Uneori incercarile si greutatile ce ni se intampla ne pun in situatia unui calator ce se gaseste dintr-o data la marginea unei prapastii din fata careia ii este cu neputinta sa se intoarca inapoi. Prapastia e intunericul necunostintei si spaima la gandul de a fi inrobiti mortii. Numai energia unei disperari sfinte ne va putea face sa trecem peste acest abis. Sustinuti de o putere tainica, ne aruncam in necunoscut chemand numele Domnului. Si ce se intampla? In loc de a ne zdrobi capetele de stanci, simtim o mana nevazuta purtandu-ne cu blandete si nu simtim nici un rau. Aruncarea noastra in necunoscut inseamna sa avem incredere in Dumnezeu, parasirea nadejdii in mai marii pamantului si hotararea de a pleca in cautarea unei vieti noi in care locul cel dintai sa ii fie dat lui Hristos.
Nu stiu daca am apucat sa te felicit pentru faptul ca-ti faci timp pentru un blog asa deosebit. Apreciez toate sfaturile, si in special cele legate de familie si apropierea noastra de Dumnezeu. E mare lucru intr-o lume atat de agitata, si plina de probleme, sa fii indemnat sa iti iei timp pentru adevaratele valori ale vietii, sanatatea spirituala si starea de bine a familiilor noastre. Mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergere