Pagini

sâmbătă, martie 08, 2008

"Sfintisori" moldovenesti ( sau "mucenici")


Cand m-am mutat in Bucuresti( acum vreo 5 ani) am descoperit cu surprindere ca de sarbatoarea Sfintilor 40 de mucenici nu se fac colacei, ci un fel de ciorba dulce, aromata cu rom si scortisoara, in care plutesc niste taitei sub forma de opturi. Fiindca toata lumea ma indemna sa servesc , am gustat intr-un sfarsit, dar recunosc ca nu mi-au placut “macenicii” zonei, asa ca am ramas la traditionalii “sfintisori” moldovenesti- pufosi, aurii, unsi cu miere si presarati din belsug cu nuca.



In seara asta am “executat” o tava, spre pastrarea traditiei in familie. Nu mi-au iesit 40 de bucati, ci vreo 20- si cativa o sa-i dau maine pentru pomenirea mortilor, cum se obisnuieste.


Ca sa fac aluatul am avut nevoie de :

  • 500 g faina
  • un cubulet drojdie
  • 250 ml lapte
  • 70 ml ulei(sau un topit)
  • 100 g zahar
  • 1 ou
  • 1 galbenus pentru uns
  • 1 cana de apa + 4-5 linguri de zahar, si arome, pentru sirop
  • miere si nuca pentru "ornat"

Drojdia se farmiteaza si se dizolva in apa calduta(2-3 linguri). Faina se cerne, se amesteca cu zaharul, se pune intr-un vas (eu am pus la robot) si in mijloc se face o scobitura, unde se toarna drojdia. Se lasa cam 15 minute si se incepe framantatul. Se adauga incet laptele, uleiul, si oul batut spuma, si se amesteca pana se obtine un aluat potrivit de moale. Se framanta cam 30 de minute, pana devine elastic, si se lasa la dospit, intr-un vas acoperit, la caldura, o ora.

Se iau bucatele de aluat si se fac rulouri care se aseaza in tava, sub forma de 8.



Se lasa inca 15 minute sa creasca aluatul, se ung cu galbenus de ou( atentie, sa fie la temperatura camerei), si se dau la cuptor, 30 min. la 170 grade ( foc potrivit).

Separat se face un sirop (fiert) dintr-o cana de apa, cateva linguri de zahar, si arome( vanilie sau rom, coaja de citrice).

Cand "sfintisorii" sunt gata se scot din cuptor si pe fiecare se toarna cate o lingura- doua de sirop.



Se pun apoi pe un platou, se ung din belsug cu miere si se presara cu nuca macinata.





Pentru rugaciunile Sfintilor 40 de Mucenici, Doamne, miluieste-ne pe noi!

Irina

4 comentarii:

  1. What a wonderful Cheesefare treat!

    Forgive me, my sister.

    RăspundețiȘtergere
  2. Azi la Biserica, mesele erau pline de colacei din acestia, plus ca ramasesem cu pofta de dimineata cand i-am vazut pe cei facuti de tine... Am ramas cu pofta, ca nu mi-a impartit nimeni :P, dar pe care o voi stavili cu niste mucenici specifici zonei, cirobita din aia dulce.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iri,iarta-mi indrazneala, dar de ce v-ati mutat in Bucuresti? Eu am stat aproape un an acolo si n-am facut fata... :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Irinuca, lasa ca la anul iti trimit eu prin posta "sfintisori";).

    de ce ne-am mutat?asa au fost imprejurarile.M-am obisnuit destul de repede aici, desi uneori mi se pare un oras cam obositor.

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.