buna! :)


Caminul tau, un colt de rai!- Resurse pentru saptamana 3

 https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEisMGqzG7hkC5FfKTrgLXe46ANyO7uoPm9mQjzAXrmj3jf3PFiKqTRBmQNzQ_qts-vDY9HV70vdShFOY2Sj3lf8kxXLsd8wOPiPLnXopJFWiaGEU7AjKvP-NevF3gY_Svsu1D9eJAig-s0/s640/caminul.jpg

 

SAPTAMANA 3
 FAC ORDINE

Dezordinea din casa si din viata...
ne secatuieste de energie. O casa prea incarcata, lucrurile care nu ne mai folosesc, nu ne mai vin sau nu ne mai plac, dar pe care le pastram inghesuite peste tot ; tot felul de obligatii si probleme nerezolvate, negate sau ignorate, lasate in ,, coada de peste", relatiile toxice in care ne complacem - toate acestea ne rod psihic si sufleteste, ne umplu de stres si ne imbolnavesc.
Saptamana aceasta imi examinez casa si viata, si fac ordine
imi fac un plan de reorganizare si simplificare a casei,
imi analizez viata, fac o lista cu obligatiile si problemele amanate/nerezolvate si fac pasi spre eliminarea lor

Sper sa va fie de folos articolele mele referitoare la ORGANIZAREA CASEI
 
 Provocarea saptamanii
Alege un colt din casa unde domneste dezorganizarea si dezordinea, si pune-l la punct.Continua cu restul casei si cu problemele si relatiile din viata ta :)
 
 
 

miercuri, octombrie 07, 2020

Dimineata cetoasa







 

Dimineata, cand am deschis geamul, am vazut ceata infasurand totul. Zilele cetoase sunt printre preferatele mele, imi creeaza un nemaipomenit sentiment de confort.E ca si cum ai fi invaluit intr-un nor pufos, si totul e tacut si calm.

Asa ca am iesit putin pe camp, si in curte, sa ma bucur de aceasta vreme minunata!

Voua va place ceata?  :)