Pagini

duminică, februarie 05, 2012

Sa facem partea noastra

 
Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
(Iezechiel 20:20 )
sursa-google

Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi câţiva peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.

     Părintele Rafail Noica: „de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât imposibilul, pentru că mai puţin decât imposibilul putem şi noi”. Atât cât putem din punct de vedere omenesc trebuie să facem, apoi să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru un bolnav, dar trebuie dus şi la doctor, ne rugăm pentru un examen, dar trebuie să şi învăţăm, ne rugăm pentru împăcare, dar trebuie să şi iertăm.

     Trebuie din punct de vedere al omenescului să facem cât ne stă în putinţă, nu las un lucru în drum şi spun: lasă că are Dumnezeu grijă. Aceasta este ispitire şi Dumnezeu spune: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Apostolii, când erau urmăriţi, fugeau şi se ascundeau, nu aşteptau ca Dumnezeu să-i facă invizibili. Sfinţii Părinţi mărturisesc toţi că cel ce se bagă singur în ispite greşeşte. Sunt mulţi care se chinuiesc fără nici un rost, după cum spunea şi sfântul Ignatie Briancianinov despre aşa numiţii asceţi care fac nişte nevoinţe suprafireşti fără nici un rost, ispitind în felul acesta pe Dumnezeu.

    Mâncarea o binecuvântezi, dar dacă ai făcut-o rău, ea te vatămă, pentru că îşi păstrează partea firească chiar dacă este sfinţită. La fel cu toate lucrurile sfinte: poţi să te îneci în aghiasmă, poţi să-ţi spargi capul cu o cruce sau cu o icoană, pentru că ele îşi păstrează şi proprietăţile fireşti, lucrarea firească, alături de cea harică.

               (Extras din `Deşertăciunile lumii`, Ierom. Ioan Buliga, Măn. Jacul Românesc, 2008)


Va doresc o duminica placuta!
Irina

4 comentarii:

  1. Ultimele cuvinte îmi amintesc de stresul meu legat de purtarea cruciuliţei la gât la copii mici (2-3 ani). Mereu mă tem să nu se agaţe în ceva aţa şi să se ştranguleze :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Irina esti minunata ! Ma bucur tare ca am descoperit blogul tau care ma lumineaza in multe privinte. si, pt ca l-am descoperit absolut intamplator cautand pe internet informatii despre decoupage art, sunt convinsa ca trebuia sa-l gasesc. Iti doresc multa sanatate si Dumnezeu sa fie cu voi in toate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Thinking of you and keeping you in my prayers for both the weather and the political situation.

    Love

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai punctat foarte bine in articol..dar si poza este super!

    RăspundețiȘtergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.