Azi am fost sa ma interesez de inscrierea Ilincai la gradinita, fiindca ne-am gandit ca e suficient de mare de-acum pentru a petrece cateva ore in colectivitate.
Am inceput cautarile de saptamana trecuta. La prima gradinita unde m-am dus mi s-a spus ca primesc doar copiii arondati, si am fost trimisa la gradinita de care apartinem. Aici mi-au spus ca nu fac inscrieri, fiindca au deja cate 45 de copii in grupa - spre dezamagirea Ilincai, care a asistat la conversatie.
Asa ca azi am pornit voiniceste spre a treia gradinita de pe lista. Am lasat-o la urma fiindca e la distanta cam mare de noi- am de mers 20 de minute pe jos. In rest mi s-a parut destul de bine- inauntru e curat, renovat, in grupa sunt putini copii, si nu au televizor. Am primit fisa de inscriere si asigurarea ca sunt locuri, asa ca in principiu Ilinca va merge aici la toamna.
Personal nu sunt un fan al sistemului de invatamant institutionalizat, mai ales al celui din tara noastra dar, fiindca la un moment dat va merge la scoala, ma gandesc ca ii vor prinde bine cateva ore petrecute la gradinita . Pe langa asta si ea e doritoare sa mearga, ca sa le poata spune prietenilor ei la ce grupa e
.Oricum raman la ideea ca, cel putin in cei "7 ani de acasa", copilul trebuie sa stea cat mai mult in familie, nu in institutii, si asta din mai multe motive.
In primul rand in acesti ani se dezvolta relatii afective puternice intre copii si parinti. E o perioada in care copiii au nevoie in primul rand de dragostea si atentia parintilor, iar pentru parinti e o perioada plina de bucurii- acum e momentul primului zambet, al primilor pasi, al primului cuvant, a intrebarilor nesfarsite si a curiozitatilor de tot felul. Si ce poate fi mai placut decat sa redescoperi lumea impreuna cu cel mic? (desi poate fi obositor uneori, recunosc
). Nu e nimic mai important decat dezvoltarea legaturilor afective intre membri familiei, si asta nu se poate face decat petrecand cat mai mult timp impreuna si creand amintiri pentru o viata.Apoi acestia sunt anii in care se pun bazele bunei cresteri, si in care copilul invata ce e bine si ce e rau. Sufletul celui mic e extrem de pretios- il putem da pe mana unei educatoare, care poate are alte principii si valori, diferite de cele ale familiei noastre? In plus el va fi inconjurat ore bune de copii de la care poate invata lucruri care sunt rele in viziunea noastra, iar noi nu suntem prezenti acolo pentru a-l invata si a-l corecta. Daca vrem sa formam copiilor nostri un caracter virtuos va fi destul de dificil s-o facem daca nu ne ocupam personal de cresterea lor, in special in primii ani ai vietii.
In al treilea rand metodele si mijloacele educative din gradinite s-ar putea sa nu corespunda cu ceea ce ne-am dori pentru copil. De exemplu impartirea aceasta pe grupe de varsta, obisnuita in sistemul nostru de invatamant este nenaturala. In aceasta privinta apreciez foarte mult sistemul Montessori, in care grupele de copii sunt eterogene, cuprinzand micuti intre 3 si 6 ani. Din pacate in Romania metodele alternative sunt destul de slabut reprezentate, si de obicei sunt accesibile celor cu venituri mari.
Una peste alta cred ca un maxim de 4 ore la gradinita, dupa varsta de 4 ani, sunt mai mult decat suficiente. Ce parere aveti?
Irina
Sint de acord. Pina la 7 ani copilul e mai bine sa stea cu parintii.
RăspundețiȘtergere4 ore la gradinita sint mai mult decit necesar.
Buna dimineata!da asa e necesar: 7 ani acasa in familie cu 4 ore maxim la gradinita!e suficient pt.integrare in colectivitate!dar cel mai important zic eu(avind 2 copii marii)pt.care prioritatea a fost si este studiul si cariera)sint clasele primare!invatatorii!ale mele au avut invatatori de marca!si asta a contat zic eu!noi ne-am ocupat extrem de putin de a invata cu ele!si au ajuns zic eu bine(una este cadru universitar si una termina facultatea!iti doresc sa ai parte numai atit de succesele de mama care le-am avut eu!Bafta!
RăspundețiȘtergereDa, asa e; in plus, eviti o multime de neplaceri legate de colectivitate pe program lung, cum ar fi nesfarsitele viroze si raceli;
RăspundețiȘtergereeu am avut ocazia sa am copiii si la program prelungit si la program normal; de unde, cand stateau pana la 16 se imbolnaveau foarte des din viroza in viroza, a fost un cosmar anul acela(pana la gradinita nu avusesem astfel de probleme), in momentul in care le-am trecut la program normal toata aceasta "adaptare" a organismului la microbi de colectivitate s-a terminat. Doar racelile anuale, normale.
La cea mica, nu stiu cum organismul era "gata adaptat" :D si nu s-a imbolnavit niciodata de la gradi.
Pe ea am putut s-o dau din prima la program normal.
Depinde acum de situatia fiecarei familii, la noi din start a fost camin, pentru ca programele noastre sunt pana dupa ora 16-17, desi tare as fi vrut gradi. Si nici gradinita nu este in zona, doar camin. Anul asta, de cand stau acasa, mai mult a "chiulit":D, si datorita bolilor colectate de pe acolo, dar mai mult pt. ca a vrut sa stea acasa. Insa daca la camin doarme la pranz si seara e destul de odihnit cat sa poata iesi si afara, cand sta acasa nu vrea sa doarma, iar dupa ora 6 e mult mai nervos/obosit si mai greu de colaborat cu el.
RăspundețiȘtergerePe mine caminul m-a ajutat pentru ca l-am avut in sfarsit acasa, nu la bunici, nu ne-am permis sa platim bona pana la 3 ani si nici sa renunte la serviciu unul dintre noi. Insa multe lucruri colaterale sunt negative: parinti care aduc copiii bolnavi, educatia altora din familie care se reflecta in relatiile din colectivitate, educatori slab pregatiti sau dezinteresati, chletuieli peste masura... Astea au "echilibrat" balanta in situatia noastra, dar nefavorabil copilului si noua.
Asta este foarte trist in Romania, ca viata este foarte scumpa si de multe ori obliga amindoi parintii sa lucreze. Dar sint si multe cazuri cind nu e necesar ca unul din parinti sa lucreze, doar ca vor sa aibe bani pentru o casa mai frumoasa sau masina mai noua. Si toate astea copiii le platesc. De asemenea este important sa se incerce ca parintii sa-si gaseasca servicii care lucreaza in schimburi opuse pentru ca sa nu fie necesar de camin, gradinita, bona. Dar societatea noastra nu promoveaza lucrurile astea si rezultatele o sa se vada mai tirziu.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta! Si eu as vrea sa o tin pe Anna cat mai mult timp cu mine acasa, pentru a o influenta educativ cat mai mult in directia pe care o dorim noi. Am experienta proaspata a unuia dintre nepoteii nostri (fiu de preot), integrat la gradinita de jum. de an, acum zace de varicela si parintii nu au suflat un cuvant despre focarul din gradinita, prin urmare, astept cu sufletul la gura sa treaca perioada de incubatie ca sa vad daca ne-am procopsit si noi. Printre altele, copilul a invatat la gradi o groaza de aiureli, de ex: cum sa scuipe cu bolta!!! Sunt multe neajunsuri, si o prefer pe Anna asa cum este acum, sanatoasa, sociabila si destul de lipsita de "apucaturi", cu destule progrese la care am ajuns impreuna...acasa.
RăspundețiȘtergereCa familie noi am optat sa nu punem copii la gradinita sau scoala. In schimb sunt implicati in sporturi si alte activitati extrascolare care le ofera socializare. Consider faptul ca avem posibilitatea de a sta acasa si a educa copii un privilegiu si intr-adevar este trist ca in Romania nu exista aceasta optiune. Sper in curand ca homeschool-ul sa se legalizeze si sa dea voie parintilor sa isi educe copii cum cred ei mai bine.
RăspundețiȘtergereCristina
Mariana, multumesc de urari!sper ca voi gasi o invatatoare buna pentru cand Ilinca va merge la scoala.
RăspundețiȘtergereElena, asa e, din pacate uneori nu avem incotro, cum spune si Cristina, viata e asa de scumpa la noi ca e greu, sau chiar imposibil pentru foarte multe familii sa traiasca dintr-un singur salar.Nici noi nu ne-am descurca doar cu un venit, dar macar am programul mai scurt.
Marilena, si eu sunt multumita ca am putut s-o tinem pe Ilinca acasa anii astia, desi uneori a fost greu, fara nici un ajutor.
Cristina, in Ro nu cred ca se va aproba prea curand HS, si chiar daca va fi legalizat cred ca putini parinti vor opta pentru aceasta varianta. In primul rand din cauze financiare( parintii trebuie sa lucreze amandoi), apoi fiindca oamenii se simt incapabili sa le fie profesori copiilor, iar majoritatea nici macar nu-si doresc asta. HS presupune un anume stil de gandire si de viata pe care cred ca putini romani l-ar accepta :(.Dar cine stie, poate se mai schimba lucrurile.