vineri, septembrie 02, 2022

Fii blanda cu tine!

 

pinterest.com
 

Asa mi-a placut ideea asta pe care am citit-o  azi aici, ca m-am gandit ca e cazul s-o notez, ca sa nu uit si eu ca trebuie sa fac la fel :

  Acum ceva timp cuvântul pe cale l-am ales pentru unul din anii trecuți a fost blândețe, în toamna asta intenționez să fiu blândă cu mine, să încetinesc  și să nu mai tratez viața ca pe o cursă de alergare garduri în contratimp.

 Da, sa fim blande cu noi, foarte frumos zis, asta imi doresc si eu pentru mine.Sa nu mai alerg ca un cal breaz de colo pana colo, bifand nesfarsitele liste :).Azi am fost de dimineata pe drumuri -printre altele, ca  sa tund un copil si cu ocazia asta m-am rasfatat si eu cu freza noua :). Apoi am strans rufele de pe sfoara, am gatit, am facut curat in bucatarie si cred ca as putea continua cu treburi non-stop pana noaptea tarziu fiindca da, treaba in casa si in curte nu se termina niciodata :).

Asa ca m-am oprit, mi-am facut o ciocolata calda si am luat la rasfoit blogurile mele preferate.Mai tarziu o sa tricotez un pic, poate si citesc vreo doua randuri, si diseara o sa iesim in oras, la o plimbarica :). Inca n-am cumparat nimic pentru scoala si nici nu intentionez, vedem de luni incolo ce si cum, ca n-au intrat zilele in sac :).

Am descoperit un blog foarte interesant : pasagera.ro, despre ingrijirea corpului.Il citesc cu creionul in mana, contine foarte multe informatii utile.Eu recunosc ca nu prea ma pricep la creme si cosmetice, un singur lucru bun pentru piele am facut si eu, m-am ferit cat mai mult de soare :)), dar se pare ca nu e suficient.Din an in pasti mai folosesc si cate un pic de crema, dar nu am o rutina zilnica de ingrijire a pielii si vreau sa schimb asta.Deocamdata o sa merg doar pe patru produse zilnice : un demachiant, o crema hidratanta , un ser cu vitamina c si o crema de protectie solara cu factor 50.Inca nu am ales produsele, vreau sa fie fara ingrediente daunatoare si e destul de greu sa ma hotarasc. Va tin la curent :).Daca aveti recomandari din ce mai folositi voi, va rog sa le lasati la comentarii , multumesc :)

Aici  : https://www.paulaschoice.com/beautypedia-ingredient-checker   aveti o aplicatie in care puteti verifica cat de benefica e formula produselor cosmetice pe care le utilizati, deocamdata am gasit foarte putine produse care sa nu contina nici un ,,worst" :).


Va doresc o seara placuta si...fiti mai blande cu voi! :)

 


joi, septembrie 01, 2022

Prima zi de toamna, prima zi de septembrie...



siiii...a inceput toamna, anotimpul meu preferat :). 

Dimineata m-am trezit devreme, cu o energie buna :). A fost prima zi de lucru de dupa concediu si chiar m-am bucurat la gandul ca imi voi reintalni colegii. Sper sa am un an bun, cu experiente pozitive la munca si nu numai :).Intentionez sa experimentez noi modalitai de impunere a limitelor in relatiile de munca :), fiindca am de gand sa nu ma mai epuizez emotional  la serviciu. Am retinut , din conferintele pr.Sorin Mihalache, cat de important este sa ne conservam energia emotionala pentru noi si pentru cei dragi de acasa.La munca trebuie sa ne facem treaba corect, cu pasiune, cu daruire, dar si cu limite, fiindca munca e doar un aspect al vietii noastre.Important, desigur, dar nu cel mai important.

 Complaint-free Life: What are you complaining for? | Family Matters

 

Un al lucru pe care mi-l doresc foarte foarte mult, si e un obiectiv principal pentru mine in luna septembrie, dar si pe viitor, este sa nu ma mai plang, sa nu mai fiu nemultumita cu privire la orice.Am constatat ca in ultimul an, in special, am devenit tot mai acra :)) si tot mai critica, tot mai nemultumita de tot ce ma inconjoara.

Aveam mai de mult pe lista NO COMPLAINING CHALLENGE initiata de Will Bowen, fondatorul  Complaint Free Movement.

Provocarea consta in parcurgerea unui numar de zile  de zile fara sa ne plangem, cu o singura exceptie, si anume putem vorbi direct persoanei care poate rezolva problema. Daca nu exista posibilitatea de a face acest lucru nu avem voie sa ne plangem, deoarece acest lucru nu imbunatateste cu nimic situatia.Plangerile  sunt negative, nu au nici o utilitate, doar ne distrug sanatatea, relatiile si succesul, si ne pun in postura de victima. Cand suntem intr-o situatie care nu ne convine avem trei optiuni: sa o schimbam, sa o parasim sau sa o acceptam.Vaicareala cu referire la ea nu ajuta :).

O sa fac o postare separata referitor la aceasta provocare, in caz ca va intereseaza sa participati :).

 

Un alt lucru pe care mi l-am propus e sa nu-mi mai fac planuri mari, ci sa imi planific fiecare zi in rugaciune, cu Dumnezeu.Doamne, ce vrei Tu sa fac azi? e intrebarea mea de dimineata,si mereu primesc raspunsul potrivit.Planificand doar dupa mintea mea, fara a cauta indrumarea, luminarea si ajutorul lui Dumnezeu ajung de multe ori epuizata, nervoasa, obosita, si cu prioritatile alandala.Imi doresc sa fiu mai mult Maria si mai puin Marta pe viitor.Stiu ca intelepciunea divina ii calauzeste pe cei care o cauta :) si Dumnezeu nu lasa un suflet fara raspuns.Sa fac mai putine lucruri, dar cu pace si cu bucurie.Acest lucru e legat mult de simplificarea vietii si de stabilirea prioritatilor, problema la care lucrez :).

Cam acestea ar fi gandurile mele pentru septembrie.Cumva, o continuare a intentiilor mele din august

doar ca in plus incepe scoala, si concediul de odihna s-a terminat :)

Va doresc un septembrie minunat !Si o toamna cu noi inceputuri pozitive  :)



marți, august 16, 2022

Jurnal (ziua 228 din 365)

 




♥♥ Azi ♥♥   

marti, 16 august 2022

♥♥ Vremea ♥♥

dupa doua zile de ploaie care au fost o adevarata binecuvantare pentru pamantul uscat cred ca vin iar caldurile.

♥♥ Cum ma simt azi ♥♥

am avut o zi linistita, multumesc lui Dumnezeu. Am iesit in oras cu ceva treaba si ne-am intors lesinati de caldura, dar totusi nu mai e chiar asa de rau.Totusi, se apropie toamna.

In rest n-am facut mare lucru - am gatit ceva usor, am tricotat, am citit, am iesit pe afara.

Ma bucur ca mi-au revenit cheful de tricotat si de cusut, dar e implicata si ceva vointa aici.Mi-am propus sa citesc zilnic macar 60 de pagini si sa ma concentrez pe cateva practici sanatoase pe care sa le (re)introduc in program.Beleaua e ca, daca fac una nu pot face alta, fiindca ziua mea are 24 de ore ca la toata lumea, asa ca va trebui sa fiu mai laxa in ceea ce priveste curatenia, fiindca imi ia o gramada de timp sa lustruiesc prin casa toata ziua.

♥♥ Planuri, ganduri ♥♥ 

maine o sa spal rufe si o sa fac un pic de ordine, si in rest vreau sa stau cu fetele, sa citesc si sa tricotez la sosetele mele rosu- pepene :).Mancare si cumparaturi am facute.
As vrea ca pana la sfarsitul lunii sa postez zilnic cate o fotografie pe instagram, ar fi grozav sa fac si cate o postare pe zi pe blog, cum am facut anul trecut, de Craciun,  dar sa vad daca reusesc.

♥♥ Meniul de azi ♥♥

Dimineata - ou fiert moale, cu unt

Pranz - pui cu paste chinezesti

Cina  - 

 ♥♥ Cartile de pe noptiera ♥♥ 

,,Valtoarea mintii,, de Daniel J. Siegel.O carte extraordinara, despre puterea si rolul transformarilor cerebrale in adolescenta.Mi-a fost recomandata de mult, dar abia acum am reusit sa o incep.O recomand tuturor parintilor, dar si adolescentilor.


 ♥♥ Ca sa ma relaxez, o sa ♥♥ 

fac un exercitiu de constientizare a respiratiei, recomandat de Siegel in carte, exercitiu care ajuta atat la relaxare, cat si la integrarea cerebrala (adica armonizarea si coordonarea diferitelor parti ale creierului)

♥♥ Un citat inspirational ♥♥  

sau o imagine :)


 Voi ce mai spuneti, ce mai faceti ? :)
 
 


marți, august 09, 2022

Inceput de august

 


Ma uit in calendar si inceputul asta e aproape mijloc indata, dar efectiv nu stiu cand trec zilele si eu niciodata nu termin tot ce am de facut de pe listele lungi de un kilometru :)).Cred ca ar trebui sa fac niste liste mai scurte :)).

Am dat o raita pe la blogrol si am vazut multe articole noi, ceea ce m-a provocat sa scriu si eu ceva :).Ar fi minunat sa scriu  macar de doua ori pe saptamana pe blog, fiindca e una din activitatile care imi face multa placere, si mult bine la suflet, si am impresia ca am neglijat masiv partea asta in ultima vreme, fiindca m-am concentrat mai mult pe exterior.

Ce am mai facut in ultima vreme :

 - am reusit sa reorganizez gradina, am curatat jumatate din teren si am pus gazon, deja a rasarit si sunt foarte incantata sa il vad asa verde :).In jumatatea ramasa am sfecla rosie de doua feluri, mangold, morcovi , cateva radacini de pastarnac si un strat de patrunjel.Zilele astea o sa seman din nou salata, ridichi, spanac, varza kale, marar si poate cateva cepe

- in casa ar mai fi maruntisuri de pus la punct, dar in mare e ok , am ajuns la ce mi-am dorit si mi-am stabilit o rutina de curatenie si debarasare, ca sa nu ma mai aglomerez asa 

- sunt oarecum la zi cu treburile casei, as vrea sa nu dau in perfectionism, totusi, casa ca in reviste n-o sa am eu acuma, avand in vedere ca locuim aici, nu facem doar poze :))


Ce imi doresc pentru luna august :

- sa ma ocup un pic de mine si de sufletul meu, sa-mi incarc bateriile pentru anul scolar care va urma si care va fi greu - I. are bac si admitere la facultate, T. incepe clasa a 9 a, A. intra la pregatitoare. E un an cu finaluri si inceputuri simultane :), foarte incarcat

- sa imi organizez dieta, in ultima vreme am fost total dezordonata in acest domeniu.Vreau sa imi stabilesc un program de post intermitent zilnic si o zi cu o singura masa, fiindca e foarte sanatos sa dai organismului pauze de la alimentatie

-mi-ar place sa incep un program de yoga, de streching, ceva de genul.Simt ca imbatranesc :), imi simt corpul tot mai rigid si mai lipst de putere, nu mai am flexibilitatea si capacitatea de a munci incontinuu ca alta data.Dupa un pic de efort parca toate ma dor, imi ia zile intregi sa ma refac .Cred ca ar trebui sa umblu un pic si la alimentatie

- sa citesc zilnic macar jumatate de ora

- sa ies zilnic la plimbare cu fetele prin imprejurimi , si sa iesim mai mult impreuna, in general

- sa imi pun ordine in viata duhovniceasca - rugaciune, citirea Bibliei, poate cate o iesire la manastiri in uichend

-sa ma rog mai mult si sa ma ingrijorez mai putin :)

- sa scriu in jurnal,in  bujo si pe blog

- sa crosetez/tricotez ceva, n-am mai lucrat nimic de luni bune

  https://i.pinimg.com/564x/3f/7c/bd/3f7cbd472b060ab8c4d2bbe814c476fd.jpg

 SARBATORILE LUNII

 6   Schimbarea la fata a Domnului

7   Cuvioasa Teodora de la Sihla

15  Adormirea Maicii Domnului

29   Taierea capului Sf. Prooroc Ioan Botezatorul


DUMINICILE LUNII

7     Inmultirea painilor

14  Umblarea pe mare - potolirea furtunii
 
21  Vindecarea lunaticului
 
28  Pilda datornicului nemilostiv
 
 
 
CUVANTUL LUNII  
 
RELÁȚIE,
relații, s. f.

1. Legătură, raport între lucruri, fapte, idei etc 
2. Legături între două sau mai multe persoane, popoare, state etc
 
 
INTENTIILE LUNII
 
ma concentrez pe realatia cu mine (trup, suflet, duh), pe relatia cu Dumnezeu, pe relatia cu cei dragi 


CULORILE  LUNII

 
 
 
MOTIVATIA/CITATUL LUNII




Voi ce planuri aveti pentru august?


duminică, iulie 24, 2022

Jurnalul saptamanii { 2022: s.29/52 }

 

♥ PENTRU SAPTAMANA 29

18-24  IULIE 2022
 
 

♥ VREMEA...

canicula, au fost temperaturi si pana la 40 de grade.Le-am suportat destul de bine, mai greu suport frigul, de caldura nu ma plang :)).Dar seceta isi spune cuvantul, totul e uscat iasca.Deprimant.


♥ MA GANDESC ...

la multe si marunte.Am avut iar o saptamana aglomerata- umblatura cu diverse acte pe la diverse institutii, fac un curs de perfectionare, imi ia si asta vreo doua ore zilnic, curatenie si organizare - cam 70 la suta din ce am vrut sa fac e gata :), ingrijire copil putin bolnav :)), zacut prin casa si prin curte de caldura, rabdat programul de furnizare cu taraita al apei - asta imi strica toata ziua.


♥ SUNT RECUNOSCATOARE PENTRU...

apa rece, asa e oplacere sa bei un pahar cand e o zi caniculara

♥ UNUL DIN LUCRURILE CARE MI-A PLACUT SAPTAMANA ACEASTA... 

un curs de parenting la care particip, tinut de pr. Mihalache.E absolut un privilegiu sa il ascult pe omul asta si sa invat de la el.In plus mi-a redeschis cheful de lectura si vreau sa imi comand niste carti.

 ♥ PLANURI PENTRU SAPTAMANA VIITOARE...

... sa o iau incet cu mici proiecte de debarasare/reorganizare.Imi este clar ca n-o sa termin asa de repede cum speram, efectiv sunt prea multe de facut.Poate pe la Craciun pot sa spun si eu gata , am facut tot ce mi-am propus anul asta, pot sa respir usurata :).In orice caz, obiectivele principale au fost atinse, am debarasat si reorganizat complet hainele, bucataria - debarasat si reorganizat, magazia, o parte din carti- aici mai am un pic.Mai am de dat niste lucruri si de vopsit niste mobile.
In gradina n-am ajuns sa fac mare lucru, efectiv ma deprima sa o vad cat de jalnic arata. Gazon scrie pe ea, clar :)).
 
 
♥ MA UIT/ASCULT... 
 
cand imi aduc aminte :)) ma uit la un serial coreea destul de dragut pe Netflix :Reflection of You (In oglinda ).Desfasurarea evenimentelor e destul de surprinzatoare, dar presimt ca o sa ma plictisesc curand :)).Efectiv nu mai am rabdare sa vad un film cap-coada.

În oglindă | Site oficial Netflix 
 
Un film pe care il recomand, cred ca nu am spus de el, este ,,Barbatul din Toronto".Efectiv am lesinat de ras, n-am mai vazut de mult o comedie asa de savuroasa 
 
 


 ♥ UN CITAT PREFERAT...

 

Ajutorul este la distanta de o rugaciune.

T.S.Monson

 ♥ IMI DORESC

sa reintru intr-o rutina cat de cat mai linistita


ABIA ASTEPT SA ...
 
ma apuc de vopsit mobila :))
 
   ♥ O FOTOGRAFIE/MAI MULTE DE SAPTAMANA ASTA...

iar nu am facut poze

  Voi ce ati mai facut, ce planuri aveti pentru saptamana viitoare?