Pagini

marți, iulie 29, 2008

Cum Il pot iubi tot mai mult pe Dumnezeu?

Zilele acestea am citit din raspunsurile la intrebari ale Maicii Siluana, si printre altele, mi-a ramas in minte si acesta in mod special:

"Cum pot dobândi smerenia? Dar smerenia adevărată, nefăţarnică. Şi mai mult: cum Îl pot iubi tot mai mult pe Dumnezeu?
Alina


Alina mea dragă,
Smerenia o dobândim în dar de la Domnul pe măsură ce o cerem şi împlinim poruncile Lui, demascând mereu acel insidios "m-ai văzut?" (slava deşartă) şi mulţumind lui Dumnezeu pentru orice faptă care ni se pare bună, pricepând că nimic nu putem face fără El. Învaţă să nu ripostezi, să nu te justifici, să nu ai ultimul cuvânt, să te rogi pentru cei care te jignesc, să accepţi că te poţi înşela chiar şi când eşti sigură sigură că ai dreptate... Să te bucuri că eşti, să te bucuri că eşti mică! Apoi, poruncile şi Rugăciunea te vor învăţa mereu mai mult.

Ca să-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu, trebuie să fii cât mai mult timp cu El. Învaţă să-I arăţi şi să-I povesteşti tot ce faci, tot ce simţi, tot ce gândeşti. Cineva învăţa că numai în rugăciune Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, pentru că numai Rugăciunea trece de psihismul şi sentimentalismul nostru, numai ea intră în duhul nostru unde vine şi se sălăşluieşte Duhul Sfânt. Şi acolo intrăm numai în rugăciune şi tăcere...

Împlineşte cât poţi, simplu şi pe măsura ta, Poruncile Lui, spovedeşte-te des, împărtăşeşte-te mereu, hrăneşte-te cu Sfintele lui Cuvinte şi bucură-te simplu de viaţa ta şi de darurile ei, şi acceptă necazurile inerente vieţii pe pământ cu nădejdea că ele nu trebuie să fie decât avertizoare de drum pe Calea Bucuriei, iar nu mlaştină şi iad.
Cu dragoste şi încredere,

M.Siluana"

Un comentariu:

  1. Mă bucur foarte mult că ai revenit și ai permis iar accesul la blog! Multumesc din suflet! Multe articole ale tale îmi aduc mare bucurie și mult folos in viata de zi cu zi,viața de familie și în plan duhovnicesc! Dumnezeu să-ți rasplateasca!

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.