Pagini
▼
luni, decembrie 31, 2007
Ganduri de Anul Nou
Am ajuns si in ajun de Anul Nou, mai sunt cateva ore si vom intra in 2008. Pentru mine acesta a fost un an foarte plin, si destul de greu. M-am confruntat cu probleme, boli, durere, uneori disperare, dar am avut si foarte multe impliniri si bucurii. Multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns in ziua de azi, sanatosi. Domnul stie ce va mai fi si in anul care vine- sa ne rugam sa ne fie toate spre mantuire si viata vesnica.
Sa incepem Anul Nou cu gandul la Dumnezeu, dupa cum ne indeamna si par. Cleopa, intr-un cuvant de folos :
"Vreau sa va spun ca, incepand de la Anul Nou, grija noastra cea mai mare trebuie sa fie alta. Cel mai mare lucru este sa ne innoim viata, sa luam aminte, cu fiecare an nou sa lasam cate un pacat care ne stapaneste cine stie de cand si sa punem in locul lui o virtute. Sa iertam greselile celor ce ne-au suparat, sa-i iertam pe toti, sa incepem Anul Nou cu inima curata si cu credinta in Dumnezeu. Sa nu incepem la crasma cu betie, cu fluiere, cu cate si mai cate petreceri. Ca daca incepi bine din ziua intai, fiindca ziua buna se arata de dimineata, asa o sa-ti meargă tot timpul!
Du-te prin sate acum, in noaptea aceasta. Este iadul pe fata pamantului! Iata cum stiu oamenii sa multumeasca lui Dumnezeu ca le-a mai dat un an de viata. Dar vine moartea la om si-l strange de gat, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, ca i-a legat limba! Cat ar mai vrea el atunci sa-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai da! Este randuit: cand ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea sa te rogi: "Doamne, mai da-mi un minut!" Dar nu-ti mai da! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ti-a dat vreme, dar n-ai vrut sa te indrepti, sa te pocaiesti, sa plangi, sa te rogi! Ti-a dat atatia ani de viata si n-ai avut nici o grija. Si atunci vei vedea ca nu mai este pocainta in timpul mortii.
Deci, sa ne gandim ca, trecand un an de zile, foarte mult trebuie sa plangem lui Dumnezeu, ca n-am facut nimic bun si sa-I multumim ca ne-a ajutat cu mila si cu indurarea Lui sa trecem iarasi 365 de zile si sa ajungem pana azi.
Toti trebuie sa multumeasca. Toata zidirea lui Dumnezeu. Caci viata si fiintele si toate vremurile sunt in mana lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie sa multumim lui Dumnezeu, ca sa nu vina urgia Domnului peste noi!
Asteptam mila lui Dumnezeu, dar odata n-ar sa mai fie timp, caci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scapa nimeni! Nu pot scapa nici imparatii. Unde sunt imparatiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt imparatii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetatile? Unde sunt orasele? Unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au daramat de cutremur?
Unde sunt cetatile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei invatati? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru si ale caror capete straluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pamant si pulbere s-au facut. Asa-i dreptatea lui Dumnezeu si vai de noi si de noi daca cheltuim vremea in zadar. Marele Apostol Pavel spune: Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt (Efeseni 5, 16).
Vom cere sa mai traim un minut si n-ar sa ne mai dea Dumnezeu! Pentru ca trecem fara griji viata aceasta si ne incurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! In toata ziua Biserica ne spune: Omul ca iarba; zilele lui ca floarea campului, asa va inflori (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: Tot trupul este iarba si slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut. Si iarasi zice Duhul Sfant in psalmi: Zilele lui ca umbra trec; ca s-au stins ca fumul zilele mele. Si iarasi: Anii lor ca panza unui paianjen s-au socotit; si iarasi: Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfant? Pentru noi! Sa avem urechi, sa nu fim surzi. Sa nu ne astupam urechile, ca visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este! Nimic nu ramane vesnic pe pamant. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea pana ieri? Du-te si vezi-i in gheena, cum ii muncesc dracii. Du-te si intreaba-i acolo: "Cu ce v-ati ales din viata aceasta?" Unde a ramas stapanirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, dupa dreptate, si-i tine in legături pana in ziua Judecatii de Apoi.
...
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Sa multumim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceste pentru toata lumea, ca ne-a invrednicit sa mai trecem un an. Sa ne hotaram in inima noastra sa punem inceput bun si sa petrecem de aici inainte cu Dumnezeu, crestineste. Sa ne impacam cu Dumnezeu mai inainte de a ne rapi moartea. Amin!"
Irina

sâmbătă, decembrie 29, 2007
Aroma de castane
Ce poate fi mai placut intr-o zi friguroasa de iarna decat aroma castanelor coapte si a vinului fiert cu scortisoara?
Vin fiert n-am facut, in schimb am copt castane.
Din pacate n-avem soba si carbuni, ca sa iasa bune ca acelea care se vindeau candva in Cismigiu , dar si la cuptorul de aragaz ies delicioase, ca sa nu mai spun de aroma care se rapandeste in toata casa.
Cum le-am pregatit: intai am crestat castanele pe partea bombata cu un instrument special(dar pot fi taiate si cu un cutitas), si le-am pus la inmuiat 20 de minute in apa calduta.
Intre timp am incins cuptorul la 200 degrade si am pus in tava hartie de copt. Am tavalit castanele prin sare si le-am asezat in tava astfel incat sa nu se atinga intre ele.
Le-am lasat in cuptor 25 de minute, si apoi le-am rasturnat pe o farfurie.
Castanele se curata si se mananca cat sunt calde, daca se racesc nu mai sunt bune (se intaresc), de aceea nu se preapara in portii mari, ci doar cat se consuma o data.
Irina
luni, decembrie 24, 2007
Prajitura snikers
Am gasit reteta anul trecut pe forumul culinar, si am facut-o chiar de Craciun. De atunci am pregatit-o de mai multe ori, fiindca imi place grozav combinatia ciocolata-nuca.
Pentru foi avem nevoie de :
Se unge spatele unei tavi( a mea are 23/40) cu margarina si se pune deasupra hartie de copt. Cu lingura se intinde o foaie( compozitia trebuie sa fie moale, dar nu atat de moale incat sa curga pe marginea tavii) si se da la cptor 15-20 min., la 170 grade.
Crema
Ouale se bat bine cu zaharul, pana se ingroasa( eventual pe bain-marie). Se adauga laptele amestecat cu cacao, apoi ciocolata topita(se topeste pe bain-marie, sau la microunde). Separat se freaca spuma un pachet de unt (sa fie la temperatura camerei), si cu incetul se incorporeaza restul de crema. Se umplu foile, se pune crema si deasupra , si se presara cu nuca macinata, sau cu alune.Se taie a doua zi.
Irina
Pentru foi avem nevoie de :
- 8 oua
- 300 gr. zahar
- 400 gr. nuca macinata
- 4 linguri faina
- 3 linguri cacao
- jumatate plic praf de copt
Se unge spatele unei tavi( a mea are 23/40) cu margarina si se pune deasupra hartie de copt. Cu lingura se intinde o foaie( compozitia trebuie sa fie moale, dar nu atat de moale incat sa curga pe marginea tavii) si se da la cptor 15-20 min., la 170 grade.
Crema
- 8 galbenusuri
- 1 ou intreg
- 3 linguri cacao
- 250 gr. zahar
- 4 linguri lapte (caldut)
- 100 gr. ciocolata cu lapte
Ouale se bat bine cu zaharul, pana se ingroasa( eventual pe bain-marie). Se adauga laptele amestecat cu cacao, apoi ciocolata topita(se topeste pe bain-marie, sau la microunde). Separat se freaca spuma un pachet de unt (sa fie la temperatura camerei), si cu incetul se incorporeaza restul de crema. Se umplu foile, se pune crema si deasupra , si se presara cu nuca macinata, sau cu alune.Se taie a doua zi.
Irina
duminică, decembrie 23, 2007
Briose aperitiv
Briosele aperitiv se fac foarte rapid, sunt economice, si nu in ultimul rand se topesc in gura, sunt foarte fragede si bune, mai ales calde.
Pentru 10 - 12 bucati
Se bat ouale, se adauga uleiul(cate putin), laptele, iar la urma se incorporeaza faina, amestecata cu sare si praf de copt. Se adauga cascavalul ras si sunca taiata, se amesteca cu o lingura, si se umplu formele de briose(muffins) pe 3 sferturi(eu am forme de silicon si nu le ung, nici nu folosesc hartiute speciale pentru briose). Se dau la cuptorul preincalzit, 25-30 min. la 180 de grade.
Pofta buna!
Irina
Pentru 10 - 12 bucati
- 160 gr faina amestecata cu 1 varf cutit de praf de copt si un varf sare
- 2 oua
- 50 ml ulei
- 100 ml lapte
- 100 gr cascaval ras
- 100 gr sunca taiata cubulete
Se bat ouale, se adauga uleiul(cate putin), laptele, iar la urma se incorporeaza faina, amestecata cu sare si praf de copt. Se adauga cascavalul ras si sunca taiata, se amesteca cu o lingura, si se umplu formele de briose(muffins) pe 3 sferturi(eu am forme de silicon si nu le ung, nici nu folosesc hartiute speciale pentru briose). Se dau la cuptorul preincalzit, 25-30 min. la 180 de grade.
Pofta buna!
Irina
Salata in straturi
Daca v-ati saturat sa faceti de sarbatori "clasica" salata boeuf (chiar, oare de ce face toata lumea salata asta? ), va sugerez sa incercati o reteta foate simpla, rapida, si extrem de buna la gust.
Ca sa o realizati aveti nevoie de un castron de sticla, sau un vas de jena( eu am folosit un vas jena), in care puneti, in straturi:
- salata de sfecla rosie(sfecla rosie se fierbe in coaja, se curata , se da pe razatoare si se amesteca cu ulei, otet, sare si hrean ras, dupa gust)
- piept de pui fiert si taiat marunt
-cateva oua fierte tari si taiate marunt
-cascaval ras
-maioneza
Se orneaza in functie de fantezia proprie .
Deja am facut-o, mai lipseste doar stratul de maioneza, pe care o sa-l adaug maine.

"Buy nothing Cristmas"
In ultimii ani vedem ca si romanii sunt cuprinsi de o adevarata isterie a cumparaturilor o data cu venirea Craciunului. Peste tot in hipermarketuri lumea se calca in picioare , in incercarea disperata de a-si umple cosul cu cat mai multe produse. Sa pleci la cumparaturi zilele acestea e o adevarata aventura, ca sa nu mai spun de consumul nervos rezultat in urma unei astfel de actiuni.
Acest lucru se intampla peste tot in lume, asa ca menonitii canadieni au initiat o miscare destinata sa reinvie sensul originar al generozitatii de Craciun, sub numele de "Buy nothing Cristmas":
" -Buy nothing Cristmas- este o eliberare de stress, si tot mai multi oameni au nevoie sa auda despre asta. Puteti schimba lumea doar punand unul dintre posterele noastre (sau creand dvs. unul) in biserica dvs., in locuri de rugaciune, acasa sau la munca.(...) Ideea e sa-i faceti pe oameni sa gandeasca. A venit timpul sa mergeti, si schimbati ceva!"
Irina
sâmbătă, decembrie 22, 2007
Meniul pentru Craciun
Acum este una din perioadele anului in care toate gospodinele gatesc din plin pentru masa bogata de Craciun. Eu nu fac exceptie, de azi ma pun pe treaba . M-am gandit sa va impartasesc meniul nostru.
Aperitive:
Sarmalute
Dulciuri:
O sa fac cantitati mici din fiecare, fiindca sunt multe feluri.Voi reveni cu retetele lipsa si cu fotografii .
Ca sa termin la timp m-am organizat un pic, si ma ajuta mult sotul.Cumparaturile sunt deja facute. Azi fac prajiturile, umplutura pentru sarmale si compozitia pentru chiftele.
Maine dupa amiaza decoram casa si facem bradul, iar luni dimineata terminam mancarea, ca sa avem timp dupa-amiaza sa mergem un pic la biserica, si apoi cu colinda.
Va doresc spor la treaba !
Irina
Aperitive:
- chec aperitiv
- briose aperitiv
- salata in straturi
- piftie de pui si porc
- chiftelute de pui cu maioneza
Sarmalute
Dulciuri:
- tavalite cu nuca
- prajitura szerbo
- snikers
- prajitura televizor
O sa fac cantitati mici din fiecare, fiindca sunt multe feluri.Voi reveni cu retetele lipsa si cu fotografii .
Ca sa termin la timp m-am organizat un pic, si ma ajuta mult sotul.Cumparaturile sunt deja facute. Azi fac prajiturile, umplutura pentru sarmale si compozitia pentru chiftele.
Maine dupa amiaza decoram casa si facem bradul, iar luni dimineata terminam mancarea, ca sa avem timp dupa-amiaza sa mergem un pic la biserica, si apoi cu colinda.
Va doresc spor la treaba !
Irina
joi, decembrie 20, 2007
Cura cu suc de sfecla rosie
Iarna e anotimpul virozelor si a racelilor de tot felul, de aceea in special la copii intarirea imunitatii este foarte importanta.Unul dintre remediile extrem de eficiente sunt sucurile de legume si fructe, iar dintre acestea, sucul din banala sfecla rosie este renumit. Terapeutul austriac R. Breuss recomanda acest suc tuturor pacientilor slabiti, anemici, sau care nu aveau pofta de mancare.
Sfecla rosie este bogata in vitaminele A, B, C si PP, acid folic, potasiu, calciu, fier, magneziu, proteine, hidrati de carboni, glutamina, zaharuri. Sucul de sfecla rosie se utilizeaza cu succes in prevenirea si tratarea anemiilor, virozelor, afectiunilor hepatice, alergiilor, cancerelor, si chiar a infertilitatii. Specialistii recomanda consumul zilnic al unei jumatati de sfecla rosie cruda, si al unui pahar de suc, dimineata pe stomacul gol. Este bine sa bem suc de sfecla rosie mai ales in perioadele de post, deoarece are un puternic efect de detoxifiere a organismului, in special a ficatului.
Eu prepar suc de sfecla rosie in amestec cu suc de mar si de morcov. Pentru un pahar de suc am nevoie de o jumatate de sfecla rosie potrivit de mare, doua-trei mere mai micute, si doi- trei morcovi.
Legumele se curata, se spala , si se dau prin storcator. Acest suc are o culoare placuta si un gust foarte bun. Pentru a fi mai atractiv pentru copii le puteti oferi un pai cu care sa-l bea . Eventual ii puteti adauga o lingurita de miere, sau un strop de suc de lamaie, in functie de gust.
Irina
Scena Nasterii Domnului din hartie
Ieri am facut cu Ilinca scena Nasterii Domnului din hartie. Desi avem "ieslea" cumparata din magazin, m-am gandit ca Ilincai o sa-i placa sa-si decoreze camera cu ornamente facute impreuna.
Gasiti instructiunile aici
https://www.italyheritage.com/traditions/christmas/xm_crib.html.
E un model pe care prescolarii nu-l pot face singuri, deoarece necesita decuparea unor detalii fine, asa ca Ilinca m-a ajutat doar la lipit, si mi-a dat ce aveam nevoie cand i-am cerut. Eu am scos desenul pentru decupat pe hartie simpla, dar un carton subtire ar fi mai potrivit. Deasemenea, mare atentie la ansamblat- noi am gresit un pic, ca n-am pus iarba sub casuta , dar la anul speram sa ne iasa mai bine.

luni, decembrie 17, 2007
In asteptarea Craciunului
Iata ca totusi vremea a tinut cu noi si de ieri pana azi spre pranz a mai nins, spre bucuria Ilincai.E prima ei zapada "serioasa", asa ca am iesit afara si ne-am bulgarit un pic, iar maine poate facm si un om de zapada(mai mititel, asa).
Fiindca e saptamana premergatoare sarbatorii Nasterii Domnului, mi-am programat sa fac impreuna cu Ilinca cateva activitati "cu specific" . Astazi am citit povestea nasterii lui Iisus, si am colorat icoana praznicului - amandoua le gasiti in publicatia ortodoxa "Apostolat in Tara Fagarasului".
Din pacate povestea din revista e potrivita pentru copii mai mari, dar cat am colorat icoana am discutat un pic despre personajele pe care le vede, si am pus apoi "casuta" pe usa frigiderului,sa fie "la vedere".
Irina
Postul Craciunului 2007
despre "...sa postim si sa gatim impreuna..."
Am ajuns si in ultima saptamana de post. Saptamana trecuta v-am impartasit un fragment dintr-o predica despre post a Sf. Teofan Zavoratul, si o sa continui :
"Iata cum sa faceti pe viitor: cand cineva va incepe sa se ridice impotriva vreunei randuieli de nevointa dumnezeiesti,intrebati-l ce anume accepta el din aceste randuieli?De pilda, pe cel care refuza postul,intrebati-l daca la biserica trebuie sa mergem,daca acasa trebuie sa ne facem pravila de rugaciune, daca trebuie sa ne spovedim si altele...si veti vedea, probabil, ca va refuza totul.Si veti intelege ca nu postul este problema, ci orice constrangere in general...El isi doreste sa traiasca in largul sau...N-are decat sa traiasca!Dar sa-i spuneti negresit despre sentinta lui Dumnezeu cu privire la calea cea larga(...) si spuneti-i "Tu, frate, ai un alt dumnezeu,alte legi, alte nadejdi!Iar noi Il avem ca Dumnezeu pe Domnul Iisus Hristos, care a postit, mama noastra este Sfanta Biserica, care prin randuielile ei ne cere sa postim.Ocrotitorii nostri - Sfintii Apostoli, preotii si invatatorii lumii, cu totii au fost postitori si sunt invatatorii postului!Asa ca nici noi nu putemface altfel. Iar tu vezi-ti de drumul tau.">
Sf. Teofan Zavoratul - "Invataturi si scrisori despre viata crestina"
Saptamana a sasea de post
Meniu
Micul dejun
musli cu fructe , lapte de orez
suc/nectar de fructe preparat in casa
Gustare(ora 10, seara)
hummus,salata de vinete
Pranz
bors de cartofi
supa de legume
Cina
- Luni : orez cu legume, chiftelute de vinete, salata de varza
- Marti: pizza de post
- Miercuri:mancarica de pastai cu mamaliguta si usturoi
- Joi : cartofi cu legume la cuptor
- Vineri : mancarica de conopida
- Sambata: paste cu legume, snitel de soia, salata
- Duminica: cartofi piure, piftelute de naut, salata
Desert:
compot de piersici
strudel cu mere
Luni, 24 decembrie-Ajunul Craciunului
-de obicei in Ajun se tine post negru, sau se mananca "seminte" de tot felul: nuci, alune, fistic.In unele zone, se face o prajitura numita "scutecele/pelincile lui Iisus". Eu n-am facut niciodata,poate o sa incerc anul acesta.
Pentru retete si idei de meniu gasiti pe blogul Laurei Sava, cartea Garoafei Coman "Mancaruri si dulciuri de post"
Post cu folos!
Irina
sâmbătă, decembrie 15, 2007
Adevarata frumusete
Cei de la Dove au initiat o campanie foarte interesanta(din pacate nu si in Romania) :"Campanie pentru adevarata frumusete".Vazand clipurile campaniei, mi-au venit in minte cateva versete din Sfanta Scriptura adresate femeilor:
"Podoaba voastra sa nu fie cea din afara: impletirea parului, podoabele de aur si imbracarea hainelor scumpe; Ci sa fie omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu."(1Petru 3-3,4)
"Asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur, sau din margaritare, sau din veşminte de mult preţ;
Ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu."(1Timotei 2:9,10)
Asta nu inseamna ca trebuie sa fim neingrijite, sau prost imbracate, ci sa facem o prioritate din a ne imbodobi duhovniceste, si nu trupeste. Frumusetea interioara va radia intotdeauna in exterior. In acest context, sloganul celor de la Dove mi se pare un avertisment pentru toate mamicile:
- Sa le vorbim fetitelor noastre despre adevarata frumusete inainte ca "industria frumusetii" sa o faca -
Irina
vineri, decembrie 14, 2007
Fulgi de nea
Deja in Bucuresti nu mai ninge, sper ca asta nu e toata zapada pe decembrie . In orice caz, m-am gandit sa pun eu fulgi pe fereastra, ca sa fiu sigura ca avem ninsoare de Craciun .
Am avut nevoie de modele pentru fulgi de hartie, foarfeca si un spray cu zapada artificiala (se gasesc in piata).
Am decupat forma pe margine,
... am indoit-o pe contur,
... si am decupat partile mai inchise la culoare.
Am pus sablonul pe fereastra si am spreiat cu zapada artificiala,
si iata rezultatul:
Daca va place, spor la treaba !
Irina
joi, decembrie 13, 2007
miercuri, decembrie 12, 2007
M-rea Sinca Veche
Astazi o prietena mi-a trimis niste poze superbe, facute la M-rea Sinca Veche si nu pot rezista tentatiei de a posta cateva.Multumesc, draga Natalia!
Irina
Irina
marți, decembrie 11, 2007
Expozitie de patchwork in Bucuresti
Din nou despre lucru de mana
In ultima vreme ce-am facut, ce n-am facut, dar pur si simplu n-am gasit timp si dispozitie sa mai lucrez ceva. Dar parca vremea asta inchisa e foarte potrivita pentru cusut, asa ca am scos de la naftalina atele si semnul de carte pe care l-am inceput in vara. Mai am putin de lucru, asa ca
sper sa-l termin zilele acestea, si sa fac doua ornamente de pom pana la Craciun (m-am gandit ca ar fi o frumoasa traditie de familie sa lucrez in fiecare an cate un ornament de pom pentru fete ).
Intre timp am tras si o raita prin mercerii impreuna cu o prietena, si am mai cumparat una- alta:
...ata, panza si ace...
...panglici si snur...
... banda de etamina...
Inchei cu un cuvant al Sf. Teofan Zavoratul catre o fiica duhovniceasca, despre lucrul de mana, cuvant care mi-a placut foarte mult:
"E rau fara lucru de mana.Sa cititi si sa va rugati, nu se poate la nesfarsit. Iar daca stati trandavind, gandurile incep sa rataceasca; tocmai de aceea trebuie sa va veniti singura in ajutor, nascocind un lucru de mana. Lucrul de mana terminat vindeti-l sau dati-l de pomana, cerandu-i Domnului sa va ajute in stiinta de a va ruga."
Irina
luni, decembrie 10, 2007
Saptamana a cincea de post
despre "...sa postim si sa gatim impreuna..."
Iata ca am ajuns si in saptamana a cincea de post, si m-am gandit sa va impartasesc un cuvint despre post al Sf. Teofan Zavoratul:
"Cat de multe comentarii se fac despre post, cum se ridica oamenii impotriva lui, spunand :"De ce ne trebuie postul, si inca unul asa sever, de vreme ce Insusi Domnul zice ca nu ceea ce intra in gura spurca pe om?(...)"
Sarmanul post! cate reprosuri, cate defaimari si prigoane nu indura!Dar iata ca totusi, prin mila lui Dumnezeu, dainuieste. Altfel, cum s-ar putea? Caci temelia lui este trainica! Domnul a postit, apostolii au postit(...) si toti sfintii lui Dumnezeu au tinut post aspru, astfel incat, daca ni s-ar da sa cercetam toate lacasurile raiului, nu am gasi acolo nici unul care sa nu fi postit.(...)
Cat de putin i se trezeste cuiva grija de suflet imediat incepe sa posteasca, si cu cat mai mare ii e grija, cu atat mai mult si mai aspru posteste. Din ce motiv? De aceea ca prin post sporeste mai repede si isi stapaneste mai usor sufletul. Cine refuza postul, acela inseamna ca nu pune pret pe mantuire. Caci unde pantecele face legile, acolo dumnezeu este pantecele. Iar pentru cine Dumnezeu este pantecele, acea este dusmanul crucii lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru."
Sf. Teofan Zavoratul - "Invataturi si scrisori despre viata crestina"
Saptamana a cincea de post
Meniu
Micul dejun- musli cu fructe , lapte de orez
- suc/nectar de fructe preparat in casa
Gustare(ora 10, seara)
- pateu de linte, icre( joi, sambata, duminica)
- supa- crema de fasole
- bors de legume
- Luni : orez cu legume, chiftelute de soia, salata de varza
- Marti: varza calita cu mamaliguta
- Miercuri:cartofi piure,chiftele de naut, muraturi
- Joi : peste prajit cu mamaliguta si usturoi
- Vineri : cartofi cu sos alb si marar
- Sambata: cartofi prajiti, crochete de peste, salata de varza
- Duminica: paste cu legume,peste prajit, salata de varza
- compot de mere
- strudel cu dovleac
Post cu folos!Irina
duminică, decembrie 09, 2007
Casuta de papusi
Fiindca oferta de jucarii de piata este extrem de bogata si variata, e destul de greu sa alegi ceva pentru copii. De obicei am preferat sa-i cumparam Ilincai jucarii mai putine, dar de calitate. In timp alegerea s-a dovedit a fi una foarte buna- durabilitatea jucariilor "de firma" este mult mai mare, si sunt foarte atractive, astfel ca cei mici se joaca mult cu ele.
De "Mos Nicolae" Ilinca a primit o jucarie produsa de firma "Playmobil". E vorba de o casuta (de papusi ) in care locuieste o familie de 4 persoane - parintii si doi copii. Au mobila, vase- tot ce e nevoie. In plus, jucarelele trebuie ansamblate - ceea ce i-a placut foarte mult Ilincai. Casuta se inchide, si se poate depozita pe raft. Separat, se pot achizitiona diverse accesorii. Deja planuiesc sa pun in jurul casutei o mica ferma, si o gradina (ati inteles, da? se joaca si mami).
Mos Craciun o sa aduca o jucarie tot de la Playmobil - ieslea si magii, cu ajutorul careia o sa invatam mai multe despre sarbatoarea Nasterii Domnului
Irina
Aromatice
sâmbătă, decembrie 08, 2007
Hristos se naste!
Si fiindca tot a venit vorba de Nasterea Domnului, duminica trecuta i-am cumparat Ilincai o carte excelent ilustrata, si cu un text potrivit pentru varsta ei, despre acest eveniment. Cartea a aparut la editura "Predania". Noi am cumparat-o de la pangarul M-rii Radu Voda, a costat 14 ron, dar sigur se mai gaseste si in alta parte, ori probabil poate fi comandata direct la editura.
Irina