![]() |
| pinterest.com |
Dragile mele, ce bine e să revin alături de voi!😍
M-am întors pe blog mai odihnită, mai liniștită și cu bateriile încărcate. Pentru prima oară nu aștept cu nerăbdare toamna, fiindcă vara aceasta a fost atât de răcoroasă și de plăcută până acum,
Am terminat proiectul ,, terasa,, (să zicem, ca ar mai fi lucruri de făcut, dar încă nu plouă cu bani 😅) și cred ca e bine cum a ieșit, având în vedere bugetul , adică zero lei. Am obținut ce mi-am dorit - deschidere spre grădină și un loc răcoros în care să îmi petrec diminețile și serile când vremea o permite. Poate la salariu voi putea să cumpăr niște mușcate cu care să mai înveselesc atmosfera.Îmi amintesc ce colecție frumoasă de mușcate am avut în primul an în care ne-am mutat aici, înainte ca verile acestea cumplit de toride și de secetoase să pârjolească totul.
Perfecțiune versus viață reală
Desigur, uneori , când stau prea mult cu ochii în feed-ul de Instagram și văd imagini cu terase, grădini și case desprinse din reviste, cu mobilier nou-nouț și decorațiuni impecabile, mă întristez și simt cum mă cuprinde nemulțumirea că la mine nu este totul perfect.
Dar apoi îmi amintesc ce contează cu adevărat.
Familia, copiii, sănătatea, acestea sunt prioritățile noastre. În condițiile actuale din România, când traiul zilnic decent devine ceva tot mai greu de susținut, mă consider binecuvântată cu ce am, chiar dacă nu sunt lucruri noi și de ultima fiță. Aleg, cu drag, să fac rai din ce am.
![]() |
| pinterest.com |
Un mini-concediu pentru suflet
Pe lângă faptul că fac progrese cu planul meu de debarasare și simplificare a casei , am avut parte și de o binecuvântare neașteptată: câteva zile de concediu pentru mine, departe de toate grijile.
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani am simțit că pot să las în urmă toate problemele și îngrijorările, că pur și simplu mă odihnesc.
Acasă, oricât ai încerca, nu te poți deconecta 100%. De exemplu, chiar azi stăteam pe terasă încercând să mă relaxez, dar creierul meu deja rula lista cu „ce mai e de făcut prin casă”. Această mică pauză departe de tot a fost restartul de care aveam nevoie ca de aer.
O mică surpriză la orizont...
Pauza aceasta mi-a dat nu doar energie, ci și idei! Lucrez cu mare drag la un proiect nou-nouț, pregătit special pentru voi, cititoarele mele fidele.Nu vă pot da încă toate detaliile, dar pot să vă spun că, în curând , cu ajutorul lui Dumnezeu , voi lansa ceva foarte dragut, de care sper sa fiti interesate si sa imi fiti alaturi 😊 . Lucrez cu mare drag la acest nou proiect , cu speranța ca el să mă apropie mai mult de voi și să fie o sursă de bucurie, de motivație și de inspirație în viețile voastre aglomerate și agitate 😊
Stați prin zonă, urmează lucruri frumoase! ♡
Vă las și un card creat cu drag de mine, pentru voi, cu o promisiune minunată din Biblie 💓
Cam atât despre mine, aștept să îmi povestiți și voi ce ați mai făcut, aici sau pe fb 😊
Vă doresc o duminică plăcută și concedii minunate în continuare!
Cu drag, Irina
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx



Tare mult mă bucur când scrii pe blog și acum chiar că m-ai făcut teribil de curioasă și de abia aștept să văd cu ce ne surprinzi! Îți doresc să te bucuri din plin de terasă și de zilele liniștite de concediu.
RăspundețiȘtergereAntonia, multumesc! O să vă povestesc imediat despre ce e vorba :)
Ștergere