Pagini

sâmbătă, iulie 20, 2013

De ce sa ne construim (cumparam) o casa mica?

Dupa cum va spuneam, recent ne-am construit o casuta la tara...iar casuta e chiar casuta, adica e mica- sau mai mica decat se obisnuieste acum la noi.
De cand am inceput proiectul si pana am terminat de construit, de la arhitect la mesteri- toti ne-au zis acelasi lucru- vai, dar ce casa mica, e prea mica, dar o sa incapeti intr-o casa asa mica?vazand prima oara fundatia iesind din pamant trebuie sa spun ca ne-a trecut si noua un gand prin cap - oare n-o fi prea mica?Senzatia era ca n-o sa incapa nici macar un scaun acolo :). Dar lucrurile s-au schimbat cand s-au construit peretii.

J. Kruskamp
 Din punctul meu de vedere casa noastra  are o suprafata suficienta chiar si pentru familia noastra care nu e totusi mica :)). Sunt 80 mp (bucatarie, living, trei dormitoare, doua bai si o camara). Dar comparativ cu tot ce s-a construit la noi in ultimii ani - suprafete de minim 150 mp -  80 mp par foarte putin. Oamenii au construit case mari fiindca au vrut sa stea in spatii mai largi decat la bloc, ori s-au gandit -,,odata fac o casa, sa pun un etaj si pentru copii"(desi ce stii ce se va intampla cu copiii tai, pe unde ii va purta viata?) , ori lucrurile le mergeau bine, se puteau imprumuta de la banca cu sume mari, si nu si-au pus problema ca lucrurile pot sa mearga prost la un moment dat. Sau pur si simplu li se pare de neconceput sa-si faca o casa de suprafata normala- cum mi-a spus mie cineva (persoana fara copii, care locuieste momentan intr-o garsoniera)- pai cum, sa-mi fac casa fara dormitor de oaspeti, birou, loc de luat masa, subsol si etaj?mai bine nu ma apuc...

J. Kruskamp

M-am gandit sa scriu acest articol in special pentru cei care tanjesc sa se mute la casa, dar li se pare ca nu-si permit , fiindca nu se gandesc ca ar putea fi fericiti si multumiti intr-o casa mica, de maxim 100 mp. Iata cateva motive pentru a construi o casa mica, sau mai bine spus - obisnuita :
1.Pret mai mic - oricat trancane arhitectul ca ,,ce mai conteaza un 10-20 mp in plus acolo", eu va spun ca orice mp in plus conteaza daca vrei sa finalizezi casa, astfel incat sa te muti cat mai repede, si nu sa construiesti o viata(in caz ca nu esti vreun nabab, evident :))  ). Un mp de constructie la cheie  costa de la 400-450 euro in sus - depinde de materialele folosite. La acest minim, 10-20 mp inseamna intre 5000 si 10000 euro, bani care s-ar putea sa faca diferenta intre a avea o casa construita pe jumatate si una finalizata. Sau intre una finalizata, dar fara utilitati. Sigur, unde merge mia merge si suta, va spune romanul. Dar daca exact de suta aia n-o sa mai poti face rost?nu ar fi mai bine sa te incadrezi intr-un buget pe care ti-l permiti?De ce sa intri in datorii mari, sau toata viata, in loc sa mergi intr-un concediu sau sa faci altceva cu banii, sa aduni leu pe leu ca sa mai pui o usa, ori un geam, doar fiindca n-ai fost intelept sa te intinzi  mai mult decat era plapuma?
Atunci cand va ganditi sa construiti o casa, nu uitati ca, pe langa imobilul la cheie, va trebui sa aveti bani pentru acte (proiect, autorizatii, intabulare la final, etc.), utilitati (apa canalizare, curent gaze), gard (multi nu-l iau in calcul, dar o sa aveti nevoie de cel putin 20-30 euro pe metru liniar, si va spun sigur ca fara gard e greu de trait la casa :)) ), amenajarea curtii cat de cat (trotuare, alei daca nu vrei sa inoti prin noroaie cand ploua) si mobilarea interiorului.


J. Kruskamp

2.Costuri de intretinere mai mici - in Romania iarna e (destul de) lunga, si fiecare mp in plus de casa incalzit va scoate  din buzunar sume care, adunate, vor fi destul de importante. La o casa de peste 150 mp incalzirea cu gaz poate ajunge lejer la 1000 de lei pe luna,mai ales acum, cand toate se scumpesc. De ce sa te inghesui iarna in bucatarie cu toata familia, ca sa platesti putin la incalzire, cand ai putea mai bine sa construiesti o casa a carei incalzire ti-o permiti chiar si in vremuri mai grele?
3.Mai putin timp si efort pentru curatenie- pentru gospodine nu e nevoie sa spun mai mult...Cat timp va ia sa faceti curatenie in apartament, in general, si de Pasti sau Craciun?daca va mutati la o casa de doua-trei ori mai mare, faceti inmultirea :). S-ar putea ca pe lista de cheltuieli de intretinere sa fie nevoie sa adaugati plata unei menajere. Nu mai bine construiti atat cat puteti intretine prin eforturi proprii?
4.Datorii mai mici, risc mai mic - daca veti construi casa cu credit, o datorie mai mica va insemna mai putini ani de plata si o rata lunara suportabila si in vremuri mai grele.
5.Legaturi de familie mai puternice- intr-o casa mica vei fi, vrand-nevrand mai apropiat de cei cei dragi...iar daca nu iti sunt dragi, ce rost are sa stati impreuna? :)

J. Kruskamp

6.O viata mai simpla si mai ieftina- un spatiu mic te obliga sa fii atent ce si cat cumperi, neavand spatiu de depozitare. O casa mai mica te determina sa fii selectiv si cumpatat in acumularea de bunuri.
7.Mai usor de vandut- in caz de ceva ,,piata de desfacere" pentru o casa mai mica este mai larga.

J. Kruskamp

Dar n-o sa ma simt inghesuita intr-o casa cat un apartament? senzatiile legate de un spatiu de locuit sunt foarte personale, dar, ca idee, la o casa se adauga curtea, in care iti petreci de obicei o foarte mare parte din timp, si eventual imprejurimile. Spre deosebire de bloc, unde apartamentele dau senzatia de sufocare si inghesuiala, fiindca n-ai unde iesi(decat in oras), casa se prelungeste cu exteriorul.
Daca ati construit o casa, mare sau mica, sau daca aveti in intentie sa construiti/sa cumparati una, m-as bucura sa completati cele de mai sus cu propriile impresii si experiente :).
Va multumesc si va doresc o zi frumoasa!




61 de comentarii:

  1. Irina ce ma bucura articolul tau, sunt ca un burete si absorb orice informatie legata de mutatul la casa. Eu cochetez cu ideea de casuta de ceva vreme.... Din fericire pot invata din experienta altora - am printre prieteni unii care si-au construit mastodonti, pe care nu ii pot curata si incalzi si intretine decat cu mari sacrificii.
    Suprafata de 70-80mp mi se pare suficienta, pentru ca e important cat de util si adaptat la nevoile familiei e spatiu nu cat de mare. Eu de exemplu as face bucataria si livingul unite pentru a ne putea bucura mai mult unii de altii, si 2 dormitoare ar fi suficiente (chiar ii spuneam zilele trecute unei prietene ce minunat lucru ca eu am impartit dormitorul cu fratele meu pana am plecat de acasa - ne-a obligat sa fim aproape, sa vorbim, sa fim prietenii cei mai buni in primul rand). Cred ca mi-as dori o gradina ceva mai mare decat o casa mare...Asa cum bine ai punctat, nu ar trebui sa devenim sclavii caselor noastre, sa muncim pentru ele in detrimentul altor bucurii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe langa utilitatea lui, articolul este superb ilustrat! Sa fiti fericiti in casuta voastra de vis, Irina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iuliana, multumesc! cred ca oriunde poti fi fericit, daca exista dragoste si buna intelegere :)

      Ștergere
  3. Irina, mie în apartament(88 mp) îmi trebuie cam 3-5 ore pentru curăţenia săptămânală. Ce să mai zic de cea generală? Şi din experienţa mea, la o casă munceşti mai mult la întreţinerea curăţeniei, pentru că este o mai mare foială, înăuntru-afară, care implică şi ceva mai mult măturat sau aspirat prin casă. Foarte corecte motivele tale, şi eu îmi doresc o căsuţă mică. Mă gândeam cam la 100 de mp, dar acum am reflectat mai bine şi zic că în apartamentul actual cam 9 mp are doar holul. Este lung şi îngust şi nu foarte util. Cred că la o casă, dacă ai teren suficient, poţi face o compartimentare mult mai bună a suprafeţei interioare a casei, astfel încât să nu ai spaţii din acestea, inutile. Voi chiar aţi împărţit extrem de bine spaţiul disponibil, având în vedere numărul de camere pe care l-aţi obţinut.
    Te felicit din nou pentru această mare realizare şi ţin minte sfatul că trebuie să-ţi doreşti mult.
    Week-end frumos, vouă şi căsuţei voastre, Irina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, noi am folosit la maxim orice mp si nu exista suprafete in plus, neutilizabile :).
      multumim la fel!

      Ștergere
    2. Buna Irina,
      Excelent articol, pica la fix pentru mine.
      Tocmai acum urmeaza sa achizitionam un teren :) Caut pe internet proiecte de cateva saptamani si nu am gasit inca modelul ideal.
      Caut ceva asa cum scri tu, cu orice mp folosit la maxim. Ne dorim casa medie spre mica, maxim 100 mp. CUm scri tu pare exact ceea ce ne dorim si noi. Ai putea, te rog , sa ne dai mai multe detalii? Cum sunt impartite incaperile de la parter, baie mica aveti si jos, camara, bucataria unita cu livingul? cam cati mp are sufrageria?
      daca se poate, bineinteles :)
      O zi frumoasa!
      Gherlinde

      Ștergere
  4. Ai descris Raiul de pe pământ!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte interesant si util articolul Irina sunt sigura ca sfaturile tale vor ajuta multa lume sa se decida la o casuta ci nu la o villa, mie imi sunt utile O zi minunata va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos si bine punctat. Fiecare postare despre casuta ma incurajeaza in demersul nostru de a ne construi o casuta mica, mica.
    Sa fiti sanatosi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oana, ma bucur, sper sa va ridicati cat mai curand casuta visata.

      Ștergere
  7. Bun gasit Irina! Am citit undeva(nu-mi amintesc unde) ca "este bine sa traiesti intr-o casa care e destul de mare(incapatoare) la tinerete si destul de mica cat sa o poti intretine (curatenie, ordine) la batranete". O alegere intelepta! Si acum o mica destainuire: mama mea locuieste singura, tata a plecat dintre noi, casa in care am copilarit este foarte mare; mama imi spune adesea ca ei nu-i foloseste la nimic o asa casa mare...are nevoie de bani pentru...diverse! Plus ca lucrurile pe care nu le folosesti, incep sa se deterioreze.Nu-si mai gasesc rostul! Salutari din gradina mea! :) Un sfarsit de saptamana placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. intradevar, cand imbatranesti e si mai greu, mai ales daca ramai vaduv, si copiii pleaca care-incotro...

      Ștergere
  8. Mie imi plac casutele mici, pur si simplu. Sunt intime si primitoare plus tot ce ai spus tu in postare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte bine ai punctat, Irina!

    si eu cunosc o familie plecata sa stranga bani in Italia ca sa-si faca casa. Inainte de criza treaba a mers bine, reuseau sa puna bani deoparte, si-au inceput cu ridicatul casei de 300mp, cu gandul ca au trei copii si au familie mare. Au peste zece ani de cand sunt acolo, casa e neterminata ca acum e din ce in ce mai greu, copiii au crescut si fiecare e pe drumul lui cu familia lui, iar ei au imbatranit si fizic si psihic stand in tari straine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce poveste trista...anii trec si noi nu ne dam seama cand...si ramanem prizonieri ai zidurilor neterminate...

      Ștergere
  10. am locuit intr-o casa foarte foarte mica pana sa avem una mai mare (ma refer la munte, la bucuresti e apartament)
    Se poate si asa, si asa, casa cea mica era mai mult un cort mai stabil, si mergeam mai mult pe-afara, dar totusi 5 oameni intr=o camera si un pod era cam greu :)

    Cred ca mai depinde si ce meserie ai. Eu ma izolez greu chiar si in casa mai mare, pt ca e mult lemn si are rezonanta unei viori :), dar totusi ma izolez cat de cat, am nevoie de spatiul meu si liniste.
    Cine lucreaza in afara casei, nu are nevoie de atat de mult loc, ci doar de senzatia de apropiere si confort familial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. intradevar, casele de lemn sunt mai sonore, asa e si la noi.Din experienta pot spune ca e greu de lucrat acasa, indiferent ca aceasta e mica sau mare, fiindca tendinta tuturor e sa vina pe capul tau :).In caz de ,,serviciu la domiciliu,, eu as opta pentru casa mica plus un birou in afara casei (pe garaj, sau ceva de genul asta, cum au americanii).Asa ai fi oarecum separat si fizic, dar mai ales psihic :)

      Ștergere
  11. Sa o stapaniti sanatosi! Cea mai importanta este atmosfera de pace si intelegere din casa...Noi impartim verile o casuta la tara impreuna cu socrii, dar nefiind pe aceeasi lungime de unda, parca abia asteptam sa revenim la bloc si sa ne recapatam linistea si buna-intelegere.
    In casute "mici" locuiesc si olandezii, conduc masini mici, insa romanii sufera de grandomanie, si aceea finantata de banca, din pacate....
    Motto-ul cu Viata Simpla trebuie sa il avem permanent in minte...
    Doamne ajuta!
    O fidela cititoare, Sinziana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sinziana, multumim!intradevar, e greu sa locuiesti cu parintii/socri daca nu te intelegi,desi ideal ar fi ca toti sa faca ceva compromisuri, fiindca viata e scurta, si ce rost are sa ne incontram pentru fleacuri?oricum, tonusul psihic e altul cand fiecare are casa lui si se sta impreuna de drag, nu din obligatie :)

      Ștergere
  12. Felicitari,exact cu asemenea probleme de spatiu ma confrunt si eu cu ai mei.Eu ,in plus nu doresc etaj-mansarda si asta este greu de explicat,de ce?Oricum,utile incurajari,frumos scrise!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si noua ne-ar fi placut o casa numai pe parter, dar costa mai mult sa torni o fundatie decat sa faci un planseu.In schimb te poate costa mult scara, si holul aferent.Daca terenul e mic, casa cu mansarda ocupa mai putin spatiu si ramane mai mult loc de curte.E o decizie care trebuie luata tinand cont de mai multi factori :).

      Ștergere
  13. Exact la aceste lucruri ne-am gandit si noi (Dumnezeu ne-a dat intelepciune), cand ne-am construit casuta, doar ca am facut si mansarda, neavand teren f mult. E terminata pe trei sferturi, dar ptr ca a fost mica ne-am putut muta dupa patru luni de lucru la ea si locuim de 6 ani si suntem foarte multumiti. Avem si soba de teracota, care incalzeste bucataria si un dormitor...am vrut sa fie si rustic, gaz oricum nu avem si nici nu dorim...
    Uneori eu ma jenez de oaspetii nostri care au case mai maricele si terminate, insa nu am ce face, merg inainte, ei oricum vin si pleaca :)
    Antonia

    RăspundețiȘtergere
  14. Si casuta cu pridvor nu mai este? :(
    Eu nu am apucat sa te citesc si acolo. Am gasit ieri doar cateva pagini in google cache care mi se pareau ca au informatii folositoare. Dar vad ca si acelea au disparut acum.Ai reusit macar sa salvezi continutul blogului inainte sa dispara. Tare mult as vrea sa le pui aici pe blog.
    P.S. Te citesc demult si abia am asteptat sa revii.
    Teodora

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna,

    Noi, tineri casatoriti, tocmai ne-am achizitionat un teren in ideea construirii unei case.

    Eu vreau o casuta micuta (~90 mp) de genul:
    - jos: bucatarie, living si o baie micuta cu cabina de dus;
    - sus: doua dormitoare si o baie cu cada.
    Toate astea mi le doresc exact pentru motivele subliniate de Irina foarte frumos in acest articol.

    Ea initial isi dorea sa aiba 2 bai la etaj dar am reusit sa ii scot ideea din cap.

    Momentan isi doreste 3 dormitoare la etaj si nu pare dispusa sa negocieze: una pentru noi si doua pentru copii, cu ideea ca daca avem 2 copii atunci, in cazul baiat - fata sa aiba fiecare dormitorul lui.

    Am ramas fara argumente. Ma puteti ajuta (Irina si cititorii ei) sa o conving ca ne ajung 2 dormitoare? :)

    Multumesc,
    Jeno

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. noi avem sus trei dormitoare si o baie cu cada.Doua dormitoare sunt mai mari, cred ca in jur de 10-11 mp si unul e mai mic.Se pot face 3 dormitoare cu baie la etaj pe suprafata asta, dar depinde cat de mare este golul scarii.

      Ștergere
    2. Multumesc Irina de raspuns dar asta nu ma prea ajuta sa-mi conving sotia sa ne facem doar 2 dormitoare :)

      Ștergere
  16. Sa o stapaniti sanatosi ! Asteptam noi postari
    o zi buna !
    RODICA

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi se pare ca ati construit-o foarte repede, in 6 luni.Noi avem deja proiectul pt o casa cam la fel de mica, doar ca nu mai reusim sa ne facem curaj sa ne apucam.Ati avut mare curaj sa faceti pasul acesta, mai ales ca aveti 3 copii si se pune si problema scolii si a seriviului.Avem prieteni care stau la casa la o distanta de oras cam de 25 km si crescand copii, vor si un apartament in oras pt ca e greu cu naveta zilnica la scoala sau job.Noi am vrea sa ne construim casa dar sa si pastram in oras macar o garsoniera, poate ne va fi utila in viitor.Anca Antal

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de fapt lucrul efectiv la casa n-a fost mai mult de 2,5 luni, dar au fost pauze mari intre etape, fiindca am construit iarna. Stam cam la 15 km de oras, nu e foarte departe...si ce va mai fi in viitor vom vedea :).
      Evident, e foarte bine sa ai si ceva in oras, daca se poate.

      Ștergere
  18. Excelent! Mi-a placut tare mult! Ador casele mici, iar pozele sunt graitoare! Daca vrei ceva cosy, careia sa-i poti spune 'home sweet home', o casa mica e cea mai potrivita. La tara cel mai mult conteaza natura, gradina, nu stai in casa cand e vreme buna ca nu poti, cu siguranta! Tot timpul ai ceva de facut in curte, iar seara nu-ti mai vine sa pleci si stai pe sezlong si admiri stelele :). Iar in zilele mohorate si friguroase stai in casa si atunci e preferabil sa incalzesti o suprafata mica (sa nu uitam si de umezeala). Dar :)! Eu as face o bucatarie mai mare care sa cuprinda toti membrii familiei (cu soba), iar un alt spatiu pe care l-as face mare ar fi un atelier pentru mine.. (de hand-made)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coco, asta cu stele o poti face doar daca te dai cu repelent contra tantarilor, altfel esti mancat :)).In rest, e exact cum spui :)

      Ștergere
    2. :)))) hai sa luam in considerare extra-sezoanele (lor) !

      Ștergere
  19. Foarte frumos Irina!

    Felicitari! Si noi visam la asta, inca nnu ne putem decide in ce zona ar fi mai potrivit pentru noi 4 sa locuim ( sotul lucreaza langa oras, baiatul merge la scoala in oras, fata e inca bebelus, eu stau cu ea )...dar am cititi cu mare bucurie articolul tau, si eu si sotul, la fel ne-am gandit si noi ca mai mult conteaza curtea si gradina practic, avantaje fata deapartamentul la bloc, ca in casa nu prea vom sta ma gandesc. De fapt asta e si ideea sa locuiesc la casa sa profit de natura, gradina, caldura soarelui, copilasii de aer curat, nu de zgomotul si forfota masinilor in oras.

    Asteptam articole noi pe acesta tema legat de casuta voastra, m-as bucura sa postezi mai multe....

    Cu drag,
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
  20. Noi suntem in etapa de construire...in total avem 120 mp utili,dar e doar parter (in pod e totul gol,desi am turnat plafon).
    Casa e la 45 km de orasul in care lucram,dar acolo am cumprat noi terenul acum ceva timp si avem deja destul de multi pomi,arbusti,legume in gradina.
    Noi am inceput sa o construim acum un an si ceva,iar la anul o vom termina.
    Nu am fi cumparat o casa de-a gata, pentru ca nu ne-am fi permis.Plus ca asa stim ce materiale am ales si cat investim in izolatii de tot felul.

    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  21. Irina si noi avem o casa de 85 de mp si tare mult o iubesc! Niciodata nu am crezut ca o casa mare asigura confortul necesar! Tare frumoase sunt fotografiile.

    RăspundețiȘtergere
  22. Un vis implinit!ma bucur pentru voi...

    RăspundețiȘtergere
  23. Irina, iti multumesc mult pentru articol!
    Noi avem deja cumparat terenul, iar acum adunam informatii, citim, visam, ne imaginam casa noastra. Daca pana azi imi doream o casa mica, acum, dupa ce am citit articolul tau, sunt sigura ca vreau o casa mica :). E foarte adevarat ca motivul pentru care si noi visam la o casa este acela ca vrem sa petrecem mai mult timp afara, intre flori si la umbra copacilor...
    Alina

    RăspundețiȘtergere
  24. Cum spunea Anca sus, sus...am impartita camera si patul cu fratele meu pana am plecat de acasa....suntem foarte uniti.
    Noi la anul vrem sa ne apucam, daca ne randuieste bunul Dumnezeu o casuta mica mica, cu 2 dormitoare sus, living si bucatarie si baie jos.
    Sotul a facut planul si e mica, mica....poate vreodata Irina, vei putea sa ne impartasesti mai in amanunt cum au decurs lucrarile la voi sa invatam si noi cum sa facem mai economic.

    RăspundețiȘtergere
  25. Sunt complet de acord. Bine ca cineva da si argumentele. Acum, depinde si de preferinte. Dar nu inteleg deloc de ce ai opta pentru o casa imensa pusa pe 75% din terenul pe care il ai la dispozitie. Pana la urma te-ai mutat la casa ca sa ai curte sau ca sa ai blocul tau personal?

    RăspundețiȘtergere
  26. AM O CASA ESTE MICA DAR O AM

    RăspundețiȘtergere
  27. Eu n-am cumparat teren dar urmeza , dar ma gandeam daca ar merge pe teren sa-ti construi o casuta cat o garsonoera ( pentru inceput ) voii ce spune-ti????????

    RăspundețiȘtergere
  28. Foarte frumos articolul !,urmeaza sa ma mut si eu cu familia intr-o casa mica (80m parter+70 mansarda),m-am gandit tot timpul ca puteam sa facem casa mai mare insa acum citind acest articol am ajuns la concluzia ca este un spatiu suficient pentru 3 persoane si-l vom putea intretine pe viitor.Felicitari pt.articol

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 150 mp sunt mai mult decat suficienti pentru 3 persoane, cred :).Spor la mutat!

      Ștergere
  29. citind postarea ta, am inteles cat de multa dreptate ai..acum sunt in faza de proiectare si peste 2 luni vrem sa ne apucam si noi de casuta noastra...ai dreptate cu cele doua dormitoare la mansarda....avem o fiica si suntem convinsi ca ea nu vine sa locuiasca cu noi la tara....asa ca pentru doua persoane o bucatarie ,living,o baie de servici si una cu cada , birou si doua dormitoare .....si beci....sunt suficiente...sa traiti fericiti si sanatosi in casuta voastra.

    RăspundețiȘtergere
  30. sunt de acord 110% cu toate argumentele. Casa se construieste dupa buget.

    Voiam sa te intreb: de ce ati ales casa cu etaj? Eu vizam acelasi lucru dar pe orizontala (nu vreau scari, am emotii cu ele).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. intai pentru ca un plafon (mai ales din lemn, ca al nostru) e mai ieftin decat o fundatie, apoi suprafata de teren ocupata este mai mica.

      Ștergere
  31. OLLA
    O schita a planului casei... se poate ?
    noi stam cu chirie ... deocamdata visam la o casa a noastra... dar ne place sa ne facem planuri, sa vizualizam... cauta "The Secret" - noi deja suntem convinsi ca este adevarat, ca functioneaza !!!

    RăspundețiȘtergere
  32. Piatra decorativa in moldova http://artstroi.md/indexro.htm

    RăspundețiȘtergere
  33. we are thinking of moving to 112sq meter house and we have 6 children. I just need the courage to sign the papers. I just hope I wont go crazy :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Buna ziua Irina ! sunt Mariana si recunosc ca nu te-am vizitat de multa,multa vreme ( si imi pare tare rau)frunzarind putin am aflat cu bucurie ca te-ai mutat la casa ...apoi am cautat in arhiva ta acesta postare...ma bucur enorm si va doresc acolo o sedere Binecuvintata,imi propun sa citesc multe postari ale tale,care pentru mine care te admir e o placere!deci ma voi intoarce des aici la tine ca e tare placut!

    RăspundețiȘtergere
  35. Buna ziua Irina. Este super articolul. Am si eu o intrebare cam cat tea ajuns sa finalizezi casuta? Sa fiti fericiti in noua casa

    RăspundețiȘtergere
  36. BRAVO ! VISAM DE MULT (EU SI LOGODNICA) LA O CASUTA UNDEVA INTRO ZONA RURALA MAXIM 45 DE KM DE BUCURESTI ! SFATUL MEU PERSONAL ESTE SA VA FACETI O CASA FARA ETAJ ! DE CE? SORA MEA ARE VILA , SI II ESTE FOARTE GREU SA O INTRETINA , FACTURI GIGANT DE CURATENIE NU MAI ZIC CAT MUNCESTE, MAI ARE SI 2 COPII ! MA ROG LA BUNUL DUMNEZEU SA NE AJUTE SA DUCEM LA BUN SFARSIT CE NE-EAM PROPUS SI SA VA AJUTE PE FIECARE IN PARTE SA VA IMPLINITI VISUL UNUI LOCSOR AL VOSTRU ! VIATA ESTE SCURTA ASA CA BUCURATIVA DE EA CAT MAI MULT ,CONSIDERATI CA FIECARE ZI E ULTIMA ! IUBITI SI VETI FI IUBITI , IERTATI SI VETI FI IERTATI , DARUITI SI VI SE VA DARUI, INCERCATI SI VA VA REZULTA ! INTERESANT BLOG ! TINEO TOT ASA ! DOAMNE AJUTA !

    RăspundețiȘtergere
  37. Buna Irina,

    In primul rand vreau sa te felicit pentru blog..Iti scriu in speranta ca imi vei raspunde..Casa ta are 80 mp construiti sau locuibili?Daca ai timp si vrei, poti sa faci o schita cu etajul?Nu imi dau seama cum pot fi distribuite 3 camere si o baie in 40 mp..Si noi vrem sa facem proiectul tot P+1 40 mp amprenta construita la sol si ma incanta ideea de a avea 3 dormitoare la etaj.Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt 80 mp locuibili.Dormitoarele sunt micute, iar scara e in spirala, astfel incat golul scarii sa nu ocupe mult spatiu.

      Ștergere

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.