Tara dincolo de timp

A inceput sa ma obsedeze (ma rog, vorba vine :) ) ideea asta de simplificare a vietii.

Am vazut aseara un filmulet facut de Cristian Tabara - "Ramet, tara dincolo de timp". Un loc rupt de lume, traind in case vechi de sute de ani, mici, doar o camaruta. De jur imprejur munti- de parca erau casute aruncate spre cer. Oameni batrani trupeste, dar tineri sufleteste, cu ochi senini, si rugaciune cu lacrimi.

Din partea a doua mi-a retinut atentia o bucatica de dialog - batrana spunea : tinerii de astazi nu se mai gandesc sa faca o gospodarie. Au lasat parinti, casa, si au plecat la oras, unde e mai usor. Si Cristian Tabara intreaba - dar daca ar ramane aici tinerii ce ar putea face? Si raspunsul batranului, sotul ei, a fost unul pe care l-am gasit extrem de profund - "Noi ce-am facut, sau parintii nostri?am muncit ca sa-i crestem pe ei. Ca au fost doi, ca au fost opt, ca au fost zece...". Liniste sufleteasca, si jertfa senina si tacuta pentru altii. Simplitate.


Irina