Pagini

sâmbătă, martie 15, 2008

Deprinderea copiilor cu munca




Inca de mici copii trebuie obisnuiti cu munca, pentru a nu incuraja si dezvolta in ei lenevia.

In cartea sa "Despre Educatie" Sfantul Vladimir spune ca atunci cand vrem sa educam in ei un spirit muncitor, trebuie sa tinem cont de urmatoarele lucruri:

"In primul rand copiii nu trebuie impovarati cu munca pana a nu le ramane timp pentru invatatura si odihna. In al doilea rand nu trebuie sa li se dea sarcini care intrec puterile lor, dat fiind ca asta ar impiedica buna lor dezvoltare fizica si le-ar vatama sanatatea.De altfel, asemenea impovarare peste masura le-ar taia orice chef de munca si ar da nastere in ei dezgustului fata de aceasta."

Copiilor trebuie sa li se dea sarcini pe masura varstei si puterilor lor. Incredintandu-le diverse responsabilitati in casa, inca de mici, vom vedea mai tarziu efectele pozitive:

  • copiii vor deveni responsabili, ceea ce va face viata familiei mult mai placuta
  • parintii vor fi mai odihniti si mai plini de energie, deoarece sunt ajutati de copii in indeplinirea muncilor gospodaresti
  • deoarece astfel gospodaria este condusa mai usor si cu mai putin stres, parintii ar putea lua in considerare optiunea de a-si largi familia

Deprinderea celor mici cu munca si cu responsabilitatile poate incepe de la varsta 9-10 luni. Exista sarcini pe care si un copilas le poate indeplini, aceasta ajutandu-l sa se simta de ajutor, util si responsabil. Iata o lista orientativa cu lucruri de facut pentru copilasi de 9 -24 de luni , pe care o puteti adapta conform specificului familiei, si particularitatilor copilului.

9 luni- 2 ani

  • pune rufele murdare in cosul de rufe
  • "ajuta" la cumparaturi in magazin (le pune pe cele mai usoare in cos, sau la casa) sau acasa ( o ajuta pe mama sa le puna la locul lor)
  • participa la curatenie( sterge praful cu o carpa, stropeste geamul sau vitrina cu solutie de curatat)
  • uda florile cu stropitoarea
  • incepe sa ajute la facutul patului
  • ajuta la strangerea jucariilor si a altor obiecte
  • duce gunoiul la galeata
  • indeplineste cereri simple("te rog adu-mi ...", "pune acolo", etc.)

Pentru a usura munca parintilor si a copiilor, se poate face un "tabel de responsabilitati", unde se noteaza numele copilului, sarcinile pe care le are de indeplinit, si unde se marcheaza daca le-a indeplinit sau nu.

Puteti realiza un astfel de tabel personalizat accesand linkul : http://www.dltk-cards.com/chart

O sa revin cu lista de responsabilitati pentru copilasii cu varsta intre 2 si 3 ani.

Irina




Un comentariu:

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.