Pagini

vineri, octombrie 31, 2008

Halloween- o marturie ortodoxa

Iata ca am ajuns sa ne gandim si la asta- dupa ce a intrat in obicei sarbatorirea Zilei Indragostitilor (care, cel putin, la origine e o sarbatoare crestina), o alta sarbatoare devine moda la romani- Halloweenul. Si fiindca n-as avea nimic de zis personal despre ea, fiindca nu am fost pusa in situatia sa sarbatoresc Halloweenul sau sa vorbesc copiilor despre el, m-am gandit sa traduc marturia unei mamici ortodoxe din America (Sylvia de la "Adventures of an orthodox mom" ), care cred ca e mai graitoare decat ce as scrie eu:




"Am participat la festivitatile de Halloween de cand ma stiu. Biserica mea dadea in fiecare an o petrecere de Halloween, mergeam la scoala costumati si apoi colindam cartierul adunand mai multe dulciuri decat ar fi putut consuma un copil. Mama le punea in saculete (cu numele nostru pe ele) si le agata sus pe dulap, lasandu-ne sa alegem cate ceva pentru pranz sau pentru gustarea de dupa scoala, cand ne faceam temele.

Eram fricoasa grupului pe-atunci ; faceam orice ca sa nu trec pe langa casele bantuite, sau pe langa colinele pe unde se spunea ca ar umbla vrajitoarele. Treceam cu ochii inchisi (nu era chiar idee buna ) pe langa casele ale caror curti aratau ca niste cimitre si din care bubuia o muzica infricosatoare. Aveam cosmaruri cu vrajitoare, monstri si schelete care se furisau de dupa colturi.


Apoi, pe cand aveam 19 ani, am auzit un preot ortodox vorbind despre cat de demonica este de fapt aceasta sarbatoare. El a explicat ca inofensivele felinare de dovleac pe care le punem pe treptele casei isi au originea la celti. El ne-a povestit ca acestia sculptau aceste felinare cu chipuri in amintirea celor morti si apoi mergeau intr-un loc unde ofereau un sacrificiu uman. Ei luau lumina de la focul de acolo si o duceau acasa (in felinarul-dovleac) pentru a le lumina inima. Deasemenea credeau ca mortii vin pe pamant in acea noapte si de aceea le lasau mancare afara la usa.

Am fost socata sa aud aceste lucruri , dar cumva ele au lasat ceva in sufletul meu, care m-a tulburat. Am cautat mai multe si am gasit o abundenta de informatii care ii sustineau spusele.

De atunci nu mai iau parte la celebrarea Halloweenului. Imi invat copiii ca este o sarbatoare demonica pe care cea mai mare parte a oamenilor n-o inteleg. Dar noi intelegem ca ceea ce nu e a lui Hristos e a lui Satan si nimic de-a lui Hristos nu se sarbatoreste in aceasta zi. Ea a devenit pentru noi o zi obisnuita - deasemenea il serbam atunci pe Sf. Ioan de Kronstadt (sarbatoarea pe calendarul vechi). Decoram casa cu dovleci ne-sculptati, tartacute si frunze uscate cu ocazia toamnei, sau a sarbatorii recoltei in septembrie.


Mi-am dat seama ca si in Biserica noastra parerile sunt impartite. Argumentul 1 spune ca este o sarbatoare complet demonica la origine si nu trebuie sa luam parte la ea. Argumentul 2 spune ca in ziua de azi sarbatoarea nu mai are aceeasi semnificatie si este doar o distractie inofensiva(chiar daca sunt multe culte satanice care ofera sacrificii animale si umane, precum si multe practici oculte). Ei spun desemenea ca da , Halloweenul are origini pagane, dar daca copiii sunt costumati in personaje "bune" este in regula. Eu cred ca asta e o declaratie ipocrita. Daca te costumezi intr-un personaj "bun" poti sa iei parte la ceva diavolesc?



Iertati-ma daca jignesc pe cineva spunand aceasta dar cred cu adevarat ca acei copiii care sunt crescuti cu o astfel de gandire vor invata sa gaseasca scuze in viata pentru orice lucru de care stiu in adancul inimii ca e rau, dar vor sa ia parte la el.

Unii vor merge pana acolo incat sa argumenteze ca si bradul de Craciun isi are originea in practicile druide. Este adevarat, dar pomul de Craciun e un simbol al Craciunului si al crestinismului (e ca si cum ai compara mere cu portocale). Nu cred ca poate spune cineva ca exista vreo legatura intre crestinism si Halloween.

Cand e vorba de Hristos nu putem face compromisuri, oricat de tentant ar fi.

Ce credeti despre aceste lucruri?

Iata si cateva articole pe care le recomand:

The Joyous Feast of Pumpkin

Is Halloween Just Harmless Fun?

Russian Church Speaks Concerning Halloween

filmul Trick or Treat?

Chiar daca nu sunteti de acord cu cele ce am zis mai sus, nu va deranjeaza sa vedeti ca Halloweenul a inceput sa puna in umbra Craciunul? Oamenii decoreaza mai mult pentru Halloween decat pentru Nasterea lui Hristos! Cu mult timp in urma imi amintesc ca am auzit (nu mai stiu unde) cum corporatiile vor ca incet sa incerce sa combine Halloweenul cu Craciunul. La vremea aceea m-am gandit hmm... nu prea are sens. Cum vor face asta?Acum, cand vad ca decoratiile de Craciun apar (probabil in magazine- nota mea) in acelasi timp cu cele de Halloween si in aceeasi cantitate, desi mai e mult pana la Craciun, imi dau seama cum. Am obosit sa pretind ca religia nu are nimic de-a face cu ce se intampla in lume. Acum inteleg ca religia este exact ceea ce face lucrurile sa se intample... "


Resurse despre Halloween in limba romana:

Ai curajul sa te opui? - aici
HELLOween - aici
Cantece de petrecanie - aici


Si daca totusi doriti sa sculptati un felinar de dovleac impreuna cu copiii , gasiti o idee ortodoxa :) aici







Irina

11 comentarii:

  1. Imi place ideea acestei sculpturi in dovleac!

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajuta, Irina. Foarte frumoasa ideea. Cat despre halloween, am fost aseara in supermarket si decoratiunile erau exact ca in articol. Si Craciun, si halloween. Din nefericire suntem atat de neatenti cu ceea ce "primim". A randuit Dumnezeu ca anul acesta sa fie vacanta, dar am primit invitatii la petreceri de h. Anul trecut stiu ca vorbeam cu o mamica ce cauta pe la toti cunoscutii sa faca rost de costumatie de vrajitoare pentru fetita ei, ca aveau serbare la scoala. In cl a II-a. Era o femeie credincioasa. Si o intreb: bine, mami, dar tu deliberat iti imbraci fetita in vrajitoare? S-a uitat la mine ca trezita din somn: "mai, sa stii ca nu m-am gandit. Mi-a cerut la scoala, nu m-am mai gandit; a fost un reflex". Nu stiu daca a gasit sau nu, daca a mai cautat sau nu, dar uite un exemplu de inertie. Nu suntem deloc atenti la ce ni se cere. Suntem invatati "sa ascutam"

    RăspundețiȘtergere
  3. Iulia, si mie mi-a placut, din pacate n-am gasit dovleci pentru sculptat in piata :(


    Cristina, asta cu vrajitoarele e ceva de groaza, am observat ca se incearca pe toate caile ca vrajitoria sa fie prezentat ca ceva dragut, inofensiv, etc., le-o baga in capul copiilor de mici, cu desenul acela cu Bibi Bloxberg sau cum o cheama pe "micuta vrajitoare".Plus ca sunt foarte multe carti si reviste pe tema asta, pentru copii. Cand eram eu mica stiam clar ca vrajitoarele sunt rele,ca sunt personajul negativ; acum e "la moda" sa fi o micuta vrajitoare.Imbracata in roz eventual .

    RăspundețiȘtergere
  4. Irina ai spus foarte bine!Din pacate in mass media zilele astea vom auzi cum sa te distrezi de H...N!copiilor li se pare interesant si mai ales atragator faptul ca vor fi costumati si ca vor primi o gramada de dulciuri!Da,trebuie sa le explicam ca 'sarbatoarea'asta nu are nimic in comun cu ortodoxia!
    Si eu am sculptat un dovleac cu fetita mea dar de acum incolo precis ca nu-l voi mai face sub forma unei figuri!Brrr!

    RăspundețiȘtergere
  5. In Ardeal acum sarbatorim ziua mortilor, Luminatia, ii spunem. Chiar daca e de origine catolica, o tin si ortodocsii pentru ca este inca un prilej de a ne aduce aminte atat la morminte cat si prin rugaciuni de adormitii nostri. Nu-mi explic de ce am exportat aceasta sarbatoare din America in forma ei de acolo. La fel de placut pentru copii, ar fi o sarbatoare campeneasca (chiar daca intre zidurile gradinitei) in stilul national romanesc. Si costumatie traditionala romaneasca. Chiar credeti ca pruncilor nostri nu le-ar place? Cel mai mult conteaza atmosfera pe care le-o cream si nu snobismul unei sarbatori importate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Laura,asa e, avem si noi sarbatori care pot fi petrecute foarte frumos, spre bucuria copiilor, putem deasemenea sa creem propriile traditii de familie, nu e necesar sa importam astfel de sarbatori.Dar multi gasesc inofensiv Haloweenul, iar comerciantii abia asteapta sa faca ceva profit pe seama lor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte bun articolul si ideea ta, si eu m-am gandit azi la semnificatiile care se dau acestei zile. Sunt de acord in deosebi cu remarca referitoare la faptul ca cei mici, prin participarea la astfel de evenimente, invata sa gaseasca scuze pentru faptele ce le savarsesc. Exact asta este si influenta pe care au serialele aparent inofensive de genul "Samantha, vrajitoare la 16 ani" sau cartile cu Harry Potter. Toate sunt prezentate atat de ingenuu si diferit de ce sunt in realitate, incat sucesc foarte usor o minte frageda de copil!
    Nu cred ca poate fi inofensiva aceasta "sarbatoare" caci NU PUTEM DISOCIA FORMA DE FOND! Nu poti savarsi un lucru "de forma". O data ce l-ai facut, cum spune si steinhardt, forma si fondul s-au sudat asa bine, ca nu mai poti stii care-i una si alta. Cam cum e legatura dintre trup si suflet pe lumea asta, pacatele pe care le facem cu trupul se rasfrang asupra sufletului. [nu stiu cat de clara am fost in exprimare, sper sa se inteleaga].

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu sint de acord cu articolul. Familia noastra e privita cu mirare cind se afla ca nici noi nu sarbatorim ziua asta. Dumnezeu sa ne lumineze.

    Cristina

    RăspundețiȘtergere
  9. Dinny, asa e, par. Teofil Paraian are o vorba care zice asa "ce faci te face"



    Cristina, imi dau seama ca in America e si mai greu sa nu participi la sarbatoarea asta, fiindca acolo e ceva obisnuit.

    RăspundețiȘtergere
  10. Irina, singurul lucru care e greu e ca fetele mele vor sa se duca si ele din casa in casa dupa ciocolata. Dar de citiva ani, in ajunul Craciunului ele se duc si impart ciocolata de la casa la casa cu mesajul Nasterii Mintuitorului. Si asa invata fetele citeva lectii.

    Cristina

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma bucur ca ai scris si despre asta.
    Sustin ideea!

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.